Scurtissime (#33)

Încă o „sinucidere” prin defenestrare (să fim serioși, cu toții știm asta) în Rusia. De data asta, e vorba de șefa unui departament financiar din ministerul rus de război, adică o persoană care nu numai că a putut vedea, dar cu siguranță a și înțeles și, poate, a și participat la sfeterisirea banilor publici pentru cheltuieli militare – dar numai până ieri, când vulnerabilitatea „s-a rezolvat”.

Cineva se-ntreba câte astfel de „sinucideri” la nivel înalt s-au produs în ultimul timp, că par o sumedenie. Ei bine, există o pagină Wikipedia care le numără – aici, dacă vreți o mică lectură instructivă despre unul dintre aspectele sinistre ale regimului Putin.

E ca în Mafie: fie loialitate absolută în hoție și crimă, fie un zbor neprogramat.

Să venim la oile noastre (ne-zburătoare), acum: ați mai auzit ceva de Blue Air, după ce statul a anunțat preluarea companiei?

Vă reamintesc că, după ce guvernul a plătit chiar el, timp de un an, ratele și dobânzile datorate de companie pentru împrumutul de 300 de milioane de lei pe care tot el i l-a dat, s-a văzut nevoit să execute scrisoarea de garanție, devenind acționar majoritar, cu 75%. Apropo, Hotărârea de Guvern prin care a fost acordat atunci împrumutul a fost semnată de, la vremea aceea, premierul Ludovic Orban, ministrul Transporturilor Lucian Bode și de secretarul de stat de la Finanțe Sebastian Burduja. Ca să înțelegeți ce șerpăraie e sub pietroiul ăsta, să mai spunem și că, pe 15 octombrie 2020, când a fost dată hotărârea, Florin Cîțu și-a luat concediu, așa încât să nu contrasemneze el documentul – uite-așa a intrat secretarul de stat Burduja în… problemă. Eximbank a avertizat atunci Guvernul că există posibilitatea ca Blue Air să nu poată da banii înapoi, că oricum are grad mare de îndatorare și nu mai are active. În plus, Blue Air oferise garanții insuficiente pentru acest împrumut – o pădure în Băneasa, vreo 6 avioane cu motoare împrumutate de la alte aeronave și niște acțiuni ale patronilor, cam de vreo 30 de ori mai puțin decât solicita – deci era deja clar că n-are cu ce să garanteze un împrumut așa mare.

Carevasăzică, statul va deține acum două companii aeriene efectiv falite – Tarom, în mod tradițional căpușată ca vai de ea, și Blue Air.

Vreo explicație, vreun plan, vreo idee?

Am râde, dacă n-ar fi de plâns, de secretomania Ministerului Educației referitoare la școlile cu risc seismic ridicat din țara noastră.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că în România sunt 118 școli cu risc seismic 1 – adică cel mai grav, practic clădiri care se mai țin în tencuială, genul acela de edificii publice în care ți-e frică să intri ca să iei o ștampilă.

(Sincer să fiu, mie cifra asta, 118, mi se pare mult subevaluată: sunt 6.300 de școli în țara asta, găzduite în peste 11.000 de „structuri”, așa că-i greu de crezut că doar 1% sunt la risc seismic maxim; dar poate că-s eu prea bănuitor.)

După care presa, evident, a cerut la Ministerul Educației, ziceți, bre, care, unde și cum, răspunsul fiind că lista e… la Ministerul Dezvoltării.

Fugi la Dezvoltare – domnule, unde-s școlile alea care stau să cadă pe copii? Păi la Ministerul Educației, ei au lista, nu noi.

Caragiale curat.

În cele din urmă, când ridicolul devenise insuportabil, ministerul Educației a anunțat că a găsit lista, dar… n-o face publică.

Păi de ce, cucoană?

Pentru că comisie, evaluare, vrăjeli.

Două lucruri de spus aici:

Unu. Este obligatoriu ca părinții să fie informați dacă, unde și când sunt copiii lor în situație de risc atunci când participă la o activitate obligatorie prin lege, organizată de stat, așa cum este învățământul în România. Mă, ați înnebunit? Cum să nu informați părinții?

Și, doi: așa cum CNAIR închide circulația pe un drum public aflat în pericol de prăbușire, așa și Ministerul Educației (sau Inspectoratul Școlar) trebuie să oprească imediat cursurile într-o clădire aflată la risc major de năruire în cazul unui cutremur, că doar trăim într-una din țările europene cu seismicitate certă și ridicată.

Incredibil că e nevoie să mai și dezbatem asta, zău.