Omagierea unui turnător

Probabil că nu există o ilustrare mai clară a degradării morale în care se află pseudo-elitele noastre conducătoare ca festivitatea de omagiere a unui turnător notoriu al Securității comuniste, festivitate organizată chiar de Academia Română și desfășurată în aula acestei instituții care se presupune c-ar trebui să reprezinte excelența intelectuală a națiunii.

Turnătorul în cauză este Constantin Bălăceanu-Stolnici, nume de cod la Securitate Laurențiu, care a devenit informator în 1965 și a colaborat activ cu poliția politică a dictaturii comuniste până la căderea regimului, în 1989.

În cei 24 de ani de turnătorie la Securitate, Constantin Bălăceanu-Stolnici a strâns conspirativ informații din cercurile sale de cunoștințe, despre oameni care-l considerau prieten sau persoană de încredere sau pe care, ce oroare, îi trata ca medic. A supravegheat activ și a scris note informative despre membrii fostelor partide politice de dinainte de instaurarea comunismului în România, despre emigrația română din Europa și Statele Unite, despre redactorii și realizatorii postului de radio Europa Liberă. A scris delațiuni despre Regele MIhai, care l-a primit la un moment dat, despre Ion Rațiu, despre fostul director al postului Europa Liberă, Vlad Georgescu.

După 1989, s-a înscris în PNL și a devenit, culmea, lider al Grupului de Reformă Morală al PNL.

În 2007 trecutul său a fost aflat. Laurențiu a recunoscut iar CNSAS a emis o decizie oficială în acest sens – colaborator al Securității ca poliție politică – pe care n-a contestat-o.

Iată ce portret îi face lui Bălăceanu-Stolnici fostul realizator de la Europa Liberă, Neculai Constantin Munteanu:

„A turnat din toate pozițiile, liberali, țărăniști, monarhiști, diplomați, colegi, medici, pacienți, rude. A turnat pentru bani, pentru carieră și din exces de zel. Omul trăia voluptatea turnătoriei. A fost recompensat cu dreptul de a călători peste hotare și cu bani peșin, în lei și valută. Oricât i se dădea, mult, puțin, omul lua. De la bacșișul mizer de 125 de lei, la 4.000 de lei, jumătate din costul unui voiaj în vest. I-au fost decontate chiar și fleacurile artizanale dăruite celor vizitați și turnați. A fost primit, la cererea lui, de Vlad Georgescu, director al secției românești de la Europa Liberă. Vizita s-a soldat cu o schiță detaliată a apartamentului gazdei, îndosariată în arhivele securității.”

De notat că Vlad Georgescu a murit în urma unui cancer galopant – și se presupune că ar fi fost iradiat de fosta Securitate. De altfel, Securitatea avea un interes special pentru realizatorii postului Europa Liberă. În 1977, la ordinul lui Ceaușescu, doi teroriști palestinieni au bătut-o sălbatic pe Monica Lovinescu, iar în 1981, Securitatea l-a angajat pe Carlos Șacalul care a organizat mai multe atacuri cu bombă împotriva realizatorilor și sediului Europa Liberă, atacuri care au eșuat.

Revenind la Constantin Bălăceanu-Stolnici, care, așa cum reiese din dosarul de colaborator, a cerut ca recompensă pentru serviciile aduse poliției politice comuniste bani, titlul de doctor docent și pe cel de academician, ei bine, el a împlinit recent 100 de ani, motiv pentru care Academia, iată, l-a omagiat într-o ședință festivă, unde a fost lăudat de președintele Academiei – Ioan Aurel Pop, de ministrul Culturii – Raluca Turcan, de fostul președinte PNL Valeriu Stoica, precum și de un reprezentant al Patriarhiei Române care, imposibil să ne scape ironia momentului, i-a conferit sărbătoritului, în numele Patriarhului Daniel, Ordinul… „Sfântul Ioan Gură de Aur”.

Securitatea comunistă n-a fost vreo organizație patriotică, așa cum par să creadă unii dintre cei care și-au pierdut sau n-au avut niciodată repere morale, și care, aparent, pot fi întâlniți inclusiv prin Academia Română.

Securitatea ca poliție politică, care a replicat în România organizarea și procedurile NKVD-ului sovietic, a fost o structură de control și represiune a poporului român, care a ucis mii sau zeci de mii de oameni doar pentru păcatul gândirii diferite față de cum cerea statul să se gândească.

Dacă Securitatea ca poliție politică s-ar rematerializa, cumva, peste noapte, în prezent, 85% dintre români ar trebui s-ajungă în pușcării sau ar fi dați afară de la muncă sau ar fi hărțuiți și intimidați doar pentru că-și exprimă public neîncrederea în stat și în parlamentari, de pildă, așa cum arată orice sondaj.

Securitatea a distrus fibra morală a acestui popor, a eliminat fizic elitele, a întors soț împotriva soție și fiu împotriva părinți, a spionat, compromis și ruinat familii, prietenii și colective.

Securității i se datorează o mare parte din marasmul moral în care se zbate încă societatea românească, la 30 de ani de la căderea comunismului.

Poate că România va evolua și se va civiliza suficient pentru ca, cine știe, peste o generație sau două, acest moment, al omagierii unui prolific turnător al Securității, să fie înțeles corect de Academia Română ca una dintre numeroasele sale căderi morale din aceste timpuri.