Mafia politică distruge România

PSD și AUR sabotează dezvoltarea, modernizarea și apărarea României. O criză deloc întâmplătoare, în cel mai prost moment posibil, cu efecte pentru ani de zile de acum înainte

Detail from Bosch’s Garden of Earthly Delights (ca. 1500)

Suntem, deci, în pragul demiterii guvernului Bolojan printr-o moțiune de cenzură inițiată de o alianță ad-hoc PSD-AUR. Două partide care, evident, s-au jurat pe ce-aveau mai sfânt, în mod repetat, că nu vor colabora vreodată – dar e vânare de vânt să cauți sfinți în politică, cel puțin în cea dâmbovițeană.

O moțiune de cenzură împotriva guvernului, susținută de un partid aflat chiar la guvernare, nu nu mai e demult o noutate în țara noastră. De fapt, din 2009 încoace, niciun prim-ministru nu a mai avut mandat întreg, toți fiind trântiți fie prin moțiuni de cenzură susținute de foști parteneri de guvernare, fie debarcați chiar de propriile lor partide, cum a fost cazul dlui Sorin Grindeanu, la un moment dat, un prim-ministru PSD evacuat cu scandal tocmai de PSD.

Deci, din acest punct de vedere, dărâmarea guvernului Bolojan nu e vreo premieră istorică – ce este istoric e, însă, momentul în care se petrece.

Desigur, știm cu toții care e contextul – războaie sângeroase la graniță sau în apropierea geografică, criză globală, fascizarea Americii etc, un concert dizarmonic de catastrofe în desfășurare care au declanșat și întrețin o furtună geopolitică perfectă.

Dar, în mod particular pentru noi, destrămarea coaliției de guvernare și dărâmarea guvernului se petrec taman când exista șansa reformării și modernizării statului român. Ultima șansă pentru mult timp.

De fapt, poate că am folosit incorect verbul reflexiv “a se petrece”. E cam impersonal și cu accent de hazard. Ceva se poate petrece pur întâmplător, nu? Mi se pare că, în cazul acestei crize politice, lucrurile nu par deloc întâmplătoare, ba dimpotrivă, par foarte bine organizate astfel încât să facă maximum de daune în ultimul moment, când nimic nu mai poate fi reparat ulterior.

Mă refer, evident, la cele două programe mari de finanțare pe care le mai poate accesa România în următoarele luni. Vorbim de peste 26 de miliarde de euro, care sunt alocate pentru modernizarea și dezvoltarea României. Dacă vor fi depășite termenele contractuale, aceste sume uriașe vor fi pierdute. Mă refer la cele 10 miliarde de euro din PNRR și la cele 16 miliarde de euro din programul SAFE. Banii din PNRR sunt gratuiți. Banii din SAFE sunt parte a unui împrumut la nivelul UE, în condiții super-avantajoase, pe care România nu le va putea obține, probabil, decenii de-acum înainte.

Cred că merită explicat puțin și ce anume ar trebui să finanțeze aceste miliarde, ca să înțelegem ce tragedie va fi pierderea lor.

Pentru cele 10 miliarde de euro din PNRR e vorba despre 9 capitole în care țara noastră trebuie să adopte și să implementeze legislație de reformă și modernizare.

Totul e destul de tehnic dar, rezumate în limbaj jurnalistic, inteligibil, aceste capitole sună așa:

  1.  Reguli mai clare și mai dure pentru numirea și activitatea funcționarilor și demnitarilor, ,mai ales în domeniul averilor nejustificate, conflictelor de interese. și incompatibilităților. Cu alte cuvinte, legislație anticorupție, în esență. Dacă nu adoptăm aceste legi, pierdem 771 de milioane de euro.
  2.  Reforma ANAF  – adică digitalizare, sistem de bonus-malus pentru inspectori, măsuri clare și eficace de reducere a evaziunii fiscale. Pentru asta am primi 771 de milioane de euro.
  3.  Salarizarea unitară a bugetarilor, cu salarii determinate de criterii clare și legate de performanță,  o legislație care să elimine haosul, inechitățile și arbitrariul din salarizarea personalului din sistemul public. Fonduri pentru acest jalon: 771 de milioane de euro.
  4.  Guvernanța companiilor de stat  – adică management profesionist și eliminarea sinecuriștilor, ceea ce, bineînțeles, ar reduce masiv căpușarea companiilor de stat de către clientela de partid. Pentru asta, ar urma să primim, cadou, alte 771 de milioane de euro.
  5.  Reguli mai clare și mai coerente de urbanism și pentru construcții.  Adică autorizări mai rapide, digitalizare, mai puțin loc pentru abuzuri și corupție. Dacă nu facem, pierdem 972 de milioane de euro.
  6.  Modernizarea sistemelor de termoficare,  susținerea prosumatorilor, eficientizarea sistemelor actuale.  Nu facem, pierdem 771 de milioane de euro.
  7.  Reforma Apelor Române,  o altă zonă aproape complet distrusă de corupție, o sursă majoră de venituri ilegale pentru diverși mafioți conectați politic. Fără această reformă, pierdem 972 de milioane de euro.
  8.  Reducerea surselor poluante de energie,  cum ar fi cărbunele, și susținerea dezvoltării producției de energie curată. 771 de milioane de euro.
  9.  Utilizarea unor terenuri de stat pentru producția de energie regenerabilă,  adică pentru parcuri eoliene și solare. Tot 771 de milioane de euro dacă nu se întâmplă.

Cu totul, cum spuneam, 10 miliarde de euro care ar urma să susțină construcția unei țări pe care ne-o dorim cu toții – fiecare dintre noi ar vrea mai puțină corupție, un stat mai eficient, mai puține abuzuri și o interacțiune mai simplă și mai corectă cu administrația publică, nu? 

Mă rog, fiecare dintre noi, mai puțin corupții din politică, pentru care această modernizare e un pericol de moarte. Ei nu știu să facă nimic altceva decât să fure și să se țină cu ghearele și cu dinții de putere, sursa îmbogățirii lor. 

Termen limită pentru adoptarea acestor legi, descrise sumar mai devreme: luna august. Nu respectăm termenele, pierdem banii – s-a mai întâmplat: mai țineți minte cum PSD a făcut tot ce a putut pentru a bloca reforma pensiilor speciale din Justiție? România – noi, românii – am pierdut 231 de milioane de euro din această cauză.

Sau poate vă mai amintiți de scandalul AMEPIP – agenția care urma să se ocupe de scoaterea politicii din companiile de stat și care, exact din contra, a ajuns pe mâna unuia dintre slujnicii lui Marian Neacșu, sinistrul apartcik al PSD, pe care l-am revăzut alaltăieri negociind cu AUR moțiunea de cenzură. Și atunci corupții din PSD au ajuns să blocheze fonduri europene pentru România de aproape jumătate de miliard de euro.

Aici suntem. Explicați-mi acum, vă rog, cum e posibil ca două partide importante ale României, adică PSD și AUR, să declanșeze și să intensifice o criză politică taman acum, când ar trebui făcute toate eforturile pentru accelerarea reformelor, fără să existe în acest demers un motiv subteran, perfid și antinațional.

Cât despre programul SAFE, adică Security Action for Europe, el este răspunsul Europei la agresiunea armată Rusiei față de vecinii săi, dar și la nevoia reindustrializării țărilor europene în domeniul apărării. 

România are alocate peste 16 miliarde de euro în acest program. Este a doua cea mai mare sumă după Polonia – apropo, polonezii folosesc deja efectiv toți banii lor din SAFE ca să își întărească apărarea, asta în timp ce, la noi, AUR votează împotriva legislației care permite doborârea dronelor rusești care ajung peste România. 

Revenind, împrumutul acesta, negociat de Comisia Europeană, repet, în condiții excepțional de avantajoase, ar urma să susțină atât achiziții militare cruciale pentru apărarea țării noastre, cât și reindustrializarea țării. Ar urma să creeze locuri de muncă și surse mari de venit pentru România, asta pe lângă creșterea semnificativă a siguranței noastre în apropierea unui vecin care acționează ca un imperiu colonial de secol XIX.

Și contractele din programul SAFE trebuie semnate până în vară. Este adevărat că, ieri seară, Comisiile de Apărare din Parlament au dat aviz favorabil pentru inițierea procedurilor de contractare din SAFE – dar, după ce guvernul Bolojan va cădea, risc să spun că jocul, arbitrat de alianța PSD-AUR, se va schimba profund.

Așadar, în ciuda declarațiilor politice liniștitoare, aceste programe uriașe sunt blocate, de facto, prin rezultatele directe ale acțiunilor PSD și AUR. Asta trebuie să înțelegem cu toții, fără vreo umbră de îndoială. PSD și AUR sabotează direct dezvoltarea, modernizarea și apărarea României.

Iată cum interesele mafiei de partid sunt mai presus de interesul național.

O Românie modernă, cu instituții publice transparente, management profesionist și respect față de cetățeni este moartea pentru aceste partide. Moartea. Fac orice ca să nu permită această reformare, ca nu carecumva să rămână fără posibilitățile de a șperțui și sfeterisi banul public. Fac orice, inclusiv să nenorocească milioane de români, ca să umble ei cu valizele Vuitton de politicieni săraci prin aeroporturi, ca ministrul Agriculturii, recent. Atât de meschini și ticăloși sunt.

În fine, am senzația chinuitoare că suntem abia în prima fază a unui plan în desfășurare, care urmează să deraieze în cele din urmă România de pe orbita europeană și s-o arunce în mâlul sulfuros al regimurilor corupt-autoritariste, iliberale, care plac mult Kremlinului și, mai nou, și regimului Trump. Un mâl din care Ungaria pare că abia s-a extras, după 16 ani de regres și sărăcire. Mi-e ca România să nu fie, cumva, un caz de confirmare a legii compensației în acest context.

Articol din categoria: ACTUALITATE

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Nomenclatura si-a carat parte din averi in afara tarii. Romania e doar locul unde isi face si isi sporeste averile.
    Ce risca ? Ramanand la putere vor putea oricum sa fure, in voie.
    Am uitat oare ce inseamna partidul si securitatea ?

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    Salut. Vezi ca Adrian Năstase e ultimul cu mandat întreg, acum 26 de ani.

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    „…pragul demiterii guvernului Bolojan…”–-___–– este posibil sa NU se produca, altfel suntem obligati sa recunoastem ca toata „elita” pesedeului este formata doar din cretini și tradatori de tara…Indiferent de ce urmeaza, I. Bolojan ar tebui sa ia amintea și la vecinul din Ungaria, care-din prima zi- a cerut demisia președintelui, asa ar trebuie sa facă si I.B., pentru ca acest dan-golan, a ajuns – f. repede-cea mai mare liabilitate, chiar hazard și creator de vulnerabilitate, pentru toata Romania…

    2- Ce urmeaza? ___–___exista inca o minima sansa ca motiunea sa nu treaca, insa „poza generala” a Romaniei NU va mai fi ignoranta/ trecuta cu vederea, etc.(in exterior) și fie cu acest guvern, fie cu unul pesede-aur, agentiile de rating vor penaliza Romania, de fapt- -din pacate- tot poporul roman, care va trebuie sa cumpere orice mai scump și sa plateasca mai mult, datoriile DEJA facute…Cu alte cuvinte, cavalcada saraciei generalizate se va intensifica…

    „… angajatii statului…”(Context.ro)___–___inca odata, angajaii statului sunt cei mai viciosi angajati, și ASTA ” de la opinca , la vladica”!

    „…in timpul ce sorin grindeanu era la o noua runda de consultari cu n. dan… joc dublu…”(Puterea Cincea)___–___cei doi „matematicieni” sunt doar 2 oportunisti mizerabili, care nu au nicio minima baza , in evaluarea muncii si a banilor, tocmai pentru ca ei au fost, de mici, paraziti sociali, nu au produs absolut nimic pentru societate, insa in mintea lor ei se cred f. speciali, doar ca nu striga ca se simt ca și stapani de sclavi…Societatea ar trebui sa- i” rasplateasca”, sa-i puna in istorie, la Caransebes si Fagaras, cineva( oricine) , sa puna pe piatza carne tocata cu eticheta „GROUND PORK de Caransebes” și ( pentru Fagaras) „GROUND BEEF de Fagaras*”, alaturi de o ecuatie matematica fara sens, lumea ar intelege, și -probabil- ca produsul chiar ca va avea succes**
    (* mai precis Ground Ox, chiar dacă nu suntem intr-una din povestirile de razboi ale lui Sven Hassel, poate in Monte Casino, unde este descrisa ciorba de mare lux, facuta din maduva de os de bou!///
    **și, cine stie! poate chiar „protezione della denominazione di origine geografica „!
    „Coabitarea de catifea” dintre Nicușor Dan și PSD. De ce nu îl salvează președintele pe Ilie Bolojan
    (Grigore Dobritoiu Joi, 30 Aprilie 2026, ora 21:12)///

    România a pierdut aproape jumătate de miliard de euro din PNRR din cauza numirilor politice. Pîslaru: „Nota de plată pentru ticăloșia ori incompetența unor șmecheri”
    ( Adrian Zia Vineri, 01 Mai 2026, ora 19:41)___–___din articol reiese clar, ca imensa pierdere e datorata trecutei guvernari și ca, recuperarea partiala i se datoreaza lui I.Bolojan, parazitul suprem -dan-golan- nu are nici cel mai mic merit, acest individ și ground pork, trebuie trimiși in judecata, pentru inalt sabotaj al economiei și al societatii romanesti, in general, posibil ca cei doi vor sa declanseze razboi civil, in Romania…

    0
    0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.