Joi dimineaţă, la Braşov, aproape 200 de oameni au dat năvală la o sucursală Credit Europe Bank, după ce au apărut informaţii despre golirea conturilor mai multor deponenţi. Aparent, directoarea sucursalei a avut un rol semnificativ în această fraudă (poliţia o cercetează pe aceasta, împreună cu alţi 4 angajaţi).
Nu e deocamdată foarte clar cum s-au furat banii, dar operaţiunea pare să fi presupus un efort deosebit. De exemplu, fiul unei păgubite în vârstă de 80 de ani, intervievat de Antena 3, a aflat că cineva a folosit la un moment dat fotografia unei alte bătrâne pentru a retrage bani din cont în numele acesteia. Legenda era că femeia e bolnavă, atât de bolnavă încât nu se poate deplasa. În fotografie apărea inclusiv o candelă, spune intervievatul.
Scenografie, nene.
Într-un alt caz, un „agricultor” a încercat în mod repetat, fără succes, să-şi lichideze depozitul, fiind refuzat cu tot soiul de motive. Unul dintre acestea a fost că „a murit tatăl directoarei”.
Compasiune, neicuşorule.
Sigur că oamenii îşi vor recupera banii; îngrijorarea lor e de înţeles, panica, însă, nejustificată. Ei au încheiat un contract cu banca, nu cu angajaţii băncii – iar 1 milion de euro, cât se presupune că e frauda, nu-i un capăt de ţară, chiar şi pentru o bancă românească.
Dar, ce să-i faci, la sector bancar mic, emoţii mari, din fraude chinuite. Candelă? Muri „tata directoarei”? Pfff…
Vorba lui nenea Iancu, avem şi noi faliţii noştri, dar cam meschini. Alţii au stil, suprafaţă, amplitudine. Amintiţi-vă de Nick Leeson, care a doborât, de unul singur, Barings Bank. În 1995, speculând la bursă în numele angajatorului, a căscat o gaură de 1,3 miliarde de dolari în conturile Barings, adică de peste două ori capitalul băncii. Barings, creată în 1762, s-a prăbuşit.
Asta da fraudă – măcar intri în istorie cu aşa ceva.
Şi amintiţi-vă şi de Jerome Kerviel care, tot prin speculaţii futures făcute de capul lui, dar în numele băncii, a păgubit Société Generale cu 7,1 miliarde de dolari în 2008. 7,1 miliarde, şi nici o candelă.
Chestie de eficienţă, monşer.
Bine, ca să fiu obiectiv până la capăt, se găsesc şi pe aici, prin grădina Carpaţilor, tunari de elită. Bancorex ring-a-bell? Cu o pagubă de 2 miliarde de dolari, n-avem a ne ruşina de nimic. Avem şi noi fraude babane, aşa, ca profesioniştii din Occident.
Ei bravos, naţiune, halal să-ţi fie, că eşti deşteaptă.
Diferenţa e că pe bandiţii lor îi arestează. Pe ai noştri nu-i deranjează nimeni. Ba chiar cred că-i va decora cineva, curând. Doar George Constantin Păunescu este mogulul bun.

26 comentarii Adaugă comentariu
Pai poate le face GCP o oferta de angajare astora cu candela si cu mortul, ca tocmai ce si-au facut mina si au antrenament. Dupa cum se vede, sint ieftini, si-i poate permite. Domeniul bancar inca e civilizat, despre FNI, Safi si alti pitpalaci ciorditori in stil mare ai uitat sa zici.
=)) Mie mi-ar plăcea mai mult să-i văd pe ăştia cu o candelă aprinsă lângă ei şi plimbaţi de nişte cai mascaţi. =))
Deci si la capitolul furt suntem inca amatori! Da’ ne chinuim si ajungem noi la profesionisti! 😉
Bancorex, vai ce amintiri !?
Ce vremuri frumoase. Nu se mai fac dom’ne in ziua de azi fraude din astea, un Bancorex devalizat, o Turco-Romana culcata la pamnt, o Albina disparuta peste noapte, o Dacia Felix… Felix ? hm..
My dearest, ideea ca „sigur că oamenii îşi vor recupera banii; îngrijorarea lor e de înţeles, panica, însă, nejustificată” in tara lu’ FNI este a little far fetched. Nimic nu e sigur, si in tara unde asa zisa autoritate e in stare de orice, in care nimeni nu protejeaza drepturile cetateanului, in orice calitate ar fi el, de angajat, abonat, creditat sau debitat, nu este niciodata, nimic, sigur.
Tatal meu are bani depusi acolo, ca orice om la orice banca, economiile lui de pensionar, din putinul de pensie pe care o ia dupa 44 de ani de munca, nefiind el armatas sau magistrat. Nu i-au disparut banii, dar va spun una clara: eu nu cred ca i-as lasa capul pe umeri aluia care l-ar jefui.
Maica-mea are si ea niste bani. Tot putini, din acelasi motiv. I-as taia cu mina mea „indraznelile” aluia care ar avea nefasta idee sa-i bage mina in buzunar.
Eu nu pot sa trec panica unor oameni la capitolul misto-uri, mai ales cind e vorba de institutii, publice sau private. Unii or fi ridicoli in manifestari, dar nu cred ca sentimentele lor pot fi ridicole…
Si daca furtul asta vi s-a parut prea meschin, eu cred ca in timp se va rezolva si asta, si se vor da tunuri mari pe spinarea alora care nu se pot apara si in tara asta.
Eu in aceasta cheie citesc timpenia de la Credit Europe Bank/ Finansbank.
ce ma sictireste excesiv la ai nostri. inclusiv in cazul asta – ma, ai ciordit cu functia – dispari! Tipul care a infundat Barings-ul se-ascunsese nitel. Pe persoana fizica. Romanii insa, atunci cind ciordesc cu pixul sau iau spaga, au usoare retineri – fura pina cind ii prind. Nene, ai ciordit 1 mil, ai disparut. In Paraguay, in Mongolia … oriunde. Nu, ai nostri stau in functia din care au ciordit pina cind ori isi negociaza libertatea ori – in cazul asta, ii prind.
Apropo de moguli, se mai stie ceva despre cine si cum si de ce s-a infruptat din conturile Crescent ?
@Fluierica, te ambalezi degeaba : FNI a fost un fond de investitii, prin definitie supus riscurilor, iar un cont la o banca e cu totul altcxeva. Nu inseamna ca ce s-a intamplat la FNI a fost corect.
Retinem, insa, ca esti fioros si degraba varsatoriu de sange vinovat.
@monk: esti spiritual la modul ieftin pomenind de Crescent pe blogul unuia care lucreaza la cel banuit. tu daca ai afla ca patronul tau are rani, te-ai apuca sa pui sare? da, stiu, tu esti un mare curajos… pe net aşea
@mihai: e vorba de lacomie, simple as that
@monk
Pina sa va ambalati ca m-am ambalat, poate va aduceti aminte ca FNI-ul a purtat girul statului, n-a fost de pe gard, ca pe vremuri Caritas si multele asemenea. Altfel, lista delapidatorilor e lunga, si sint si multe banci pe ea… Pe mine (macar) memoria nu m-a lasat.
Care cont in care banca din Romania este altceva? Acum o vreme au avut o „aventura” de mai mica anvergura, dar in aceeasi idee, la CEC. Acum alte vremi, alte aventuri, in urma carora te mai trezeai si datornic, dupa ce mai stiu eu ce smeker isi facea credite in numele tau.
Da, sint foarte fioros, nu suport miinile hotilor si pomanagiilor in buzunarele mele, si imi place legea talionului. Asta e.
Statul se incadreaza si la „hoti” si la „pomanagii”, bancile numai la „hoti”.
Dvs. va incadrati la idealisti, pe alocuri naivi.
@Curly
Se numeste „libertate de exprimare”
E un risc asumat sa scrii despre moguli cand esti angajat la unu
Personal nu vaz ce are a face FNI-ul cu cazul „bancii”.In cazul FNI de vina sunt doar prostia si lacomia.Nu poti sa vinzi tot ce ai si sa-i dai primului venit banii doar pentru ca ala iti promite marea cu sarea.Mai ales ca „garantia statului”nu facea atunci,ca si acum de astfel,nici cat o ceapa degerata.Decat in cazul in care iti spune ca iti va lua si cenusa din vatra.Cum spune o vorba veche,lumea este plina de fraieri problema este sa-i gasesti.Vantu&friends i-au gasit.Pe pariu ca daca astazi apare un nou joc din asta romanasii isi vor da banii cu acelasi entuziasm in speranta ca daca baga o mie vor obtine zece…Intre timp se pare ca este criza.Zic „se pare”pentru ca Litoralul este plin,muntele la fel iar circulatia in Bucuresti este aceeasi,deci exista toate sansele ca faimoasa criza sa fie doar o parere si pe cale de consecinta sa apara un nou „mantuitor”de genul lui Stoica care sa puna ghearele pe banii „amaratilor”.Un alt semn ca este loc de jecmanit,pe un post tv cativa „politicieni”cu vechime incearca sa-l inghesuie pe DD,seful viitorului PP.Tipii se dau de ceasul mortii sa-l infunde pe DD si ceea ce ma amuza este panica lor ca vine unul”dinafara”sa le ia jobul si lovelele boborului suveran pe care se cred indreptatiti sa puna doar EI labele.Asa ca nu mai disperati,mai este destul de jecmanit si noi,in ciuda promisiunilor Fluieratorului,o sa tacem si o sa platim…
mai Petreanu, ce te faci cu ai care au crezut ca au contract cu banca, iar banii au intrat direct in buzunarul directoarei. cica sunt si din astia. o nebunie…
Curly, devotiunea ta e induiosatoare si dar inevitabel destul de biased.
Ideea era, ca sa fiu si mai explicit, ca daca alegi sa nu taci si sa critici, atunci, moral si profesionist e ca, pe langa ce fac „astia”, cum fura ei si duc tara de rapa, sa pomenesti, la moment sau retrospectiv, si ce a facut baiatul ala Sereş, de ex.
Iar cand simti ca explodezi daca nu pomenesti de moguli, atunci da si tu nume din toate partile, nu roti lasso-ul in casa spanzuratului ca si cum vanatul e numai peste poarta.
Tocmai aia e problema, daca sunt slujbas trebuie sa aleg si sa-mi asum : sunt mercenar sau sunt cu capul meu.
Monk, cum spuneam, GCP e mogulul bun. Si, apropo, americanii ii linseaza pe negri.
Pai dvs. stiti de ce sint atitia deponenti batrini la Finans/Credit Europe Bank? Ezista o esplicatie: dau dobinzi la depozite mai mari cu 1% decit restul pietii la pensionari. La depozite in lei. Taica-meu de-aia a dat fuga la astia. Aia au in comun cu FNI-ul: tentatia.
(Acuma, daca taica-meu ia un jaf, eu tot le tai la aia tupeu’, ca daca nu m-au dresat comunistii la capu’-plecat-sabia-nu-l-taie, de ce-ar reusi astia. Stiu ca sint singurul frondist pe care-l cunosc, si mai sint si singurul fara credite pe care-l cunosc. Iaca, si la asta ezista esplicatii.) Sau cel putin dadeau aveau conditiile astea acum vreo 2 ani.
Eu ma mai uit pe finzoom.ro, si gasesc imediat tzeparii. Sint primii pe toate listele, care vintura avantaje, pina ajungi sa citesti the fine print, sa afli conditiile, ca sa vii la realitate.
Bancile in Romania sint, cu toate serviciile si produsele lor, de la credite si depozite pina la conexe, asigurari, pensii (de fapt, rente), la limita camatariei. N-am nici o incredere, nici in institutiile in sine, nici in angajatii lor, nici in viziunea si reglementarile BNR, nici in organismele de control. De ce-as avea?
Comparatie:
Barings 1995 – pierderi de 1,3 miliarde dolari – rezultat faliment.
SG 2007 – pierderi de 7,1 miliarde dolari – rezultat SG e bine merci la 3 ani de la incident, actiunile dublandu-si valoarea, dupa o scadere initiala.
Care o fi fost lucrul care a facut diferenta in acest caz?
Da, noi nu arestam hotii, ii promovam. Pe astia totusi i-au prins, dar oare aceste banci nu sunt verificate de catre cineva. Nu si-au dat seama de problema inainte. S-au a functionat acelasi principiu al spagii din Romania. Vii, iei banii si pleci, a, si inchizi ochii.
Ha,ha,ha!
Poate ca americanii chiar ii linseaza pe negri….
dar o fac foarte, foarte, foarte…. incet!
@monk: nu e vb de devotiune, cu atat mai putin incerc sa induiosez. nu ma mai obosesc sa-ti explic, desi e clar ca nu esti prost…..esti doar ineficaca prin obtuzitatea cu care refuzi discutie egala
@Marian S: care era de fapt propunerea ta?
@costin: datele spuse de tine sunt gresite (frauda de cca 5 mld EUR in 2008), dar diferentele principale sunt ca Societe Generale e in primul rand o banca comerciala cu divizie de derivate, Barings n-avea anvergura SG, iar presedintele bancii franceze, Daniel Bouton, a facut o treaba minunata in gestionarea unei crize de genul asta
@curly : „ineficaca” esti tu. Si catifelata. Dar, sa lasam.
@someone : macar de la Moraru nu am nicio asteptare.
De ceva vreme, nici de la altii.
Si, apropo, poanta e subtire si pe langa. Era vorba ca una spui, alta fumezi, spui ca-ti exerciti dreptul de a vedea raul si a-l critica, dar il vezi intr-o singura directie, fara abatere. Ceea ce e gresit si usor „ticalos,” pentru ca induce ideea ca, inlaturand un anume rau, va fi bine. Or, hotii si incompetentii sunt mult mai larg raspanditi. Si nu numai in politica.
românul se pare că nici la furat nu se mai pricepe. păcat, mai eram şi noi primii la ceva în lumea asta. în curând vom afla că până şi la hoţie ne întrec ţări precum suedia, norvegia, anglia, canada, etc
hihihi! :))))))))))
greseala de tastatura…. „ineficace”
ma minimalizezi crezand ca apelez la calambururi low-cost
pa,pa!
bati la porti deschise…
http://www.fgdb.ro/
dupa cum se poate vedea, limita pana la care aceasta institutie despagubeste(la care aproape toate bancile sunt parte) este de eq 50.000 EUR. garantia functioneaza in cazul care banca da faliment. e util, pt cei care au mai multi bani si sunt nevricosi, sa tina banii la mai multe banci, in limita de 50.000 pt fiecare…nu recomand pt ca asta faramiteaza nivelul atentiei si beneficiilor care se pot obtine (in mod normal, un client de 500.000 EUR e remunerat mai bine decat unul de 50.000 EUR) si pt ca e greu in acest moment ca o banca sa dea faliment in Rom.
in cazul unei fraude, se aplica legea comuna, Codul Civil. dar dupa cum s-a demonstrat si la Credit Europe, banca despagubeste integral inainte ca vreun client sa ajunga in instanta, evita astfel un risc reputational – daca e cu o inteligenta peste medie depart comunicare al respectivei institutii poate sa faca o campanie de marketing gratis din asta prin stirile din prime-time
so, economiile nu se tin sub saltea – doar fiindca niste sandilai au furat banii unor clienti, un om lucid nu renunta la sistemul bancar
@curly : dimpotriva, te-as fi maximalizat daca as fi socotit cacofonia ta drept calambur.
Calamburul e o treaba grea.