Doctorul Sorin Oprescu părea om serios. A făcut ceva treabă la Universitar, l-a iubit lumea acolo la dezesperare. Şi-a menţinut capul la suprafaţă şi în PSD, n-a înghiţit prea mult… din orice-ar fi fost de înghiţit în partidul ăla. S-a descurcat cu ziariştii, s-a înţeles cu politicienii, aşa, în stilul lui frust, şucar şi colorat. De! chirurg, persoană cu ego, ţaţo, nu te pui.
Ce l-o fi împins pe dom’ doctor să candideze la primăria mare în afară de acelaşi ego zău că nu-mi pot închipui. Nu cred că vrea să fure precum unii dintre predecesorii săi – să se-mbogăţească, poate, dar nu neapărat să dea cu jula aşa, ca nesimţitul. O fi fost sincer când a zis că vrea să cureţe instituţia respectivă de corupţie – dar, până la urmă, revolta asta o simţim destui pe-aici, prin Bucureşti, însă doar atât nu-i suficient ca să fii un bun primar.
Se face acuşi anul de când dom’ doctor e la primărie şi mare lucru nu i-a ieşit. Da, se schimbă mai puţine borduri (sau poate se schimbă în locuri mai ferite). Da, se asfaltează mai rar drumuri asfaltate, dar nici alea desfundate nu prea sunt reparate. În rest, mai nimic. Se circulă mai uşor pentru că scade economia şi e speriată lumea, nu de altceva. Dali ia în continuare bani de la bucureşteni doar pentru că a tras nişte dungi cu vopsea pe asfalt. Pasajul Băneasa, care trebuia să fie gata în 6 luni, are termenul de predare mutat oficial încă vreun an peste alte 6. Pasajul Basarab, noua ruşine a municipalităţii, se va mai întinde vreo doi ani, zice primarul general. Cine să-l mai credă, după ce o scremere formidabilă a produs în 3 ani doar 500 de metri din 2.000? Nimic despre metrou, nimic despre o linie Băneasa-Otopeni, nimic despre reabilitări termice, nimic despre RADET, nimic despre turism, nimic despre nimic important. Centrul istoric e la fel de jegos. Mizeria e tot aia. Marile lucrări de infrastructură sunt tot acolo unde erau şi acum doi, patru, şase ani – la hibernare şi la îngrăşat conturi ascunse.
În schimb, dom’ doctor Oprescu zdrăngăne din ce în ce mai des idei fără rost. O fi fost amuzant pentru unii să avem o ciurdă record de Moş Crăciuni în decembrie. S-or fi bucurat alţii la îmbucăturile din cel mai lung cârnat din lume. În fine, giumbuşlucuri. La câte au văzut bucureştenii, le-or mai înghiţi şi pe-astea.
Ce mă îngrijorează sunt ideile fixe ale primarului general. Nici nu comentez gugumănia aia cu „Bucureştiul e pregătit pentru cutremur„. Dacă tot nu poate municipalitatea să face ceva realmente eficient în privinţa asta, mai bine să tăcem chitic, să nu atragem energii negative.
Dar aia cu autostrada suspendată trebuia să fie doar o gafă de campanie electorală, toată lumea a fost de acord, nu? Ei, iaca poznă: invitat la Sinteza Zilei de la Antena 3, dl. Oprescu zice acum că „intenţionează să pună bazele unei noi autostrăzi de 42 de kilometri care va uni punctele importante ale Capitalei„.
Punctele importante ale Capitalei? Adică… Drumul Taberei şi Răzoare, Gara de Nord, Universitate/Unirii, Bucur-Obor, Iancului… şi cam toate intersecţiile din oraş, nu? Adică autostrada de la Romană cu ieşire pe Căderea Bastiliei… O „autostradă” prin oraş, sau cum?
Mai spune primarul, om serios, îmi imaginam: „Am început să vorbesc cu mai multe firme pentru a începe construcţia. Am iniţiat discuţii cu nemţii şi cu moscoviţii, am împărţit autostrada în 14 module, ar avea în total 41 de kilometri.”
Cu nemţii şi cu moscoviţii, deci. Da’ cu leşii, cu leşii nimic? Dă-le, bre, şi lor ‘fo două-trei module, că-s căcălău!
Da’ halatu’?
Ştiţi… există un principiu de bun simţ tradus în tot soiul de exprimări uşor de înţeles. Dacă eşti în groapă, mai bine nu mai săpa. Când eşti în rahat pân-la gât, abţine-te să faci valuri. Chelu-şi pune mâna-n cap. Etc, etc.
Dom’ primar, hai dom’le să facem ceva simplu pentru început. De exemplu, hai să zugrăvim odată staţia aia de metrou de la Chibrit, că stă şantierul ăla acolo de 30 de ani deja.
Dup-aia putem să colorăm şi autostrăzi, bine?

35 comentarii Adaugă comentariu
Vlad, scoate virgula >> „Doctorul Sorin Oprescu, părea om serios”.
Esti sigur ca s-a lepadat total de PSD? Eu nu prea sunt. Si apropo de partea cu „poate e amuzant”. Asa se aleg oamenii politici in Romania! Basescu a facut ceva? Nu! Dar lumea se distreaza cand apare si mai arunca o pastila. Nea Sorin are toate sansele sa-l urmeze, dar are nevoie de aparitii mai dese la Divertis.
O s-o vopsească atunci când Metroul va fi al Municipalităţii. Vorbeşte cu Berceanu, cum, la fel, tot cu Berceanu trebuie să vorbeşti şi pentru Pasajul Băneasa, că în cea mai mare parte e al lui.
E uşor de spus: idei fără rost. Fiecare idee, chiar şi cele proaste, de care nici eu, nici tu, şi nimeni altcineva nu este la adăpost, au un rost al lor. Totul este ca ideile proaste să nu se materializeze, dar şi să avem o grilă de citire a lor. Că te pomeneşti că o ideee de zici că-i proastă să devină una salvatoare. Şi invers. Relativitatea, bat-o vina!
România este o ţară a extremelor. De la Ceauşescu şi de la centralizarea maximă a puterii am trecut la fragmentarea excesivă a puterii, cu un singur element de continuitate: de înjurat este înjurat doar cel din vârf, indiferent cine face pocinogul. Bucureştii sunt un coşmar administrativ. Sunt şase plus una administraţii, care fiecare trage încotro vrea buzunarul primarilor, consilierilor, gunoierilor ajunşi vedete politice, etc, etc.
Nu mă interesează Oprescu, nu sunt avocatul lui. Dar tipul ăsta de gândire, care face prozeliţi: Oprescu( Popescu, Sulescu) e de vină, e periculos şi contraproductiv. Pentru că îi pune la adăpost de răspundere pe derbedei. Unde e viceprimarul Murgeanu? Secretar de stat! Unde e Udrişte, care trebuia să fi trecut măcar o dată pe la DNA? Şef la Metrou! Zi-i lui să vopsească staţia de Metrou! Sau nu e atât de „reprezentativ” pentru a-i da atenţie, cum îi dai lui Oprescu?
Hai să judecăm pe fiecare după responsabilităţile sale reale, şi nu după ceea ce ne imaginăm noi că ar trebui să facă.
Altminteri vom mai vorbi despre Pasajul Basarab şi peste zece ani. Dar avem o satisfacţie: l-am băgat în pizda mă-sii şi pe Oprescu, în rând cu numiţii Halaicu, Ciorbea, Lis, Băsescu, Videanu! Şi la ce ne-a folosit?
Matale vorebsti serios in primele fraze, acolo unde il laudai pe Oprescu pentru ce a facut pana acum pe unde a fost?
@Gheorghe Constantin: daca Oprescu nu are nicio treaba cu pasajul de la Baneasa, ce facea acum un an acolo? Se adunasera Tariceanu, Orban si cu El si isi dadeau cu parerea despre un plan. Mi-aduc aminte si acum cat am stat in trafic sa faca ei gargara.
Ma rog, nu stiu de ce ne miram. Oprescu a fost votat pentru gargara. Romanii sunt oameni inteligenti, au stiut ca e gargara, doar ca nu au mai vrut santiere. Decat sa avem santiere in care sa faca diverse firme de constructii bani (dusmanii de tara) mai bine sa nu se faca nimic.
NOI SUNTEM MAI REALISTI ->
Votati-ne ACUM – suntem CEL MAI BUN BLOG COLECTIV pentru ca noi vom construi 3.000 de kilometri de trotuare zburatoare, vom da cate 100.000 de euroi oricui va pleca din Romania, vom legaliza si subventiona prostitutia, vom mari salariile profesoarelor sexy cu 50%, vom lungi penisuri, vom umfla ‘balcoane’ si vom da mici si bere gratis la toata blogosfera prin e-mail sau pe twitter. 😯
Daaa, asat-i marea nostra problema! Nu reusim frate sa n adudam si noi ministere cu municipalitate si alte organe de control si executie, pentru a face, nu pentru a darama! Ca e mai usor sa dam la gioale, decat sa dam cu matarua si sa ne apucam de sapat sau de vopsit! Suntem jenantzi! 🙁
Cum adică ce căuta acolo Oprescu? Acolo sunt probleme care ţin şi de Primărie(unele terenuri şi reţelele de utilităţi) şi de Ministerul Transporturilor(ei sunt cu banii, dar şi un soi de antreprenor general) şi de Guvern, care aprobă banii. Şi apoi toţi sunt, în principiu, administratorii statului. Asta e problema? Sau căcatul care a rezultat ca urmare a „descentralizării”? Când nimeni nu mai răspunde pentru nimic, se aplică principiul: „copilul cu mai multe moaşe rămâne cu buricul netăiat”. Ceea ce se practică la scara întregii ţări, pe banii şi pe nervii noştri.
Mare dreptate are @Gheorghe Constantin, numai invidia îi face pe cârcotasi sã cârcoteascã. Cum n-a fãcut nimic Doc în aproape un an? Da’ cei mai multi Mosi Crãciuni dân lume îs de colea? Da’ cel mai lung cârnat nu se pune? Da’ cã editeazã fraze pe la tocsoaie vã faceti cã uitati? E prea de ajuns, si nu v-o zic io, ci ditamai sondaju’, asa cã cântati la altã masã, pricinosilor. Pãi dacã cu cât a fãcut i-a luat fatza lu’ don’ presedinte, ce vreti mai mult d’atât?
Mamã, ce mi-ar mai plãcea niste prezidentiale în care sã sã-ntreacã Bãsescu, Oprescu si Becali, brandurile noastre dã tzarã! As dãshchide casã dã pariuri si om m-as face, as putea sã-mi iau si io Mertan cu casetofon cu manele, maieu negru si lant gros dã aur, sã dau moarte la tot cartieru’!
Am spus că mă doare în cot de Oprescu, nu sunt eu avocatul lui. Dar în afară de înjurături, se mai poate şi altceva? E cineva atât de tâmpit să creadă că un oraş se poate schimba în şapte luni doar pentru că s-a schimbat primarul? Dar Consiliul? Dar Justiţia? Dar cadrul legal? Ä‚stea s-au schimbat? Noi, noi ne-am schimbat? Suntem mai responsabili? Ştim ce vrem? Am sprijinit vreo iniţiativă a primarilor, oricare ar fi fost ei?
Judecăm totul în funcţie de cât ne place sau nu moaca unuia sau altuia. De aia nu suntem capabili să înţelegem şi să ne solidarizăm în jurul unor proiecte.
@Gheorghe Constantin: Unde se afla pasajul Baneasa? Sau statia de metrou Chibrit? Sau pasajul Basarab? In Bucuresti!
Cine e primarul ales al Bucurestiului? Oprescu!
Primarul trebuie sa puna presiune pe celelalte institutii sa-si faca treaba, sa termine lucrarile la metrou sau la pasaje, pentru ca santierele de acolo ma afecteaza direct pe mine, bucurestean.
Cat despre Udriste sau altii, sunt subordonatii lui Oprescu, pusi acolo de acelasi Oprescu, nu alesi prin vot.
@Siclitaru – mulţam. Rămăsese uitată acolo dintr-o editare anterioară, fraza era mai lungă la iniţial.
@Gh. Ctin – dacă-l întrebai pe Videanu, spunea că nu vrea Orban să-i dea metroul (de parcă Orban fusese mereu ministru). Dacă-l întrebi pe Berceanu, zice că nu i-l cere nimeni. Descurcă-i tu, că eu m-am plictisit să mă tot ia la mişto politicienii ăştia.
@Naşu Mare – în sensul că a ieşit onorabil din toate, da.
@Florian – puşchea pre limbă… deşi asta ne paşte 😀
@Gh Ctin – apropo de solidarizare, că văzui mai târziu, păi ca să te solidarizezi, trebuie să crezi. În ce să cred acum, ce proiect credibil îmi oferă dl primar?
Dar de ce doar ne plangem ? ->
http://fuckyoutovarasi.blogspot.com/2009/03/bucuresti-intre-iubire-si-ura.html 😯
toata lumea se plange in ziua de azi:P…
Udrişte NU este este subordonatul lui Oprescu, e al lui Berceanu. Fraţilor, nu vreţi să nu mai vorbim după ureche? Bine, Oprescu e nasol. Mai nasol e că mai are trei ani şi ceva de mandat. Deci ce facem? Ne văicărim încă trei ani, sau ne apucăm să facem presiuni pentru schimbarea cadrului legislativ şi pentru formularea unei agende a administraţiei locale în acord cu interesele noastre, nu cu ale buzunarelor lor?
@Gheorghe Constantin
Cine se vãicãreste o face degeaba, cu vãicãreala nu rezolvã nimic. Sã facem presiuni nici atât nu ajutã, cã n-avem unde si cu ce. Pânã la urmãtoarea rundã de locale, nu ne rãmâne decât sã-njurãm sau sã facem haz de necaz. Eu unul merg mai mult pe varianta a doua, nu c-ash fi vreun pudibond, dar nu vreau sã mi se lase rãul la inimã si sã pleznesc înainte de vreme, fãrã nici un folos pentru omenire.
Nu am nicio ranchiunã sau vreo idee preconceputã împotriva lui Oprescu, ba chiar în turul 2 l-am votat ca sã rãmânã buldogu’ fãrã ciolan, dar încep deja sã simt cã am risipit degeaba tushul stampilei. In campania electoralã a zis cã n-o sã-l auzim plângându-se de eventuala ostilitate a Consiliului, precum Bãsescu, dar acum asta face de câte ori are ocazia. Iar cu autostrada suspendatã o tine gaia-matzu’, cu o consecventã demnã de un urmas al lui Apis; nu zice nimeni cã n-o fi bunã la ceva vreodatã, dar nu acum, când arde carnea pe noi cu consolidãrile, cu traficul, cu izolarea termicã, cu locuintele sociale, cu centrul istoric, cu, cu, cu… Asearã la Gâdea a conjugat verbul a face numai la viitor, iar când a venit vorba de realizãri nu a avut a se lãuda decât cu megacârnatul, cicã s-a gândit el asa la nevoia noastrã de evadare din cotidian si a vrut sã ne dea un prilej de bunã dispozitie, nici vorbã de practicarea metodei strãmosesti de captatio benevolentiae, cu pane et circenses.
Deie Domnul sã n-am dreptate, iar Doc sã devinã ãl mai tare primar postdecembrist, da’ asa tare mã-ndoiesc, de mi-e c-o sã rãmân cocosat.
@Gh. Constantin: eu doar atat am de zis ref la ce tot ai postat tu la subiectul asta – itzi multzumesc sincer pt ingenuitate!
Părea om serios? Niciodată n-am avut impresia asta.
Cum adica nu s-a schimbat nimic de cand a venit Oprescu? S-a schimbat. Acum chiar ca nu se mai face nimic.
@Florian: nu au fost cei mai multi mosi gerili din lume, au fost cei mai multi „care imparteau daruri”. Cel mai mare grup de mosi a fost la altii. Si cel mai lung carnat din lume tocmai a fost facut luna trecuta de niste croati care nici macar nu s-au sinchisit sa omologheze recordul. Cu ce a ramas Oprescu acum?
@Someone: si a iesit onorabil pentru ca de fapt nici nu a intrat. A fost candidatul perpetuu, in timp ce in spitalele manageruite de el si in care „nu se ia spaga”, gravida nu intra in operatie desi avea fatul mort inauntru dar nu detinea la ea 300 de lei, bani pe care barbati-su se chinuia sa ii stranga de prin sat. Dar poate extrapolez;generalizez eu prea tare.
Pe mine m-a traumatizat mandatul Videanu. Rau. Atat de rau ca atunci cand a venit Oprescu mi-am dorit sa nu mai faca nimic. Sa termine ce e inceput, dar sa nu se mai apuce de nimic, ca nu mai pot, cu praf, cu zgarie-nori, cu borduri, cu borduri, cu borduri.
Acum m-am razgandit usor in sensul ca mi-as dori sa astupe gropile din asfalt ivite ca din senin dupa cele 10o de reasfaltari trimestriale. Nu, nu sa decoperteze si alte alea, nu, doar sa arunce o lopata de asfalt in gropi. Oricum la anul se fac altele.
Poate peste vreo doi ani cand imi trece greata post-Videanu o sa imi doresc schimbarea pietrei cubice de la Televiziune. Deocamdata mai pot. Amortizoare la masina oricum nu mai am de mult!
Bre, mi-a fost şi îmi rămâne simpatic dottore. L-am susţinut doar ca să o ia ăl’lalt peste bot. Şi? Ce mare brânză ? Nu ne înfioram gândind că ce vor curge dezvăluirile despre matrapazlăcurile găsite prin ghena primăriei? Aiurea. Mucles definitiv. Blaturi, văd multe blaturi. Peste tot. Å¢ară de cofetari. Da’ n-ar fi fain să vezi un candidat unic susţinut de toţi ne-portocalii… eventual independent. Care să pună frână la un Crin- că se împrăştie votur’li. Da’ să fie la un mare bara- bara cu …ghici cine? Ce de teorii… şi ce puţine conspiraţii.
Vezi domne ca ne-au aratat degaba nemtii obrazu’ ca i-am parasit in ’44. Vezi cum se suparara de pomana rusii ca ne-am dus peste ei cu arma-n mana! Ei ne-au crezut niste lepre si noi tot timpul asta eram baieti finuti. Uite ca acuma le facem dreptate: le dam module din autostrada suspendata cate nici nu or sa poata duce ei!
Eu sper ca domnu’ Oprescu se gandeste si la otomani, ca n-am fost oameni cu ei in ’77. 1877.
Cristi, nu cred că ne iartă turcii Dealul Spirii… Păi să trimiţă ei atâta amar de ieniceri şi spahii şi noi să ne apărăm Revoluţia doar cu o companie de pompieri? Tot respectul faţă de bieţii oameni, dar asta spune ceva foarte trist despre popor, dacă a crezut că Revoluţia se poate apăra cu tulumbele…
Iu…adicatelea tu Vladut finut tie frica sau asteptai pe altcineva?Poate pe …Adolf?Sezi mumos …
Un fel de Prigoana… are aceeasi dezinvoltura in a vorbi ferm si aparent foarte in tema despre subiecte oricit de fanteziste si obiective evident irealizabile… Deputatul macar se distreaza auzindu-se, ma tem insa ca primarul se ia in serios…
Apropo de dom PRIMARE si dezvoltare. Vorbeam cu un nenea mai batran si ami inteligent ca mine care imi zicea asa:
BA BAIETE IO UNU LE-AS DA PE MANA MARKETINGUL SI MANAGEMENTUL INSTITUTIILOR DE LA NOI, ACELOR NEMTI CARE AU FACUT DIN TURISMUL BULGARESC, FRUMUSETEA CARE E ACUM! Poate stiu astia mai bine „unde trebuiesc unse” mecanismele si mai ales „cu ce trebuiesc unse”. Ca vad ca reteta noastra de uns cu slanina si spaga n-a dat roade!
Si acu ma intreb: Oare atat suntem de neajutorati? Oare are „nenea” asta dreptate?
conasule, cum le zici matale mai rar… dar cu autostrada suspendata n-ai nimerit-o. domnu primar are un plan foarte ingenios, pe care opinia publica il prezinta gresit. el vrea sa faca o autostrada suspendata DE SUS, direct de norisori, care va putea fi ridicata sau coborata la diverse inaltimi, dupa dorinta cetatenilor.
@nashu mare
Pãi sigur cã nu erau mos gerili, cã ruda asta a lui Mos Crãciun, de-o numisi tu si care purta stea în cinci colturi la cãciula aia cu clape adusã din importul pe relatia est, a mierlit-o acu fo doo’j’de ani. Costumatii ãia „care împãrteau daruri”, cum le zici tu, au fost omologati în Guiness Book drept Mosi Crãciuni, cum le-am zis io. Avantaj io.
Iar dacã vrei ca, dupã ce ne-am bãtut în mosi sã ne mãsurãm si în cârnati, sã stii cã si aici te dovedesc. O fi fost el mai lung cârnatul croat, fãcut probabil în orasul ãla al lor cu nume de cârnat, dar una cã n-a fost mãsurat oficial, deci nu se pune si-a doua cã noi am fost piua-ntâi. Sã nu recunosti triumful cârnatului oprescian e ca cum i-ai lua ‘napoi unui atlet medalia de aur, pen’ cã mai târziu se gãseste altu’ mai breaz si-l bate la record. Drept îi?
@Florian, nu e siteul oficial dar uite: http://www.worldamazingrecords.com/2008/12/most-people-dressed-as-santa-claus-and.html
Ha!!!
Ati uitat de marele proiect de castrare a animalelor de companie…
n@nashu mare
Pãi nici nu-i nevoie sã mai deschid linkul, se vede din titlu cã-i vorba de cei mai multi oameni întolitzi ca Mos Crãciun, asa cã nici o legãturã cu rãposatul Mos Gerilã. Totusi dãdui o raitã si iaca ce citii: „When the record was confirmed, Ms Sinigagliesi presented a certificate to the mayor, to delight of the massed Santas”. Pãi dacã hoarda aia de Crãciuni s-a umplut de bucurie, când cucoana de la Guiness i-a dat tzidula lu’ Doc, nu-i clar cã am avut dreptate pe linie?
Nu spune chestia aia cu voce tare in prezenta sarbatoritului: http://mihneageorgescu.wordpress.com/2009/03/03/79-de-primaveri/
Mos Gerila traieste!
@nashu_mare
Ce-i drept, unii îi mai scot mumia la geam, de sãrbãtori, dar sulimanul s-a dus si pute din ce în ce mai tare a comunism în putrefactie, asa cã numai câtiva cu simturile complet atrofiate mai fac mãtãnii la moastele lui Mos Gerilã.
Daca citesc cu atentie ce au scris ceilalti… si citesc, am o sigura intrebare: cine l-a votat?
ma bag si eu in seama…cat a costat desenul „autostrazii minune”?
aaaaaaaaaaaaaa?