Sunt în concediu – adică nu mă duc la redacţie, mai precis. Nu răspund la telefoane, nu mai citesc ziare, nu mai deschid televizorul, nu mai ascult ştiri. Pentru mine negarea negaţiei înseamnă, zilele acestea, doar cărţi, câte un blog-două, mâncărică şi oleacă de somn.
Dar şi o nouă febră cu ameţeli şi emoţii inexplicabile: acvaristica.
Aud că prin lume se răstoarnă carele cu şmecheri la DNA, că prin Parlament se numără bob cu bob voturi pentru o moţiune de cenzură. Vorba Paraziţilor: „Mă doare-n (rimă)”. La mine acasă sunt alte pasiuni, ce ţin de peşti, nisip, „substrat”, „ciclare”, temperaturi etc.
E o lungă poveste… Aş zice un prim episod (şi dacă e ceva interes, poate mai vine şi altul).
La vârsta mea, descoperirea unui nou hobby este o provocare periculoasă pentru respectul de sine. Treaba asta cu peştii-n bol poate părea simplă – mie aşa mi s-a arătat, dar numai până la prima conversaţie cu un „specialist”. Mi-am dat seama abia la jumătatea discuţiei că-l ascultam cu falca-n jos. Era însă prea târziu să mai dau înapoi – seamănă cu una dintre acele faze adolescentine în care regreţi că te vei arunca în zăpadă de la etajul 2 abia când te-ai căţărat pe pervaz. Gaşca urlă-n spate a încurajare – dacă te opreşti acum, ştii că o să fii masculul omega al grupului pentru tot restul şcolii, aşa că mai bine un picior rupt decât dispreţul „prietenilor”.
Am găsit „specialistul” într-un pet-shop şi atât mi-a trebuit, să-i spun că vreau să-mi iau un acvariu şi peşti. M-a privit ca pe-un sifon rece în mijlocul Saharei… şi s-a dezlănţuit. A turuit 30 de minute, a demontat şi montat echipamente în faţa mea, a explicat, descris şi lăudat treaba asta cu acvariile cu o asemenea pasiune încât mai aveam puţin şi cumpăram tot magazinul. Am fost înfrânt după primele 5 minute, dar lovitura de graţie a venit, cu eleganţă, la una din singurele încercări (timide) pe care le-am făcut ca să scap. Dar tu, tu ai vreun acvariu, l-am întrebat? „Unul? Am 35!”, şi mi-a arătat cu un gest larg peretele din spatele lui.
A fost exact acel moment: adică dacă ăia pot sări în cap, eu de ce n-aş putea?
Ei bine, asta am exersat a doua zi, întreaga zi. V-aş putea povesti (dar numai dacă cereţi asta) cum e să cari cu găleata 100 de litri de apă într-o cutie de sticlă în mijlocul sufrageriei, cum e să speli 15 kile de pietriş în lighean, cum e să montezi un „filtru extern” care seamănă cu un mini-reactor nuclear, şi cum e să întrebi dacă „termometrul ăsta se lipeşte şi când e apă-n acvariu”, ca să primeşti, pe lângă priviri pline de milă, şi răspunsul umilitor „ştiţi… termometrul ăsta se lipeşte pe dinafară, nu pe dinăuntru”.
Vreţi să ştiţi cum e cu peştii? Care peşti? V-am spus că nu e simplu. Peştii mai încolo, după ce se „ciclează” acvariul, vreo două săptămâni. Ce-i aia „ciclat”? Ei bine… Cică trebuie lăsat cu toate alea mergând ca să se dezvolte nuş’ce „colonii de bacterii trebuincioase”. Mie treaba asta cu bacteriile care colonizează mi se pare cam suspectă, am mai văzut-o în frigiderul meu din burlăcie şi nu mi-a plăcut. Dar te pui cu „specialistul”?
Şi să mărturisesc şi de unde vine febra asta. Dintr-un restaurant. De la Capriciosa, mai precis, unde (pe vremea când nu eram în concediu) mâncam la amiază cu Tavi, Mihai şi Cornel. La Capriciosa e un acvariu imens, iar cea mai mişto masă e cea de lângă el. Stai cu îmbucătura încremenită-n furculiţă şi te holbezi la peşti. Ai o stare de linişte şi fericire, ca o lobotomie instant fără traume post-operatorii. Peştii înoată, tu te uiţi la ei, ei înoată, tu te uiţi… Nu? Ce ziceam?
Zen d’acvariu, ce să mai vorbim…
15 comentarii Adaugă comentariu
Doh…
Si o sa stai cu pumnu-n falca si cu ochii-n acvariu :-)))
Curat terapie
Acvariul ala de la Capriciosa e o crima. E prea mic, prea aglomerat si are specii incompatibile, amestecate doar de dragul showului comercial. Cea mai interesanta parte la un acvariu e cafteala pestilor pentru suprematie. Ba nu, cea mai interesanta parte e incercarea ta de a-ti domoli tentatia inutila de a-i pacifica. Cea mai grea e ora pe care o sa o pierzi in fiecare we ca sa il cureti, ca altfel incepe sa miroase a grajd. Cea mai disperata gasirea unui vecin care sa-ti hraneasca pesti cand a-i pleca de acasa. Cea mai consternanta e moartea pestilor din cauza intoxicatiilor cu clor, frecvente la Apa Nova. Data viitoare cand mai vrei acvariu du-te pe o balta la pescuit.
Vlad, eu zic ca merita 🙂 Senzatia este unica si satisfactiile uriase, daca te ocupi cum trebuie de pesti si de acvariu. Nu stiu cum arata acvariul de la Capriciosa, dar intr-adevar exista o gramada de prosti care isi bat joc de niste biete suflete cu solzi inghesuindu-le intr-un bol de sticla. Tu sa nu faci ca ei. 3-4 perechi sunt suficienti in 100 de litri si iti recomand o pereche de ottocistrus, care vor curata cu sirg geamurile acvariului. Pe dinauntru, desigur. Si da, ottocistrus sunt pesti 🙂 Daca ai grija de acvariu, n-o sa puta nimic. Si daca pleci in vacanta, ii hranesc eu!
Da, literam ti-i hraneste cat esti tu in vacanta, iar eu ti-i scot la un film la Mall, eventual la Finding Nemo 🙂 Acum pe bune, am ras ca nebuna singura in fata calculatorului. Pentru ca esti asa un baiat bun si,zau, chestia asta se vede in tot ce povestesti tu acolo, extaziat sau incrancenat. Si ma umfla rasul, pen’ ca mi te imaginez, usor fastacit, injurandu-te in gand si promitandu-ti ca o sa fii Rambo data viitoare. Sa nu fii, te rog eu frumos!:)))
Ah si apoi am ras cu lacrimi cand am aflat ca in acvariul tau-visul tau nu poti gazdui decat 6 vietati miiici si speriate, bolnavicioase si pretentioase. Dar daca iti curata cu sarg geamurile acvariului, eu zic ca merita:)))) Stiu ca par cinica, dar nu ma pot abtine, pentru ca bat pariu ca tu visai un acvariu spectaculos…E ca si cum cineva care ar visa toata viata sa aiba caine, cand si-ar lua in sfarsit unul, ar afla ca ceea ce si-a cumparat este de fapt un pechinez fara corzi vocale si fara picioare dar cu accesele de furie ale unui bulterier.
Aha-ha! Acvariştilor, v-am recunoscuuuut! :-))))
Nu mă las, nu mă las! :-)) Staţi că mai urmează. O să fie fun când voi măsura peştii în algoritmul 1 cm pe 1 litru.
mishu: ai dreptate cu Capriciosa, e clar înghesuială acolo, acum ştiu.
literam: am reţinut, bună idee.
innu: aşa facem, ne too-ot adaptăm visele la realitate :-)) Ce dacă-i mică, doar e a noastră, nu? (vorba reclamei)
E mai simplu la stiri, nu? :)))
Da, e mult mai simplu la stiri!
Încă hiperventilez din cauza şocului!!! Mai explica-mi o dată: ce-ţi trebuia acvariu?!!!!!!
eu astept zen d’acvariu (II).
adica vorbesti serios cind spui ca astepti saptamini intregi „ciclarea”??????????? nu pot sa cred :))))) pai am avut armate de pesti in copilarie, care uneori ramineau nemincati cu zilele, dar se inmulteau fara nicio problema. cit despre curatat acvariu- asta era treaba fratelui meu. o facea extrem de rar. asa ca macar mai scurteaza perioada….
Mărie, stai să vezi când o să ne povestească despre peştii lui! :)))))
ma tem de momentul in care vor deveni un exemplu. :))
Maria, Adriana: aţi intuit exact. Există o serie de asemănări remarcabile întreun acvariu şi redacţie. Iar diferenţele… ei bine, diferenţele sunt cu atât mai instructive! Urmează la Amar de Zi. :-)))
Nu-mi spune că ai achiziţionat piranha! :))
dacă promiţi să nu mai taci ca peştele perioade lungi de timp, mă angajez să-ţi procur un scalar sau un sanitar. la alegere. ştiu, nudaşpagă punct ro, dar ceva trebuie să te pună pe jar şi să-ţi scoată cuvintele din tolbă. sau din plasă?! fir întins.