Provoacă oarecari reacţii oţărâte un articol al lui Iulian Comănescu despre impotenţa jurnaliştilor buni care performează însă modest în blogosferă. Constatarea este de fapt o declinare a (falsei) dileme „Sunt bloggerii jurnalişti? Dar viceversa?”
Iulian defineşte succesul pe blog, aparent corect, prin trafic, fidelitate, reacţie – adică exact cum se descrie acesta şi în industria tradiţională. Adică exact criteriile care nu cred că pot fi aplicate blogosferei româneşti, cel puţin deocamdată.
Majoritatea jurnaliştilor (buni sau nu prea) care au descoperit (de curând) bloggingul se folosesc de el doar ca de o supapă, nu ca de un motor complet funcţional. Free-lanceri, în România, mai rar, astfel încât jurnaliştii sunt, în majoritatea cazurilor, full-timeri în câte o redacţie (mai bună sau nu prea). Nu ştiu cum se vede din afară, dar în redacţii criteriile de succes expuse mai sus sunt mantre organizaţionale, pisate în capul amploaiaţilor până la greaţă. Tiraje, readership, audienţe, migraţia publicului, zapping, acces rating, target comercial, BRAT, market share, GRP şi toate aceste misterioase coduri, pentru profani, se traduc pentru jurnalişti printr-o expresie simplă şi dură: „performaţi, mă, că vă ia mama dracu'” (şi nu vă mărim salariile şi nu vă mai luaţi credite şi nu vă mutaţi într-un cartier mai bun şi o să fiţi nişte rataţi iar eu, patronul, nu o să mă mai îmbogăţesc şi asta mă va face chiar mai neplăcut). Multor jurnalişti le e atât de scârbă de toată obligaţia asta de a performa, încât ar fugi care-ncotro dacă ar putea scăpa de microbul meseriei.
Cred că pe cei mai mulţi jurnalişti care şi-au făcut bloguri tocmai asta îi atrage: faptul că, printr-un miracol (Dumnezeu a creat Web 2.0 şi a fost bine), se pot exprima fără un şef pe cap, fără un număr de semne sau de secunde de respectat, fără o politică editorială de urmat, fără aprobări, vize, probleme de producţie şi paginaţii încurcate. Este o libertate pe care bloggerii care nu fac parte dintr-o redacţie nu o pot percepe, dar pe care jurnaliştii nu sunt pregătiţi să o transforme în clasicul succes (de trafic, fidelitate şi reacţii) înainte de a se bucura de ea din plin. Este o joacă în care plăcerea cea mai mare este a jocului propriu-zis, nu a ocupării locului unu.
Pe de altă parte, jurnaliştii vin dintr-o lume în care audienţa/readershipul la care au acces sunt incomparabil mai mari decât ce poate oferi (deocamdată) bloggingul. Pentru ce s-ar bate? Au deja asta, după ce au făcut concesiile de calitate necesare. Jurnaliştii buni au învăţat că publicul mass-market este ipocrit: răspunde în sondaje că nu vrea bârfe şi subiecte derizorii, dar devorează de pe tarabe publicaţii cu titluri şoc şi se uită până-n zori la senzaţionale non-subiecte. Orice jurnalist (bun sau nu prea) ştie că „oleacă di siex, sânge şi scandal te fac vedetă”. Mulţi practică prostituţia asta profesională la locul de muncă şi nu cred că ar dori să-şi aducă munca în spaţiul personal al bloggingului.
Care ar fi atunci criteriile de succes pentru un blogger? Dacă priveşti bloggingul ca pe o activitate cu un puternic caracter personal, atunci ar trebui să i se aplice aceleaşi criterii pe baza cărora apreciem dacă o persoană este un model de urmat sau nu. Criterii de calitate, nu de cantitate. Sigur că acestea sunt extrem de subiective – ce-mi place mie, nu-ţi place ţie – dar în asta rezidă tot farmecul, cred eu.
E ca în viaţă, de fapt. Când te lauzi că ai o mie de prieteni, poate că ar trebui să te întrebi unde naiba ai greşit ca să ajungi în halul ăsta.
9 comentarii Adaugă comentariu
bine punctat nea Petrica. Si daca tot o sa faceti emisiunea aia pe radio nu-i mai lasati pe colegii de la TV sa afirme ca din blogosfera poti sa castigi la fel de usor ca din imobiliare.
ia am constant 1000+ de views zilnic (mai putin in weekend cand am in jur d 600) si cu toate astea nu cred ca mi’as clasifica blogul drept bun, sau poate ca’s eu carcotasa?
cat despre blogurile de jurnalisti, o sa cred in ele atunci cand isi vor critica si propria publicatie (fiindca nimeni nu’i perfect). mi s’a intamplat d destule ori s’am kef sa zic nu d bine despre noi sau despre altele din grup, da’ am tacut. poate c’am s’o fac atunci cand o sa fiu perfect anonima. pana atunci… sa’si aprinda altii paie’n cap! 🙂
iar freelancing pe blog nu se poate – zic eu. ca sa faci asta tre sa fii jurnalist full time pentru o fituica elctronica din care nu’ti scoti nici banii d ratb. asta e. inca!
Dar ce parere aveti de succesul blogului al lui Adrian Nastase ?
Se pare ca stilul sau ironic dar elevat prinde bine pe blog:
http://nastase.wordpress.com
iann: adică Bizbazaar? N-a fost chiar aşa de rău…
plictisita: e neprofesionist să-ţi înjuri publicaţia la care lucrezi
adrian: Adrian nu e jurnalist, domnule Adrian :-))
Ce off-topic la subiect ai postat. E foarte bun blogul tau!
Nu citesc blogurile pe care se face sau se incearca sa se faca jurnalism. Am incercat, dar nu m-am regasit, prefer blogurile cu un pronuntat caracter personal…
Succesul blogului meu personal (faraplasa.weblog.ro) e dat de o mana de cititori care imi raspund la fiecare post si pe care ii urmaresc la randul meu, constant.
Din fericire sunt un blogger norocos si nu am mare trafic, dar recunosc ca daca vreau pot sa scriu un post mai „sexos” care sa ma urce in topuri. Primesc reactii la fiecare post, dar primesc mai multe reactii la posturile „usurele”.
Nu-i o problema, scriu pentru mine, ma bucura ca si altora le face placere sa ma citeasca. E castigul meu de pe urma blogosferei.
Alte tipuri de castiguri mult discutate (de genul celor din publicitatea pe blog) imi provoaca o usoara oboseala stomacala tratabila totusi cu lamaie.
@ ma refeream la materialele populiste despre bloguri facute de jurnalistii de tv [in care jumatate din ilustratie sunt de pe blogul lui tolo :)]. story-ul de la biz bazar a fost chiar ok.
si obiectivitatea? 🙂
adica e ok sa ti’o pastrezi, pe ea, pe obiectivitate, cand zici ca uite ce deschidere aiurea si cu greseli de gramatica, au dat aia de la…, da’ daca se intampla (si) la tine’n curte sa taci malc, nu? 🙂
stimate amarui de zi,
m-a durat acel „in ce hal ai ajuns”. Sunt de acord ca nu numarul mare de cititori este garantia calitatii unui blog, se pot da multe exemple, dar sa fie oare inghesuiala cititorilor garantia prostiei?
Similar, sunt multe bloguri cu trafic mic si cu un continut nevaloros. Linkuri spre youtube si bancuri vechi.
Cum ar veni, daca ai numai un prieten nu inseamna ca ala ar face orice pentru tine, poate nici ala nu te place.
Adica, e ca în viaţă, de fapt.
andressa: acum pricep de ce spui că nu răspund la comentarii… Uite că răspund: garanţia prostiei CUI să fie înghesuiala cititorilor? O regulă simplă spune că nu-ţi insulţi niciodată (şi nu insulţi niciodată) cititorii. Rezultă că prostia ar trebui să fie, automat, de de cealaltă parte. Adică nu muştele sunt de vină, nu?
Sunt rău, normal, dar e o altă regulă care zice că marile succese comerciale au prea puţin de-a face cu marea calitate. Sunt excepţii, firesc.
Pe de altă parte, nu e o relaţie de proporţionalitate aici. Cu alte cuvinte, dacă muştele năpădesc un loc, se prea poate ca acolo să fie un rahat savuros. Dar mai sunt şi rahaţi nedescoperiţi, aş zice :-)))