Nici nu-ţi vine să crezi ce bine a nimerit-o Marean. Cine-l poate acuza acum că a intermediat, cu bună ştiinţă, cel mai zdravăn şut în cur posibil hăbăucului-şef al PSD? Cine ar putea să-i reproşeze, cu seriozitate, că a vrut într-adevăr să-l aducă pe Traian Băsescu la reuniunea PSD? Nimic din ce face Vanghelie nu e luat în serios, nimeni nu crede că micul cu gură mare poate manevra calibre mari. Dar el numai la asta aspiră, de fapt. Cu premeditare, din prostie sau prin cine ştie ce potrivire a astrelor, de data asta i-a reuşit. Mister mare, dar iată că maimuţa cu pian a produs un solfegiu. Iar lovitura este cu atât mai crâncenă cu cât toţi numai la Geoană se uită acum. De ieri seară Mircea Geoană dă telefoane şi răspunde la telefoane, milogindu-se la pesediştii de prin toată ţara să-l creadă că nu el, că altul… E una din acele situaţii în care percepţia e mai puternică decât realitatea. Nu-l crede nimeni pe Geoană – şi nici n-ar merita, de altfel.
Să nu-şi facă nimeni iluzii. Nu s-au strâns asupra lui Traian Băsescu huiduielile din sală, atunci când l-a plesnit pe Ion Iliescu. Pe Geoană l-au ţintit. Păi dacă vine cocoşul satului la horă şi-ţi ia muierea la joc pe pipăitelea, la ce rânjeşti tu, ameţitule? Lumea ţine cu tine doar dacă te ariceşti, că dacă eşti bleg, ţi-o meriţi.
Ce instinct de prădător, în schimb, la Traian Băsescu! Ce simţ al jugularei, câtă precizie-n gheară! Timp de 30 de minute, Geoană a transpirat a frică, hipnotizat precum şoarecele-n ochii şarpelui. Băsescu l-a dominat prin tăcere şi l-a umilit prin discurs, i-a făcut ordine-n casă, i-a trasat direcţii, a împărţit bobârnace şi scatoalce. Încă 10 minute dacă mai dura, şi PSD l-ar fi rugat să-i fie conducător (peste două-trei legislaturi, măcar). Norocul lui Miniboc că Băsescu are simţul măsurii (ei, aş!).
Preşedintele „celui mai important partid din România” joacă în altă ligă. Într-una diferită faţă de chiar a unora dintre colegii săi de partid.
Cineva chicotea că Geoană îşi caută de lucru deja. Nu, e mai nasol. Lui Geoană îi caută de lucru chiar colegii lui (din Liga Mare). Nişte miloşi, până la urmă.

2 comentarii Adaugă comentariu
Nu-l subestima pe Marean. 😀
Nu e vorba de perceptie, e vorba de o invitatie scrisa, aprobata de 7 baieti si semnata de Geoana cu manutza lui! E adevarat ca acum se cauta „tradatorul” care s-a „spart” presei inainte de vreme…