Vă propun un soi de leapşa colectivă: Decembrie 89, aşa cum l-a trăit fiecare dintre noi.
S-a scris despre Revoluţie în toate felurile, s-a scormonit prin ascunzişurile ei, s-a contestat şi s-a afirmat, s-au publicat rapoarte oficiale, cercetări militare şi lucrări cu sclipiri de trombon.
S-a scris prea puţin la persoana întâi, totuşi. N-a fost loc, până când am ajuns la web 2.0. Acum fiecare se poate exprima fără zăgazuri. Timp de 18 ani, media tradiţionale au selectat numai ce (le) părea mai interesant şi mai dramatic, au tăiat din mărturii, au dat titluri şi rearanjat pasaje, în funcţie de spaţiu şi concept editorial, în fiecare decembrie. Televiziunile au filmat lacrimi şi au rulat aceleaşi puţine imagini, până la saţietate. Cărţile au inclus versiunile autorilor şi au coafat restul.
Acum e vremea mărturiilor autentice. Revoluţia a fost trăită altfel de fiecare dintre noi. Revoluţia este o frescă pointillistă, alcătuită din milioane de impresii şi decizii personale. Toate acestea pot fi făcute publice, acum, pe bloguri, pe net. Vă provoc să scrieţi despre Revoluţia voastră, începând de duminica asta, 16 decembrie 2007. Voi menţiona şi la NewsFM postările de pe blogurile voastre.
Mi-ar plăcea să citesc Revoluţia lui Mile, a lui Iulian, a Simonei, a Mariei, a Sorinei, a lui Tolo, a lui Brăduţ, a lui Victor, a Adrianei, a Ancăi, a lui Andrei, a lui Rares, a lui Dan, a Teodorei, de exemplu. Dar nu numai – simţiţi-vă invitaţi toţi cei care citiţi asta. E simplu: amintiţi-vă ce aţi făcut şi ce aţi trăit în acele zile, apoi postaţi.
În ce mă priveşte, voi scrie în fiecare zi de acum despre fiecare zi de atunci.
Tease: Revoluţia mea are imaginea unui soldat epuizat, după 5 zile de stat în frig în Piaţa Aviatorilor, care a refuzat ţigările, pâinea şi salamul, cerând în schimb un singur lucru: un sul de hârtie igienică. Despre asta, în episodul de pe 25 decembrie.
28 comentarii Adaugă comentariu
n’aveam nici 14 ani, se pune? 🙂
Leapsa primita, rezolvata, detaliata la mine ::)) Astept impresii (dar nu legate doar de cacofonii :))
Ilinca, se pune, sigur că da. Ce nu se scrie se uită. Bine, nici tot ce se scrie nu merită reţinut, dar asta-i o altă poveste. Iar dacă se strâng suficiente mărturii, o să-ţi vorbesc de o altă idee. Dacă nu, nu.
Teo – okay, okay, brava! :-))
De fapt noi nu am făcut real o revoluţie. Revoluţia are alte două realităţi decât realitatea noastră, realitatea Ion Iliescu care a făcut revoluţia politică şi realitatea Sergiu Nicolaescu care a făcut revoluţia străzii. Ei au scris ce a fost atunci. Noi nu mai contăm, istoria a fost deja scrisă fără noi.
Buna-buna Vlad,coleg de demuuuulttt! Uite cum ne reuneste netul asta dupa ani intregi de tacere. Eu te vedeam din cand in cand la televizor sau iti auzeam vocea inconfundabila, tu mai rasfoiai Libertatea, apoi un Click si-mi zareai semnatura, si uita asa, in fractiuni de secunda ne mai aminteam unul de altul. De putin timp, de cand am intrat si eu in nebunia asta frumoasa ce se cheama blogosfera ti-am descoperit si textele. De cateva ori am vrut sa si postez, insa m-am incurcat in clickurile blogului tau, de acelasi format ca si al Roxanei Toma, Dan Andronic sau Teo Georgescu.Ma rog, acum cred ca am reusit cat de cat sa-l descifrez si sper ca acest post sa ramana.
Am primit leapsa ta (ei, vezi, am invatat-o si pe asta!, asa cum pe vremuri ma chinuiam sa invat televiziune!)care s-a pliat manuse pe idea mea de a scrie si pe bloguri- macar acum! – ce am trait noi la inceputurile anilor 90. Arhiva Google e dateaza doar din anul 2000, iar cei foarte tineri, uitilizatori de computer, nu se vor ingropa in biblioteci sa citeasca ziarele la care scriam noi atunci decat daca sunt direct interesati. Asa ca, draga Vlad, eu zic ca impreuna ii vom face si pe altii sa inteleaga Romania de dinaintea si dupa Ceausesti. Din amintiri, din trairi, din comentarii, din controverse…
am incercat sa scriu ce imi aduc aminte. sunt doar frinturi, din pacate
deci, am raspuns la leapsa.
Vad ca am raspuns toti foarte prompt, desi tu ziceai sa incepem de pe 16 sa scriem. Mi-am scris si eu Revolutia in fotoliu.
si mai am pe blog o revolutie din zalau. doamna in cauza, mirmen, este o doamna cu totul si cu totul speciala. si in acelasi timp mama lui darius, aka jeg.ro
Eu sunt EROU. Eu m-am luptat la revolutie. Si m-am batut pentru libertate zile in sir. Si de atunci ma bat in fiecare zi.Numai ca strategiile si scopurile sunt altele… Eu m-am luptat pe toate fronturile. Acasa, cu mama, cu tata si cu sora mea ( ei nu voiau sa ma lase sa-mi strig libertatea in strada, sa fac corp comun cu piepturile lor.. In gasca, aprope ca m-am batut cu Jean ( Ioan Voicu – despre care nu am mai auzit nimic de 8 ani, desi eram prieteni nedespartiti).
ziua de 16. decembrie. Slatina, jud. Olt. ora 12 si ceva. Poate 1. Eram cu parintii la dl avocat Vatasescu – tatal ex ministrului Industiilor din primul guvern( prieten vechi de familie ). In ziua aceea taiam porcii. La propriu. Dl.avocat Vatasescu avea niste relatii bune la o ferma. Cumpara un porc pentru el si unul pentru noi. De vreo 4-5 ani acelasi ritual.Ignat Mihai ( colegul meu de clasa si bunul meu camarad) afla de la maica-mea ca sunt la dl. Vatasescu si ne trezim in curte cu el. Plin de broboane de transpiratie si gafaind il intreaba pe tata pe un ton de artag: – Tototovarasu Vavavancica, dadadar de ce nu sunteti la Timisoara. Ne uitam toti la el ca la un ciudat. ( O fi luat-o razna am banuit eu) Tata se uita mirat si nu stia ce sa zica. Ochii lui Mihai erau umezi si reci. Era speriat. Dupa ce bea un pahar cu apa pe care i-l adusese dl avocat reuseste sa ne clarifice. Tatal lui, coleg de serviciu cu tatal meu, fusese in schimbul trei. Lucrau la Carbunoase, fabrica de elecrozi. Dupa o serie de intrebari si raspunsuri balbaite ne lamurim….Botoran, dir. fabricii, un fel de zmeu-paraleu ii trimisese pe muncitorii din schimbul trei, cu o linie speciala sa apere tara de fortele revarsarde… (…) Dl. vatasescu ne-a chemat in casa, a deschis radioul pe Radio Europa libera si am ascultat. Era pentru prima data cand auzeam radio occidental. Mut de uimire. Stt…ia taci…ptiu…vai doamne…si sporvaiau de regim. Pe tata il mai auzisem de multe ori injurand regimul. Iar acum era ingandurat. Nu il mai injura cu patos ca atunci cand asclta cuvantari si congrese la televizor…Acum era contrariat…Noi ne-am dus porcul transat acasa. Cu Dacia. Am luat-o pe str. Caloianca ca era panta mai mica. Apoi zilele au trecut apasator. Am fost la magazin a doua zi si am cumparat un radio portabil solo 500 facut de electronica. Ascultam radio la mine in camera. Se vindeau radiourile ca painea calda…Apoi au uramt zile de exaltare, mitinguri, intruniri….o lume haotica pe care nu am sa o uit si pe care am sa o pun candva pe hartie. Promit. Tumultoase zilele revolutiei…Si din ele s-au nascut indoili..
bibliotecaru: tot respectul, domnule, dar asta e ce cred ei. Eu am trait zilele acelea în felul meu, nu în felul lor, chiar dacă încearcă să mă convingă de contrariul de 18 ani încoace. Istoria a fost scrisă fără noi pentru că noi n-am putut scrie până acum – în sensul de a scrie astfel încât oricine să poată citi, nu vorbesc de scrisori personale, jurnale şi alte asemenea, ci de texte publice. Aici e toată şmecheria, acum, că oricine poate publica. Nu discut despre valoarea literară a textelor, ci doar despre valoarea autenticităţii.
Simona: absolut de acord. Toate (sau majoritatea)referinţelor la evenimentele de la începutul anilor 90, pe net, se referă la versiuni instituţionale, poate adăugăm şi interpretări personale autentice.
Maria: Stelian a scris primul editorial al Revoluţiei. Erai în familia aceea. Foloseşte-ţi talentul şi memoria, nu fii moale 🙂
Soferul: mulţumim, onorabile!
Innu: dă leapşa mai departe. Poate vom publica şi tradiţional, cine ştie? Asta apropo de discuţia de ieri, despre cărţi :-))
Senzitiv: uite, mulţumesc, exact asta e ideea – cine ar fi ştiut cum a fost Revoluţia în casa Vătăşescu dacă tu n-ai fi scris? Mulţumesc.
peste 2 ani o sa povestesc cum am trait eu 22-23 decembrie 1989, la TVR. Daca tii leapsa pana atunci… (si eu ti-am fost coleg vremelnic, la tele7)
Mdeah…am reacţionat şi eu….într-un târziu.
revolutie vine de la revolta? nu mi-am pus problema pana acum…rosteam cuvantul intreg,si fara sa mai ma gandesc la semnificatie…re vo lu ti e. demodat cuvant, ca o haina veche ponosita, jegoasa si roasa la maneci.
…astazi, la 18 ani de atunci (of, doamne! 18 ani? si aveam 18 neimpliniti) ai trezit in mine amintiri si un gust amar… de zadarnicie. tot ce nu e zadarnic sfarseste prin a deveni plicticos spunea cineva. nu, eu nu cred… apropos vlad, acum suntem mari si avem experienta revolutiei trecute. ce zici, te bagi sa o punem de o revolutie? una de catifea de data asta ca aia de poliester s-a facut zdrente. iti propun sa ne intalnim intr-un loc conspirativ. la gradina botanica, de pilda. ascultam ce se discuta peste drum si strigam in gura mare refrene de demult. li ber ta te, jos ti ra nul, jos comunistii, noi de-aicea nu plecam, nu plecam acasa….apoi mergem la parlament si ne eliberam si d-ailalti, apoi la guvern, la primaria capitalei, la primariile de sector…si pe seara cand ne-om sfarsi treaba mergem la televizor sa dam interviuri… nu c-ar fi cool. apoi facem partide, aliante, apoi rupem aliantele si asteptam generatia tanara sa ne dea jos. stim ce vor canta ca si noi am cantat in tinerete….
CONTEXT: Aveam 11 ani si jumatate si eram in clasa a sasea. Locuiam pe strada Nicolae Constantinescu, in Dorobanti, la 300 de metri in linie dreapta de Televiziune.
AMINTIRI:
Prima amintire pe care o am din 22 decembrie 1989 este urmatoarea: soare afara. Eram cu fratele meu in sufragerie si ne jucam. Televizorul mergea. Tin minte cum la un moment dat m-a atras televizorul fiindca am vazut o multime de oameni. In acel moment eu nu stiam nimic de ceea ce se intimplase pe 21 decembrie seara. Acum era 13:30, ceva de genul asta. Oamenii multi erau la Televiziune, linga mine, iar eu vedeam asta pe TV. Scurta pauza: acum imi aduc aminte ca in urma cu 2-3 zile vazusem declaratia lui Ceausescu dupa evenimentele de la Timisoara, in care vorbea de derbedei, forte ostile sau ceva de genul asta.
Dupa amiaza au ajuns la noi acasa Sorin – unchiul meu (fratele mai mic al mamei), impreuna cu sotia lui, Dana (se casatorisera doar de 4 luni si jumatate). Toata lumea pe tv: transmisiile maraton, zvonurile, etc.
Important: seara, undeva pe la 19:00/20:00 am iesit cu Sorin si Dana afara, pe Calea Dorobanti. Mama ne-a zis sa avem grija.
Se inserase, nu prea se circula cu masinile, oamenii erau pe mijlocul strazii, iar citiva distribuiau primul numar din “Libertatea”. Ne-am intors la fix, pentru ca la scurt timp a inceput sa se traga si in zona Televiziuni.
Acasa, toata familia din nou pe tv. Pentru ca incepusera sa se vada trasoarele si sa se auda puternic focurile de arma, ai mei au pus paturi in geamuri, sa nu se vada lumina de afara. Le era teama. Aparusera acele zvonuri cu lunetistii prezenti pe terasele blocurilor si care te pot impusca direct in casa ta.
La un moment dat am vrut sa ma culc, insa imi era frica din cauza focurilor de arma, asa ca l-am chemat pe unchiul meu in camera mea. Cu patura pusa in geam, tot vedeam direle de lumina de la trasoare.
A doua zi sau a treia zi ne-am pus toti pe masina si ne-am mutat in casa parintilor matusii mele, Dana. Acestia stateau (stau si acum) undeva in Tei, deci la distanta mai mare de Dorobanti/TVR. Cind am plecat, ne-am bagat repede in masina, fiindca se tragea pe linga noi. Pina in Tei, masina tatalui meu a fost controlata de doua-trei ori de “revolutionari” (asa se facea, ti se controla masina, ca se vada daca nu esti terorist si ascunzi ceva, practic toata lumea banuia pe celalalt, iata un mecanism usor indus atunci de zvonistica generala).
In apartamentul din Tei stateam pe balcon si auzeam focurile de arma din departare. Pe tv incepusera zvonurile legate de sosirea iminenta a armatei ruse pentru interventia in Revolutia Romana.
Tin minte ca pe 25 eram deja inapoi, la noi acasa, Ceausescu fusese impuscat, iar noi asteptam difuzarea casetei pe TVR. Asa fusese facut anuntul si asa s-a si intimplat, undeva noaptea tirziu.
Apoi, undeva dupa 28 sau 29 decembrie, a nins. A nins puternic si noi am iesit din casa. Era totul alb peste cimentul rosu. Deja, in Bucuresti, erau sute de morti.
FINAL:
Au urmat apoi nenumaratele nopti pierdute de mine in fata televizorului pentru a asista la infinitele dezbateri din Parlament. Atunci cind s-a format CPUN, CNFSN, etc. Intr-o noapte, de atita folosinta nonstop, tubul televizorului a cedat: imaginea a disparut, se auzea doar sunetul. Prima cenzura impusa ad-hoc politicienilor de atunci, chiar de catre televizor! Bravo lui!
🙂 Cristi, pentru acurateţea povestirii o să presupun că „asistai la infinitele dezbateri din Parlament”, în sensul că „televizorul mergea” în sufrageria în care tu te jucai, în continuare, cu fratele tău. Că altfel, povestea se întinde în timp doar pe câteva zile. Deci tu aveai tot 11 ani şi jumătate.
vlade, o sa scriu si eu.oricum vroiam sa pun pe blog niste noutati legate de cele intamplate acum 18 ani. pentru noi, revolutia a fost in primul rand trecerea de la o adolescenta frustanta la o tinerete in libertate si acum iata la maturitate. vrem nu vrem ne marcheaza partea cea mai importanta a vietii. si mai cred ca cele intamplate ne urmaresc si azi. nu numai pe noi ci pe toti deoarece revolutia nefinalizata este cauza relelor de azi.
am postat si eu amintirile, si pe blogger, si am dat leapsa mai departe, pe blogul de pe 360 (unde am multi cetitori)
o sa pun (si aici) linkuri catre posturile celor care ma cetesc acolo
Am scris si eu un post despre asta in 5 decembrie… Sa fi fost precursoarea unei lepse??
serios stau prost cu memoria…..mai incerc sa mai caut pe „undeva”, dar e dificil..imi vin in minte doar scene separate
Nu-mi permit sa stau prost cu memoria, ar fi prea frumos. Nu-mi permit sa sciu doar de dragul de a multumi orgolii… Desigur, nu-mi permit decat sa fiu politicos. Sau, cu alte cuvinte, imi amintesc acele zile pentru ca le-am trait. Nu e o cruce, e o datorie. Dar, chiar daca as vorbi in limbi ingeresti, si nu pamantesti… Iata de ce, draga Petreanu, draga cititoare de texte scrise de altii (M.C.), nu puteti intelege…
innuennda,
ma crezi sau nu, asa s-a intimplat, nu e aici locul ironiilor ieftine.
amintirile mele sint mai puternice fiindca atunci locuiam in mijlocul evenimentelor, atita tot.
si da, poti s-o iei ca pe o mica minune, dupa decembrie ’89 s-a produs o mica maturizare (de care sint mindru pina in ziua de azi), in sensul ca DA, am devenit interesat de toate acele schimbari.
la 1 noaptea nu ma mai jucam cu nimeni, stateam pur si simplu si ma uitam la sedintele CPUN (daca mai tii minte…….)
Cristi roman, relaxeaza-te! Nimeni n-are nimic impotriva ta. Era o gluma, asa cum incercam sa semnalez prin conventionalul ” 🙂 ”
O ironie ar fi daca ti-as spune „Cred, totusi, ca te-ai maturizat cam tare daca nu ti-ai pastrat spiritul ludic!” Dar n-am s-o spun.
Revolutia mea
Aveam aproape 18 ani. Intelegeam ce se intampla in jurul meu si vroiam sa urmez Institutul de Marina ‘Mircea cel Batran’, ca sa pot fugi din tara cu prima cursa, in al doilea an de facultate, in timpul practicii pe mare. Spre disperarea parintilor mei…
Ascultam Europa Libera si Vocea Americii si incepusem sa aflu ce se intampla la Timisoara. Priveam la televizor si imi dadeam seama ca sfarsitul este aproape. Ceausescu in Iran, declaratia lui televizata despre huligani etc. Era prima data cand auzeam asa ceva despre ‘omul nou’.
In ziua Marelui Miting, eram la cineva in vizita. Gazda mea a primit un telefon, n-a scos o vorba, s-a albit la fata si a pornit televizorul. Cateva minute am privit muti tot ce se transmitea. Dictatorul a cazut!
O fractiune de secunda am crezut ca este o piesa proasta… Apoi, am realizat!
Am mai stat cateva zeci de minute blocati la televizor si am plecat catre sediul ‘Judetenei de partid’.
Grupuri mici de oameni se indreptau intr-acolo, dar prea putini aveau curaj sa spuna ceva cu voce tare.
Eram tineri si teribilisti. Eram euforici… Am inceput sa strigam pe strada lozinci anti-ceausiste. Foarte multi privitori intorceau capul si dispareau in spatele blocurilor…
Dupa cateva ore in care s-au adunat vreo 300 de oameni in piata ‘Judetenei’, ‘revolutionarii’ au preluat microfonul la balcon. Primul dintre ei a fost cel mai mare interlop din oras…Al doilea, un functionar ce fusese arestat pentru delicte comune… Si, tot asa…Toti erau persecutati de Ceausescu!
Rusine!
A inceput sa se traga. Au inceput arestarile. ‘Vinovatii’ erau dusi, prin fata multimii, cu mainile la ceafa si cu automatul in coaste.
Au murit oameni. Degeaba!
La televizor incepuse dezinformarea. Nu intelegeam cum, dar simteam ca ceva nu este in regula. Am inteles mai multe in zilele urmatoare.
L-au impuscat pe ‘Impuscatu’… Atunci, am inteles mai multe.
‘Revolutia esalonului 2’.
‘Revolutia’ lor si-a atins tinta.
REVOLUTIA mea, continua!
eram in clasa 1. Nu preaam amintiri de atunci. Ceva vag, de pe la televizor. Si nici nu stiu daca sunt ale mele sau mi-au fost implantate de zecile de stiri vazute in fiecare an, in aceasta perioada. Mi-am amintit de Revolutie acum. Toata lumea vorbeste despre ce le-a dat eliberarea de sub comunism: liberatatea de exprimare – asta e prima la toti, desi multi sunt in yodia pestilor si nici la vot nu se exprima, banane si portocale, granite deschise etc etc. Cum nu am fost constienta de aceste lipsuri, ma doare mai tare de ceea ce am pierdut. Curiosi? 🙂 Gasiti pe insemnari, ca nu stiu daca se poate numi blog.
clasa a 2-a. se puneau grilaje la scarile de bloc.asta imi amintesc. si jumatate de scara stateam inghesuiti la televizorul color al vecinului de la 7.” securistul scarii” denumit mai apoi cand aveam libertate:)erau lumanaria prinse la balcoane. cand ne-am intors la scoala din vacanta ni s-a cerut sa scriem o compunere.maia m si azi caietul. o voi cauta.
eeei, dar si eu am luat leapsa de la tine…pe mine de ce nu?