Ştiţi probabil că sunt indexate 7 păcate capitale, nu? Şi eu ştiu, dar nu le-am reţinut vreodată, ca să nu-mi stric buna dispoziţie când le comit. Păcatul se exercită cu chef de viaţă, altfel n-are farmec.
Inclusiv Vanitatea. Vanitatea, dacă nu ştiaţi, e considerat cel mai rău păcat dintre toate, capabil să-ţi atragă damnarea instantanee şi irevocabilă. Se aude că Invidia, Lăcomia sau Lenea, mai treacă meargă, se mai amnistiază, mai intră la câte o graţiere. Chiar şi Desfrâul a fost standardizat ca un păcat mai micuţ, aşa, cu speranţe de iertăciune, faţă de Vanitate. Vanitatea, însă, e verboten rău de tot, e big no-no.
Iar eu, nevrednicul, am păcătuit major. Am fost vanitos când trebuia să fiu umil. M-am umflat în pene, m-am lăudat şi m-am dat mare, când trebuia să tac chitic şi să mă fac mic.
Mai pe scurt, m-am înscris la un concurs de acvarii.
Aţi uitat că am un acvariu, da? Ei bine, voi vă puteţi permite luxul ăsta, eu nu. Eu ştiu că am acvariu zi de zi, dimineaţa şi seara. Locatarii mă consideră zeul lor, care le trimite constant mana cu gust de creveţi uscaţi şi miros de mortăciune (yummi!), care le face curat, care le tunde peluza, le schimbă apa, le curăţă pietrele, le dă oxigen şi le verifică temperatura, pH-ul, GH-ul, KH-ul, NO2-ul şi NO3-ul. Pe onoarea mea, slujba asta de zeu e mai obositoare decât mi-aş fi închipuit, habar n-am cum se descurcă El, totuşi, atât de bine, până la urmă, cu 6 miliarde de nemulţumiţi pe cap. Tot respectul.
Pe de altă parte, şi eu, ca zeu mai mic, de acvariu, aş vrea nişte mulţumiri, nu? Adică ce, n-aş merita şi eu un zâmbet, o bătaie pe umăr, acolo, o recunoaştere a efortului zilnic? O ofrandă de felicitări, măcar? O diplomă?
Drept pentru care am postat fotografia acvariului, cu tot cu locatari, pe forumul de acvaristică de unde am învăţat cam tot ce trebuia ca să iasă treaba bine. Un forum viu, întreţinut de acvarişti cu multă experienţă şi, mai ales, îngăduitori cu debutanţii. Un forum unde are loc, lunar, un concurs de „cel mai frumos acvariu”.
Şi fotografia a atras un prim comentariu: „Poza de concurs cu furtune , termometru , lumina cam slabutza …. Totusi nu arata foarte rau .”
Asta e… Am păcătuit, am fost vanitos, am crezut că a venit clipa să mă dau mare cu acvariul meu. Îmi merit pedeapsa, umilinţa.
Şi totuşi… Ce stilet mi-a fost înfipt în inimă! Ce brutal mi-a fost strivit ego-ul! „Totuşi nu arată foarte rău„???? Păi e ca şi copilul meu, acvariul ăsta, ce-are a face strabismul cu inteligenţa, ce dacă nu vorbeşte, nu vezi, nene, ce frumos gângureşte? „Lumină cam slăbuţă„? Păi ce, era să aprind reflectoarele de pe Ghencea pe el, să orbească bieţii copilaşi? „Furtune, termometre„? Ha! Copilaşii se bucură că toate jucărelele astea sunt acolo, unul dintre ei chiar doarme pe termometrul ăla, ce, doar nu era să-i iau pătuţul, nu? (Dacă e vreun psihiatru printre cititorii acestui blog, îi mulţumesc pentru amabilitate dar nu, nu e cazul, mulţumesc frumos pentru invitaţie).
Până la urmă, ştiţi… Comentariul respectiv m-a ajutat, de fapt, să înţeleg o filosofie aparte: cea a concursurilor de necuvântătoare.
Nu v-aţi mirat la vederea pisicilor cu pampoane şi a câinilor cu permanent din concursurile de pisici şi câini? Cât de triste sunt animalele acelea! Adică, stimabililor, cât de ridicol trebuie să arate Miţa şi Grivei, totuşi, ca să aibă şanse la vreun premiu? Fiinţe nefericite, v-aţi gândit cum ar fi şi invers? Dacă aţi avea stăpân un câine, cum v-aţi simţi să vă dea prin rahat, în parc, înainte să vă ducă la concurs? În lumea câinească, se ştie, combinaţia de cadavru de şobolan şi caca proaspăt este considerat un parfum nobil, nu? Şi voi vă parfumaţi preferaţii, de ce n-ar face-o şi ei, la o adică?
Concursuri… Hm!
Eu n-o să le pun pampoane scalarilor mei şi nici n-o să-ncerc să-mi coafez neonii. Grăbiţi-vă voi la bigudiuri acvatice, eu, în lumea mea, rămân (cam) muritor şi rece.
Slavă Cerului că Ironia nu e pe lista celor 7 păcate.
15 comentarii Adaugă comentariu
draga posesor de acvariu, iti inteleg sentimentele ranite. eu am fost in pubertate protagonistul unui conflict cu un iubitor de pesti – un pescar semiprofesionist, prieten cu tatal meu, care s-a gandit sa-mi predea pasiunea pentru pescuit printr-o lectie de maestru direct pe balta. eu aveam vreo 14 ani, el vreo 40. eu nu mai fusesem niciodata la pescuit, el prinsese tone de carasi&friends. am plecat dimineata la pescuit, de la gara obor, si am ajuns pe un canal undeva in baragan. aici trec pe repede inainte: eu am prins cinci pestoi, el 2 aratari frustrate care puteau fi incluse, cu indulgenta, in categoria pestilor. intoarcerea acasa a fost o lunga tacere plumburie… hai ca mi-a pierit cheful de scris ca tocmai am vazut reclama la foreign policy, aia cu ovidiu nahoi…
ps. aia a fost prima si ultima experienta pescareasca…
Petreanu ai innebunit…esti foaaaarte tare cu pestii tai! Si acvariul e bunicel…oricum, arata bine! Nu mai fi amarat… E ok! Trust me! Eu n-am acvariu…dar mai am putin 🙂
Din cite am vazut, comentariul la care faci referire e scris de un anume „FishMiky”. O fi vreun peste nemultumit sau vanitos ca nu se afla in acvariul tau? Ce ar fi sa mai posteze odata: „imi place sa ma uit la termometru, ador furtunele iar lumina slabuta e cea mai placuta pentru somnul meu”.
Felicitari, e foarte dragut acvariul.
foarte tare, m’am distrat copios citind postul tau. si m’am uitat, dupa aia, cu mila, oarecum, spre acvariul unde cei trei neoni ai mei se incapataneaza sa supravietuiasca in ciuda faptului ca le skimb apa cam cand nu’i mai vad si le curat plantele, pietrele si amforele cam tot atunci. cat despre filtru… ei bine, ii tot spun lui sony (motanul) sa’l mai puna si el in priza, ca doar sunt pestii lui! i’a primit cadou de ziua lui de nastere, da’ nu’l intereseaza soarta lor nici cat negru sub… gheara!
PS ironia e cam pacatzel, asa. autoironia, insa, e o virtute, clar! :))
Mie mi-a placut acvariu tau. De fapt chiar m-a impresionat. Am remarcat neonul din prima. E strain in peisaj. Io l-as pune deasupra de linia apei. Iti recomand un furtun fluorescent care da si o lumina mai calda (poate fi colorat; io mi-am luat albastru) e mai romantic si nici nu le da insomnii pescutzilor. N-am prea vazut pesti in poza aia, dar, repet, m-a impresionat.
Un singur lucru NU mi-a placut . Parca imita acvariul Andreei Esca. Nu, nu stiu daca Esca are acvariu, dar vreau sa spun ca al tau e cam dupa dupa manual facut. Cam ingineresc asa. Io la ai mei (fie le tzarana usoara) le adusesem stanci negre din Fagaras si le facusem peisaj salbatic sa-i obisnuiesc cu asprimile vietzii. Da au murit. N-au trecut testu. Deh, ce sa-i faci..
Domn Petreanu, domn Petreanu… te prinde de minune rolul de om cu sobolani. Dar totusi, uita-te cu atentie la text:
„Poza de concurs cu furtune , termometru , lumina cam slabutza …. Totusi nu arata foarte rau .”
Nu ti se pare scoasa dintr-un alt context? Furtune, termometre, lumina difuza… e o poza de spital. Cum crezi tu ca frumusete de acvariu se poate compara cu un spital? Ori esti un zeu denaturat, ori e ziua in care te alintzi. Intrucat in acvariu nu ti se zareste chipul cioplit, prima varianta pica.
Mai ai nevoie de psiholog?:)
Vanity.. definitely my favourite sin… of of mult mi-a mai placut filmul ala. Ca eu cand zic vanitate ma gandesc la Al Pacino si Keanu Reeves.
Cat despre acvariu.. ce sa zic… colega mea de camera la facultate avea doi pesti intr-un bol. Si nu avea grija de ei, asa ca mirosea constant de acolo. Doar ca imi interzisese sa ma bag eu.
Unul a murit chiar cand era ea plecata acasa si gazda a zis ca ar trebui sa ma bag, macar cat sa-l arunc pe ala mort si sa-i schimb apa celuilalt. Asa ca am avut acoperire si l-am salvat pentru o vreme pe-al doilea.
Dar nu pot sa va spun cum m-am simtit cand l-am dus pe ultimul drum.. „la canal ” 🙁 pe ala micu’.
( Si da, am plans la Finding Nemo)
Eu personal nu am vrut acvariu pentru ca am alte pacate – lenea – si stiam ce se poate intampla daca ii lasi asa… de la intamplarea cu colega.
Asa ca am zis ca nu-i de mine. Mai ales ca eu trebuie sa comunic, sa mi se raspunda prin viu grai ca sa pricep ce-mi zice animalul de casa. Stau mai prost cu empatia si nu sunt asa profunda sa percep ceva si dincolo de glas.
Asa ca am un deosebit respect pentru cei care pot sa se ocupe calumea nu de un bol, ci de ditamai acvariu. Si mai arata si frumos, linistitor!
Eu am optat pentru pasari, pe care le-am luat dintre gratiile de la petshop si le-am lasat libere prin tot apartamentul.
Initial am luat unul.
Apoi am vazut ca da semne ca vrea si el o partenera si mi-am zis ca cine is eu sa ii rapesc asa experienta de viata daca el o solicita.
Si de 8 martie am gasit o femela forte amarata si posaca acolo, in cusca. Era un pic mai mare dar nu parasise cusca niciodata in anii ei de viata. S-a obisnuit repede la noi si si-a recapatat voiosia specifica de iti era mai mare dragul sa-i urmaresti pe-amandoi.papagali fiind, toata ziulica incercau sa se imite unul pe altul.
In curand o sa am stolul meu de pasari. Da, acusica un stol… nu 1-2 pasarele… ca altii. Din 29 si 31 ianuarie au aparut 2 pui.
Sa speram ca or sa faca ochi curand (ca gura mare au deja) si ca or sa vrea tot asa,ca si parintii lor, minim o ora pe zi scarpinati pe creasta si alte tabieturi delicioase pentru stapanii lor.
In rest ce sa spun, am invat multe de la ei, asa papagali cum sunt. Nu sunt sigura ca ar fi invatat si ei ceva de la noi.
Te-ai umflat în pene ca pupăza, monsieur Curie. Acu’ suferă, că asta meriţi :))
Aha. J’ai compris. Depuis quand vous n’etez pas implique dans la vie quotidienne des antennes :), vous avez beaucoup de temps a foutre.
He. He he. He he he. Shtii cum zicea de Niro, zambind shugubatzo-amenintzator shi fluturand un deget de mafiot amuzat:
You.
// finger waiving //
You… You…
// finger waiving //
You’re good.
// finger pointing, threateningly //
🙂
APTR-eanu, cred că aprecierile nu au fost aşa cum ţi-ai fi dorit, din cauză că peştii nu au stat frumos la poză. Adică ăia mici (nu ştiu cum se numesc, deşi mi-ai spus de mii de ori) se flendureau dreapta-stânga, în loc să fie grupaţi bucheţele. Şi mai e unul galben cu aripi care, din motive necunoscute mie, nu priveşte în obiectiv. Singurul conştient de importanţa momentului e înaripatul ăla din centru, care stă frumos, cu faţa la public, pentru a i se remarca nobleţea trăsăturilor.
Bun, ce poate nu ştiţi voi este că, pe acelaşi forum unde se postează fotografii cu acvarii „coafate” se află şi o secţiune intitulată, expresiv, „Aşa NU”. Acolo să vezi creativitate! Uite câteva exemple:
asta http://photo.acvarist.ro/acvarii-acvariu-50-l-180.htm
asta
http://photo.acvarist.ro/acvarii-1-184.htm
şi, preferata mea, cu „mileu”:
http://photo.acvarist.ro/acvarii-acvariu-tybye-%2B-plante-1011.htm
E? Mwhahahahaha!
mie imi place acvariul. si sunt acvarist de la sapte ani 🙂 si nu ma omor dupa acvarii olandeze plantate frumos, ci dupa pesti. dar, imi place.
octombrie 2007 zici? sa pastrezi poza si sa faci alta peste un an. sa vezi diferentele 🙂
şoferule, ştiu că eşti acvarist, am văzut la tine pe blog 🙂 sal frate!
Stii cum e vorba aia…”gura lumii nu o poti astupa…” dar mai e si vorba ca ce isi face omul cu mana lui…:) si mie chiar imi plac acvariile. Mama are si acum acasa un acvariu, populat candva cu zeci de pesti, in care acum zac doar doi pesti de balta, fara reflectoare, furtune, motoare si alte circuite electronice.
Povestea lor e haioasa. Mama mea este o fiinta atat de miloasa ca aduna toate vietuitoarele gasite pe strada : pui de pasari cazuti din copac etc.
Intr-o zi cand s-a dus la piata, cam acum un an, a vazut un pescar , care dorea sa arunce la canal cativa pestisori mici. Astia ii ramasesera in sac dupa ce ii vanduse pe cei mari. Erau vreo 5 la nr. Mama vede episodu’ si sare ca arsa : ce faci d’omle?
Pai ii arunc cucoana ce sa mai fac cu ei, ca pe astia nu-i mai ia nimeni.
M: – cum sa-i arunci? sunt si ele suflete. Da-mii mie.
Si asa au ajuns pestisorii in acvariu acasa la mine.
Acum mai sunt 2, ca… deh, fara furtune si motoare…
uite aici o initiativa animal de blogger unde cred ca te vei simti mandru sa trimiti fotografia cu acvariul.