La începutul anului 1999, eram în Statele Unite, la o bursă de jurnalism. În San Diego erau 18 grade, fete frumoase de-ţi secau inima şi un ocean cât fericirea de mare. Redacţia era un loc plăcut, populat de oameni care-şi ştiau la perfecţie treaba, unde procedurile se respectau cu naturaleţe şi deontologia era sfântă.
Şi începură bombardamentele asupra Serbiei, acuzată că masacra albanofonii din Kosovo.
În dimineaţa cu pricina, doi reporteri agitaţi s-au prăvălit peste mine şi m-au tras în redacţie din spate, de la gunoaie, unde erau exilaţi fumătorii.
– Ştii că a început războiul în Serbia?
– Ştiu.
– E un post de radio în Belgrad care nu e controlat de guvern, ne ajuţi să-l găsim pe net?
– Păi… vorbiţi de B-92, da?
– Whatever.
Dă-i pe net, un net fără Google, la vremea aceea, căutări, eşecuri, încercări şi gata, iaca site-ul, fraţi americani. B-92, cu caractere chirilice.
– Acum tradu-ne ce scrie.
– Ăăăăă… Păi nu ştiu sârbă. Şi nici alfabetul chirilic.
– Cum nu ştii? Păi de unde eşti tu?
– Păi din România, ştiţi? Nadia, Ceauşescu…
– Dar România se învecinează cu Iugoslavia!
– Păi… n-are-a face, ăia vorbesc o altă limbă. O cu totul şi cu totul altă limbă, am repetat, confruntat cu privirile lor neîncrezătoare.
– Măcar ai putea să încerci, nu?
Moment în care totul a devenit ireal. Pe malul Pacificului, într-o instituţie unde lucrau, presupuneam eu, oameni informaţi, trebuia să explic diferenţele lingvistice dintre români şi sârbi. M-am gândit să încep de la Moesia şi năvălirile barbare, cu un popas scurt asupra migraţiei slave, înainte să vorbesc despre Imperiul Otoman şi războaiele balcanice… Sau mai bine nu.
– Guys, hellooo! Belive me, româna e o limbă latină, sârba e slavă, românii scriu în alfabet latin, sârbii în chirilice… Vedeţi? Chi-ri-li-ce! Voi puteţi să citiţi asta? Nici eu.
Culmea e că m-am simţit prost. Era evident că îi dezamăgeam. Se străduiau să mă creadă doar pentru că erau educaţi să respecte vizitatorii, n-ar fi fost politically correct să-mi tragă un „no, shit!” în faţă, dar ceva le spunea că îi mint, că nu vreau să-i ajut, uite-aşa, de-al dracu’, pentru că aşa oi fi fost eu crescut în comunism, doar văzuseră orfelinatele lui Ceauşescu pe agenţii, cine poate fi sănătos într-o ţară ca aia?
– Bine, atunci ne dai o declaraţie? Pentru jurnal?
Am belit ochii înspre colegii din San Diego, complet confuz:
– Declaraţie? Sincron? Păi de ce?
– Să ne spui părerea ta despre ce se petrece în zonă.
– Păi ce valoare are? Eu sunt un intern român, din România, ce importanţă are ce cred eu despre ce se petrece în Kosovo?
– Are valoare. Sunteţi vecini.
Şi aşa am apărut eu la o televiziune din San Diego, în prime-time, spunând sandiegonezilor şi poporului american, în ansamblu, că sunt pe cale să belească coclenderu’ cu sârbii, că nu te pui cu ăia, da? Le-am zis-o şi p-aia cu românii sunt prieteni cu sârbii, dar au tăiat-o la montaj, că era prea lung (şi afecta credibilitatea vorbitorului – asta a fost pentru profesioniştii media).
Abia în dimineaţa aceea mi-am dat seama cu adevărat cât de puţin înţeleg americanii din lumea ce-i înconjoară. Sârbii, săracii, constatau asta deja de aproape un deceniu.
Şi uite că nu s-a sfârşit. După ce-a fost forţat cu bombe să accepte o pace incorectă (bombed into peace, cum ar veni), guvernul de la Belgrad s-a străduit să facă ce aştepta Occidentul. L-a predat pe Miloşevici, a organizat alegeri libere, a acceptat forţe de menţinere a păcii, a respectat drepturile minorităţilor ş.a.m.d. După 9 ani, răsplata e că ţara lor este sfâşiată, o dată în plus.
Americanii au puţine idei în privinţa Balcanilor, dar ele sunt perfect fixe.
18 comentarii Adaugă comentariu
tot e bine ca shtiau ca suntem vecini (probabil tocmai se uitasera pe harta)
mie un individ din Utah mi-a spus cu convingere acu’ vreo 4 ani ca „Romania e o tzara mica pe langa Italia”
Fuckin’ aliens!
or „Barbarian Invasion”
sounds better?
Io am patit-o la fel. In ’95. Tot la o bursa in America, da’ la Peoria. Atunci era razboiul sârbo-croat şi, evident, tot sârbii erau „bad guys”, iar croaţii „freedom fighters”. O dovadă în plus e că în gaşka de cursanţi era câte un reprezentant din toată Europa de est (inclusiv Ţările Baltice), mai puţin din Serbia. Era şi o tipesa din Croaţia care atunci când auzea de sârbi scotea cuţitul.
Oricum, am fost şi io invitat la ştiri (live, avantaj io) din acelaşi motiv. „You are neighbour? You’re good.”.
Io, fiind live, am apucat să le spun doar că să nu facă greşeala să se bage în Serbia că au belit-o.
Ei, nu chiar aşa, dar cam asta era ideea. Brusc m-au tăiat şi au trecut la alte ştiri, cu toate că în desfăşurător erau trecute 3 minute cu mine.
După jurnal, „achor-esa” mă ia deoparte:
„How can you did it?!” şi la nedumerirea mea nerostită continuă:
„You were so politically incorrect”.
La aşa ceva chiar n-am mai avut replică. Oricum, m-am convins că şi băjeţii care fac ştiri în State sunt la fel de tembeli ca şi cei pentru care le fac. Ei primesc din când în când nişte comunicate de la Foreign Office, marile reţele le preiau şi o ştire cu Serbia se întinde, aşa, prin media lor ca magiunul pe pâine. Oricum, aceste ştiri pregătesc populaţia în caz că „Marele Licurici” vrea să-şi arate muşchii pe undeva. Ei trebuie să ştie doar cine sunt „bad guys”. Iar dacă din ’95 încoace sârbii poartă acest titlu, de ce să-l mai schimbi? Fuck off amerikanski!
Si in toat nebunia asta tot noi si sarbii vom fi mereu scosi ca fiind „marii nebuni” si elementele destabilizatoare. De ce? Pai pentru ca tinem la palma de pamant care ne este tara. Sigur ca acelasi lucru se intampla si cu ei! Insa mereu „nationalismul lor” e mult mai bun decat al nostru. Ah ce le-as mai da un pic la gioale acelor organe mass-media care cred ca au dreptatea in mana si lor si care cred ca viata si lumea nu au nuante, ci ca sunt zugravite doar in alb si negru!
🙁
re-tarzi!
adevarul e ca dupa ce s-au casapit bine de tot acolo in Kosovo cum sa mai traiasca impreuna doua natii extrem de nervoase? iar daca americanii sunt de partea musulmanilor kosovari e pentru ca americanii au doar o singura idee fixa: propriul interes
si sa nu uitam ca in urma cu 1n ’99, Serbiei i-au fost garantate granitele. adica integritatea frontierelor. tocmai s-a ales praful de garantiile lumii „civilizate”
Si inca nu s-a terminat…
Dar, intr-adevar, americanii nu-si incarca memoria cu lucruri „nesemnificative”, cum ar fi diferente lingvistice, nume de orase sau pe unde se afla o tara din partea cealalta a lumii…
Eu inca nu ma dumiresc daca povestea aia cu inviolabilitatea granitelor unui stat mai este in vigoare…nu de alta, dar ma bate-un gand sa-mi fac propriul meu regat…
Vlad, sunt de acord cu ce spui tu in legatura cu ameteala generala a americanului in contextul politicii mondiale. Dar totusi cred ca treba din Serbia este mult mai complicata decat reiese din insemnarea ta. Sarbii si colegii lor din centrul peninsulei si-o trag intre ei de sute de ani si si-o vor trage inca alte doua, trei sute indiferent de occident, americani, romani, capitalism, socialism, Tito, turci, granite, nemti etc. E blestemul lor dar asta nu-i face mai buni decat cei cu care si-o trag (sau de la care o iau in barba).
Nu mă bag în comentarii despre Kosovo… Nu mă pricep suficient. Dar nu-m pare cuşer ce se petrece colo, zău aşa… E common sense, doar atât.
Nu cred că e o poveste repetabilă în România, sincer nu cred. E an electoral şi se vor îmbuba mulţi panglicari într-ale politicii de Dâmboviţa pe tema asta, o să vedeţi. De fapt, a început deja.
Cât despre americani… sunt simpatici, dar habar n-au, zău.
cu ce seamana profilul lui taci? o, nu!
clinton, ea, zicea aseara despre kosovo – „ne place sa promovam independenta si democratia”. BS. si statele formate pe principii etnice, chiar daca in 99 motivau exact pe dos cand bombardau serbia.
underhill zicea zilele trecute de blackhole, zau ca asa pare.
(off – culmea cenzurii pe un forum din state – molotov ****tail!)
Si uite asa creste resentimentul si anti-americanismul in randul publicului informat, educat, potential sau deja formator de opinie.
Iar toate eforturile agentilor de influenta americani, care si-au cheltuit banii de la contribuabili sa ofere burse tinerilor din Europa de Est ex-comunista, sa le inculce valorile lor si sa ii transforme in simpatizanti, dau rasol.
Shtiu, sunt si eu in aceeasi situatie ca si voi, stimatzi carcotashi: fost bursier care, incetul cu incetul, incepe sa aiba o atitudine mai rezervata si mai putin binevoitoare la adresa marelui licurici.
Shpionii ashtia: nu totdeauna le iese joaca. 🙁
Ca bursier al Departamentului de Stat spun din toata inima: U.S. sucks!
replica era simpla 🙂
tu vb spaniola?
Vlad, şi pe asta ai scris-o-n ciuda netalentaţilor. Dar am obosit să te tot laud. :)O să încerc să nu mă mai repet cu chestiunea asta, deşi am semne ca n-o să-mi iasă.
Cât despre americani, nu am avut plăcerea să-i cunosc, dar din ce în ce mai mulţi oameni care au avut-o spun despre ei că sunt exact cum par a fi în interviurile alea, de le dă Jay Leno, la el în emisiune.
După povestea asta a ta şi după încă una cu vize respinse absolut inexplicabil de ambasada lor, am motive noi să merg şi eu pe mâna voastră.
prin 1999 functiona un forum foarte mare pe CNN. in forumul ala se discut foarte mult si pe subiectul balcanic. acolo gaseai toate stirile, traduse in engleza, puse de sustinatorii uneia sau alteia dintre parti.
oarecum off-topic, dar o experienta similara, desi nu a implicat americani, am trait-o in Armenia, la o colonie de muncitori romani de la Arcom. La o petrecere cu romani si armeni, hop! apare si un italian. Plin de el, ingimfat, la un moment dat se intoarce catre un sofer si il intreaba daca Romania se invecineaza cu Armenia. Soferul roman, abtinindu-se cu greu sa il ia la bataie pe mocofan, are totusi un moment de geniu: isi pune piciorul pe masa, chiar linga farfuria italianului. Soferul era incaltat cu ciocate. Folosindu-se de cizma infipta in nasul italianului si de degetul cu unghie neagra, i-a insirat toate orasele Italiei, apoi l-a bagat in ma-sa scurt.
NU stiu daca americanii chiar doresc „binele lumii” cred ca mai degraba doresc „controlul lumii”. Cu privire la cunoastere Balcanilor, sau a popoarelor balcanice cred ca stiu doar ca Rusia e aproape de Balcani.