Guvernul României va plăti 1.5 milioane EUR postului public de televiziune pentru reflectarea summitului NATO de la Bucureşti, între 2-4 aprilie. Banii ar urma să fie cheltuiţi pentru transmisiuni live, varii producţii secundare (talk-show-uri, dezbateri etc.), un documentar, comunicare on-line şamd.
E o sumă fabuloasă prin simplul fapt că vine pleaşcă.
TVR, la fel ca orice alt post responsabil din ţara asta, nu şi-ar fi permis să ignore summitul. Ar fi făcut orcum coverage, cu sau fără bani de la Guvern. Evident, televiziunile de ştiri şi restul televiziunilor comerciale vor avea, şi ele, transmisiuni live, producţii secundare, comunicare on-line şi, eventual, şi documentare pe tema summitului, dar pe banii lor, fără fonduri guvernamentale. Orice staţie privată s-ar fi dat peste cap să pună mâna pe un contract de 1.5 milioane EUR – dar n-au avut nici măcar şansa să afle oficial că ar exista o asemenea posibilitate.
De fapt, ce vorbesc eu aici? Nici n-a existat posibilitatea asta. Banii s-au dus ţintit.
Uite că încep să apară şi receptaculele acestor fonduri. Cf. Evenimentul Zilei, potrivit unui comunicat TVR, „campania Summitului NATO – Dosarele NATO va fi reflectată în programe printr-o serie de emisiuni speciale, printre care şi «De la Est la Vest», cu Bogdan Chirieac“. E-o lume minunată, nu?
Chiar aşa, dacă tot e vorba de bani publici, n-ar trebui să vedem şi noi cum au fost cheltuiţi? Să ştim, carevasăzică, ce trecători prin curtea TVR au călcat în noroc?

14 comentarii Adaugă comentariu
Daca ma uit la audio-vizualul romanesc asa, ca la o familie, TVR e copilul care a avut poliomelita si a scapat.In consecinta are dreptul sa primeasca orice, de fiecare data cand cere ba chiar si atunci cand nu cere.Revenind la „de-a serioaselea”, motivul pentru care TVR primeste cat poate duce e mai mult decat evident. Oricine ar tine fara pata oglinda care-l arata drept, frumos, viteaz, altruist s.a m.d. Pana la urma,cel mai mare mogul de presa e statul roman care e atat de iubit pentru felul in care-si concureaza proprii ceteteni. Ce l-ar impiedica sa concureze (chiar si necinstit)trusturile de presa ale mogulilor mai mici?
Ai dreptate! Propun la Antena 3 emisini – dezbateri cu Gadea, Cristoiu si Valentin Stan, ultimul meritind si el niste banuti sa-si cumpere o pereche de boxe sau macar sa foloseasca o iesire de audio din laptopul ala, ca prost se mai aude cind reda fisierele audio…
Nădean: ce-ai spus acum, că statul e cel mai mare mogul media, este o afirmaţie care va face carieră. Brava!
Alk: sunt convins că A3 va face tot atâtea transmisiuni de la summit ca şi TVR…
Someone:Daca vine de la tine vestea asta…o cred, desi parca mi-e tot mai greu sa ma bazez chiar si pe -hai sa-i spun-originalitatea mea:-).Poate sunt doar primul care a spus-o azi.
Si daca aia 1.5 milioane EURO, ar prezenta intr-un mod super profesionist (ca la banii astia, ar trebui sa faca super-productii), nu a supara pe nimeni. Insa parca iar vad niste OBOSITE de productii, parca facute in anii ’80.
P.S. Vlad cred ca nu o licitatie pt prezentarea SUMMIT-ului ar trebui facuta, ci o oferta de vanzare a TVR-ului! 🙁
vlade, daca tot e vorba de bani publici ar fi bine ca pe 15-20 aprilie TVR sa dea publicitatii cum au cheltuit banii. daca ma gandesc bine bugetul e de doua ori si jumatate mai mare decat cel de la 4,3.2. ce fac cu banii astia e intrebarea. de ce nu s-a facut licitatie? as vrea sa stiu exact defalcarea bugetului. prevad ca asta va fi scandalul anului la tvr.
Corect. Poate că la banii ăştia, PRO sau Antenele puteau acoperi evenimentul mai bine. Dacă banii se duc în buzunarul statului înseamnă că pot fi cheltuiţi la modul nesimţit?!
Interesant. Pe langa faptul ca nu e normal asa ceva, as dori sa vad ce face TVR pt. banii aia si chiar as vrea sa vad un raport la final; dar asta nu se va intampla niciodata.
PS. Ati primit emailul meu? Sau s-a dus la spam direct? 🙂
Sigur că sunt bani aruncaţi în vânt.
Din cate stiu eu TVR va furniza feed-uri live de la summit pentru toate televiziunile de la noi sau de afara. Si mai stiu ca activitatea in TVR va fi practic blocata in zilele alea, toate echipamentele si oamenii de la „tehnic” fiind dusi cu summit-ul. Dincolo de astea doua aspecte orice „pleasca” de la stat este condamnabila. Mai ales cand pica peste beneficiar intr-un an cat se poate de electoral.
Hmm, 1,5 milioane de euro? Eu nici nu ma deplasam pina acolo. Pai da ce, altii sa castige zeci de milioane din borduri si ditamai colosul de TVR numai 1,5 milioane?
Dan, sa nu ne amagim, 1,5 milioane de euro sunt doar banii pentru siropul de tuse pe care-l vor consuma operatorii si reporterii pe care-i va prinde raceala in timpul summit-ului.Pe lang astia vin banii din publicitate, drepturi de retransmisie(ori preluare, nu stiu exact cum se intituleaza pe hartie)si abonamente. Nu cred ca TVR da ceva cuiva gratis (ma refer la feed-uri) doar pentru ca a primit 1,5 mil. de la guvern. Dar poate ma insel, poate TVR e singura
televiziune capabila sa acopere evenimentul si cu siguranta nici un euro din cei 1,5 milioane nu se va regasi in conturile caselor sau casutelor de productie detinute de diversi directori din TVR.
intreb numa si nu dau cu parul, desii oaresce mancarimi si furnicaturi pe la dejte nu-mi dau liniste si pace…la summit 1,5 mil eur…da la intrunirea masonilor din luna mai…a… cam cate muste si fluturi cap de mort… chiar asa.. bani spalati pe..muste!
Doamne tucu-ti mila ta…da Doamne romanilor belaginele inapoi si ne picura intelepciune, ca ne ” invadeaza ” musculitele , sper ca totusi ne vom lumina si vom lua atitudine si vom cere socoteala netrebnicilor, inainte de a tot arunca cu bani pe…muste..
felicitari pt ca zici cand ai de zis, cati mai au curaj… succes
SIBILLA
Cum a spus si Artistu … trebuie sa fie ceva de calitate … acum stam sia steptam sa vedem ce si cum se intampla !