Mai toată presa română a difuzat ştirea la sfârşitul săptămânii trecute. Şi mai toată presa română a trecut fâlfâind peste semnificaţiile ei.
Pe scurt, Prinţul Harry, al treilea la coadă în aşteptarea tronului britanic, a fost retras rapid din Afganistan, după ce informaţia că se află pe un teatru de război a devenit publică. Prinţul Harry comanda un pluton de blindate în zona de conflict.
Două elemente esenţiale în această poveste:
1. Presa britanică, dar şi organizaţii media internaţionale, cum ar fi CNN, au ştiut şi au acceptat să nu difuzeze această informaţie, la cererea Ministerului Apărării, timp de 10 săptămâni.
2. Media internaţionale au ajuns la concluzia că secretul nu mai poate fi ţinut (şi, ca atare, au fost forţate să difuzeze ştirea) după ce informaţia a fost publicată de un blogger.
Bloggerul este Matt Drudge. Pe 28 februarie, la 11.01.34 ET, Drudge a demonstrat, în 122 de cuvinte (cu tot cu titlu şi cu tagul World Exclusive), că media tradiţionale pur şi simplu nu mai pot ignora web 2.0.
Cu o audienţă de milioane şi cu un site de ştiri axate pe senzaţional, Drudge este, probabil, mai degrabă o instituţie decât un blogger. Chiar şi aşa, Drudge nu tipăreşte şi nu emite. El este web-based şi basta. Este New Media.
Nu l-a chemat nimeni pe Matt la MoD să-i ceară înţelegere faţă de riscurile la care se supune Prinţul Harry în Afganistan. S-au dus, în locul lui, şefii presei tradiţionale. N-am habar dacă Matt Drudge ar fi acceptat înţelegerea, dacă i s-ar fi propus. Dar, ştiţi ceva? Nici măcar nu contează. Ar fi aflat alt blogger iar rezultatul ar fi fost acelaşi. Web 2.0 e înfricoşător şi seducător, în acelaşi timp. Seducător pentru că, realmente, informaţia nu poate fi controlată. Înfricoşător pentru că informaţia înseamnă putere. Inclusiv puterea de a ţinti un soldat anume, într-un război, care altfel n-ar fi supus decât riscurilor (considerabile, oricum) oricărui teatru de război. Să recunoaştem: capul lui Harry ar fi fost un trofeu istoric pentru talibani.
Ceea ce ne duce la pactul făcut de presa tradiţională cu guvernul britanic. Întrebarea dacă publicul avea sau nu dreptul să ştie este minimalizată de o alta: avea sau nu presa obligaţia să tacă?
Şeful Asociaţiei Britanice a Editorilor, Bob Satchwell, a explicat că discreţia redacţiilor, în anumite situaţii, este o procedură comună. Presa britanică, de exemplu, este de acord să nu difuzeze ştiri despre răpiri, dacă poliţia solicită asta, pentru a nu pune vieţile ostaticilor în pericol. Tot Satchwell spune că media cunosc programul de deplasări al politicienilor sau al membrilor Casei Regale, dar nu-l publică din raţiuni de securitate.
Este acelaşi lucru? Sigur, încerci să nu agravezi situaţia unui ostatic, dar nu ostaticul a ales să tremure cu un cuţit la gât. Sigur, nu comunici unde se va duce regina peste o săptămână, dar relatezi unde se află acum.
Nimeni nu l-a forţat pe prinţ să meargă la război. A fost decizia sa, onorabilă, desigur, şi e de lăudat. Dar dacă vrea să joace potrivit regulilor, să fie un soldat obişnuit, poate că ar trebui s-o facă până la capăt.
Şi asta nu e tot. Vi se pare că 10 săptămâni de tăcere complice e prea mult? Ei bine, presa tradiţională nu a dat tăcerea pe gratis. Prinţul a fost însoţit de reporteri şi de fotografi, în această perioadă. Cei care şi-au ţinut gura au fost recompensaţi cu acces direct la acest soldat privilegiat.
(Foto: John Stilwell. Prinţul Harry, stânga, ajută doi camarazi să pornească o motocicletă abandonată în Afganistan)
Astfel de tocmeli se mai întâmplă în presă. În web 2.0 ele sunt însă imposibile.
Şi asta, zic din nou, este în egală măsură înfricoşător şi seducător.
11 comentarii Adaugă comentariu
Uneori ma gadesc la Presa ca la un om(deh, metehne vechi). Mi-e mai usor sa analizez daca aplic metoda batranului Dersu Uzala din taiga pentru care piatra era om, pasarea era om, omul era om, cerul era om iar stlele erau oameni, ca erau mai multe.Dar sa revin. Spuneam ca Presa e un om. Oamenii sunt adesea ipocriti, interesati, lasi, curajosi, admirabili, corecti, obedienti, jalnici. Probabil felul in care vad lucrurile e prea simplist dar ma ajuta sa-mi pastrez sanatatea (nervilor psihici din cap). Nu e sanatos sa despici mereu firul in patru.Uneori lucrurile sunt asa cum trebuie sa fie.Pentru unii se lasa cu un glont in cap mai putin, pentru altii cu o medalie si o strangere de mana in vreme ce adevaratii eroi trec in umbra. Cred ca ma intind prea mult si risc un eseu plin de meandre asa ca ma opresc, cu voia ta.
E misto comentariul tau, dar io merg un pic la subiectul stirii si intreb: unde e vlaga casei regale Britanice. Candva au avut un rege care nu s-a sfiit s-o intinda in Cruciada si care s-a intors cu tupeu prin Franta vrasmasa. Ca a fost facut prizonier e partea a doua.
Ce risca bunica printului Harry sa dea publicitatii mai repede stirea? O noua „Magna Charta Libertatem”? Sa fim seriosi. Pentru mine stirea nu a fost decat o exemplara lucratura de PR. Dar ar fi fost credibila daca ni l-ar fi aratat pe Harry PLECAND pe front, nu venind. Serios, poate cineva sa bage mana-n foc ca flacaul a stat 20 de saptamani pe front?
„Nimeni nu l-a forţat pe prinţ să meargă la război. A fost decizia sa, onorabilă, desigur, şi e de lăudat. Dar dacă vrea să joace potrivit regulilor, să fie un soldat obişnuit, poate că ar trebui s-o facă până la capăt.”
Pai mie mi se pare ca exact asta a vrut Harry sa faca: sa fie un soldat obisnuit, care pleaca pe front fara ca presa sa faca o stire despre asta. Am vazut vreun story despre John Smith plecand la razboi? Sigur, Harry e un personaj si presa s-ar fi inghesuit sa-i filmeze si ciorapii inainte sa-i spele el in ligheanul ala.
Am vazut un fost comandat militar britanic comentand episodul la o televiziune din Canada. Omul spunea clar: pe front, nimeni nu ramane mai mult de 24 de ore daca nu face fata. Nu e vorba doar de el, ci de alte cateva zeci de vieti. Faptul ca printul (si nu o spun peiorativ) a ramas acolo 10 saptamani inseamna ca s-a priceput sa conduca batalionul.
Da, cred ca in cazul asta presa traditionala a facut bine ca a tacut.
Puntul tau ramane insa: in epoca web 2.0, franele informative sunt aproape imposibil de pus.
si daca stirea difuzata pe un blog, cu toata povestea embargoului pe media traditionale, a fost taman acel PR de care avea nevoie casa regala? pe metoda psihologiei inverse. ia uite, harry un soldat model si ei nici n’au vrut sa se stie, nu s’au laudat cu asta, ce frumos.
well? daca stirea s’a lansat pe blog taman pentru ca asa a fost campania initiala in the first place?
Vio (http://viobota.wordpress.com)
Si eu cred ca e o chestiune de PR, bine tesuta, pe de alta parte, blogul a devenit intr-adevar o noua forma de media, incontrolabila, cel putin aparent
hadean: asta-i filosofie paseistă :-)) Eu zic că merită să te uiţi atent la firul de păr şi că, dacă e suspect, să-l şi despici :-)) Adică oleacă de filosofie paranoiacă, na!
Codruţ, Ilinca, Vio: Ba s-avem pardon, stimabililor, cădeţi în dulcele păcat al teoriei conspiraţiei. Sigur că era o treabă de PR, măcar la început: „mă, nu ziceţi şi vă dăm voie să-l pozaţi la popotă şi pe tanc, dup-aia scrieţi cât vreţi voi!” Numa’ că presa tradiţională a pus botu’ la o înţelegere de tipul ăsta ca şi cum n-ar fi existat altcineva care să poată publica informaţia, odată aflată. Aici e lecţia.
Monica: fiind moştenitor al tronului (fie şi al treilea) nu e o persoană obişnuită. Dacă alde Brad Pitt pleacă în Irak, cu mărinşii, sigur nu va putea s-o facă aşa, ca un middle american GI.
Someone, despic si eu firele care ma intriga cu adevarat. Recunosc, ma uit cu atentie si la firele despicate de altii, admitand faptul despicarea (mama, iar cuvantul asta) unora dintre ele e peste puterile mele. Cred ca diversitatea-i buna si ca datorita ei esti tu om de presa si eu …ce oi fi fiind:-). Cat despre subiect, sper sa nu doara parafraza dar cred sincer ca „secolul 21 va fi pe internet sau nu va fi deloc”. Asta-i abia inceputul:-)
IO TOT NU CRED
Vlad! tu ai fost la ei si-i cunoasti. Chiar e posibil ca o redactie de tatze cum e cea de la The Sun sa fie capabila sa-si tina gura? Mai ales ca e anti-monarhica. O stire ca asta vinde de milioane de lire si sunt convins ca ar fi pus si ei la bataie o suma frumusica pentru a avea intaietate. Sincer, chiar mi se pare cusuta cu ata alba. Si mai e o chestie. Io dupa doua saptamani de armata la artilerie (inainte sa plecam la munci), aratam mult mai jigarit ca printul dupa 20 de saptamani de „linia intai – fatza-n fatza cu talibanii”. Fuck man, pai vreau si io in armata britanica daca arati atat de odihnit.
eu nu cred musai ca n’a fost harry acolo. sau ca nu s’a cerut sa nu fie stirea publicata. dar cred ca bloggerul cu pricina a primit informatia targetat, nu a gasit’o el. hai sa fim seriosi, daca soldatilor din batalionul cu pricina li s’ar fi cerut sa taca, io nu cred c’ar fi scapat stirea de la unul dintre ei. cui ii da mana sa vorbeasca daca regina i’a zis, regeste, „shut up!”?
o sa cred in povestea asta cand ala o sa spuna sursa iara sursa n’o sa fie cusuta cu ata alba
Ilinca, n-auzi bre că ştia toată lumea da’ tăcură toţi? E ca şi cum ar şti toată presa rumînă că nu’ş ce făcu nu’ş cine şi se-nţeleseră să nu zică, şi vine unu’ ca alde zoso sau ceva la o bere, află şi el şi zice „care-i treaba, frate? Ce-are zula cu Prefectura? Io zic.”
Mai bine este a tacea.
http://leonties.com/sarmale/2008/02/29/mai-bine-este-a-tacea/