Cum e corect: Iran sau Irak?

De curând, cineva drag mie a fost la câteva interviuri de angajare, vizând un post executive într-o companie multinaţională. Ziceai că se angajează la NASA. Proiecte, examinări ale backgroundului profesional, comisii, interogatorii cu varii şefi de compartimente, teste de inteligenţă, inclusiv dintr-alea cu robinete care curg în bazine marţea pe la prânz la debite ca joia la amiază. Testul psihologic la una dintre firme a durat 4 ore, de parcă era preselecţia prntru colonizarea planetei Marte. Dacă toată lumea s-ar angaja astfel în România, am avea mulţi şomeri, dar şi slujbaşi remarcabili.

Mi-am adus aminte de asta citind nedumerirea (poznaşă) a lui Iulian Comănescu: „De ce suntem varză la scris în presă: n-avem ghiduri stilistice… sau avem?”

Iulian foloseşte întrebarea ca pretext lăudabil pentru enumerarea câtorva biblii ale jurnalismului – BBC Guidelines, Associated Press, The Economist etc. Le găsiţi linkuite la el, dacă vreţi, inclusiv pe cel pe care l-a redactat pentru Realitatea (şi, dacă sunteţi jurnalişti, ar trebui să le citiţi).

Ziceam că Iulian se nedumereşte poznaş pentru că, până la ghiduri, în presă e nevoie de alfabetizare în materie de cultură generală. Am mai povestit undeva cum, exasperat de blancul mintal al unei candidate la un post de prezentator de ştiri, am întrebat-o cam răstit: „auzi, spune cinstit, tu vrei să apari la televizor doar ca să te vadă vreun fotbalist şi să te ia de nevastă?”

Speram să nu primesc un răspuns afirmativ, dar aşa a fost. Măcar fata era cinstită, chestie pe care cred c-a apreciat-o mai bine decât mine altă redacţie, care a şi angajat-o ulterior.

După multe experienţe neplăcute de acest gen, am ajuns să aplic un ruşinos test eliminatoriu tuturor candidaţilor pentru meseria de reporter tv: „Când e ziua naţională a României şi de ce?” 80% dintre candidaţi îl picau fără greş. Uniri cu Mihai Viteazu în care se învârtejeau prin capul candidatului Dobrogea şi Banatul, pe la 1848,  erau mai dese decât v-aţi putea imagina. Majoritatea celorlalţi se poticneau la lista premierilor români de după 1989. Am avt un caz cu o documentaristă de la BCU care nu ştia cine-i prim-ministrul în funcţie la vremea aceea. S-a scuzat, era „emoţionată”. O altă candidată, reporteriţă „pe politic” la o  televiziune mai mică, a fost foarte iritată că am refuzat să mai discut salariul cu ea, după ce mi-a explicat cum a fost împuşcat Ceauşescu în 13-15 iunie 1990 (nu era sigură de data exactă, dar cam pe-atunci).

Văzând cum sunt scrise unele articole azi, am bănuiala că, prin alte părţi, acelor „jurnalişti” nu li s-a dat nici măcar acest test eliminatoriu.

Părerea mea e că, înainte să scrii un articol bun, e nevoie să citeşti câteva mii bine scrise, plus o bibliotecă dintr-aia, pe două rânduri, iar asta e doar o condiţie necesară, nu şi suficientă.

Iar primul pas rămâne, totuşi, acesta: înainte să scrii, e necesar să poţi măcar citi.

Articol din categoria: ACTUALITATE

39 comentarii Adaugă comentariu

  1. La cealalta redactie o fi raspuns fata „Tati, in principiu da, dar pana atunci ii fi bun si tu”.

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    🙂

    „Se da un vector $a. Sorteaza-l prin orice metoda vrei tu, in orice limbaj de programare”.

    0
    0
  3. Articolul tău îmi amineşte de o altă însemnare. Citez din memorie:

    Faci facultatea de jurnalism nu pentru a ieşi jurnalist; acolo vei învăţa doar linii directoare, teorie, cum să scrii un articol, etc. Dar nu vei ieşi din facultate direct jurnalist, ci vei ieşi ceva: jurnalist sportiv, sau jurnalist pe politică, poate vei face jurnalism social. Nu există jurnalism general (poate doar un editorialist să mă contrazică), doar nişe pe care tu trebuie să fii al dracului de prolific. Altfel, eşti trimit la o conferinţă a BNR şi tu te vei uita ca boul la poarta nouă, neînţelegând nimic din termenii ce plutesc prin aer; vei ajunge înapoi la redacţie cu nişte notiţe jerpelite, fără nicio valoare, şi vei căuta febril comunicatul de presă de la .. BNR. Ä‚la nu e jurnalism.

    E normal să fii testat, să deţii nişte minime cunoştinţe în domeniul în care vrei să lucrezi. Mie mi-e ruşine de ruşinea reporterilor care merg să ia diverse interviuri, şi pun întrebări fără nicio legătură cu munca intervievatului. E ca şi cum l-ai întreba pe Papa ce chiloţi poartă şi dacă aceştia au cip biometric.

    Deci, înapoi la carte …

    0
    0
  4. #4 Comentariu nou

    teorie, carti, ghiduri, reguli, multa informare si documentare. dar pana la urma, mai este nevoie cu adevarat de jurnalisti ?! sau este suficienta redactarea dupa un comunicat de presa, dictarea de la televizor, „unde se da in direct”, sau un nevinovat copy-paste dupa agentiile de presa..

    0
    0
  5. :))
    … pe timpul meu, al celorlalti din sectie, al paginii, al ziarului, statea nedumerita si incerca sincer sa inteleaga de ce ma roade pe mine acel cuvant din textul ei. faptul ca-mi disimulam cam neglijent exasperarea o deruta si mai tare. „nu se zice idilic, ci edilitar – in cazul asta te referi la un ” – am recitat calm, cu un aer pedagogic care ma enerva si pe mine. dar de la usa isi intoarce ochisorii aia pe care supararea ii facea si mai frumosi si mai plini de cea mai mare buna-credinta din lume: „si daca eu iti arat ca exista si cuvantul …”.
    femeia scrie in continuare – dilema nu-i tulbura somnul si pofta de mancare 🙂

    0
    0
  6. Redacţiile care angajează astfel de jurnalişti sunt de vină. Dar calculele pe care şi le fac ei sunt exclusiv de natură financiară. Normal că un semianalfabet d’ăsta, care să pună explicaţii la pozele paparazzilor, nu poate să coste prea mult. Şi apoi… nici nu prea ar avea cine să-l priceapă dacă ar scrie corect şi documentat. Uitaţi-vă la cine cumpără ziare în România! De aceea, ziarele quality nu se pot vinde decât la pachet cu DVD-uri, cărţi sau Loganuri.

    0
    0
  7. #7 Comentariu nou

    Aici sunt de acord cu tine . Am trimis de multe ori la ziarele locale sau nationale , pe care le citesc , nedumeriri legate de unele titluri de stire sau unele informatii. Sa-ti dau citeva exemple :
    – bangladezi , bengalezi sau bangladesi – toate acestea au aparut in ziarele locale din Bacau , am trimis comentarii legate de corecta scriere si utilizarea numelui locuitorilor din diferite tari , in consecinta cei din Bangladesh se numesc BANGLADESHIENI . Trebuie sa recunosc ca toate comentariile au fost publicate , ceea ce arata ca-si asuma greseala . Noi cum ne numim ? Romanezi?Dar cei din Madagascar ? . Ceva cu -,,ezi ” la urma ? Nu, se numesc malgasi !!
    -confuzie mare in EVZ , capitala Tanzaniei este Dodoma , iar ei scriu de Dar es Salaam , care nu mai este capitala de 20 de ani !!!
    – confuzie grava la toata lumea , Dubai nu este o tara ci unul din cele sapte emirate ce alcatuiesc Emiratele Arabe Unite , cu capitala la Abu Dhabi!!!!!!!!!!!!
    Le-am sugerat redactiilor sa-si cumpere o Enciclopedie a Statelor Lumii , cea mai completa , de la Editura Meronia , unde exista date despre tari , inclusiv cum se numesc locuitorii unor state ca St. Cristopher &Nevis sau Sao Tome si Principe.
    Pentru buna cunoastere a situatiilor conflictuale recomand conflictelelumii.blogspot.com.
    Cu respect .
    plecatdeacasa.blogspot.com

    0
    0
  8. Nu stiu ce se intimpla cu mine de la o vreme. O fi de la primavara, o fi de la virsta… dar de cite ori ma uit la zbaterile presei si jurnalistilor mi se invirte cu obstinatie in cap un vechi proverb romanesc: Fiecare pasare pe limba ei piere.

    0
    0
  9. #9 Comentariu nou

    nu cred ca procentul de verze intre ziaristi s-a schimbat fundamental. am avut ocazia sa cunosc mai indeaproape o icoana a teveului, creata in deceniul trecut. am constatat ca e vorba doar de gard vopsit, inauntru mult spatiu gol.

    0
    0
  10. #10 Comentariu nou

    Recunoaste ca tu ai gresit. Ii intrebi de Mihai Viteazul, 1848 si alte asemenea care sunt expediate in cartile de istorie in cateva randuri.
    Cui ii mai pasa de asa ceva? De ce nu le testezi cunostintele in legatura cu noul hit al sexy-brailencei („Sunt o fetita tunata”) sau cu stadiul divortului dintre Elan si Mihaela. Pentru ca saracii jurnalisti oricum despre asta vor scrie, despre asta vor face reportaje si emisiuni tv. Vorbesti de carti citite etc. Ori esti din alt film ori te prefaci?!:)))))))

    0
    0
  11. #11 Comentariu nou

    Cat despre raspunsul la intrebarea din titlu, corect e SUA si USA!

    0
    0
  12. Problema este aceeasi atat pentru scris cat si pentru audio-vizual, indiferent de trust. Exemple concrete din presa ->
    http://fuckyoutovarasi.blogspot.com/2009/03/din-categoria-asa-nu.html 😯 😯 😯

    0
    0
  13. Da, Vlad.

    0
    0
  14. am trecut toate testele, aproape ca si pe ala cu premierii :P. cam ce-si inchipuie oamenii de soiul asta care se prezinta la interviuri ca inseamna sa lucrezi, oriunde, nu neaparat ca jurnalist? probabil ca sa ai un loc caldut unde sa zambesti cand trece seful si sa freci menta in rest…

    0
    0
  15. @ Obiectiv: Ba pardon, stimabile: raspunsul corect la intrebarea din titlu este Rusia.

    0
    0
  16. #16 Comentariu nou

    Inaintea testului tau cu 1 decembrie si ultima carte citita a fost testului lui Dan Turturica, la Evenimentul Zilei, „principalele subiecte ale zilei, asa cum sunt relatate de ziarele centrale”. Eram vreo sase maimute, venite direct de la scoala, la finalul primului an de facultate, cumplit de emotionate si aeriene. Cu ochi umezi de caprioare am mormait mai nimic, iar Dan ne-a trimis acasa si ne-a spus sa ne intoarcem cand citim macar ziarele. Chiar le citisem, dar emotia era din cale afara. Ne-am intors a doua zi, cu lectiile facute. De atunci au trecut sapte ani, testul tau, al altora, ziare citite si carti pentru impresia artistica 🙂

    0
    0
  17. Nu cred ca e musai sa citesti mii de articole bune pentru a scrie bine! (De ce sa nu citesti si articole proaste? Oricum ar fi un demers destul de complicat, acela de a gasi cateva mii de articole bine scrise.)
    Se poate intampla sa citesti biblioteci intregi, iar apoi sa scrii la fel de prost ca inainte! Chiar nu cred ca asta e conditia necesara pentru a scrie un articol bun!
    Sigur, o persoana bine instruita are sanse mult mai mari de a pune pe hartie un text reusit, dar pentru a scrie bine, iti trebuie in primul rand TALENT!
    Abia dupa aceea, trebuie sa ii cerem o cultura generala peste medie si aprofundarea anumitor notiuni, care sa il ajute sa se perfectioneze in aceasta directie!
    Sunt atatea exemple de oameni care scriu infiorator de slab si pe care ii banuiesc ca au citit foarte mult, incat raman la parerea ca pentru meseria asta iti trebuie, inainte de orice, mult har.

    0
    0
  18. @ dsn eu nu cred ca un jurnalist bun trebuie sa fie neaparat un scriitor talentat. poate nu nimeristi cel mai captivant ton si cea mai aleasa exprimare, poate ai facut politehnica inainte de asta. dar daca omu e informat la zi si intelege dedesubturile, poate sa scrie si mai slab. cred ca sunt multi scriitori excelenti care n-ar face prea bine pe jurnalistii.

    0
    0
  19. @ a.w.
    Arata’mi unde am spus eu ca un jurnalist bun trebuie sa fie neaparat un scriitor talentat !!! (Una’i scriitoru’ talentat, alta’i jurnalistul talentat!)
    Atentie, atat la formulari, cat si la nuante, pentru ca eu nu am afirmat asa ceva!
    Am spus ca iti trebuie talent pentru a scrie bine, pentru a scrie articole bune!
    Altfel, de acord cu faptul ca, sunt multi scriitori excelenti care n-ar face prea bine pe jurnalistii.

    0
    0
  20. Vezi de ce sunt bune blogurile? Că pot şi cititorii catalogului Ikea şi ai pliantelor de la Metro să scrie literatură şi jurnalism.

    0
    0
  21. #21 Comentariu nou

    Pãi dacã Someone se vaitã de marfa pusã pe tarabã ca coleg cu vãnzãtorii, da io ce sã mai zic, ca consumator? Sper mã oameni buni ca cantitãtile astea uriase de inculturã sã nu mã afecteze, c-oi înnebuni dac-ajung si io ca ciumetii de care zice Someone.
    PS @Obiectiv zice cã SUA, @Turambar cã Rusia, da’ io cre’ cã tipa aia a lu’ @cristiangrosu are dreptate, ie corect si edil, si edilitar.

    0
    0
  22. #22 Comentariu nou

    Titlul imi aduce aminte de excelentul clip despre iRack si iRan – noutatile lansate de Apple in vremea dinastiei Bush http://www.youtube.com/watch?v=rw2nkoGLhrE

    0
    0
  23. #23 Comentariu nou

    :))) Imi amintesc intrebarile din ziua interviului: ziua nationala a romaniei si ce s-a intamplat atunci, cate mineriade au fost, premierii Romaniei de dupa revolutie etc. Am cezut ca te distrezi pe seama mea dar apoi am aflat ca e o traditie :))))
    A fost un interviu pe care nu o sa-l uit cu siguranta. Dar a lipsit celebra intrebare „Irak sau Iran?” :))))

    0
    0
  24. @ florian: !?
    idilic/edilic/edil/edilitar? (sau poate ai citit in graba? nu ma omorati, pls 🙂

    0
    0
  25. #25 Comentariu nou

    @cristian grosu
    Idilic si edilitar, fi-mi-ar atentia a dracu’ si crãpa-mi-ar capu-n patru cum a crãpat capra piatra.

    0
    0
  26. #26 Comentariu nou

    He, heee…..din pacate cam peste tot stau lucrurile asa. In presa poate asta se vede, sau se simte mai mult decat in alte domenii. E dureros si de foarte multe ori scandalos.

    0
    0
  27. @ dns – ai spus ca iti trebuie har pentru meseria asta. eu am inteles ca pentru meseria de jurnalist iti trebuie talent de scriitor. dar nu face nimic, suntem de acord in rest 😉

    0
    0
  28. As zice ca e o diferenta majora in a fi jurnalist si a citi prompterul la tv (cum cred ca isi dorea dnsoara care viza casatorie banoasa cu fotbalist).
    Pe de alta parte – parerea mea – sa fii jurnalist bun iti trebuie intai de toate un simt al stirii, pe care insa nu te invata nicio scoala (a se citi facultate) de profil.
    Si cred ca mai trebuie o adaptare la politica ziarului/televiziunii/radioului pentru care redactezi stiri/reportaje/interviuri.
    Unul si acelasi eveniment poate produce alta stire, in functie de telurile publicatiei (si acest lucru cred ca e usor vizibil deschizand doua-trei ziare de pe piata).
    Cat despre intrebarea din titlu, sigur nu a raspuns nimeni ceva de genul „nu stiu, ca eu ma imbrac doar de la Nike”?

    0
    0
  29. daca las televizorul pe vreun canal de stiri cateva minute doar, e destul ca sa ma enervez pentru tot restul zilei. acum am aflat si de ce, desi nu era foarte greu de ghicit 🙂

    0
    0
  30. #30 Comentariu nou

    :)) exista shi iran shi irak..=)) ambele sunt tari:))) din europa:)

    0
    0
  31. #31 Comentariu nou

    Am citit ghidul pentru Realitatea TV al autorului către care se dă link aici. Mi se pare ok, măcar de ar ajunge sub ochii / la urechile majorităţii celor care scriu / vobesc prin mass media…

    Am totuşi două nedumeriri legate de capitolul limbă. Cum pe blogul lui Comănescu dintr-un motiv neînţeles mie nu le pot publica (probabil că numai prietenii săi pot posta acolo, că sînt cam aceeaşi mereu), îmi pemit să le formulez aici:

    1. Dacă nu medicul consultă pacientul, ci taman invers, atunci cum se poate formula concis, cu un singur verb, acţiunea medicului prin care oferă o consultaţie pacientului? Îl palpează? Pipăie? Mi-e teamă că s-a impus şi sensul considerat greşit şi nu mai poate fi scos din limbă, deja îl folosesc şi medicii pe scară largă.

    2. De ce, dacă acceptăm că azi trebuie să scriem şi să pronunţăm filozofie (pînă acum vreo 20 de ani eram terorizaţi în şcoală că ar trebui cu s), nu am accepta şi trăznet? N-ul este o sonoră, prin urmare chiar dacă am scrie cu s, prin fenomenul de coarticulare tot z se aude.

    Nu-mi daţi cu DEX 98 sau cu DOOM-ul în cap, căci se ştie că au destule bube (ca şi onor Academia, de altfel).

    În rest, numai de bine.

    PS: Mărimea şi forma fontului precum şi spaţializarea oferite de platforma hotnews sînt groaznice pentru ochi. Păcat.

    0
    0
  32. #32 Comentariu nou

    Dacă s-ar fi aplicat astfel de teste la noi în anii 70, nu ar mai fi ajuns securistul vostru preşedinte fondator de partid şi ar fi făcut şi acum oale şi tingiri. Iar tu ai fi fost lustragiu la intrarea în Capşa.

    0
    0
  33. pai m-ai bagat in ceata complet. pe ceausescu nu l-au spinzurat pe 29 februarie?

    0
    0
  34. #34 Comentariu nou

    @Someone
    De aia exista copy/paste. Pana si Apple s-a inchinat in fata acestui fenomen si a schimbat softul la I-phone astfel incat sa existe si aceste functii.
    Acu’ fo’ luna a aparut o stire cu o vioara furata la Constanta semnata Antonio Stradivarius si pe care scria „made in Germany”. Trecand peste hilarul situatiei, colegii de la Mediafax s-au grabit un pic atunci cand au bagat stirea pe flux si a aparut „Vioara semnata Anonio Stradivarius”. Da un google de curiozitate pe cazul asta si cruceste-te. Sunt sute de editii electronice care au dat stirea cu „Anonio”.

    @Terente: Mais ou sont les neiges d’antan? N’est ces pas?

    0
    0
  35. #35 Comentariu nou

    @Codrut Pinzaru
    Lasã-l pe @Terente, se stie cã la el nu capul de pe umeri este punctul forte. Dacã ar fi fost asa, ar fi priceput cã între motan si competenta lui Someone nu-i nici o legãturã, iar dacã IQ-ul i-ar fi permis sã atingã acest nivel de întelegere, n-ar fi ajuns lustragiu în fatã la Capsa.
    Iar cu franceza trebuie umblat cu grijã pe scãri, n’est ce pas?

    0
    0
  36. #36 Comentariu nou

    uite o leapsa de la mine, daca tot zici de ziaristi si eu de piaristi 🙂
    http://prcafe.ro/pr-idei/greseli-de-piarist-vazute-de-ziarist/

    si ..sincer, as mai vrea sa aflu si altele… 🙂 poate tu mai stii din ele

    0
    0
  37. Probabil Obama ti-ar fi raspuns:
    – Dar nu a rezolvat George dilema asta?

    0
    0
  38. #38 Comentariu nou

    sincer nu-mi dau seama daca articolul asta mai degraba ambitioneaza pe jurnalistii mediocri sau da sperante tuturor aspirantelor analfabete la un post de prezentatoare, daca zici ca cineva oricum le angajeaza. totusi sper ca a doua categorie isi face veacul pe aici…

    0
    0
  39. #39 Comentariu nou

    noi scrim, nu citim. 🙂

    0
    0