Romantism şi buleftrică

Am ştiut că o să petrec o seară romantică încă din intersecţia unde fac la stânga spre casă. Cu semafoarele stinse, intersecţia era un ghem de nervi, claxoane, urlete, înjurături şi frustrări. Printr-unul din misterele profunde ale companiei de electricitate, când în intersecţie nu funcţionează semafoarele, curentul mai este oprit într-un singur alt loc din tot cvartalul: în blocul meu, juma’ de kilometru mai departe.

10 minute mai târziu şi energizat după un dialog scurt, dar suculent, cu doi taximetrişti, am ajuns acasă. Energia primită gratis de la taximetrişti mi-a prins bine la urcarea celor 9 etaje întunecate către apartament. Portarul, amabil, s-a oferit să mă ajute cu bagajele, dar m-am gândit că are şi-aşa destule greutăţi.

Escalada celor 135 de trepte, câte 15 pe etaj, mi-a arătat câte poţi pierde când foloseşti numai liftul. Nu ştiam că atâţia vecini sunt consumaţi de pasiuni horticole. Le-am simţit pasiunea direct, mano-a-mano, când am luptat pe întuneric cu ghivece de toate mărimile, sticle cu apă, crengi şi frunziş, spini. Nu ştiam nici că sunt atâţia câini în blocul meu. Câinii se dădeau de ceasul morţii în spatele uşilor ferecate, auzind paşi nesiguri pe culoar. Şi nu ştiam nici cât de departe de pământ stau, dacă e să urc până la mine. Atât de departe, că am putut asculta, printre icnete şi gâfâieli, întreaga La Cucaracha, interpretată de fanfara restaurantului din spatele blocului.

Romantismul era la mine acasă, dacă pot spune aşa. Mi-am dat seama imediat ce am reuşit să mă-ndrept de mijloc şi să rostesc o primă înjurătură articulată. Am mirosit mai întâi romantismul, înainte să-l pot vedea: trăsnea a vanilie cu inflexiuni de cauciuc ars, portocală chimică arsă, seu ars şi, discret, a fum de cârpe care stau prea aproape de foc şi se pregătesc să ardă. Probabil perdelele, nimic special. Mirosul romantismului provenea de la toate lumânărelele romantice ce fuseseră recuperate din sertare, dulăpioare şi noptiere. Recuperatoarea lumânărelelor, care avea conturul familiar al neveste-mii, mi se-nvârtea prin casă, buşindu-se de mobile şi căutând laptele demachiant, tricoul de casă, papucii cu iepuraşi şi, din cine ştie ce motive obscure, dar adecvate situaţiei, un prosop roşu curat. Când romantismul loveşte la bloc în acest fel, după lăsarea întunericului, lucrurile se ascund, mobilele îşi schimbă locul şi toate prosoapele, inclusiv cele de şters podeaua, sunt roşii şi curate.

Duşul în beznă este foarte romantic. Poţi uda toţi pereţii, poţi face ditamai băltoaca pe jos, poţi pleca prin casă cu tălpile ude fără să fii certat. Te poţi şterge de clăbucii de săpun ce-ţi rămân pe spate pe canapeaua din sufragerie fără să afle nimeni până a doua zi de dimineaţă. Te poţi uita la televizorul stins, romantic, la lumina lumânărilor parfumate; emisiunile sunt foarte liniştite şi, pentru prima dată, nu mai e nevoie să te lupţi pentru telecomandă. Un bun prilej să-i arăţi nevestei că poţi fi mărinimos, deci.

Şi, în fine, ce poate fi mai romantic decât să găteşti la lumina lumânărilor masa de seară? Sunetul fleoşcăit al roşiilor care cad pe gresie e fără îndoială de neuitat, senzaţia că trebuie să fi scăpat un pic de ulei de măsline pe jos e şi ea dătătoare de fiori, mai ales atunci când, romantic, aluneci cu zgaibaracele-n sus şi, firesc, răstorni găleata de gunoi.

Poţi face lucruri amuzante când se ia curentul la bloc. Poţi să nu te uiţi la televizor, să mai vorbeşti cu nevasta sau, pur şi simplu, poţi să te culci. A nu te uita la televizor când nu e curent e aproape la fel cu a te uita când e curent, singura diferenţă fiind că, astfel, mai economiseşti un chilovat, doi, acolo. Mare brânză, tot timp pierdut. Să mai vorbeşti cu nevasta e o experienţă nouă şi interesantă, un sport de nişă care poate deveni repede extrem. Dacă-ţi place senzaţia, poţi să mai încerci. Să te culci ar trebui să fie chiar la fel, însă fără curent, deci şi fără aer condiţionat, la ultimul etaj, după cea mai fierbinte zi din ultimii 90 de ani, trebuie că e chiar culmea romantismului.

Seara romantică s-a terminat pe la 3 dimineaţa, când s-a dat curent la tot blocul, mi s-a aprins becu-n ochi şi am aflat că televizorul fusese dat foarte, foarte tare. Atât de tare încât a meritat să petrec orele rămase până-n zori savurând tăcerea, cu ochii-n tavan.