Excesul este bun

Să fim cinstiţi: societatea se dă-n vânt după ipocrizii.

Lumea inventează tabu-uri nu din moralitate, ci din plăcerea de a le-ncălca dup-aia. Cel mai comun drog este ignorarea interdicţiilor. Ne luăm doza de dopamină din toate regulile nerespectate, zi de zi, minut de minut.

Luaţi excesul, de exemplu , definit, ipocrit, ca o lipsă de cumpătare sau de măsură.

Ei, aş! Excesul este, mai întâi de toate, o probă de sinceritate. Cine comite un exces nu comite, măcar, o minciună: doar vrea mai mult şi face exact ce trebuie pentru a şi obţine mai mult. Doar îşi recunoaşte dorinţele şi acţionează, hotărât, în sensul îndeplinirii lor.

Excesul, doamnelor şi domnilor, are inocenţă, în timp ce cumpătarea este ipocrită.

Priviţi un copil jucându-se. O va face până va cădea lat de oboseală, tropăind fără rezerve prin bălţi, noroaie, tufişuri cu ghimpi, orice. Va ţipa din toţi rărunchii, va alerga de parc-a fost alăptat cu amfetamine. Îşi va rupe hainele, va face cucuie, se va juli-n genunchi, va sfârşi ca un ghem de praf, noroi şi frunze moarte lipite de pantaloni. Va plânge-n gura mare, fără nici un pic de decenţă, când va fi luat de la joacă pentru a fi dus la service, adică acasă, unde va fi reparat, revopsit, repus în funcţiune potrivit standardelor lumii oamenilor mari.

În excesul lui, el era sincer. Oamenii mari îl vor o minciună – curat, cumpătat, amuzant într-un mod nu prea ofensator, aproape deloc gălăgios, ascultător şi, fireşte, un mâncău fără nici un fel de mofturi, care să vâre-n el tot ce i se pune în farfurie – şi să spună şi mulţumesc, mama! la sfârşit.

Nu-i de mirare că cei mici plâng atât de des. Educaţia abandonării sincerităţii excesului e traumatizantă şi frustrantă. Este nevoie de ani la rând de eforturi pentru ca adulţii să-i remodeleze mintea şi să-l înveţe că excesul este câh.

După care, acest om nou va descoperi că regulile au rostul lor, că, de fapt, e mare nevoie de reguli, deoarece, încălcându-le, îţi poţi provoca plăcere în numeroase feluri. Excesele vor deveni o preocupare constantă, vor fi transformate în sărbători, în momente organizate, în recompense. O să dormim până n-o să mai putem sâmbăta asta. O să ne facem praf la petrecerea amicilor. O să dansăm pân-o să cădem laţi la nunta prietenei. O să mâncăm pân-o să crăpăm de Crăciun. O să stăm pe plajă până ne vom face scrum, în prima zi de concediu. O să dăm muzica la maxim, cum prindem o ocazie. O să spargem primul salariu, tot, să nu mai rămână nimic din el. O să călcăm acceleraţia la fund, ca să vedem până unde ajungem.

O să facem tot ce ştim că societatea a stabilit că nu se face.

Ştiţi ceva? Până la urmă, excesul, şi nu moderaţia, împinge lumea înainte. Priviţi în jur. De câte dintre lucrurile care vă-nconjoară aveţi realmente nevoie? Sincer, de câte dintre ele depinde viaţa voastră într-un mod fundamental? Pe câte le-aţi cumpărat doar pentru un strop de dopamină, câte vi s-au părut periculos de scumpe înainte de a le lua?

Câte locuri de muncă a creat excesul vostru?

Am, în cămară, un mixer de bucătărie. L-am folosit la prepararea celei mai scumpe supe de linte din acest oraş. L-am cumpărat şi l-am folosit o singură dată, ca să pasez lintea fiartă, ca să-mi impresionez prietena cu talentele mele de bucătar neştiut. A fost un exces care a plătit salariile unui întreg lanţ tehnologic. Dacă n-am fi fost vanitoşi şi ipocriţi, înclinaţi spre excese fără rost, cum ar fi cumpărarea unui robot de bucătărie pentru a face o singură supă, societatea ar fi rămas la mojarul de piatră. Primitivi, dar foarte cumpătaţi, desigur.

În fine, doar câteva cuvinte despre regina exceselor, despre culmea lipsei de cumpătare şi de măsură, despre vârful abuzului asupra tuturor regulilor posibile şi imposibile, reprezentarea universală a excesul nelimitat, necondiţionat, neînfrânat.

Vorbesc despre iubire, normal. Ştiţi asta. Fiecare dintre noi o ştie.

Amintiţi-vă cum a fost prima voastră dragoste. Când aţi fost mai lipsiţi de măsură şi mai fericiţi în acelaşi timp? Când aţi fost mai sinceri în impulsul de a vă elibera de restricţii şi de a încălca interdicţiile? Ce perioadă din viaţă v-aţi dori cel mai mult să retrăiţi, dacă ar fi posibil?

Dacă nici prima dragoste n-a fost un exces, atunci nu ştiu de pe ce planetă veniţi.
________________________
Acest text a apărut în suplimentul de business al revistei Harper’s Bazaar. M-am gândit să vi-l ofer şi vouă.