Zilele trecută, plăteam rata la credit. Coadă la ghişeu, ca de obicei. Linişte în birou, mici foşneli dinspre clienţi, clipocit de tastaturi pe mesele funcţionarilor.
Peste toate, clic-clacuri ritmice, sunete diferite, dar din aceeaşi familie.
Ştampilele.
Ajung la ghişeu. Casieriţa, înghesuită între un dulap, rama mesei, ecranul calculatorului şi colega din dreapta (băncile chiar ştiu cum să-şi crească profitul, nu doar clienţii sunt victime).
Femeia face gesturi mici, ferite, şi ca să nu se lovească în spaţiul ei minuscul, şi ca să nu-şi răstoarne lucrurile: un pahar cu pixuri, un teanc de ordine de plată.
Şi un mormănel de ştampile.
Îi cer să-mi spună la ce serveşte fiecare. Femeia îmi dictează:
Conform cu originalul
Plătit
Semnătură verificată
Casă de schimb valutar
Intrări/Ieşiri
Încasat
Şi, ultima pe listă, prin sentinţa statului român atotbiruitor,
Ştampila triunghi.
Ce industrie a ineficienţei, absurdului, inutilului şi arbitrariului a reuşit să monteze statul în această ţară…
26 comentarii Adaugă comentariu
Ok, macar bine ca nu le foloseste pe toate pe un singur formular ! 🙂
Era de ajuns o singura stampila: „Lipsa de responsabilitate”. Eventual in 5 colturi…
Si o poveste. Anul 1991. Bucuresti. Eram intr-o sedinta de lucru a unei echipe PHARE compusa din români, condusa de o englezoaica. La un moment dat suna telefonul (fix, normal). Ea raspunde, se scuza fata de noi ca va trebui sa vorbeasca cateva minute in interes personal, noi ne facem ca nu tragem cu urechea. Convorbirea dureaza 5 minute, ea raspunzand scurt cu „da”, „nu”, rostind cateva cifre si dand cateva indicatii scurte. Cand termina, pentru a-si intregi scuzele ca si-a rezolvat o problema personala pe timpul nostru, al echipei, ne explica. Fusese sunata de la banca ei, din Scotia. Ii expirase un depozit si cei de la banca vroiau sa stie ce sa faca mai departe. A profitat de ocazie ca sa-i roage sa-i transfere niste bani din contul personal intr-un cont de aici, la BANCOREX. Nu spun ca ne cazuse falca. Totul in 5 minute, fara stampile, ghisee, semnaturi, contrasemnaturi.
Doar pe incredere (si cu raspundere pentru toate partile…)
PS. Sunt multe tarile in care mai exista instrumentul numit cec, care este o simpla bucata de hartie (si nu numai, vezi http://tinyurl.com/d8vfqev ) ce poarta semnatura emitentului. Atat. Raspunderea ii apartine.
mai avem mult pana sa ajungem la o birocratie paper-free .. la noi inca sunt oameni care nu accepta sa primeasca factura nestampilata, desi legea spune ca e ok sa fie nestampilata
Este și mai absurd faptul că nu există lege care să impună «ștampila».
Se spune că „un contract/act/…. trebuie să fie ștampilat”… dar nimeni nu poate argumenta „cf. LEGII abc/20xy”!!!
(Avocați pe aici? Să ne lămurească și pe noi?)
O firmă este legată legal de semnătura reprezentantului legal… și sau a celor delegați de reprezentantul legal… ( Vezi și : http://stevenvangroningen.eu/my-friend-the-rubber-stamp )
Cred că e mai degrabă inerția funcționarilor decât vina statului.
Este vina statului că nu INTERZICE ștampila. 🙂
Ștampila la români e sechelă din vremea nomenclaturii analfabete (proto-)comuniste. Mare parte din demnitarii mai mari sau mai mici ai noii puteri era mai mult sau mai puțin analfabetă, genul care chiar dacă știe citi (cu ajutorul degetului), are mari dificultăți în a scrie în timp real. Ștampila a ajuns, prin urmare, simbolul și girul oficialului, deși cel mai adesea nu este decât cârja unui analfabet. Nu oferă nicio securitate în plus documentului – e extrem de ușor de falsificat, mult mai ușor decât o semnătură de mână. Nu mai reprezintă demult un instrument exclusivist, la care au acces numai anumite elite. Fiind impersonală, duplicabilă, falsificabilă, este inutilă ca instrument de atribuire a resonsabilității (ceea ce, probabil, constituie unul dintre motivele pentru care suntem îndrăgostiți de ștampile).
Cred ca stampila e o prelungire a semnaturii analfabete, cu degetul muiat in tus.
Sint deja vreo 2 ani de cind imi platesc toate facturile, inclusiv intretinerea, de la tastatura (exista si varianta Phone-Banking, pentru cine nu are calculator). Imi ia vreo 5-10 minute sa rezolv tot. Ah, si asta fara stampile, coada la ghiseu, claustrofobie.
In concluzie, cred ca uneori ne plingem degeaba, ca exista solutii banale la exasperarile noastre existentiale, dar nu le folosim din acelasi conservatorism din care rezulta si supravietuirea stampilei. Ne-am obisnuit atit de mult sa ne fie rau incit nu ne mai prindem ca, intre timp, au aparut conditiile sa ne fie bine.
Stampila este un ,,filtru”. Ca la apele inca murdare.
(Filtru de siguranta).
Si sunt convins ca vor disparea cand apele se vor limpezi, deoarece neconstructiv, pun ,, frana” elanului (lasand dare) polueaza sonor … capsand parca, increderea intre oameni.
„…capsand parca, increderea intre oameni…”
joyflint, esti un romantic…:-)
Stampilele de care vorbeste Vlad sint defapt niste template-uri care folosesc pentru a usura si imbunatatii munca de functionar 🙂
„Conform cu originalul”, „Plătit”, „Semnătură verificată”, „Casă de schimb valutar”, „Intrări/Ieşiri”, „Încasat”, sint texte (unelte) care se folosesc in procesul de validare a documentelor.
Aceste lucruri nu le-am inventat noi romanii, ci fac parte din normele si standardele internationale.
Ele exista fix sub forma asta si la functionarii administratilor publice din strainatate. Mai precis, le-am vazut Live si in Germania zilelor noastre…
Si daca le-ncurci, ce se-ntimpla? In America de Nord n-am vazut urma de stampila, si functioneaza lucrurile destul de eficient.
Asta voiam sa spun si eu. Am vazut stampile in SUA doar in filme – in parodiile despre tari inventate, cu birocrati plini de ei.
nu stiu cum sta treaba peste ocean, probabil ca acolo deja functioneaza fluxul electronic de documente…:-)
Cre’că Ilf și Petrov, acolo sus, se tăvălesc de râs – ăștia nu au auzit nici acum de ștampila universală a lui Polîhaev?!
Păi stai că eu tot nu am înţeles: ori e bancă, ori e la stat?
O să răspund în avans: există bănci pe lîngă care birocraţia de stat este „mic copil„.
Şi încă ceva, de data asta chiar o spun supărat: nu statul în sine este de vină ci cei puşi să-l orânduiască. E păcat să tragem concluzii pripite şi greşite.
Daaa, mare pacat… Si cine e statul?
Statul, domnule ivan, este acea formă de orânduire de care avem nevoie pentru a nu ne considera trăitori în junglă.
Stampilele astea sunt cerute de BNR, din cate stiu. Adica nu stampilele ca atare, ci mentiunile, iar fliedernacht a explicat si de ce au fost confectionate: ca sa nu mai scrie functionarul de mana ce zice statul ca trebuie scris…
Vlad, dupa cum am zis, aceste proceduri nu sint inventate de catre noi.
Ele exista peste tot. Am facut proiecte pentru banci si administratii publice din Germania, in domeniul clasificarii si prelucrarii de documente (arhivare electronica), am vazut pe ele fix acelasi mentiuni, scrise de mana pe documente sau in cele mai multe cazuri sub forma de stampila…
hai sa zicem ca sunt oarecum in tema
1. BNR nu cere nicio stampila – pe cecuri si bilete la ordin nu se mai stampileaza de cativa ani de cand se face compensarea electronica; cei care lucreaza cu astfel de instrumente stiu asta
2. mentiuni obligatorii de genul semnaturi certificate, conform cu oirginalul, semnat in prezenta mea, stampila pe semnatura reprezentantului firmei, etc. sunt proceduri pe care bancile le fac pt a-si reduce riscul de frauda al angajatilor si be), in consecutie cu asta, a obtine un rating cat mai bun la astfel de indicatori la auditurile externe care evalueaza riscul operational – in situatia de acum e apa de ploaie, fiindca problema mare e portofoliul neperformant de credite, nu defaulturile din fraudele angajatilor
3. s-a intamplat sa am contact cu documente bancare (contracte de credit de muuuulte milioane de euro, transferuri de sume, specimene de semnatura, scrisori de garantie bancara, copii dupa declaratii fiscale pt evitarea dublei impuneri) de la banci din Austria, Italia, Slovenia si Irlanda – nu era nicio stampila: nici de la banca, nici de la companiile-client
4. dupa cum povestea si CEO de la Raiffeisen pe blogul lui (a pus cineva link mai sus), totul este o treaba de mentalitate – la banca lor se chinuie sa o schimbe fiindca managerul respectiv o ia ca traget personal; dar pe bune daca nu asta e problema cea mai mica in relatia banci-client in Rom
5. e nevoie de informare: sunt produse bancare care nu costa mult (online banking, telebank) pe care le au cam toate bancile de la noi care iti permit sa nu ai contact cu un functionar bancar decat la initierea afacerii si sa ajungi sa discuti cu un bancher (nu cu functionar bancar, ca e diferenta) doar cand vrei un credit sau o operatiune mai complexa
Vă contrazic, o bună parte din ștampile sunt doar ramășițe ale birocrației inventate în sec. 19 și care nu dispar și nu dispar nici confruntate cu tehnicile moderne. Aici sau în Germania, totuna e. Si eu am foast la banca in Germania să imi incaseze o amandă de parcare și le-a luat 25 de minute să încaseze 10€. Plus 2€ comision. Birocrația e aceeași peste tot in Europa și se sprijină în cozile bondoace ale ștampilelor.
Deoarece firma la care lucrez presteaza (mai mult împotriva dorințelor ei) ceva servicii către stat, trebuie să depun lunar facturile în baza cărora să fim plătiți de CJAS-ul teritorial. „Plătiți” e un eufemism, da? Încasând banii dupa minim un an, fragmentat, cu tva-ul si impozitele plătite de la emiterea facturii și cu un adaos ce demult nu mai acoperă cheltuielile – numai profit nu faci. Dar să ne intoarcem la ștampile. Instituția respectivă a ales să ne impună ca facturile să le ducem pe suport de hârtie, semnate și ștampilate deși legea nu ne obligă. Cică am căzut de acord asupra procedulilor, adica ei le-au comunicat și noi ne-am conformat. Deci o ștampilă, a noastră. A doua pica repede pe foaie, la Serviciul Informatic, unde se verifică dacă suma de pe factură e aceeași cu cea din raportarea electronică trimisă anterior. E o ștampilă dreptunghiulara unde funcționara completeză cu responsabilitate data curentă și suma validată (adica obligatoriu cea din totalul facturii) și semnează de conformitate. Cu facturile astfel ștampilate mergem la camera 5… Acolo pe facturi se mai adaugă ștampile: cea cu numărul de înregistrare a intrării în unitate (dată și număr); ștampila cu viza Contabilității de validare a sumei facturate (data, sumă, semnătură) și ștampila cu un text lung care certifică că s-au verificat toate actele care însoțesc factura. Asta doar cu dată și semnătura. Aici eu mă despart de facturi, când au doar 5 ștampile dar sunt sigur că mai capătă și altele: un „bun de plată”, alte verificări, un număr de arhivare, cine mai știe? Oricum, acum 9 ani când am început să lucrăm cu ei duceam o singură factură dar de-a lungul anilor le-au tot fragmentat incât acum duc între 8 și 12 lunar.
Calculați voi timpul necesar pentru a aplica și completa până la 60 de ștampile lunar.
Deși doar imaginar, Polîhaev a fost un erou reformator. Câte un monument cu textul ștampilei sale universale, turnat în bronz la o scară mare, ar trebui înălțat în mijlocul clădirilor administrative din fiecare județ.
subscriu cu ce a zis si Curly mai sus: „…pe bune daca nu asta e problema cea mai mica in relatia banci-client in Rom…”
Totusi, nu e ceva gresit in toata povestea asta? Fara Internet banking in 2012? Practic plata ratei e alimentarea cu o anumita suma a unui cont curent, zau daca inteleg de ce trebuie mers la banca.
Textul e un pic confuz: rata la credit (banuiesc ca e o banca privata, nu?) si apoi o critica a birocratiei statului roman.
Cineva a zis mai sus de Polahaev.
Iaca, sa nu se piarda asa bijuterie scrisa acum 80 de ani (!) in plina perioada stalinista, de doi baieti veseli din URSS.
Imi cer scuze pentru lungimea neobisnuita a postului.
–
Directorul de la „Hercules” nu mai semna de mult hârtiile cu propria sa mână. Când era nevoie de o semnătură, scotea dintr-un buzunar al vestei oştampilă mică şi, după ce sufla drăgăstos asupra ei, aplica, în dreptul titulaturii”director”, un facsimil violaceu. Acest procedeu de muncă îi plăcea foarte multşi-i dădu chiar ideea să fixeze în cauciuc şi unele rezoluţii folosite mai des.Astfel, luă fiinţă următoarea primă serie de declaraţii cauciucate:
Se aprobă. Polâhaev.
De acord. Polâhaev.
Bun. Polâhaev.
A se executa. Polâhaev.
După ce verifică în practică sistemul, directorul ajunse la concluzia că el îi simplifică considerabil munca şi că trebuie încurajat şi amplificat. Curând, fu pusă în funcţiune o nouă serie de cauciucuri. De data aceasta, rezoluţiile cuprindeau mai multe cuvinte:
Să i se aplice mustrarea printr-un ordin pe instituţie. Polâhaev.
Să i se dea un avertisment. Polâhaev.
Să fie mutat la periferie. Polâhaev.
Să fie concediat fără preaviz. Polâhaev.
Pe de altă parte, lupta pe care directorul de la „Hercules” o ducea cu secţia gospodăriilor comunale în problema localului, îi sugeră ideea să dea să se facăo nouă serie de ştampile cu texte stereotipe:
Nu sunt subordonat serviciului comunal. Polâhaev.
Ce, ăia de acolo au înnebunit? Polâhaev.
Nu-mi puneţi piedici în muncă. Polâhaev.
Nu sunt caraula voastră. Polâhaev.
Hotelul ne aparţine nouă şi basta. Polâhaev.
Cunosc manevrele voastre. Polâhaev.
Nu vă dau nici paturile, nici lavoarele. Polâhaev.
Această serie fu comandată în trei exemplare. Se prevedea că lupta va fi îndelungată şi şeful, perspicace, se temea pe bună dreptate că numai într-unsingur exemplar ele au să se tocească.Pe urmă, fu comandată o garnitură de rezoluţii pentru uz intern.
Întrebaţi-o pe Serna Mihailovna. Polâhaev.
Nu mă bateţi la cap. Polâhaev.
Graba strică treaba. Polâhaev.
Să vă ia dracu pe toţi! Polâhaev.
Mai multe aici:
http://www.scribd.com/doc/12703870/Ilf-Si-Petrov-Vitelul-de-Aur
Pagina 117 – Stampila universala
1. Polîhaev era mare.
2. 🙂
3. Am zis mai devreme de ce incriminez statul pentru ştampiliada băncilor private.
4. Creditul e în euro. Eu nu câştig euro, câştig lei. Internet bankingul nu mă ajută prea mult, tot trebuie să alimentez contul ăla cu o valută pe care trebuie s-o schimb undeva şi s-o depun, deci tot interacţionez cu banca la ghişeu. Licitaţiile interbancare îmi sunt, deocamdată, teritoriu străin. Aştept să mai cresc 🙂
La punctul 4 gresesti. Poti sa deschizi si un cont in euro pe langa cel in lei pe care il ai. Prin internet banking muti banii din contul in lei in cel in euro, schimbul valutar se face automat la cursul zilei pentru banca ta. Apoi faci ordin de plata electronic catre contul de credit cu valoarea ratei. In functie de banca s-ar putea sa elimini si contul intermediar in valuta.