Despre ultimele planuri ale guvernului Ponta

3 măsuri interesante de la Guvern, anunţate ieri, după întâlnirea cu creditorii de la FMI şi CE.

1. Guvernul va aplica de la 1 aprilie acciza de 7 eurocenţi pe litrul de benzină şi motorină.

Guvernul Ponta s-a legat cu lanţuri de taxa asta nouă, pe care a insistat neclintit s-o impună în ciuda tuturor criticilor, semnelor de întrebare şi, mai ales, în absenţa oricărei justificări logice.

Guvernul n-a explicat de ce e nevoie de taxa asta, altfel decât prin faptul că „în România e cel mai mic preţ la benzină din Uniunea Europeană”. Ăsta, pe bune, chiar nu e un motiv de scumpire.

De asemenea, guvernul n-a răspus niciodată convingător acuzaţiilor că va deturna banii astfel încasaţi (400 de milioane de euro) în beneficiul baronilor locali. Poate că trebuia să prezinte un proiect clar de infrastructură ce urma să fie finanţat transparent din banii ce vor fi strânşi în acest mod. N-a făcut-o. Aşadar, singurul motiv pentru care va creşte preţul la carburanţi este că aşa vrea guvernul Ponta. E nu doar o mare dovadă de dispreţ faţă de contribuabil, ci şi o atitudine sinucigaşă din punct de vedere electoral.

2. Guvernul va suporta „jumătate din cheltuielile salariale ale firmelor care creează minimum 20 de locuri de muncă”.

O idee excelentă, guvernul merită felicitări şi aplauze pentru că se gândeşte, în sfârşit, la măsuri concrete de încurajare a mediului de afaceri.

Totuşi, deocamdată e doar o intenţie, să vedem cum va fi pusă în practică, adică ce restricţii o vor limita.

Nu ştim câţi bani ar putea fi alocaţi pentru acest program şi nu ştim nici de câţi bani ar putea fi nevoie pentru ca măsura chiar să aibă efecte în economie şi să nu rămână doar o declaraţie electoralistă. Încă un lucru – rămâne de văzut cum se va asigura guvernul că nu vor beneficia de promisele facilităţi şmecherii care doar vor schimba numele unei firme, înregistrând una nouă şi transferând angajaţii de la una la alta pentru a crea, astfel, scriptic, numeroase „noi” locuri de muncă.

3. Guvernul va sponsoriza înjumătăţirea ratelor la credite pentru aproape 1 milion de români aflaţi în dificultate cu împrumuturile lor.

În esenţă, guvernul promite că românii cu salarii mai mici decât salariul mediu net şi care-şi obţin înjumătăţirea ratei prin renegocierea creditului cu banca vor primi din partea statului reduceri la impozitul pe venit pentru a-şi acoperi, la un moment dat, creşterea ratei la ieşirea din perioada de graţie.

Asta e o măsură deosebit de interesantă, care ar putea avea efecte pozitive în economie dar diametral opuse în rândul populaţiei.

Unii vor fi nemulţumiţi că statul îi discriminează: adică ei, dacă au fost chibzuiţi şi nu s-au aruncat să ia împrumuturi aiurea, şi dacă îşi plătesc corect şi la timp ratele, lor de ce nu li se reduc impozitele?

Alţii vor da acatiste şi, mai ales, votul lor partidelor care le mai bagă nişte bani în buzunar, iac-aşa, tocmai pentru că au fost nechibzuiţi şi cheltuiesc mai mult decât ar trebui.

Calculul este electoral în primul rând, fără nici o îndoială, dar are şi valoare economică.

În teorie, prin înjumătăţirea ratelor a aproape 1 milion de români, aceştia vor rămâne cu 4 miliarde de lei în buzunar (în fiecare an). Guvernul speră ca aceşti bani să fie cheltuiţi, nu păstraţi la saltea şi să încurajeze astfel consumul, ceea ce va ajuta economia în ansamblu şi va determina, în cele din urmă, şi încasări mai mari la stat, din TVA şi din alte taxe şi impozite pe afaceri şi comerţ.

S-ar putea ca acest calcul să fie, totuşi, un pic cam optimist. Nu e deloc sigur că se vor duce acum, buluc, 1 milion de români la bănci ca să-şi restructureze creditele – şi poate că nici băncile nu se vor oferi aşa uşor să restructureze creditele lor. De asemenea, nu e nici o certitudine că banii astfel economisţi vor ajunge în economia fiscalizată şi nu în cea neagră, ceea ce înseamnă că statul nu va putea să-i impoziteze.

În fine, şi cea mai periculoasă evoluţie posibilă. Din câte înţeleg, guvernul propune un soi de contract cetăţenilor: lungiţi-vă creditul cu 2 ani, înjumătăţiţi-vă ratele şi, peste doi ani, noi, guvernul, o să vă dăm nişte reduceri la impozitul pe venit. Dar doi ani reprezintă o perioadă îngrozitor de lungă în politica românească şi chiar şi pentru economia noastră bolnăvicioasă şi nesigură. Ce te faci dacă, peste doi ani, nu doar că guvernul va aparţine altor partide, cu altă filosofie economică, dar şi pur şi simplu n-o să fie bani pentru scutirea respectivă de impozit*? De unde vor fi luaţi banii – nu cumva tot de la nişte fraieri care-şi plătesc taxele, câţi or mai rămâne până atunci?

_____________
* „…n-o să fie bani pentru scutirea respectivă de impozit…” – în sensul că poate nu va fi aşa mare prosperitate în România pentru ca statul să-şi poată permite neîncasarea sumelor respective.