Si-ar fi facut alegerea singur, daca i s-ar fi dat ocazia, n-am nici o indoiala.
Mile ar fi ales sa moara, foarte probabil, asa cum a trait: sfidator, incapatanat, pasional. Nu s-ar fi ferit de o asemena decizie – mereu a luat hotarari impotriva simtului de conservare. A dat buzna in locuri din care restul fugeau, doar pentru a le spune, apoi, tuturor, ce tragedie lasa in urma. S-a infipt in calcaie si a inghitit umilinte, stiind ca el este cel care a aflat si spune adevarul, nu cei care il batjocoreau si-i strigau ca e prost. A plecat de la bine, pentru ca binele venea cu lasitati, si s-a dus in singuratate si dezamagire, ramanand, in schimb, curat.
M-am vazut cu el la sfarsitul anului trecut. Voia sa revina in breasla. Am avut atunci o lunga discutie despre asta. L-am intrebat ce-si doreste cu adevarat, cel mai tare, de la revenire. Voia sa faca treaba si sa arate celor care se indoiau de el ca gresesc – ca gresisera.
Cred ca Mile a murit dezamagit si furios – iar asta este, de fapt, ce e cel mai trist in despartirea definitiva de el. A murit stupid, nedrept si descurajant. A murit cu mult inainte de a termina ce avea de spus.
Nu exista alta explicatie pentru asa o nedreptate decat ca, uneori, Raul invinge.
