În toaleta unui mall, indiferentă la susurul nesfârşit din jur, femeia de serviciu îşi reglează viaţa la telefonul mobil:
– Ia zi tu ce duşmani ai tu. Zi.
…
– Păi da, că ai zis că ai decât pe Maria duşmancă. Şi pe cine mai ai?
…
– Pe cine mai ai tu duşmancă să-mi zici. Da.
…
– Păi io aşa am auzit, că ai zis că ai duşmani aicea…
…
– …că ai duşmani aicea şi că ai vorbit…
…
– …că ai vorbit… Da. Da. Că ai vorbit tu să dea afară toţi duşmanii tăi.
…
– Da. Aşa. Deci să-mi spui tu mie acuma cine ai duşmani.
…
– Deci dacă dă afară pe Maria e duşmanca ta, nu? C-aşa ai zis c-ai vorbit tu să dea afară duşmanii tăi.
…
– Păi tu ai zis, nu io. Tu ai zis.
…
– Da’ pe mine dacă mă dă afară io-s duşmancă cu tine? Da sau nu.
…
– Zi, mă, dacă mă dă afară, io-s duşmancă? Io-s duşmancă cu tine? Zi.
…
– Nu ştii tu dacă mă dă afară sau nu. De unde ştii tu că nu mă dă afară? Zi. Ia, zi.
…
– Deci dacă mă dă afară… aşa… Deci dacă mă dă afară, io-s duşmancă cu tine, mă-nţelegi? Deci acuma io-s duşmancă cu tine, nu tu cu mine, m-ai înţeles?
…
– M-ai înţeles? Io-s duşmancă cu tine dacă mă dă afară. N-ai nici o grije. N-ai tu grije.
Apoi s-a-ntrerupt.
