România: cetățeni-târâtoare și funcționari-târâturi

Luni dimineaţă, o bătrână cu multiple handicapuri urcă de-a buşilea, centimetru cu centimetru, golgota celor 6 trepte de marmură ale Direcţiei pentru Asistenţă Socială Prahova, către Comisia pentru Persoanele cu Handicap. O masă tremurătoare de chin şi durere, bătrâna se ajută de un taburet adus de acasă. Fiul ei îi cară cârjele.

În dreapta, în secvenţele filmate de cameramanul unei redacţii de ştiri, o altă pereche se mişcă la fel de lent: un tânăr cu o şapcă verde, pusă şmechereşte invers, mai învinge o dată sistemul şi aceleaşi 6 trepte. Deget cu deget, ajutat de o femeie care ar putea să-i fie soră sau mamă sau, pur şi simplu, însoţitoare, băiatul tropoteşte mărunt pe loc, făcându-şi curaj să ridice câte un genunchi, pe rând, doar o palmă înălţime, ca să-şi aşeze talpa pe următoarea treaptă. Îi tremură mâinile de efort şi boală, într-un cutremurător dans al umilinţei şi victoriei asupra propriului destin.

Şi mai la dreapta apare parţial în cadru, la secunda 20, un bătrân care se deplasează sacadat, ca un crab ezitant, către rampa din lateralul intrării, sprijinit de o femeie în vârstă.

Este o dimineaţă obişnuită la Direcţia pentru Asistenţă Socială Prahova. Au venit, din nou, handicapaţii, cu handicapurile lor, ca să le arate statului, astfel încât statul să verifice că nu s-a produs nici un miracol şi că ologii au rămas ologi încă un an – care mai sunt în viaţă, că pe ceilalţi, pe morţi, îi verifică alte instituţii.

Întrebaţi de jurnalişti de ce au loc aceste scene în faţa instituţiei, funcţionarii au răspuns că e vina cetăţenilor, că există rampă şi cărucior şi platformă mobilă, dar că cetăţenii din imagini au refuzat să le folosească şi că, de fapt, dacă persoanele cu handicap nu se pot deplasa, pot cere să le vină acasă o comisie care să-i verifice.

Poate. Nu ştim de ce, dacă avea acces la platformă mobilă, şi dacă aceasta şi funcţiona, bătrâna care urcă de-a buşilea scările a preferat să urce de-a buşilea scările, în continuare. La fel, tânărul din dreapta ei – şi cuplul de bătrâni din dreapta lor.

De ce oare vin toţi aceşti oameni, din zori, la comisie cu membrele lor ciunge şi nefuncţionale şi chinuite, dacă au dreptul să vină comisia la ei?

Dar, mai ales, e de neînţeles cum nimeni din interiorul instituţiei – un paznic, un funcţionar, oricare dintre şefi, în dumnezeii lor – nu s-a repezit afară, pe scări, pe perechea lor de picioare sănătoase, să ajute un om – nişte oameni! – aflaţi în suferinţă.

Solidaritatea cu cei aflaţi în necaz este una dintre caracteristicile speciei umane, care ne diferenţiază de cea mai mare parte a restului regnului animal. La Direcţia pentru Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială Prahova, această diferenţă pare să fi dispărut.