Scandalul de la Bolintineanu expune servilismul Justiţiei

Dincolo de imbecilitatea ideii de a sălta 100 de elevi deodată, chiar de la ieşirea din examenul de bac de la Bolintineanu, întreaga bâlbâială cu „uite mandatul, nu e mandatul” mai confirmă o dată că Justiţia a redevenit impresionabilă la încruntările politicienilor de la putere.

Cronologia e următoarea:

– mai întâi, Poliţia Capitalei a informat că poliţiştii au descins la Bolintineanu pentru a pune în aplicare aproximativ 100 de mandate de aducere, „mandate emise de de către instanţa de judecată”.
– prim-ministrul Victor Ponta a reacţionat public la evenimentele de la Bolintineanu: „Ce e asta, luăm copiii cu autobuze, suntem iaraşi pe vremea lui Morar, pe vremea comuniştilor, cu luat oameni? Eu am întrebat, nu trebuia sa fiu eu informat, dar acum am întrebat şi înţeleg că nu există mandat de aducere, daca nu exista mandat de aducere, să facă bine să facă citaţie procurorul care are dosarul”.

În urma acestei declaraţii iritate, lucrurile încep să se schimbe. Poţi urmări reacţia de retragere a oamenilor de justiţie în faţa enervării unui şef politic.

– un purtător de cuvânt de la Tribunalul Bucureşti a negat că instanţa ar fi emis vreun mandat în acest sens. „Se face o confuzie între Tribunalul Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti”, a precizat oficialul pentru B1 TV. În consecinţă, Poliţia Capitalei a revenit cu o erată, declarând că „mandatele de aducere au fost emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, nu de către Tribunal”. Adică Poliţia a continuat operaţiunea de ridicare a elevilor, în baza unui mandat emis de procurori.
– la Bolintineanu, în timp ce părinţii se încăierau cu poliţiştii şi procurorii, unii elevi declarau presei că li s-a spus că au fost emise mandate de aducere pentru ei.
– ministrul de Interne intervine în dispută şi confirmă că ar exista mandatele. De asemenea, procurorul general afirmă că „la Bolintineanu colegii noştri au acţionat procedural”
– la 14, un purtător de cuvânt al Parchetului Bucureşti declară că „au fost întocmite procese verbale de citare şi nu s-a pus problema punerii în aplicare a unor mandate de aducere”. Parchetul nu neagă că ar fi existat mandate de aducere, cum ar fi fost firesc dacă n-ar fi existat, spune doar că „nu s-a pus problema punerii în aplicare a unor mandate”. Acelaşi purtător de cuvânt spune că „autocarele au fost aduse acolo pentru a facilita deplasarea celor care doreau să fie audiaţi în cursul zilei de astăzi.”

Cu asta, operaţiunea s-a răsuflat.

Fiecare poate înţelege ce doreşte din cronologia de mai sus. Mie, unuia, mi se pare naiv să crezi că la Bolintineanu ar fi descins de capul lor zeci de poliţişti şi procurori fără un mandat în acest sens. De asemenea, ideea că Parchetul ar trimite autocare la locul unei descinderi aşa, „pentru cei care doreau să fie audiaţi”, nu poate fi luată nici măcar ca glumă.

Avem, până acum, ceea ce pare a fi un exces de forţă al Parchetului şi o certă intervenţie directă a unui prim-ministru într-o anchetă, intervenţie care determinat schimbarea unei acţiuni a Justiţiei.

Au existat sau nu mandatele respective? Au fost sau nu emise (chiar dacă prin încălcarea procedurii)? Au făcut anchetatorii pasul înapoi după intervenţia prim-ministrului?

Revin la ce spuneam acum câteva zile: suntem bolnavi de sindromul tătucului care face dreptate când aude de împilări.

Într-un stat de drept, o situaţie precum cea de azi de la Bolintineanu determină o anchetă şi, foarte probabil, sancţionarea celui/celor care au comis abuzul. În asemenea cazuri responsabilii nici măcar nu sunt greu de identificat: sunt, pur şi simplu, cei care au încălcat procedurile, iar procedurile au, în sine, această particularitate: ele sunt astfel alcătuite încât expun automat abaterile.

Ar trebui să avem o anchetă şi nişte vinovaţi şi în cazul de azi. Doar operaţiunea a fost abandonată, nu? Păi, dacă n-a fost abandonată în urma unei intervenţii politice, aşa cum pare, dar poate ne înşelăm, păi înseamnă că a fost abandonată pentru că s-au încălcat nişte proceduri iar eroarea a fost sesizată la un moment dat.

Dar tare mi-e teamă că nu vom avea nici un vinovat. Pe cine să pedepseşti că a făcut ce a zis şefu’? Nu merge, că pedepsitul s-ar apuca, cine ştie, să spună adevărul despre ce s-a întâmplat de fapt acolo, şi n-ar fi vorba de proceduri nerespectate, ci de servilism bizantin.

Eu am mai văzut asemenea reacţii umile ale Justiţiei în faţa puternicilor zilei.

Una clasică este, desigur, cea parodiată de Pristanda în „O scrisoare pierdută”: „curat violare de domiciliu, da’ umflă-l!”

Una mult mai amară şi absolut reală este arestarea din 2002 a directorului Bibliotecii Naţionale, Dan Erceanu, şi plimbarea lui cu cătuşe la mâini prin faţa camerelor, doar pentru că se opunea dorinţei prim-ministrului de atunci de a muta Guvernul în clădrea nouă a bibliotecii de pe malul Dâmboviţei.

Cine era atunci prim-ministru? Adrian Năstase, care azi mai e cunoscut şi ca mentorul lui Victor Ponta, prim-ministru.