Hai la meci cu mine!

Cred ca e nevoie de o blonda care sa comenteze in timpul meciului in cunostinta de caz. Am fost profesoara de sport si am ajuns in finala pe tara cu baietii mei la fotbal! Bafta baietii!

HAI ROMÂNIA! Arățați-le ungurilor că dacă nu suntem în stare să-i batem în autostrăzi măcar la fotbal să fim mai buni!

Cine mai e selecționer? Încă domnu’ nenea Piți !? Nu-i ăla cu condamnarea la brutărie pe un an? Ah, cu suspendare!? PAS!
Prefer să văd meciul la radio în comentariul lui Ilie Dobre, măcar dacă nu prea e acțiune pe teren, nea Ilie comentează de zici că joacă Brazilia cu Argentina.

Terapie de uitare…măcar acele doua ore.

În vara lui 94 aveam 6 ani si saream pe patul din tabara de la Navodari de bucurie ca din radio-ul cu baterii se auzea cum Petrescu ii dadea gol lui Meola, iar Romania invingea SUA la ea acasa. In 98 dadeam cu capul de lustra sarind din nou pe un pat, de data aceasta in casa bunicilor, cand Ganea le dadea gol englezilor din penalty, iar Romania se califica mai departe invingand Anglia cu 3-2 in meciul decisiv al grupei. Dar n-a fost mereu asa. In 2003 aveam sa plang vreo doua ore dupa ce Poulsen ne egala in minutele de prelungiri si Romania rata o calificare la un turneu final dupa un 2-2 in Danemarca.

Asadar, au fost si bune si rele. Dar va rog ca de date aceasta sa fie bine. As vrea sa-i arat lui Petreanu modul in care ma bucur, nu lacrimile de crocodil :). Bafta, Tricolori!

Era o vreme cand stateam cu prietenii si vecinii pe terasa blocului de 10 etaje sa vedem meciurile de la campionatul mondial. Ne inghesuiam cu totii sa vedem totul conectati la o singura antena mai cu staif. Tresaream cu emotie la fiecare faza mai fierbinte din meciurile Echipei de Aur.
Atunci am ajuns in sferturi…

Acum, cand avem atatea canale de televiziune, hai sa fim si fizic alaturi de baietii nostri ! Cred ca e timpul sa fiu si eu prezent pe Arena Nationala, ca n-am avut acesta ocazie pana acum.
Hai sa sustinem cu totii echipa nationala a Romaniei pe teren !

Eu de obicei le port noroc celor din jurul meu asa ca accept un bilet sa vin sa-i incurajez pe baieti. Singura conditie ar fi sa ma cauti apoi si cu biletul pentru Brazilia. Mergem impreuna…

cu un stadion plic cu un public grandios asa cum doar romanii stiu sa fie –ungaria NICI NU STII CAT DE MICA O SA FII–

Daca universitate in limba maghiara avem, haideti sa le aratam ca nu avem nevoie si de academie de fotbal in ungureste! Hai Romania!

Eu nu sunt microbist, nu-mi place să mă uit la fotbal, nu apreciez nevestele de fotbaliști deoarece nu am cunoscut niciuna, n-am fost niciodata la un meci al Naționalei, și singurul meci văzut pe stadionul Lia Ciocârlia a fost între formațiile Depeche Mode și Delta Machine – meci amical, de palmares, incheiat cu o frumoasa victorie a alor noștri.

Nevasta-mea insa e suporter înrăit și ține neapărat sa ajunga la meciul ăsta. Am incercat să-i sugerez să meargă cu fetele, ca de obicei, dar nu vrea. Nu înțeleg de ce n-a fost de acord, de obicei scap foarte usor de clubbing și shopping cu sugestia asta.

Sunt supus zilnic la tot soiul de torturi sofisticate, cum ar fi întrebatul dis de dimineață dacă am luat bilete, știrile de genul ‘Xulescu și-a luat blet la peluză’ sau ‘Y și-a pus poză pe feisbuc cu fular tricolor’, întrebatul seara dacă luăm mâine bilete, amenințarea cu luat copiii și dus la meci, confiscarea abuzivă a telecomenzii și schimbatul pe Champions League (un fel de Eurovision cu fotbalisti, din ce-mi dau seama).

Deci, pentru liniștea căminului meu conjugal, vă rog eu, Hai România!
Că dacă bat ungurii mai bine divorțez cu mâna mea decât să-și doreasca echipa adversă mai mult victoria.

Salutare!
E simplu!
Vreau să particip și să fac tot posibilul ca, și prin aportul meu (scandări, încurajări) România să triumfe și să-ți apropie cele trei puncte necesare obținerii locului doi, de baraj!
Hai România!
Mai mult decât atât. ăn calitate de suporter, de român adevărat mi-aș dori ca acest meci, cu încărcătură emoțională specială să fie o reușită!
Promit să pun umărul, să pun glasul și totdată inima în slujba acestei cauze!
Așa să mi (ne) ajute Bunul Dumnezeu! =)
Hai Româniaaaa!!

Am 50 de ani si nu am fost nicio data la vreun meci pe stadion, cu atit mai mult pe fostul 23 August, actualul Arena Nationala, nici macar la „defilarile” organizate acolo in vremurile de mult apuse. Urmaresc la tv. meciurile echipei nationale. Cred ca a sosit momentul sa intru si eu pe un stadion.
Un comentariu haios: in 1983 eram in armata si inainte de istoricul meci Romania – Italia(1-0, gol Boloni), am fost bagat la arest, prin bunavointa comandantului de companie am fost scos sa vad si eu meciul.

VA ROG SA FITI ACTUALUL MEU COMANDANT DE COMPANIE!

Hai ROMANIA!!!

Am o amintire placuta legata de acest stadion; o dupa-amiaza senina, primavara lui 2008, impreuna cu un prieten fotograf, in cautare de locuri inedite in Bucuresti; pe atunci lucram in apropierea stadionului si incepusera lucrarile/ demolarea, asa ca dam o fuga sa mai vedem ultimele clipe ale “Lia Manoliu” / 23 August; abordari diferite, eu decid sa incep prin a ma catara in interiorul tabelei de marcaj, amicul meu da o tura in jur; inevitabil apar si paznicii cu “nu aveti voie”, dar eu sunt sus, in cuibul de barza, neobservat. In timp ce se desfasoara un mic episod din soarecele si pisica, cu negocieri intre paznicii mai blanzi si oamenii care incep sa apara pe malul de pamant ce era odata tribuna sau cu alergari usoare intre cerberii mai tineri si cativa dornici sa incerce terenul, ramas ca prin miracol neatins de moloz , ma dau jos din tabela de marcaj si, cu ultimele clipe de lumina, trag cateva cadre, pentru amintire.

Nu a fost offside! nu a fost offside la Stancu! Stancu!! Du-te Stancu! Stancu in fata lui 4-1…. si….aaaa…. este gooooooooool!!! aaaaaaaa!!!! http://www.youtube.com/watch?v=hA6ztYudqb4&feature=youtu.be&t=1m55s

“Lacrima ultimului minut …

Zi mohorita de toamna… Portarul, plin de noroi din cap pina-n picioare, isi furiseaza privirile spre cronometru stadionului, Mai sint doar citeva minute de joc si se bucura ca el si echipa sa, luptind din greu pe un teren strain, au reusit sa pastreze scorul imaculat.
Vintul ii suiera pe linga urechi, stropii reci de ploaie ii biciuiesc fata, dar portarul stringe din maxilare, mai indirjit, mai hotarit. Frecindu-si palmele inghetate, striga catre aparatorii sai:
– Luati omul. Mai avem un pic !…
Aparase formidabil, uluind stadionul si exasperindu-i pe atacantii adversi cu robinsonadele sale elegante, cu interventiile de demon plutind deasupra piramidei de trupuri care se razboisera cu inversunare, mai ales la cele aproape douazeci de cornere din careul sau.
Portarul aparase, insa, totul …
…Acum, balonul se apropie din nou, ca o pasare de prada, de poarta, pindit de adversari indrazneti si vicleni, care vor sa-l trimita in plasa.
Portarul se desprinde iarasi din pasta lipicioasa a glodului si cu un salt ager respinge mingea departe de buturi. Apoi rasufla din nou usurat. Echipa sa e pe contraatac.
Cit o mai fi de jucat ? Trei minute. Numai trei !
– Curaj, baieti, se pomeneste el strigind si intelege ca aceste cuvinte s-au declansat
automat, ca nervii sint incordati la maximum, ca nu mai poate rezista multa vreme tensiunii.
…Iata, tavalugul atacului advers se rostogoleste din nou spre careul sau. Portarul tisneste ca obuzul din teava tunului, pravalindu-se la picioarele atacantului advers.
Aude un blestem furios si intelege ca e stapin pe balon. Desluseste si vaietul tribunelor… N-au reusit, deci… Simte sagetindu-l o durere in bratul drept, dar se ridica, se scutura de noroi si degajeaza lung de tot…
Acum intrezareste prin pinza ploii, tot mai deasa, finalul: ultimul fluier al arbitrului, exclamatiile de satisfactie ale colegilor de echipa, bratele ridicate spre cerul de plumb si-apoi momentul acela unic cind se va contopi si el in gramada aceea de trupuri pline de noroi in care nu se mai deslusesc decit ochii, ochii sclipitori, luminati de bucuria reusitei… Pina la aceasta clipa a mai ramas un minut, saizeci de secunde lungi ca saizeci de ore.
Iata ca balonul, acest monstru rotund de piele, se indreapta iarasi spre poarta lui, vinat de o multime de picioare.
– Hei, baieti, ce se-ntimpla ?
Strigatul de alarma ii ingheata pe buze. Mingea a ajuns chiar la cel de care se temuse cel mai mult. Vede chipul intunecat si indirjit al atacantului advers, aude o plesnitura, sare sa pareze, dar isi da seama ca balonul vrajmas a pornit cu o fractiune de secunda mai devreme si ca zboara ca un bezmetic tocmai acolo … Ah, de ce tocmai acolo ? !
Cu ultimele puteri incearca un nou salt in care pune toata disperarea, dar ghiuleaua isi vede de drum…
Portarul se pravaleste in noroi, in cusca cu bare albe, si aude ca prin vis urletul urias de satisfactie al stadionului. Ridica ochii impaienjeniti de lacrimi si zareste, tot ca prin ceata, pe coechipierii sai care se pravalesc pe iarba uda, ca niste snopi secerati de coasa deznadejdii. Balonul a patruns hoteste in plasa lui tocmai acum, in acest ultim si blestemat minut. Inca o lacrima a portarului se anesteca cu noroiul din fata buturilor si cu ploaia care nu mai conteneste. O lacrima care aduna parca in ea toata amaraciunea pamintului… “
De ti-ar spune poarta mea – George Mihalache – Editura Sport-Turism, 1978

Cartea asta pe care am citit-o de mai multe ori de-a lungul timpului, am primit-o de la tatal meu cind aveam 8 ani. E o carte despre portari, dar nu numai, din toate colturile lumii fotbalistice. E o carte care descrie o lume pierduta, aceea in care dorinta de a cistiga si a fi cel mai bun nu se termina cu un cec cu multe zerouri.
Din pacate vremurile acelea s-au dus. Asta nu inseamna ca nu mai iubim fotbalul, sau sportul in general, doar ca sumele ametitoare care se vehiculeaza azi, mi se pare ca intineaza oarecum ideea de la care au pornit sporturile in general, de pe vremea grecilor sau mai demult.
Sper sa-i pot inocula si fiului meu, care acum are 9 ani, aceasta idee de competitie, si ca banii nu se cistiga asa de usor ca la buletinul de „stiri” sportive.
Succes echipei nationale in cele doua meciuri grele pe care le are.

Daca puneti mana de la mana, voi, blogerii, si adunati si banii de un bilet Oradea-Bucuresti, dus-intors, vin cu placere. Vreau sa ajung pe National Arena. De cand ma stiu, am fo’ doar la un meci, FC Bihor – UTA Arad, in Oradea. In general, nu aduc ghinion 😀

Dac-ar fi sa fiu la meci mi-as dori sa vad spectacol ca de altfel e pacat sa-mi pierd timpul in mocirla si rahat ca de spume si injurii sunt satul pan’peste cap ,mi-as dori ca intr-o zi sa cantam pe stadioane versuri calde poezii sa strigam sa incurajam sa aratam ca stim si asta sa vibram in pas cu totii sa putem fi iar copii sa ne bucuram si basta;mi-e lehamite cand vad atatea vorbe, cancanuri, ocolisuri si dispute si mi-e jena apoi ca toate au fost in van si multe si ca noi ce suntem cateodata laudati ni se pare ca suntem cei mai tari cei mai barbati din pacate asta tine doar o vreme pana maine si apoi de criticat ,bascalie si injurat ne pricepem cel mai bine sa scuipam unde am pupat sa jignim ce-am laudat ,iar de altfel nu-mi doresc sa asist la un circ prostesc sa vad umbre pe teren a ceea ce-am fost odata acea magie adevarata ce te inspira sa strigi din toata puterea :Hai Romania!

Nu am un mesaj comic sau vibrant insa imi doresc biletele pentru mine si sotul meu pe care l-as face foarte fericit. Nu a fost niciodata la Arena Nationala si isi dorește de multa vreme sa mearga. M-ati face fericita daca mi-ati oferi 2 bilete ca sa il fac fericit pe el si sa marcam astfel 10 ani de relatie + 3 luni de casnicie 🙂

Nu o sa te mint. Eu nu tin neaparat sa merg la acest meci. Totusi,exista doua persoane foarte speciale pentru mine care isi doresc din toata inima sa ajunga sa strige „HAI ROMANIAAA!!!!” de pe National Arena. Vorbesc despre parintii mei care,apropo,respira fotbal in fiecare secunda. Nu sunt o persoana foarte norocoasa,dar avand in vedere ca imi doresc aceste bilete pentru ei,sper ca norocul sa fie de partea mea de aceasta data. Crede-ma ca sunt niste oameni extraordinari care merita multe lucruri ,iar cum eu nu am posibilitatea de a le oferi ce-si doresc ,sper ca tu sa ma ajuti si sa ii facem fericiti. Asa ca poate te gandesti serios sa ii alegi pe ei. Anyways,iti multumesc oricum pentru timpul alocat mie:).

Romania, Victorie!
Peste vreo 3 luni voi fi tatal unui baiat care acun „se antreneaza” cu mama lui bombardand-o cu suturi in burtica motiv pentru care ne-am gandit ca am putea sa il ducem la meci pe stadion. Fiind un meci important pentru Romania si sigur va fi unul memorabil, te rugam sa ne inviti alaturi de tine si de toata gasca la acest meci, iar fiul meu (deocamdata prin noi) iti va multumi cu siguranta. Mai ales ca primul meci la care „l-am dus” pe cel mic (abia aflasem in acea zi ca voi fi tatic) si ultimul la care am mers pe stadion, a fost unul dezastruos pentru Romania, cel cu Olanda. Am vrea mergem la acest meci pentru ca sigur va fi o mare victorie a Romaniei si vrem sa-i sustinem pe baieti din tribuna.
Hai Romania!

vreu pe un stadion mare ca să pot să ţip si eu 90 de minute pentru ţara asta, să pot să-mi vărs amarul pentru toate nedreptăţile care se întâmplă azi în România, iar la sfârşit să mă bucur pentru victorie, cu aceeaşi patimă!!!

Pentru mine important este sa fiu prezent cu sufletul alaturi de echipa Nationala. Nu ma intereseaza sa fiu prezent pentru ca oricum eu sunt alaturi de Romania in orice batalie cu adversarii nostri traditionali, Ungaria. Insa nu as spune NU unei prezente pe stadion….ar fi FANTASTIC..Dar e ca la LOTO, sanse minime. Voi incuraja echipa, chiar daca de multe ori imi ies peri albi de nervi cand nu joaca bine…Hai Romania…chiar si de la TV…

Si eu imi doresc mult sa merg la acest meci care sper sa fie memorabil 🙂
Totul a inceput acum 20 si ceva de ani (cand eu aveam vreo 4-5), pe plaja autohtona, cand cumparam, cu economii in monede de 5 lei, guma cu „Lacatus si Maradona” (ca sa-i citam pe vanzatorii ambulanti ai acelor vremuri). Acasa, in calitate de „fata tatei”, vizionam meciurile cu el si uneori cu cei 3 unchi ai mei, toti microbisti zgomotosi. Era super fun pentru ca tineam cu echipe diferite, dar nationala ne unea pe toti. La fiecare meci scoteam „surprizele” de la guma pentru a le compara cu jucatorii vazuti la TV (pe vremuri alb-negru)! Era ca un ritual, intre timp am invatat regulile acestui sport, apoi cate ceva despre echipe, iar in 1994 am facut un upgrade spre abtibilduri cu album si poster cu echipa „de aur”! Am urmarit acel campionat cu sufletul la gura, am jubilat cand am invins Columbia, SUA si Argentina, iar lumea parea ca se terminase dupa partida cu Suedia. A fost, oricum, o vara magica, si au urmat si altele – sportul le face sa fie asa.
Tata, in schimb, desi a fost…si mai este (inca) un tata simpatic, cu care mergeam cu bicicleta sau jucam badminton peste gard, mi-a facut si nenumarate promisiuni de care nu s-a tinut niciodata: ca vom merge in tribunele unui meci de fotbal la Bucuresti, ca va cumpara o masa de ping-pong (aveam fileu si palete), ca va construi un panou de baschet si multe altele. Niciuna dintre aceste promisiuni netinute nu m-a intristat mai mult decat cea in care noi am fi mers la un mare meci pe stadion, scandand incurajari si fluturand steaguri. Anii au trecut, m-am resemnat cu gandul ca nu vom mai merge (oricum, el nu ar mai putea) si, intr-un fel ciudat, nu am mers nici cu altcineva vreodata. Cred ca ar fi momentul sa incep cu un eveniment remarcabil, si anume cel in care Romania va invinge Ungaria, la noi acasa, si se va apropia mai mult de avionul cu destinatia Brazilia! E timpul sa revenim in forta, e timpul sa crestem si sa fim uniti!

Hai Romania!

Vreau sa merg la meci pentru ca imi doresc sa vad o nationala a Romaniei ofensiva, puternica si victorioasa. Vreau sa sustin cu ardoare si cu tot aerul ce imi tranziteaza plamanii o echipa care e mai buna ca a lor. Vreau sa raspund dorintei tricolorilor de a fi sustinuti din tribune de mii de glasuri de suporteri la unison. VICTORIIIIIIIE! VICTORIIIIIIE!VICTORIIIIIIE !
FORZA ROMANIA! SUNTEM MANDRI DE VOI!

As putea castiga dar nu se stie, caci „mingea este rotunda”, „scorul nu reflecta mereu realitatea din teren”. Sper totusi ca „publicul sa fie al 12-lea jucator” si „mica dar inimoasa galerie” sa-si faca datoria pana la capat 🙂

Gazonul de pe Arena Nationala este galben, dar e un simbol, ca pe steagul României, şi nu verde, ca pe steagul ungurilor. Iar Victor Piturca este vesnicul „antrenor care pacaleste fotbalul” si care mizeaza pe autogolurile echipei adverse.

Cu toate astea, ziarele de la noi vor scrie simbata: „Toti ar da like si share la asta! Vezi de ce s-au imbratisat de 3 ori jucatorii Romaniei in timpul meciului cu Ungaria. Click aici !!!”

PS: Sansele la calificare sint inca posibile matematic, se zvoneste ca Piturca va prelua de saptamana viitoare simultan nationalele Turciei si Ungariei, printr-un cumul de functii.

De mică mă uitam la meciuri. Atunci obligat-fortat, dar primeam recompense. Tata și nașul meu mă rasfațau cu bomboane să țip, să mă manifest, să fac galagie. Ei uite ca anii au trecut și mi-e dor, mi-e dor să fac galerie și gălăgieeee! Vreau să fiu una din miile de voci care îi va încuraja pe băieti să alerge cât mai mult, cât mai repede, să pasese spectaculos, să dribleze adversarii, să marcheze, iar apoi să ne bucurăm împreună! Hai Romania, hai să bați cuba cu Fuleco!

mancare 100 lei ….bautura 50 lei……concediu 500 lei….bucuria de a vedea uNGARIA umilita..NEPRETUITA

HAI ROMANIA LA MONDIALE! vreau sa merg la meci sa vad cum tricolori o sa ii bata pe unguri si o sa se califice la mondiale. suntem mai buni decat ungurii in toate, mai ales la fotbal unde suntem peste ei si trebuie sa demonstram din nou asta vineri. din 2008 tot sper sa mai vad nationala la un turneu final si sper sa se califice si la anul sa o pot vedea la mondialul de la Rio. FORTA ROMANIA! SA II BATEM PE UNGURI!

Vreau un meci in care sa existe pe teren numai Romania, vreau sa simt doar mandria de ROMAN in minutul 90, sa uit de caini vagabonzi si de „vagabonzi de caini”, traiesc cu speranta ca eu si cei 50.000 de „fraierii” astia din stadion ne vom trezi si vom face o revolutie adevarata, a decentei, a bunului simt si a adevaratelor valori. HAI ROMANIA!

Povestioara mea este mica dar cu mare adancime sufleteasca in care se dovedeste ca Dumnezeu are grija mai devreme sau mai tarziu de noi facandu-ne sa traim clipe de fericre. Se intampla in jurul varstei de 14 ani cand eram legitimat la Scoala Sportiva de fotbal Slobozia. In drumul meu catre stadion treceam prin fata vestului magazin(la vremea aceea) de articole sportive AUTO MOTO VELO in vitrina caruia se gasea o minge de fotbal pe care mi-o doream foarte mult dar nu puteam sa mi-o permit. Ma opream zilnic in fata magazinului, o priveam si plecam cu speranta ca intr-o zi o sa fie a mea. S-a intamplat sa vina si ziua in care sa primesc banii pentru mingie, insa, cand am ajuns la magazin mingia fusese vanduta. Cum Dumnezeu nu lasa lucrurile neterminate, dupa mai bine de 20 ani, la finalul meciului STEAUA – MACCABI HAIFA, Martinovici a degajat in Peluza Nord mingea cu care s-a jucat meciul. Dintre cei 50.000 de spectatori care se aflau pe stadion, mingea a ajuns in bratele mele. Tristetea de acum 20 ani s-a transformat in bucurie. Fotbalul, Martinovici si NATIONAL ARENA au fost partinitori la aceasta intamplare cu final fericit.

Țară, țară, vrem ostași!
Să-i batem pe ungurași.

Și la noi pe stadion,
Să le spunem NEM TU DOM!

buna vlad! ca sa fiu scurta iti spun ca joc fotbal de cand ma stiu,sunt in echipa liceului ..la fete bineinteles…chiar daca sunt numita „baiatu` lu` tata”…nu ratez niciun meci al echipei romaniei…la televizor bineinteles pentru ca nu mi`am permis niciodata un bilet la meci….si as vrea sa merg cu prietenul care ma sacaie mereu ca nu stiu sa joc sau ca habar n`am de fotbal,pentru ca n`am apucat sa joc cu el…si asta ar fi ocazia perfecta pentru mine sa`i arat ca greseste…la cat tip in fata televizorului pentru ai nostri…cred ca pe viu numai glasul meu s`ar auzi…..mai ales k as lesina cum as vedea bombonicile de tatarusanu si torje…..asa ca…fie ce`o fi…sustin romania de acasa sau de acolo(doamne ajuta!!) siiiii HAI ROMANIAAA!!!HAI BAIETIII!!! faceti`ne mandri!

Vineri este ziua mare,
Cântăm cu totii imnul, tare!
Suntem gata d-echipare!
Avem si asigurare!
City Insurance cu noi
Haideti pe ei,
Pe ei, pe mama lor!

Sunt microbist de cand ma stiu , imi place fotbalul si traiesc pentru fotbal , sufar si ma bucur alaturi de echipa favorita pe care o urmaresc ori de cate ori am ocazia pe stadion , pentru ca numai pe stadion poti simti vibratia si murmurul tribunei ! Numai pe stadion , poti spune ca ai pus si tu umarul la victoria favoritilor , prin incurajari adresate echipei !!!

NU-mi urmati exemplul, nu cedati terenul!

Iata exemplul: în Sovata noastră locuită de ei, am ocupat locul de parcare al unui maghiar. Omul m-a găsit lângă maşina şi m-a informat că locul este al lui de ani de zile. I-am replicat senin că atunci când am sosit nu era nicio maşină pe el, aşa că l-am ocupat şi este locul meu. Contrariat, dar calm, m-a întrebat dacă eu chiar consider că este corect ceea ce spun. Româneşte, i-am răspuns cu o întrebare: “Dar ţie?”. “Normal că nu!”. Am căzut de acord că aşa e şi i-am zis că îi voi elibera locul imediat doar să mă mai asculte un minut. La marginea bordurii am virat spre istoria orală, folosită ca minge de ping-pong între noi şi ei, şi i-am reamintit că sute de ani maghiarii au susţinut că atunci când au descălecat în Transilvania locul de parcare al cailor era cam gol şi ei s-au aşezat omeneşte. Faptul că ulterior au apărut nişte unii care susţineau că le-au cam ocupat terenurile nu a mai contat. Civilizat i-am spus că eu mă retrag din cei 6 metri pătraţi pe care îi revendică lansându-i o ultimă întrebare: ” voi când?”.

Cum vor cere suporterii maghiari pâine pe National Arena? Un 3-0, kerek szepen!

Vreau la meci pentru ca vreau să-i văd live. Şi pe maghiari, dar şi pe români, împreună. Cerând pâine în ce limbă vor ei şi neprimind circ fotbalistic.

As vrea sa vin la meci sa uit de amaraciunea, as vrea sa vin pentru ca sambata oricum juca sau ar fi trebui sa joace Rapid Bucuresti. De aceea as veni sa vad macar nationala, daca Rapidul nu o sa-l mai vad. Stiu ca este o motivatie penibila, stiu ca nu o sa fiu ales, dar ce naiba internetetul si amintirile sunt singurele lucruri care imi vor aminti ca am iubit odata fotbalul.