Am ascultat ieri, înmărmurit, România în direct, emisiunea pe care Moise Guran o realizează pentru Europa FM. Pornind de la cazul angajatei Europa FM care a fost violată în plin centrul Bucureştiului, ziua-n amiaza mare, Moise a chemat ascultătorii – şi ascultătoarele! – să sune şi să-şi spună nu doar opinia, ci mai ales să vorbească public despre trauma lor, în cazul în care au trecut prin situaţii asemănătoare, pentru ca, sub protecţia anonimatului, să mişte opinia publică prin acest catharsis radiodifuzat.
A urmat o avalanşă de telefoane cutremurătoare.
O femeie a povestit în lacrimi cum s-a luat la bătaie cu atacatorul ei, pe stradă, în timp ce câțiva taximetrişti priveau, impasibili, de după geamurile ridicate.
Alta a relatat aproape reportericeşte cum s-au strâns zeci de persoane să se uite în timp ce fusese pusă jos de un beţiv.
O altă ascultătoare a încercat şi a eşuat în încercarea de a povesti ce i se întâmplase cu 20 de ani în urmă, pentru că începuse din nou să tremure la amintirea momentului.
Un ascultător a relatat cum a fost amendat de poliţie pentru că a intervenit într-o tentativă de viol, luând la bătaie agresorul unei eleve.
Te rog să-ți rezervi 45 de minute pentru a asculta această emisiune. Pune-ți căştile şi ascultă pe mobil, când mergi la birou cu autobuzul, sau ascultă în pauza de masă, sau diseară, înainte să te culci. Ascultă emisiunea ca să înţelegi direct de la victime ce înseamnă că în România se petrece câte un viol la fiecare 10 ore – şi vorbim, aici, doar de violurile raportate. Femeia care n-a mai putut povesti trauma ei nici nu s-a mai dus să facă plângere la poliţie – de ruşine.
Ascultă emisiunea ca să înţelegi că o asemenea agresiune se poate întâmpla în orice moment, oriunde, oricui – poate chiar femeii pe care o iubeşti sau poate chiar fetiţei tale adolescente. Mâine sau săptămâna viitoare.
Multe din femeile agresate sunt luate din mijlocul nostru, ca şi cum ar fi prăzi într-o junglă, după cum bine spune Moise. Li se pune un cuţit în coaste sau nici măcar atât, li se şopteşte, sinistru, că li se vor scoate ochii sau vor fi tăiate dacă se opun şi sunt trase în ganguri sau în locuri pustii.
Tragedia este că, chiar şi dacă aceste victime îşi găsesc curajul de a striga şi a se opune, trecătorii rămân indiferenţi sau, aproape incredibil, devin curioşi, pentru că, în această ţară, o femeie bătută în stradă e încă o privelişte comună.
Sună la poliţie imediat ce vezi o femeie agresată sau înspăimântată de aparentul ei partener, care o ţine prea strâns şi merge prea repede cu ea într-o direcţie. Reacţionează, nu fi indiferent, nu lăsa să se întâmple asemenea tragedii din cauza pasivităţii tale.
Următoarea victimă ar putea fi dragostea vieţii tale.

154 comentarii Adaugă comentariu
am citi , am auzit ieri la radio ce I s-a intimplat colegei voastre si nu imi vine sa cred ca nimeni nu a dat telefon la 112, incredibil! mai nou aseara pe unele bloguri se faceau comentarii gen – lasa ca se cunosteau , se tineau de mina , nu a fost viol ci sex liber consimtit si alte aberatii de’astea bolnave, incredibil si astea!
PS: cu ceva timp in urma niste politicieni tigani vroiau sa le dea drumul, din pirnai, violatorilor!
Suna la 112. Da declaratii la politie. Fii confruntat cu infractorul. Constata cum datele tale din buletin ajung imediat la infractor, fie prin neglijenta politistului, fie prin solicitarea declaratiilor de catre avocat. Incearca apoi sa iti mentii declaratia si sa iti protejezi familia, mai ales daca infractorul are „spate” (clan tiganesc, relatii), nu doar tupeu. Vino la proces pe banii tai si timpul tau.
Ai incercat?
Ca avocat dau dreptate acestui comentator !!! Statul NU TE APARA DELOC ! si aici apare problema, in cine sa ai speranta ?? in Politia Siguranta si Incredere ???! :))) nu sunt buni decat sa se plimbe cu masinile si sa te scoata pe tine vinovat eventual ..pe cea violata….de ce a umblat imbracata provocator …etc !!! asa ca …mai depune plangere daca ai curaj …. si asa se intampla in multe alte cazuri de violenta, nu doar in cazul violului ! Apoi mentalitatea sotului sau prietenului, familiei ….ohooooo o nebunie curata sa te mai accepte asa violata …sa vezi mentalitati la barbati …..offf
Este foarte trist si adevarat ceea ce spui tu. Recent am cautat in Romania vreo organizatie, vreo asociatie care sa se ocupe cu cazuri de viol si abuz, nu am gasit nimic. Femeile si fetele care trec printr-o experienta din aceasta nu au unde sa mearga. Nu exista consiliere pentru victime, desi urasc sa folosesc acest cuvant. Familia si prietenii nu ofera sprijin de cele mai multe ori. Nu vreau sa generalizez fiindca exista oameni si oameni, dar cred ca trebuie sa se schimbe ceva.
In Bucuresti, la institutia DGASMB se ofera consiliere psihologica, gratuita, victimelor violentei de orice tip(domestica, stradala etc).
Va asteptam!
Mihai, daca era sora-ta sau sotia ta, si eu nu as fi intervenit din motivele de mai sus, cum ti s-ar mai parea?
Silviu, daca sora sau sotia ta n-au patit nimic sau daca nu ai intervenit pentru cineva, bucura-te si te rog scuteste-ma de cometariul tau. Eu a trebuit sa ma mut, in cele din urma, pentru ca nu am suportat ideea ca sotia si copilul meu chiar pot sa fie victimele un recidivist violent, care stie sa exploateze sistemul. Nici acum nu am in buletin domiciliul real.
Da, in mod sigur v-ati asumat riscuri, ati depus un efort, ati iesit din zona de comfort. Insa sotia dumneavoastra traieste alaturi de un om demn de admiratie si respect, iar copilul are un exemplu demn de urmat. In plus, aveti foarte probabil recunostinta nemarginita a persoanei pentru care ati intervenit. Eu cred ca a meritat!
„Vino la proces pe banii tai si timpul tau.”
Te costa de te rupe un proces din asta, ca martor. Si de timp consumat…..nu mai vorbesc. Sefu’iti taie ziua cand aude ca ai treaba la tribunal sa fii martor intrun proces de viol (sau alta infractiune jegoasa). Daca esti patron (aglomerat tare de munca acu’pe criza) fix in ziua procesului ratezi sansa sa dublezi businessul.
foarte bine ca va ganditi la business, nenorocitilor! bani sa faceti si sa violati, atat stiti, nimic altceva… niste animale!
Imi pare rau pentru doamnele si domnisoarele care sunt agresate zilnic in romania si nu numai. Dar pe deoparte , femeia emancipata are pretentia sa fie egala barbatului , ceea ce evident , nu e cazul. Pe de alta parte , tot femeia a dezvoltat sistemul „pedigree” , adica sex contra favoruri de diferite feluri , cele mai multe implicand partea materiala. Deci da. Voi avea grija sa fac bani in continuare . Cat despre agresat femei … slabe sanse. Eu ma numar printre cei privilegiati.
eu am intervenit ,si nu o data ,,
,sunt mandru cand mai pocnesc cate un dobitoc !!
Da Mihai, am incercat. Am trecut prin toate cele de mai sus, totul pentru colega mea care a fost agresata . Nu violata, doar agresata, insa in mare cam astea sunt etapele..cele expuse de tine. Si nu am murit, n-am fost amenintata, agresoarea (pentru ca era TOT o fata, minora la vremea aia) a primit 7 ani cu suspendare.. Dar macar i s-a facut dosar penal si a trebuit sa plateasca daune. Deci da, daca vrei, se poate
In ce tara se dau 7 ani cu suspendare?
Bravo, Cristina, ma bucur pentru tine. Si punctul tau de vedere este ca? Ce mare lucru ca familia mea a fost amenintata constant si a ca a trebuit sa ma mut ca sa nu risc viata familiei? Doar facusem ceea ce este corect, nu? Daca nu s-a inteles de la inceput, ma enerveaza ca procedura judiciara ofera putina protectie martorilor (cum sa dovedesti ca ai fost intimidat? cum sa te aperi?) Si mai rau decat atat ma enerveaza cat de multi indignati si moralisti avem din spatele tastaturii.
Daca asa ceva s-ar intampla fetitei mele sau nevestei mele, va asigur ca pentru animalul ala ar fi ultima. Cu toate consecintele care ar urma, l-as vana ca pe un animal. Sincer.
Serios? Si dupa ce l-ai dibui? Dupa miros? Sunt de acord cu tine, ai turba de furie. Dar ma indoiesc ca ai putea face ceva. Exceptand cazul in care violatorul era un cunoscut.
„Dar ma indoiesc ca ai putea face ceva.” ma doare ca trebuie sa gandim si sa simtim asa …intotdeauna SE POATE
cred că sînt pe undeva de vină şi televiziunile. dacă 23 de ani faci spectacol din nefericire şi nu contribui cu nimic la crearea unui simţ civic (ba dimpotrivă), atunci rezultatul e posibil să semene cu ăsta.
Probabil ca da.
Nu. Nu e corect sa dai vina pe televizor. Nu poti absolvi de vina pe nimeni.
zilele astea am vazut cum orasul s-a transformat in fortareata pentru cate un meci de fotbal. mai mergeai putin si mai dadeai peste o duba cu o brigada de jandarmi inarmati pana in dinti. comunicatele lor anuntau 1000 de jandarmi si 1000 de politisti la fiecare meci. cine a fost acolo a vazut politisti calare, jandarmi calare, jandarmi cu caini, autospeciale de interventie in forta etc.
nu mai bine trimiteau acolo „doar” 1500 de oameni si restul de 500 aveau liber, ca sa patruleze a doua zi prin oras sa previna astfel de fapte? sau singurul lor rol pe lume e sa faca demonstratie de forta la meciuri? ce fac oamenii astia in celelalte zile? de ce nu sunt pe strazi? sa nu mai spuna ca sunt insuficienti pt ca am vazut cu totii ca nu sunt.
sau e un meci de fotbal cel mai rau lucru care se poate intampla in tara asta? mi-ar placea sa ii vad la fel de organizati si impotriva grupurilor mafiote sau agresorilor de orice fel. din pacate, in astfel de cazuri ei lipsesc, probabil stau in unitate si se antreneaza sa bata oameni la urmatorul meci.
Stiu ca se invoca mereu lipsa benzinei,lipsa banilor pentru salarii,etc. Stiu ca nu-i o comparatie potrivita cu SUA, din toate punctele de vedere. Am locuit 7 ani langa Detroit,acolo trecea incet cate o masina de politie la cateva minute prin fiecare zona locuita.
Crea un sentiment de siguranta locuitorilor si de neliniste eventualilor raufacatori. Cu toata rata crescuta de infractionalitate, te simteai protejat. Nici un telefon la 911 nu ramanea fara raspuns in teren. Si lumea era obisnuita sa sune la politie pentru orice fleac sa zic asa. Dar nu era nimeni admonestat cum ca i s-ar fi parut ceva suspect,ca i-a chemat degeaba.
Se mai strangeau ei ca sa-i tabaceasca pe opozantii FSN, anti-mondializare, anti-Monsanto, anti-Rosia samd. Acolo-i pericol real. Meciurile de futbol ar trebui interzise din pericol pentru simtul civic: o adunatura de ratati care bat mingea nu e sport, dealtfel. Plus ca pentru „munca” asta iau bani cacalau, atat ei, cta si mafiotii care conduc cluburile sau federatiile. Nu dau nume, doar ii stiti.
Da un meci de fotbal e cel mai important la noi.
N-am mai vazut un politist in parc sau pe strada, sau in amurg decat daca a jucat Romania.
Frustrant. Primitiv. Romania.
O parte din Romania.
Frustrant si primitiv esti tu, de crezi ca femeile sunt violate doar in Romania. Oameni ca tine nu au ce cauta in Romania. Granitele sunt deschise, pleaca. Dobitocule.
Suna a melodie Guess Who
Este adevarat. Violul este international.
Sigur, televiziunile au succes și rating în promovarea acestor subiecte inumane, tragice și din cauză că cei care le urmăresc și le gustă au un nivel scăzut de educație, de simț civic.
Mulți care privesc pe viu astfel de scene îngrozitoare ajung să creadă că realitatea e o prelungire a televizorului.
am sa postez un link, daca mi-e permis, in care se explica destul de clar mecanismele psihologice implicate. sper sa nu se inceapa cu isterii nationale „ca la noi la nimenea” etc…
http://www.psih.uaic.ro/~sboncu/romana/Curs_psihologie_sociala/Curs29.pdf
eu l-as numi normalitatea anormalului 🙂
Credeam sincer, pana am apucat sa citesc ce ati postat, ca nu o sa gasesc nici un comentariu pertinent, care sa ne apropie de analiza cauzelor si de aici niste concluzii de-adevaratelea despre ce ar trebui facut.Deci eu zic ,dupa ce am citit ca mentalitatea colectiva e bolnava, avem lacune seriose in ceea ce priveste educatia pe care o dam copiilor nostri,ca trebuie sa incepem nu cu acte de razbunare,complet lipsite de sens, astea nu o sa vindece nimic, ci cu o educatie sanatoasa.Aici ar fi multe lucruri de facut.
Ca bine zici, parintii sa isi educe baietii acasa, sa le explice ca indiferent de cat de scurta e fusta, daca o femeie spune nu atunci e nu si ca violenta este absolut inacceptabila. Iar pe fete sa le invete ca pot spune nu, ca pot pleca oricand si ca au drepturi.
Da,Alexandra,aceasta ar fi normalitatea intr-o lume cu mimima educatie si decenta.Din pacate printre noi se afla in libertate niste creaturi(nu animale,ca le jignim(pe animale)!)instinctuale,lipsite total de sentimente sau ratiune,iar cei care ar trebui sa-i izoleze au o suspecta clementa fata de ele.
„Sună la poliţie imediat ce vezi o femeie agresată sau înspăimântată de aparentul ei partener, care o ţine prea strâns şi merge prea repede cu ea într-o direcţie.”… și nu numai dacă vezi o femeie în această situație. Este valabil și pentru copii, bătrâni sau alte categorii. Băiatul meu a fost jefuit, în acest stil, ziua, la ora 12, pe un trotuar pe care se aflau cel puțin zece magazine și o sută de persoane. Nici una nu a sunat la 112, deși era soluția cea mai plină de siguranță. Oamenii nu sunt educați în acest spirit, nu să intervină direct, ci să anunțe Poliția.
Zina, cică ar exista şi varianta „arestului civil”, adică dacă eşti martor la un comportament infracţional şi te ţin curelele, ai putea să te bagi şi să-l arestezi civil pe agresor, după care să-l predai la poliţie.
mă rog, poate da naştere la abuzuri, dar, din nou, e un tip de a acţiona despre care nu am aflat nimic pînă nu s-a produs un caz ca ăsta.
vezi, asta e cheia succesului interlopilor in Romania: frica de abuzuri! cata vreme nu vom accepta un posibil abuz politienesc la 10 actiuni corecte, vom avea raportul invers (dar vom fi corecti politic, fireste)
Sa va spun ce am patit eu…am vazut niste danciuci acum cativa ani cum i-au furat portofelul unui batran, degeaba i-a alergat batranul si a tipat, noi eram putin prea departe, totusi drumul m-a facut sa dau de aceeasi danciuci…au intrat intr-un Pet Shop (in Centrul Vechi), in acelasi timp trecea o doamna politist…m-am dus glont la ea si i-am relatat fapta….care credeti ca a fost raspunsul: „Asta nu tine de mine!”, iar la intrebarea mea dar de cine tine atunci, am primit acelasi raspuns ca nu tine de ea! Spuneti-mi noi in caz de ceva, la cine apelam atunci…ca de politie nu tine treaba asta!
URMĂRIREA ŞI JUDECAREA UNOR INFRACŢIUNI FLAGRANTE
Art. 465
Infracţiunea flagrantă
Este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire.
Este de asemenea considerată flagrantă şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune.
În cazurile de mai sus, orice persoană are dreptul să prindă pe făptuitor şi să-l conducă înaintea autorităţii.
Detalii: http://legeaz.net/cpp-cod-procedura-penala/art-465
asa e,un politist corect,dar care a avut o interventie legitima de forta,va fi anchetat mai aspru decat infractorul in cauza,iar opinia publica va arata spre institutia politiei,ca a facut abuz.
O statistică (globală) relevantă în context: http://blogs.smithsonianmag.com/smartnews/2013/09/ask-10000-men-about-forced-sex-and-rape-statistics-start-to-make-sense/
Ce e şi mai dubios e că trecătorii ori rânjesc fasolea ca la un spectacol, ori îşi întorc privirea. Culmea e că, de cele mai multe ori, tot femeile sunt cele care se apără între ele, în timp ce bărbaţii privesc amuzaţi totul.
romanii sunt, in buna parte, niste barbatusi, nu barbati! de aici si nevoia lor disperata de a epata, de a atrage atentia, etc; sunt lasi dar tupeisti, cocosei de cartier, neam de traista orientala, pui de slugi.
Bine bah, barbate. Sa ma suNi.
Dane , daca te suna „clujean”-ul ce se intampla? primesti minute bonus?
Ma mira ca nimeni nu a auzit de sindromul Genovese, sau de bystander effect:
http://en.wikipedia.org/wiki/Bystander_effect
Un caz asemanator de acum cateva decenii, ce s-a intamplat in New York. Sarmana femeie a fost omorata sub ochii a 38 de oameni, care n-au facut nimic.
La fel au scris ziarele si atunci, cum se poate asa ceva? Chiar asa de nepasatori suntem? Cazul a fost studiat indelung, iar dracul se pare ca nu-i atat de negru: Lipsa de interventie din partea publicului nu se datoreaza indiferentei, ci unui cumul de cauze mult mai subtile. Recomand articolul de pe wikipedia pentru o explicatie detaliata, dar pe scurt: Lumea nu reactioneaza pentru ca nici cei din jur nu o fac, iar cu cat e mai multa lume in jur, cu atat mai mici sansele ca cineva sa reactioneze.
da, e vorba de un transfer al responsabilitatii. am postat un curs al Facultatii de Psihologie mai sus.
este arhicunoscut cazul de la Brasov! daca n-ai priceperea,pregatirea si mijloacele necesare, suna la 112!
Ne e frică. Suferim cu toții de sindromul Kitty Genovese.
Și mai e și ideea complice: „lasă, că și-o merită”.
sau „lasa cva se baga altul, eu am treaba”
De ce si-ar merita-o? Pentru ce? Cine suntem noi sa consideram sau chiar sa ne atribuim acest gand?Devine chiar si un drept(absurd)?
Elisa, mai ales femeile gîndesc asta. Please. 🙂
Apelul la turma, psihologic vorbind, nu functioneaza nicaieri, nici in Ro, nici in alte tari. Cand ceri ajutor, daca nu te uiti in ochii celui caruia-i ceri ajutorul, nu vei primi nimic. Stiintific dovedit. Pretutindeni, oamenii au tendinta sa intoarca privirea la problemele strainilor. Si intervine inca un factor – teama de a fi diferit. Daca toti cei din jur ignora ce se intampla, nu vrei tu sa fii primul prost care intervine. Poate te faci de ras. NU iau apararea trecatorilor, spun doar, vorba comentariului anterior, ca este o normalitate a anormalului.
Tin minte cand eram mic, in fata unui centru comercial o fata era amenintata cu cutitul de un domn cu palarie larga si mustata lunga, scund, indesat, carunt. Ii spunea fetei, care nu avea mai mult de 20 de ani, sa urce in masina lui si tot impingea varful cutitului in coaste. Oamenii treceau, nimeni nu spunea nimic. Totul se petrece in Timisoara anilor 90. Eu am ramas inmarmurit, la cativa pasi de scena. O picatura de sange a aparut prin bluza alba a fetei, care refuza sa se urce in masina, in timp ce il privea fix in ochi, inmarmurita, pe agresor.
Nu am stiut ce sa fac. Asa ca m-am uitat in jur si am gasit un bodyguard blond. Avea un tatuaj pe bratul stang. Era o zvastica. M-am dus glont la el. Va dati seama ce i-am spus. Fara sa ma mai uit ce face, am intrat in magazin, am gasit un om de la paza. I-am spus si lui ce s-a intamplat. A iesit si el sa vada despre ce e vorba.
La iesire, blondul il imbrancea pe agresor, care urla ca din gura de sarpe ca ce are cu el. Paznicul a iesit si el, urland. Toti trecatorii, brusc revoltati au inceput sa urle.
Fata a fugit, fara sa se mai uite in spate. Nu mai avea nici timp, nici disponibilitatea sa spuna multumesc. Oamenii s-au retras fiecare la treburile lor sau si-au continuat drumul. Agresorul s-a urcat nervos in masina si a plecat.
Atunci am inteles pentru prima oara ca oamenii nu sunt rai. Pur si simplu nu au imboldul necesar de a actiona atunci cand e nevoie de ei. Nu au garantia turmei ca ceea ce fac e corect.
Ce-as face acum, 20 de ani mai tarziu in acea situatie? La fel. As identifica un politist, un om cu muschi, o uniforma si i-as spune cat se poate de clar ce se intampla si ca TREBUIE sa actioneze. Stiu din experienta ca in 99% din cazuri, acesta ar actiona si prin autoritatea muschiului sau uniformei sale s-ar impune. Asta in teorie.
Eu am identificat la o tâlhărie o poliţistă şi mi-a zis că „Nu ţine de mine!”.
Poti observa ca majoritatea apreciaza comentul tau, eu tin sa-ti felicit inteligenta cu care ai actionat in acel caz. Conform studiilor din psihologia sociala, in aceste cazuri cel mai bine ar fi ca victima sa delegi un individ care sa te ajute…acea fata nu putea asa ca ai procedat cel mai corect si intelept. Partea mai putin buna este ca adevaratii eroi pot fi reperezentati din niste oameni simplii (in acest caz tu ai fost eroul) dar adesea raman in umbra
https://www.youtube.com/watch?v=OsFEV35tWsg
Da Sorine,TREBUIE SA ACTIONAM,doar ca situatiile si mijloacele sunt diferite.Atunci nu cred ca era numarul de urgenta,dar scenariul s-ar fi putut termina prost pentru fata.
Daca agresorul are un cutit sau un pistol,iar noi nu avem pregatirea si mijloacele necesare,mai bine sunam 112,ca nu cumva in loc de- o victima sa fie doua sau mai multe.Noi cetatenii de rand platim impozite,din care sunt pregatiti specialisti in siguranta cetateanului si care isi fac datoria atunci cand sunt chemati.Necazul e ca dupa interventia lor,preabineplatitul sistem juridic nu-si mai face treaba,iar acei monstri, scapa foarte usor si recidiveaza.Aici TREBUIE SA ACTIONAM!
De acord cu @cotos. Daca asa ceva i s-ar intampla sotiei sau fiicei mele, l-as vana a pe un animal si i-as crea cele mai inforatiare ultime clipe. Cu toata responsabilitatea. Mai bine sa fiu erou in puscarie decat las in libertate. Oricum puscaria nu are rol corectiv ci ii animalizeaza si mai mult si cand vor iesi tot asta vor face. De ce alte victime??
Cat despre lasitatea oamenilor asa e. Te omoara pe strada si nu se baga nimeni. Iar politia de cele mai multe ori favorizeaza infractorul si nu se focuseaza pe lucrurile importante.
Mentalitate de roman. Sta ascuns si priveste pasiv la nenorocirea altuia…
Este adevarat ca exista o mentalitate care paste si dormiteaza in pantecul societatii noastre, unde femeia inca nu e vazuta ca si om.
Am crescut auzind glume de genul „Dumnezeu a creat omul. Apoi a creat femeia.”
Am fost martor la nenumarate situatii in care persoane de sex feminin au fost destituite ca si importanta din conversatii sau decizii cu privire la actiuni care le implicau si pe ele. Nu ne cumparam cu tari in care se vand fetele sau sunt casatorite fortat (Desi nu vreau sa spun ca nu exista asa ceva in Romania, doar fiindca nu am auzit eu de asemenea cazuri).
Personal am fost acostata in scoala, pe strada, de nenumarate ori. Colegele care au avut „norocul” sa le infloreasca sanii in clasa a 5-a erau mereu pipaite si atinse de catre baieti. Am incetat sa port fuste la 11 ani fiindca actiunea baietilor de a ne ridica fustele era interminabila. La 12ani am fost la risc sa fiu violata daca nu intervenise cineva de catre un grup de 8oameni, in drum dinspre scoala spre casa. La 15 ani am fost violata de catre un baiat cu 6ani mai mare care era din alt oras. La 17 ani era sa fiu violata in incinta in care am dormit 3ani la rand, intr-un internat al scolii, noaptea cand dormeam linistita in patul meu. La 18ani am fost mintita si aproape violata de un barbat in varsta cu avere care de la promisiunea unui loc de munca (ca ospatar) a ajuns la a imi atinge piciorul si a ma incolti in biroul lui cu intentii dubioase, promitand schimb valutar.
Nenumarate situatii cu barbati calora le-am spus ca nu merg mai departe a caror insistente au dus la atingeri indecente si mai mult.
Vreau sa spun ca personal am simtit aceasta mentalitate, pe pielea mea.
Propriul meu tata cand a aflat ca am fost violata (la 15ani!) a spus ca a fost sigur si vina mea, sigur am facut eu ceva…
Cel mai trist mi se pare ca victimele acestor cazuri nu au la cine sa apeleze. Familia nu stie ce sa sfatuiasca. Nu exista informatii, nu exista consiliere, nu exista nimic. Trauma nu trece. Si societatea ne invata sa ignoram, sa ne prefacem ca nu s-a intamplat.
As vrea sa stiu ca ceva se poate schimba. Ceva trebuie schimbat.
Eu personal, fiindca nu am gasit sprijin si intelegere nicaieri, am ignorat situatiile si din cauza asta cred ca nu am trecut peste cu adevarat. Dar am refuzat sa ma numesc sau consider victima, fiindca nimeni nu mi-a acceptat acest rol. Simpatia mea merge catre toate victimele abuzurilor de orice fel!
Nu,Cristina,n-ai dreptate,ma repet situatile difera.Daca un om cade pe strada, putem si trebuie sa avem minime interventii, care nu-i dauneaza -de care suntem siguri-dar si in acest caz tot cei platiti de noi trebuie chemati.In cazul agresorilor inarmati, „eroismul” imprudent , poate avea urmari tragice, daca nu suntem pregati pentru asa ceva.
Vociferarile individuale sau colective , pot avea efect asupra unui agresor de ocazie,beat, sau scapat de sub ratiune pe moment.
Tin minte o intamplare povestita mie acum 2 veri. 3 angajati la o agentie de publicitate mare (un barbat mai pricăjit si 2 femei, toti pe la 25-35 de ani) erau in pauza de masa, undeva pe langa strada Roma. Deci intr-o zona cu ceva gardieni publici aproape (o Adm. Fiscala, un liceu pe o raza de 1000 mp) plus destul de des politisti in intersectia St. cel Mare cu Dorobantilor sau la Piata Dorobantilor. Au stat si s-au uitat cum o fata la vreo 18-20 ani (tiganca sau bronzata, nu erau in stare sa discearna) era palmuita si lovita cu pumnii de un tigan solid, la vreo 40 de ani. Aia urla ca din gura de sarpe „ajutor, ajutati-ma, ma omoara”. Au stat si au privit 5 minute scena, cu fata retragandu-se si tiganul lovind-o si injurand-o incontinuu. 5 minute s-au intrebat daca sa sune la politie sau nu. Pana la urma au vazut ca o femeie de la un mic magazinas din zona a sunat la politie si a inceput sa tipe la tigan. Asta l-a mai potolit un pic pe acesta, dar continua sa o injure pe fata (si ocazional pe vanzatoarea care tipa la el „opreste-te, omule”). Cei 3 au plecat, cand au vazut luminile unei masini de politie. Baiatul se apara, ulterior, cu „uita-te la mine cat de slab sunt, ce era sa-i fac aluia?” iar fetele cu „daca se cunosteau, daca aia il provocase pe ala?”. Dar daca asta i se intampla uneia dintre ele si altii erau pasivi, oare scuzele astea ieftine s-ar mai fi aplicat? Ce ii costa un telefon la 112?
Plus, daca tot suntem la subiectul asta, cati dintre cititorii de aici si-au intrebat vreodata logodnica, prietena sau sotia despre cum decurge o calatorie (singura) cu autobuzul, tramvaiul, metroul la aglomeratie? Abuzurile verbale, injuraturile si pipaielile sunt ceva extrem de des intalnit de o fata/femeie care arata cat de cat bine sau nu e imbracata ca o maicuta. Nici macar 1 singura data nu mi-a zis logodnica mea ca i-ar fi sarit cineva in ajutor. O DATA!
Dar de, e popor de crestini, abuzul fata de femei e coborat din Biblie, probabil. La fel si indiferenta.
Pai da, ca tot sunt 90% ortodocsi in tara asta, e bine de stiut ca in Biblie femeia e tratata mai rau decat o vita, chiar de la inceput, unde e doar o coasta, creata cica pentru a nu fi barbatul singur 🙂
Ca sa nu mai zicem ca un fenomen biologic normal, ciclul menstrual, inseamna ca femeia e „spurcata”, iar ca fapt divers, dumniezau a decretat ca daca stati pe un scaun sau si mai grav in acelasi pat cu o spurcata de asta, sunteti si voi spurcati timp de o saptamana. 😛
Nu stiu ce Biblie ai citit tu, da’ mai baga o fisa… Din cate am spicuit io prin cartea aia scrie sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti. Acum na, daca nu te iubesti pe tine, e posibil nici sa nu iti pese de al’cineva…
esti prost si needucat, nu ai citit biblia in viata ta.
Nu e adevarat. Noul testament a dat valoare femeii. Pana atunci era tratata ca o vita
„SA NU SOCOTITI CA AM VENIT SA SCHIMB LEGEA.” de la prietenul vostru Gizas
Voi crestinii ar trebui sa va cititi biblia pana la capat. Adica totusi, a scris si dumniezau asta o singura carte, nu sunteti curiosi sa vedeti ce a avut de spus creatorul universului?
Este adevarat ca scrie. Dar la fel scrie si despre barbati, in situatia in care ar avea o „scurgere de samanta”. Legea asta a fost valabila cat timp au fost in pustie (40 de ani) in drum spre Canaan. Incearca sa judeci lucrurile in context. In ziua de azi, o situatie asemanatoare poate fi un camp de refugiati. Ce gasesti acolo? Sute de mii de oameni, fiecare cu microbii lui, intr-un spatiu foarte mic si la gramada, fara prea multa apa sa se spele si fara conditii sanitare pentru a evita infectiile. Crede-ma, daca te-ai afla intr-o astfel de situatie, ai primi regulile astea ca ceva foarte bine-venit.
Chestiile astea le-ai citi pe forum atei.ro ? Nu din cauza Bibliei sunt oamenii indiferenti la suferinta altora sau la abuzurile asupra femeilor, ci din cauza educatiei egoiste dobandite acasa . De ce la sate bunicii mei erau saritori la nevoile vecinilor si se ajutau grabnic? Pentru ca asa au vazut la parintii si bunicii lor , asa erau formati. Hai sa nu divagam de dragul trancanelii.
Am fost si eu hartuita acum vreo 10 ani. Eram in tren, ma intorceam in Bucuresti. La un momentdat s-au urcat niste navetisti, destul de pustani, sa zic vreo 20 si ceva de ani. S-au asezat langa mine, dupa care au coborat rand pe rand, ramanand doar unul. Tot facusera comentarii si incercau sa intre in seama cu mine, iar eu ii ignoram. Asta care a coborat in Bucuresti, ca sa ma ajute cu bagajele, ca de ce nu-i vbesc, etc. Ne-am intalnit in aceeasi statie de tramvai, l-am lasat sa urce si l-am luat pe urmatorul. Dar domnul coborase si s-a urcat dupa mine la urmatoarea statie. A inceput sa tipe la mine, sa ma traga de mana, nu mai stiu. Oricum, ma speriasem ingrozitor. Am inceput sa ma uit fix la oamenii din tramvai, incercam sa prind ochii cuiva si ma uitam cu disperare. Un tip mai vanjos s-a prins si l-a luat pe asta la intrebari – daca suntem impreuna ( ” bah, e femeia ta ?”), ce are cu mine; l-a facut sa coboare din tramvai. Comentariile de dupa din tot tramvaiul au fost : am crezut ca sunteti impreuna, nu ne bagam in discutiile conjugale. O prietena de-a mea, insa, a patit si mai rau, cativa ani mai tarziu. A fost ridicata cu o dubita, in plina ziua, din centru – de pe langa biblioteca nationala. Inauntru, un dubios bolnav, cu pungi de perfuzii, ceva de genul. Si-a facut o laba in fata ei, dupa care i-a dat drumul. Fata asta ramasese cu sechele, de fiecare data cand vedea o dubita pe strada o lua razna. Oricum, evita sa mai plece singura de acasa. Oamenii ar trebui invatati cum sa procedeze in astfel de situatii, atat ca victime, cat si ca martori. Problema este ca nu te gandesti niciodata ca ti se poate intampla tie. Probabil agresorii mizeaza pe ideea ca oamenii nu intervin in discutiile conjugale, iar ei fac ca asta sa para.
Mai este un motiv pentru care lumea nu intervine si din pacate am avut si eu experienta asta nefericita in vremea cand locuiam in chirie impreuna cu alt cuplu:
Am intervenit intr-un caz de violenta domestica, unde sotul cara pumni si picioare peste spinarea consoartei cazuta la pamant. I-am imobilizat o mana la spate, iar animalul dadea in continuare in ea cu cealalta. Pana la urma impreuna cu alt prieten l-am dat afara pe „viteazul” asta, iar victima m-a rugat sa fiu martor la Politie, ca ea depune plangere, etc. Ei ce sa vezi, s-au impacat, au acum un copil, iar cine a picat oare de prost in toata treaba asta? Evident ca eu, iar AMANDOI s-au suparat pe mine si au inventat tot felul de povesti. Cum era daca sotiorul iubaret – Emilian din Cociu, micar la Kaufland Marasti Cluj – in frenezia sa indusa de alcool imi scotea cativa dinti, un ochi sau mai rau, iar apoi nevasta-presul sau il ierta „Da a fost si el putin ametit saracutul, dar ma iubesteeeeee…” (Pana data viitoare desigur)
Mai stiu un caz al unui profesor universitar, care a intervenit pe strada pentru a salva o tiganca care era snopita in bataie. Ei, in momentul in care s-a luat de frate rrrrrom, a sarit si piranda pe el: „E barbatu’ meu domnu, el ma bate el ma f…!”
Pe langa lasitatea si pasivitatea nativa a multora, din pacate e si asta un motiv…
Deci, ce e de preferat – sa se supere unii pe tine sau sa nu ajuti atunci cand altcineva chair are nevoie de tine? Faptul ca victimele isi iarta agresorii si se intorc la ei (mult prea des) este un simptom al abuzului – asta nu inseamna ca nu trebuie sa intervenim.
Una e suparatul si alta e sa bage careva cutitul in tine, iar apoi sa declare amandoi ca tot tu ai fost de vina. Din pacate sunt destule si cazurile astea, iar cand strigi de mai multe ori „Lupul!” si apoi te impaci de cateva ori cu el, nu te poti mira ca nu se mai baga nimeni…
Nu zic ca e ok pasivitatea, dar e si asta o explicatie pentru faptul ca unii nu au reactionat. Nu stii niciodata la inceput cand e vorba doar de o cearta mai vocala, o bataie, un viol sau un omor…
Inteleg pefect de ce e descurajata lumea sa intervina. Mentalitatea se formeaza din timp. In 2001, la varsta de 12 ani, cat circulam cu tranvaiul inapoi de la scoala in rutina mea zilnica, nu aveam cum sa nu observ cum o femeie la aproximativ 30 de ani, stand pe unul dintre scaune, lua pumni in gura de la posibilul ei partener. Statea pasiva si plangea, nu cerea ajutor. Pasagerii se faceau ca se uita in alta parte, dar eu, cu mintea mea de copil m-am apucat sa intreb daca poate sa isi rezolve altfel problema, fara a o lovi. Nu mai tin minte ce mi-a raspuns agresorul, dar cert este ca s-a ridicat de pe scaunul din spatele femeii, inca un tip, si ambii au inceput sa dea in mine, copil. Mi-au dat cateva doar si am lesinat, iar vatmanul m-a trezit la un moment dat. Cand mi-am revenit, protagonistii conflictului disparusera si lumea parea ingrijorata de mine, dar la momentul necesar nu au intervenit.
Cam acelasi lucru s-a intamplat in aprilie fetitei de 14 ani a unor prieteni din un mare port dunarean. A fost acostata de un necunoscut la mai putin de 50m de casa ei, ziua in amiaza-mare. A fost insfacata de brat si i s-a cerut sa mearga cu el, fara comentarii si impotrivire. Ghinionul lui a fost ca fata este campion european de karate, are o constitutie atletica si nu s-a intimidat deloc la amenintarile unui slabanog agitat. S-a trezit cu o sacosa in cap care i-a distras atentia si un set de picioare in ficat si stomac care l-au facut sa se uite foarte de aproape la asfalt. Fata s-a refugiat in casa, foarte satisfacuta de cum s-a descurcat. Parintilor le-a povestit abia dupa doua zile la micul dejun in contextul „ah, sa va povestesc ce mi s-a mai intamplat amuzant de curand”. Desigur ca parintii s-au alarmat mult mai mult decat ea. Dorindu-si un oras mai sigur pentru toate fetele si femeile de acolo, au luat atitudine si au contactat politia. Unde au aflat ca mai existau sesizari similare, unele cu consecinte mult mai tragice, DAR NU EXISTAU PLANGERI FORMALE pe baza carora politia sa poata declansa o cercetare si sa intocmeasca un dosar. Ei nu puteau depune plangere caci fata nu fusese parte vatamata ci agresor. Reglementarea legitimei aparari in Romania spune clar ca reactia trebuie sa fie echivalenta si proportionala cu agresiunea, adica fetita trebuia sa il stranga de cealalta mana pe agresor si sa ii suiere in ureche amenintari porcoase. Politistii, chiar si in lipsa acestor acte care le-ar permite actiunea oficiala, s-au miscat foarte rapid si competent – ca de fiecare data cand chiar se intampla ceva grav. In 12 ore individul era identificat, localizat si confirmat drept agresor de unele din victime. Legal nu puteau sa ii faca nimic, aveau mainile legate. A fost avertizat verbal sa dispara si intimidat activ, in sensul ca politistii l-au insotit de la mai putin de 10m in orice deplasare. Ca sa priceapa ca nu e dorit acolo dar si ca sa il protejeze de eventuale actiuni de razbunare din partea parintilor victimelor. Caci va inchipuiti usor pe cine ar fi trebuit sa retina si sa cerceteze politistii in un asemenea caz – si nu le venea deloc bine o asa perspectiva. In scurt timp individul s-a mutat si linistea a coborat din nou in oras.
Dar a fost cea mai rea din rezolvarile posibile. Au rostogolit problema in curtea altor oameni, unii nestiutori de pericolul potential ce acum ii pandeste. In sarcina unor politisti ce nu il cunosc drept posibil agresor si vor trebui sa munceasca mult pentru a-l identifica. Exista si sansa sa fie deajuns de zguduit de schimbarea violenta prin care a trecut incat sa isi reprime instinctele de pradator sexual. Dar probabilitatea este mica. Mai degraba isi va invata lectia si datile viitoare va lua drept tinta fiinte din zonele defavorizate ale societatii, persoane care pot fi intimidate sa taca sau care chiar daca se plang nu sunt luate in seama. Avem o problema de sistem, de la modul in care ne raportam la acest tip de agresiuni la raspunsul institutional pe care statul il poate oferi. De la oprobiul cu care societatea de obicei acopera victimele, la modul in care acestea pot riposta, la parghiile pe care le are politia la dispozitie si la ce se intampla cu acesti faptuitori dupa ce sunt identificati si cum este neutralizata amenintarea pe care o reprezinta. E mult de lucru si noi ne prefacem ca problema nu exista si niciodata nu facem nimic. Descurajant.
si ma gandesc ca daca nu era o „jurnalista” frumos imbracata nici dracu nu vorbea de cazul asta. oare cate femei sarmane si cati barbati de conditie foarte modesta trec prin asta? nu ca nu primesc mila/compasiunea publica, ci mai sunt si persiflati cu ceva gen: da-i in pula mea de vagabonzi…
sunt femeie. Am fost impinsa in colt, am fost pipaita, am fo fugarita. Daca am scapat numai cu asta, e pt ca am stiut sa fug si sa urlu – instincte venite nu stiu de unde, ca nu din ratiune. Dar putini au sarit in aparare.
Si eu acuz presa de promovarea cu aceeasi usurinta a faradelegii, si fara a incerca de a sustine si ideea ca nu e corect, ce trebuie imbunatatit etc. Violul/crima absurda e devenita normalitate in presa. Multi nu avem educatia asta din familie, de a sari in ajutorul celuilalt, dar poate fi promovata. Prin repetare in presa, prin educatie in scoli, la serviciu.
Normalul nu mai este normal.
Eu am sunat la politie de multe ori si nu a raspuns nimeni. Am sunat si la 112, de unde mi s-a facut redirectionare la militie. Nu a raspuns nimeni. Locuiesc intr-o localitate mai mica. Am primit numarul de mobil unde „puteti suna la orice ora, ca e telefonul de serviciu al politiei locale”. Am sunat de multe ori. Nu a raspuns nimeni. :)))))))))) Deci? Ati ghicit. Nu mai sun. La 112 raspunde. Alte institutii ale preaminunatului stat rroman, nu se stie. :))
Asta ar trebui sa fie subiectul principal la TV! Nu cainii vagabonzi.
Ba si cainii vagabonzi! Ca nu e cu nimic mai bine sa fii omorat, muscat, imbolnavit sau murdarit de caiinii pe care inconstienta unora si lacomia altora i-au presarat din belsug in zone unde nu au ce caauta.
Si rautatea altora care in loc sa ia un biet catel acasa si sa aiba grija de el, arunca cu pietre in el, pt ca e doar un caine maidanez, lumea ar fi un loc mai bun fara el. Daca o mica mica parte din oameni ar lua un caine acasa, problema ar fi rezolvata. Dar nu, noi vrem sa avem caini frumosi, de rasa, sa se uite lumea cu admiratie la ce catel superb avem. E mai usor sa facem masacru
Pacat ca pltim taxe catre Militie sa fim paziti si iei protejaza proxeneti,violatoro…….
Parerea mea e ca ar trebui sa se mareasca pedeapsa cu inchisoarea, sa se dea 25 de ani pentru viol, 10 ani pentru tentativa si inchisoare pe viata pentru viol cu omor sau sinucidere. Pentru asta platesc cu cea mai mare placere statului suma cu care ii intretin in puscarii..
Nimeni nu se implica, eu in autobuz era sa fiu furat pe fata si batut de 4 rromi, dar pentru ca am stiut sa reactionez si mi-am pastrat calmul am reusit sa evit totul. Dupa ce am pacalit rromii sa coboare, m-am uitat in autobuz si toti stateau cu privirea pe geam fara sa se intoarca macar de frica…
Eu zic ca intai sa ne ocupam de acini, ca astia ataca si oamoare copii, oameni, femei cu copii. Apoi vom vedea ce facem si cu oamenii, nu? Parca asa e transata societatea romaneasca de cateva zile, in doua…Insa intotdeauna omul, specia superioara a fost de vina. Si in cazul cainilor la fel…au stat nepasatori 20 de ani, au luat bani, le-au dat mancare, ia-u salbaticit si i-au lasat in strada. O mentalitate de kk…tot asa oamenii au stat nepasatori 20 de ani si nu au reactionat niciodata la nimic, nici la abuzurile oamenilor asupra propriilor copii, asupra altor oameni, asupra femilor, batranilor, asupra oricarei etnii, rase…Suntem fara scapare…
adevarul este ca „Crowd behavior is heavily influenced by the loss of responsibility of the individual and the impression of universality of behavior, both of which increase with the size of the crowd.[2][3]
Contents”http://en.wikipedia.org/wiki/Crowd_psychology
cu alte cuvinte, este mult mai probabil sa fii salvat daca in jur se afla doar o persoana, decat un grup de persoane. pentru ca, daca avem un grup, fiecare din grup se va deresponsabiliza si va privi la ceilati pentru a identifica ce tip de comportament este „acceptabil”- si cum toata lumea are fix acelasi proces mental in fix acea secunda – grupul va fi inert la orice semn de violenta/accident.
cum iesi, ca victima din acest impas? striga, identifica in multime o persoana anume si atrage-i atentia (tu, cel cu haina rosie, suna la politie), incearca sa individualizezi salvatorul din cadrul grupului..si da, trist, stiu ce zic pentru ca si eu am fost atacata in plina zi, pe Nerva Traian, unde un atacator care mi-a vrut mobilul, mi-a spart capul de niste scari…si singura m-am urcat in taxi si am plecat la spital, desi in jur erau oameni cu copii iesiti la joaca …
Acum ceva timp (o lună-două) pe site-ul Gândului era un articol despre o reporteriţă violată în India. Comentariile au fost de toată josnicia: de la „ce ne interesează pe noi ce se întâmplă în India? Ne afectează cu ceva? Atunci ce ne trebuie să ştim?” la „O, şi reporteriţele române de-abia aşteaptă să plece şi ele în India că tare le-ar plăcea! Cred că au făcut coadă la deplasări în India”. Vă mai întrebaţi cum a fost posibil să se întâmple aşa ceva, când majoritatea bărbaţilor nespălaţi şi necivilizaţi din ţara asta gândesc aşa? Ca să nu mai punem la socoteală toţi factorii care s-au menţionat în comentariile anterioare!
Pentru exemplificarea a ceea ce spuneam, citiţi comentariile de la articolul următor: http://www.gandul.info/international/o-jurnalista-de-23-de-ani-a-fost-victima-unui-viol-in-grup-in-mumbai-11267789 (începând cu comentariul #2 şi următoarele)
eu am trecut printr-o experienta de genul acesta…eram mica,aveam 11 ani, mergeam la pregatire iar cand am intrat in blocul profesorului, am urcat in lift si s-a mai urcat dupa mine un barbat la 20 si ceva de ani. a blocat liftul, statea cu spatele la mine iar cand s-a intors cu fata se masturba. m-a pipait, m-am zbatut iar cand a terminat a inchis usa liftului, m-a lasat sa plec pe scara si a plecat linistit.nu m-a violat dar traumatizata am ramas pana astazi.eram prea mica si prea rusinata sa spun cuiva.am avut taria sa merg la pregatire si sa fiu mustrata pentru ca am intarziat cu lacrimi in ochi dar intotdeauna sunt foarte atenta unde merg, cu cine, la ce ora si cine este in jurul meu.intotdeauna…
Cum adică să te sfătuiască poliţistul să îţi iei bărbat?!? Serios, în ce ţară trăim?
la asta este buna legea musulmana…… gasiti-l si castrati-l ………… scurt !!!!!!
iar politatiul care a zis : ” ia-ti barbat ” trebuie dat afara si trimis sa munceasca la spatii verzi …….
Am fost ciupita de fund la magazinul Unirea, la 6 seara, intrarea din spate spre pizzeriesi pentru ca am indraznit sa ii zic respectivului „bolnavule, lasa-ma in pace” a inceput sa dea cu pietre in mine. Bineinteles ca nu a intervenit nimeni, si chiar erau cupluri in jur si nici macar femeile nu au avut vreo reactie.
Nu consider ca a fost vina mea in vreun fel, eram imbracata cu blugi normali, nu stramti, cu geaca de piele, parul prins, nemachiata, eram dusa cu gandurile mele si nu l-am vazut cand s-a apropiat.
De comun acord cu prietenul meu am hotarat sa port la mine un briceag. Arma alba, stiu. Dar prefer sa incalc legea care nu ma apara nicium si sa ma apar singura daca este nevoie. Caut varianta alternativa (spray paralizant etc.) dar refuz sa umblu neajutorata si neinarmata prin Estul salbatic care este Romania.
nu te poti baza pe nimeni cand esti pe strada
„The bystander effect is a social psychological phenomenon that refers to cases in which individuals do not offer any means of help to a victim when other people are present. The probability of help is inversely related to the number of bystanders. In other words, the greater the number of bystanders, the less likely it is that any one of them will help. Several variables help to explain why the bystander effect occurs. These variables include: ambiguity, cohesiveness and diffusion of responsibility.” (Wikipedia)
Să scoată niște violatori din pârnaie și să-i bage în laboratoarele de testare pe animale. 😀 Și în continuare asta să fie pedeapsa.
Din pacate romanii nu mai actioneaza… se asteapta ca altii sa o faca in locul lor… Si foarte adevarat e faptul ca atunci cand actionezi in spirit civic se gasesc „cetateni” care sa te „tempereze” in actiunile viitoare. 🙁
Imi pare rau de cele intamplate si sigur se vor mai intampla. Consider ca pentru a respecta legea trebuie introdusa frica in societate – acesti monstri trebuie executati. Sunt puscariile pline de „mizerii sociale”care nu au nicio frica de legi.
Trebuie reintrodusa pedeapsa capitala !
N-as generaliza partea cu faptul ca barbatii romani nu se baga. Eu am fost asaltata de un individ beat care sarise la geanta mea. Imediat a intervenit primul barbat din apropiere si m-a ajutat sa scap de agresor.
In al doilea rand e vorba si de educatie pentru femei, trebuie invatate si ele ca nu e rusinos sa strige, sa ceara ajutor, sa raspunda si ele violent. Cu cat li se spune mai mult asta, cu atat pot reactiona. Altfel, ramanem numai cu povestile cu fetele care fac karate si se pot apara…
…este clar ca, unde Dumnezeu nu este, nimic nu este…
Romania ai nevoie de Dumnezeu!
Stiu ca multora nu place acest termen dar este nevoie de o pocainta reala a acestui popor… si o traire din, prin si cu Dumnezeu si o constientizare a faptului ca fiecare va da socoteala de fapta lui si atunci nu va mai fi cale de intoarcere si nici sanse de scapare…
Am ramas masca, cand am ascultat ieri. Este inadmisibil ca in Romania secolului 21 sa se intample asa ceva. Platim taxe, platim impozite, aiurea? Politia nu face nimic? Ce facem? Jur ca de acum incolo si daca imi risc viata am sa bag in incidente in care sunt implicate femei…
Fara cuvinte…
sunt sute poate chiar mii de copii care sunt panditi de diferiti pedofili care bantuie peste tot in tara noastra e groaznic pentru un om matur o asemenea trauma, dar din pacate nu avem siguranta nici macar pe strada ci indiferenta din partea tuturor..that’s ROMANIA!!!!
Salut Vlad
Daca ai rabdare, ma explicitez:
Sunt un fost jurnalist care si-a atins varful profesional in Iasi, dupa care s-a retras in alta provincie (si mai linistita). Stiu ce inseamna sa pleci in plina iarna la 5.00 spre redactie, in toiul iernii, cand toti dorm. tocmai de aia zic…. intersectia cu pricina, in anii 90-00 era pt oamenii de bine, care isi cumparau micul dejul sau pranzul de la PERLA (ex.: sucursala bancorex). Militienii nostri ar putea sa o considere de … suficienta siguranta. OK! Dupa postarile de pana acum, observ ca nu se baga niciun cetatean cu vina. Parerea mea: (la 1’92 si 68 de kg cat am eu), daca ii sar in ajutor femeii aflate intr-o astfel de ipostaza, reduc riscul traumatizarii cu cel putin 50%. Asta in stare agravanta. Daca e vorba de un om apropiat mie (ar putea……. ideea articolului tau), nu mai conteaza procentele. Oricum ar fi un castig! Am „salvat” de la buzunareala in tramvai in Iasi o batrana si am ramas cu smecherii si cu politistul la discutii, in statia de autobuz. Am iesit prost… dar nu m-au descurajat. Pt. ca EI nu au mai aparut. Revin la Bucuresti, in urma cu X ani, treceam aproape zilnic prin zona cu pricina, faceam stanga spre Povernei, spre SNSPA, chiar nu m-as fi gandit ca se poate intampla asa ceva. In rest… toata sustinerea pt colega voastra si colega mea de breasla! Campania asta sper sa nu se incheie chiar daca va fi prinsa FIARA.
Oare ce s-a mai intamplat cu Gheorghe Barbu? Nu mai stiti cine e Gheorghe Barbu?
Vedeti aici: http://www.youtube.com/watch?v=VsEky9pAL_g si http://adevarul.ro/locale/slatina/este-oficial-politistul-gheorghe-barbu-acuzat-viol-santaj-1_50ded52d596d7200914b0a39/index.html
Nu stiu ce ma face sa cred ca veti mai auzi de el si tot atunci se va afla ca a fost achitat.
Si mie mi s.a intamplat sa ma ameninte un taran cu cutitul ,dak nu faceam ce vroia ma taia (sau asa zicea) era noapte si ceata dar nu era f tarziu ,lumea in jur era destula dar nu in momentul ala, in momentul ala am realizat k ori mor eu ori moare el deci am inceput sa tip si sa il iau la bataie ,omul a fugit iar eu eram prea speriata sa mai reactionez cumva ,partea trista e k abia dupa cineva a trecut si a intrebat total indiferent: ce s.a intamplat? desi tipasem de juma de ora si nimeni nu intervenise ! MORALA : de atunci mi.am luat spray paralizant si alte arme in caz de’ !! fetele nu asteptati sa va ajute careva ,faceti.va dreptate singure k Romania e plina de lasi care se numesc barbati! iar politia? ma pis pe ea!! intr.un sfarsit am aflat cine e tipul,era nou in cartier si practic a fost aproape pe patul de moarte datorita gastii mele !! dak nu iti faci dreptate singur nu astepta de la altii!!
Bine a zis cineva asa si numai asta ar fi trebuit sa fie singurul subiect la tv. Iar cretinii aia care proteaza pentru orice (rosia montana, asociatii protectia animalelor, contra lui base, pentru rosia montana si tot asa) daca ar fi ceea ce se declara ar fi protestat incontinuu de ieri dupaamiaza toti pe termen nedefinit pentru asa ceva……pentru cazul asta (orice sa fi venit cu idei–-castrarea chimica, acordarea fortata a cetateniei iraniene sau coreene,,,,,inchisoare pe viata, expulzarea in Groenlanda (sa cumpere acolo guvernul o insula si sa faca un Chateau d’If…..
tremur!de nervi,si nu de frica! am fost agresata in miezul zilei,la ora 13,in plina strada.mergeam de la birou,spre banca.o copila normala,imbracata normal..m au trantit cu capu de bordura dupa ce mi au spart fata.si au fugit cu un taxi.
nu mi au luat nimic,aparent.dar mi au distrus linistea.
de ce?!pt ca asa au avut „chef”,si atat.
pe langa mine a trecut o colega de munca,am.vazut o ca prin vis.ea avea senzatia ca am ceva de impartit cu ei,si ca o merit.erau doi.gorile.eu,mica si frageda.
o alta tanti m a vazut pe jos si mi a aruncat un servetel sa ma sterg de sange!
cineva dintr o masina care trecea pe strada a sunat la politie si ambulanta!
nu mai continui! insa da,se intampla la tot pasu,si chiar daca nu crezi,ti se poate intampla si tie!
Eu nu inteleg o chestie,vad ca 99% din cei care au comentat ar fi intervenit,foarte bine.Intrebarea mea este urmatoarea:daca procentul de saritori este atat de mare cum se face ca nimeni nu a intervenit?Adica din cei 5,6,7…10,13 persoane care erau pe strada nu ai intervenit nici una,pai cum se face ca pe net procentul este de aproape 100%!Oare cei mai multi din voi sunteti tari in gura doar pe net,ori nimeni nu a observat ca acolo se comitea o infractiune?!Imi este greu sa cred ca nimeni nu suna la politie daca vad un barbat ca are la gatul unei femei un cutit,eu cred ca nimeni nu a vazut nimic….si asta pt ca fata a inghetat de frica si nu a putut sa atentioneze nici o persoana.
Uitati-va si la acest experiment. Sint socat sa vad ca acel om striga dupa ajutor si numeni nu se opreste.
http://www.youtube.com/watch?v=OSsPfbup0ac
Eu cred ca e vremea sa incepem eutanasierile. Sau macar castrarile. Nu?
… incepem cu animalele pe doua picioare, continuam cu „mobilele” care stau pe margine si urasc cainii, dar nu-si iubesc nici semenii. Moartea poate fi un dar.
Am si eu de spus o poveste.
Intr-o zi, prin vara 2012, venind la munca pe la 14:30-15:00, vad pe un nene mai bronzat care tragea de capacul unui canal sa-l scoata. M-am luat de el in termeni civilizati da’ fara ezitare. Replica lui a fost ca ‘daca nu il ia el o sa-l ia altul’. Ma rog.. pana la urma a plecat.
In noaptea aia am plecat de la birou pe la 3 dimineata. Cand ies din cladire, ce sa vezi? In fata biroului cateva persoane printre care si vreo 2 politisti se uitau la canalul ‘meu’ care, n-o sa va vina sa credeti, nu mai avea capac.
Ma bag si eu in vorba cu un politist „Buna dimineata, aveti cumva probleme legate de canalul asta?”. Politistul cam plictisit „nu numai de asta, de mai multe”. „Astazi tragea unul de el, incerca sa-l smulga” – zic eu. Instantaneu politistul devine foarte atent la ce spun. Pe de alta parte din grupul de civili se trezeste unul sa comenteze ceva. Cand ma intorc spre el, ghici cine era? Bronzatul. „El este” – am spus in gura mare politistului.
Am explicat cum stau lucrurile , dupa care in mod politicos i-am spus agentului ca daca vrea declaratie sa vina in timpul zilei pentru ca ‘e ora 3 noaptea si sunt prea obosit’. A inteles si a fost de acord. Pana la urma nu a mai venit. Este foarte probabil ca l-a convins pe bronzat sa recunoasca fapta.
Poate ca suna a prostie da’ eu sunt mandru ca n-am ezitat nici un moment sa il dau in gat pe borfas.
Ce vreau sa spun? Trebuie sa invatam sa avem curaj si sa reactionam. Trebuie sa invatam sa ne opunem actiunilor reprobabile. Trebuie sa invatam sa acceptam unele sacrificii pentru binele comun. Altfel vom fi striviti de rautati ca niste gandaci.
Am si o intrebare: Cati dintre voi ati sunat vreodata la 112 sa anuntati ca ceva (care sa nu aiba legatura strict cu persoana proprie) nu este ok?
Eu mi-am facut abonament la 112 😉 .
Foarte trist! Si DA, e bine sa suni la 112 ca poate ai noroc mai mult decat mine. De 2 ori am sunat la 112 pentru a chema politia in situatii de urgenta/violenta INSA dupa ce mi.am declinat identitatea, cnp-ul, numarul de telefon (pentru ca ei nua au caller ID?!?… dafuq?), zodia si ce mai vrei unei centraliste, mi s-a facut legatura cu sectia x de politie unde am mai dat un interviu SI REZULTATUL: prima data nu a venit nimeni si a doua data a aparut o masina de patrula, cu 5 km/h dupa mai mult de 1 ora de la apel… posibil sa nu fi avut legatura cu sesizarea mea.
E super important sa nu ramanem indiferenti si sa intervenim atunci cand vedem ca ceva nu e in regula.
Totul (sau aproape)porneste de la emisiunile abjecte produse de Haz.naua1 si alte tembeliziuni( intre altele „in puii mei” cu celebrul infractor admirat de foarte multe fete/femei, bendeac ) . De aici si de la emisii tip „abces direct” pornesc multe gesturi facute de unele admiratoare ale unui borfas care se da actor dar este doar un creator de mizerie (sociala) de multe feluri.Asadar mass-media creaza tipologii umane mizerabile variate ,prin manipularea practicata zilnic .
@paul: Eu cred ca un mare defect pe care il avem noi romanii este acela ca stim sa ne dispretuim pe noi si tot ce este romanesc, incluzand aici si autoritatile statului. Am chemat de multe ori politia si nu intodeauna au venit foarte repede, dar au venit. Ar trebui sa intram putin si in pielea lor. La 112, in primul moment, se face o evaluare a nivelului urgentei semnalate si apoi a credibilitatii celui care suna. Este clar ca ei au caller ID dar te intreaba sa vada daca raspunzi corect. Nu numai atat; convorbirea este inregistrata. Si nu numai atat; probabil ca la sfarsitul fiecarei actiuni, numarul de telefon/ solicitantul primeste o nota sau un calificativ sau ceva de genul asta. In felul asta ei au o statistica referitoare la apelurile tale si in acest fel esti sau nu esti credibil atunci cand suni. Intr-un fel vor reactiona daca anunti ca a parcat cineva pe locul tau si altfel reactioneaza daca anunti ca pe strada ta se trag focuri de arma.
Este incredibil ce se întâmplă!!! Și eu mă pot considera un fel de victimă și am să povestesc ce am pățit. Regret că nu am ascultat emisiunea lui Moise deoarece aș fii sunat, dar și aici cred că este un loc bun pentru a-mi expune povestea.
Se întâmpla în iarna anului trecut când lucram ca și vânzătoare la un magazin cu program non stop din Cluj-Napoca. Trebuia să intru în tura de noapte și în seara respectivă am mers mai repede, în jurul orei 20 am pornit, fiind iarnă normal că era întuneric.Lucram în alt cartier și mă deplasam cu mijlocul de transport în comun.
Am luat troleibusul care era aproape gol și totuși lângă mine a ales să se așeze un domn. M-am mirat, pentru o secundă, că s-a așezat lângă mine din atâtea scaune libere, dar am revenit la muzica pe care o ascultam în căști.
Pe măsură ce ne deplasam troleibusul începea să devină tot mai aglomerat și la un moment dat, individul de lângă mine, un bărbat de peste 50 de ani, a început să facă o serie de mișcări de mi-au atras atenția. A reușit să se ascundă suficient de bine și lângă mine, într-un troleibus plin a început să se masturbeze!!
Am paralizat de frică, tremuram din toate încheieturile nu am avut puterea de a coborî de lângă el.
Mă gândeam să strig, dar luam în considerare faptul că îl mai văzusem pe individul respectiv în cartierul în care locuiam și mă temeam. Îmi era teamă de faptul că circulam noaptea, lucrând în 3 ture..băteam orașul dintr-un capăt în altul..
Pur și simplu eram moartă de frică!!!!
Abia am așteptat să cobor din troleibus!!!!
Nimeni nu l-a văzut, sau nu a vrut să îl vadă, pentru că nimeni nu a spus sau nu a făcut nimic.
Am vorbit cu 2 polițiști, care au trecut în noaptea respectivă când eram la serviciu despre ceea ce am pățit și ceea ce ei mi-au spus m-a dărâmat: dacă nu sunt încă cel puțin 2 martori nu poți face nimic și chiar și așa, mai mult de o amendă nu primește.
De atunci l-am mai surprins făcând asta în mijloacele de transport, nu lânga mine, ci lângă alte fete.
Am făcut reclamație pe site-ul RATUC și nu s-a făcut nimic cu toate că există camere de filmat în mijloacele de transport în comun.
Am scris povestea asta unui site local de știri iar unii cititori m-au luat peste picior, spunându-mi că fabulez, asta referitor la atitudinea civică.
Lucruri se întâmplă. Haideți să facem ceva ca acestea să nu se mai înmulțească!!!
eu de cate ori am avut ocazia am sarit ,,NU pot sa trec si sa vad ca cineva loveste o femeie pe str ,, pt o femeie care era pe cale sa fie talharita, alta au sarit vre o 2 – 3 sa de a in ea ,,, pe plaja ca TIGANII,, incercau sa fure ,,, ma rog si alte cele ,, si pana la urma ,,caand vine politia ,,ce face ,,,ma ia pe mine ,,sa dau declaratii cum a fost ,,sa vin martor ,,sau era sa primesc si amenda ,,deranj ordine publica WTF !!! vorbesc f serios …Cica treb sa dau tel nu sa fac eu dreptate !! ,, in fine ,, am zis ca nu ma mai bag,,,dar nu cred ca pot sa stau asa ,,imi pare rau de acele femei ,,si imi pare rau si pt aceei „barbati ” care cred ca sunt ,,dar defapt snt niste femei si nu iau atitudine ,, indiferent de caz,, furt , viol , etc ,,!! daca esti BARABAT , arata ca esti ,,, indiferent de ce va urma ,,, wtf ,,o viata ai si pe aceea o traiesti in anonimat !!!
Din pacate traim intr-o lume bolnava!
1. Fiecare femeie ar trebui sa fie insotita, daca nu are frate sau barbat, de un caine lup / buldog / rottweiler
2. Sa aiba intr-un buzunar, la indemana, o foarfeca (nu forfecuta) ascutita iar in celalalt un pepper-spray (poate fi spray facut de casa: spray fixativ in care se pune niste piper)
3. Sa poarte tot timpul o privire crunta, cu care sa spintece mental orice suspect (nu e nicio nevoie sa arate atragatoare, decat daca coboara direct din masina si intra pe usa casei sau a serviciului, eventual insotita de rottweiler, cum am mai spus)
4. Sa poarte o peruca – in cazul in care va fi trasa de par, sa poata fugi mai repede
5. Sa aiba celular cu numarul de la politie pus pe speed-dial
Problema e ca atunci cand sunt mai multi martori, responsabilitatea se ‘imparte’ si fiecare se asteapta sa intervina ‘celalalt’ – asta e o lege nescrisa pe care am invatat-o la cursul de sociologie la facultate. Chestia ca unul sau altul nu intervin, nu are nici o legatura cu o trasatura de caracter a neamului romanesc. Idea e ca fiecare poate fi o victima si mai bine sa fii pregatit si sa ai grija de tine decat sa te lupti cu atacatorul sau politia dupa ce faptul e consumat.
Mi s-au intamplat si mie lucruri traumatizante acum mai bine de 20 de ani pe cand eram studenta in Bucuresti, un nene a aparut „out of nowhere’ cand ne imbulzeam sa intram in autobuz si m-a ‘ajutat’ sa urc, impingandu-ma cu amble maini pe fund. M-am intors brusc si am tipat, uitandu-ma crunt la el, taindu-l cu privirea: „Nu ma atinge ca te omor!” A disparut in multime asa cum si aparuse … Un altul, mi-a tras bluza in jos pe strada, ziua in amiaza mare, in plina lume, din ‘curiozitate’ … am fost umilita public, si am stat cu rusinea aia in mine pana acum. I didn’t see it coming, ca as fi trecut pe trotuarul celalalt. Nu mai vorbesc de cate vorbe vulgare mi s-au soptit pe la ureche, trecand pe langa tot felul de concetateni … Iar aici in Canada, fata mea aproape a fost rapita, sub ochii mei, de catre un motociclist care s-a urcat cu motoreta/vespa pe trotuar, sa inclinat inspre ea … moment in care, eu, care o priveam pe geam cum iesise din autobuzul galben sa parcurga cei 70 de metri pana in casa, nu m-am mai putut uita. Am sarit pe usa. Mi-a povestit cum ‘nenea si-a pierdut balanta, ca a urcat pe trotuar’ dar i s-a parut in acelasi timp ca a incercat sa o insface, ptr ca s-a inclinat inspre ea… Tot ea si-a amintit, ca motociclistul asta aparea intotdeauna cand coborau ei din autobuzul scolar la statia aia. Ca si mine, e foarte alerta si inregistreaza cu antenutele ei orice detaliu neobisnuit. Cine stie, cred ca era cineva care pandea ce copii pleacau neansotiti spre casa. Din instinct si din ce i-au invatat la scoala, si-a aruncat ghiozdanul si a luat-o la fuga. Nu doresc nimanui asa experiente.
Victima trebuie sa strige ajutor.Este important să nu lăsa martorilor loc de scuze.
Martorii trebuie sa responsabilizeze pe cineva. „Nu intervine nimeni?” „Nu vedeţi ce se întâmplă?”
Să aveţi un prieten poliţist, un prieten interlop, si un prieten avocat. Sunt mai importanţi decăt medicul de familie.
Dumnezeu să ne ajute, Doamne, apără-ne copii!
Aoleu, asta cu cei trei prieteni e cel mai bun sfat din toate comentariile de aici. E desprins direct din viata reala si fara iluzii. Ma inclin in fata experientei celui care l-a produs. Pe bune.
Dreptate are cel care observa ca pe forumuri avem o gramada de curajosi care ar interveni. E frumos sa ai ganduri nobile. E frumos sa le exprimi public. Dar mai frumos ar fi sa se vada si pe strada avalansa asta de spirit civic. Pana atunci, voi umbla cu masuri de aparare in geanta si le voi utiliza daca este nevoie. Nu am o tinta prea buna, asa ca domnii potentiali violatori s-ar putea alege cu fata sau carotida taiata, dupa cum le este norocul…
Ma lamureste si pe mine cineva cum se procedeaza? Apar victim, daca se poate fara sa-l agresez fizic pe ..agresor. Pentru ca as putea fi acuzat de lovire, nu ? Daca e violent, il imobilizez si astept sa vina politia? Si posibil sa fiu acuzat de privare de libertate, sechestrare? Sau ii dau drumul si las politia sa-l prinda? Sau ii spun: „stai sa-ti fac o poza, apoi poti pleca”?
NEWSFLASH pentru voi : strada e o jungla si asa a fost intotdeauna. Ce daca avem blocuri, masini, politie, armata, parlamentari care voteaza legi in somn, etc Toata tara asta e o jungla urbana, orice ti se poate intampla si orice zi poate fi si ultima. Bataie, viol, injunghiere, omor – chestii la ordinea zilei , ceva normal pentru societatea in care traim. De ce se intampla astea ? Pentru ca toata lumea este indiferenta si egoista – toti se gandesc numai si numai la ei insisi. Noi nu suntem o natiune decat pe harta, in realitate e fiecare pentru el. De la presedintele tarii care fura sa faca avere pt el si copiii lui , pana la ultimul tigan care fura si el ce poate de unde poate ca sa dea de mancare la hoarda de puradei care cersesc sau fura si ei la randul lor. Asta este tara noastra, asta este neamul nostru. Toti fura, toti sunt indiferenti ce se intampla in jurul lor si celorlalti, toti inchid ochii sperand ca lor nu li se va intampla.
Totul se rezuma la educatia primita si la respectul de sine. Cand ambele lipsesc se intampla stirile de la ora 5.
Singura solutie este o legislatie nemiloasa si cineva sa o puna in practica. Dar pentru ca Romania e tara abuzurilor, nu se va schimba nimic. Politia ii prinde (uneori) , judecatorii le dau drumul ( deseori ), infractorii isi dau seama ca sunt superiori victimelor – n-are ce sa li se intample. Iar in puscarie conditiile de viata sunt mai bune decat la unele hoteluri de 2 stele.
Din pacate populatia e proasta rau, needucata, indiferenta si incapabila sa priceapa care si unde este problema cu adevarat. Toti retardatii acuza politia : ba ca e pe strada si ii incurca pe ei, ba ca nu e pe strada cand au nevoie.
cautam tot felul de scuze/motive ca sa nu ajutam pe cineva si, in acelasi timp, daca ni s-ar intampla noua o nenorocire, blamam ca nu ni se ia apararea! stiti ceva : cautam eroi printre lasi! nimeni nu vrea sa fie deranjat!!! no, sa nu ne asteptam sa ne mearga bine! „asta este!”, va suna cunoscut?!?
Cum sa va spun, pui poze nud pe facebook ?! Atunci nu te astepta sa se poarte lumea cu tine ca si cu o mironosita, ci ca si cu o tar*a, fiindca exact asta esti !!
Asta asa, pentru naivii care nu inteleg adevaratele cauze….. De cativa ani incoace femeile din tara asta au innebunit, s-au tampit, si-au pierdut orice urma de demnitate si de rusine, si alea putine chiar si inainte…insa acum nu le mai au deloc…
Acum toate umbla dezbracate pe strada si isi pun poze in pielea goala pe facebook, si apoi se mira ca ajung violate sau ucise ?! Hm, interesant…..
Eram oarecum, patriota! de cand cu setea romanilor de a curge sange, mi-a trecut DE TOT! Aici ma refer la dorinta romanilor de a fi omorati cainii ( nu e la noi eutanasie, la noi li se crapa capul cu lopata). sunt convinsa ca cei care cer „moarte maidanezilor” sunt tot cei care trec indiferenti pe langa un caz de agresiune asupra unei persoane! Rautatea, indiferenta, cruzime! RUSINE VOUA.
Eram oarecum, patriot… Dar de cand am vazut setea romanilor de varsare de sange, mi-a trecut DE TOT! Aici ma refer la dorinta romanilor de a fi omorati cainii ( nu e la noi eutanasie, la noi li se crapa capul cu lopata, cu bata, cu ce mai e…). sunt convins ca cei care cer „moarte maidanezilor” sunt tot cei care trec indiferenti pe langa un caz de agresiune asupra unei persoane! Rautatea, indiferenta, cruzime! RUSINE VOUA.
Din pacate subiectul acesta este „ninteresant”. Dupa ce o saptamana toate teleleviziunile au comentat problemele spinoase ale etniei tiganesti, dupa ce aceleasi posturi TV si radio au facut o propaganda furibunda si perversa impotriva maidanezilor, propaganda care a dus la o isterie inimaginabila si la ura generala intre iubitorii si „uratorii” maidanezilor, dupa ce la toate televiziunile cei de la Rosia Montana Gold Corporation se ceata cu cei de la SoRosia Montana, iar in strada se cearta cei de la Salvati RM cu cei de la salvati locurile de munca, violarea unei femei, fie ea chiar jurnalista, in mijlocul Bucurestiului nu este decat un simplu fapt divers de cateva randuri in „presa” romaneasca. Poate ar fi fost altfel daca vreo asociatie de „mame” ar fi organizat o manifestatie de protest si ar fi cerut eutanasierea violatorului.
Sunt de acord cu Alex,Nemesis,Dani ; am întalnit de foarte multe ori situatii din cele enumerate in care cam multe (cred eu) femei/fete au pretentia sa fie favorizate in multe lucruri(doar ptr ca-s femei si-s imbracate eventual foarte sexi-tip crudu,dragușanca,bahmuțanca etc. ) dar in același timp să fie mai cu drepturi decât noi bărbatii ,adică sa fie un Ev Mediu feminist. E drept ,nu-s toate din fericire asa(care sa creada ca au numai drepturi ),mai sunt si femei normale ,cu decență cum am si constatat.
Din pacate, femeile cu decenta sunt pe cale de disparitie. Fiindca vin din urma astea tinere, generatia ’90, care sunt niste „accidente” ale naturii, niste „produse” ale haosului social si ale educatiei foarte proaste si depasite din Romania…
Eu am tot spus ca „lipsa de educatie adevarata” creeaza monstri, si uite ca anul 2013 mi-a dovedit ca aveam dreptate, mai mult decat alti ani… Oricum, ne agitam degeaba dragii mei… Romania este distrusa, nu mai avem sanse sa devenim o tara adevarata, suntem si vom ramane doar o adunatura de oameni retardati…..
Mi-e sila de ce se intampla la noi si de cata nerusinare dau dovada cei de la conducere care ar trebui sa ajute nu sa ne jecmaneasca.Simpla intamplare sau marea tragedie vin cand nu ne asteptam si nu avem la cine apela.Dar ca sa se cheltuie mai mult pe puscariasi decat pe alocatiile sau ajutoarele date de stat pentru sanatate pune capac la toate si ma intreb de ce nu mergem sa facem ceva? De lispa curajului si a unitatii intre noi.
Pai voi femeile sunteti prea ocupate sa va futeti pe bani si sa puneti poze nud pe facebook, iar barbatii sunt niste prosti care nu se gandesc decat la sex si alcool. Este simplu de inteles. Nu suntem in stare de nimic. Asa am fost de sute de ani incoace, asa vom ramane si de acum..
De asta nu mergem sa facem ceva…. Suntem si saraci si cu pretentii…
Am sunat la politie intr-o imprejurare similara cu cele descrise mai sus. Politistul doar ca nu mi-a inchis telefonul in nas, plictisit si deranjat de-a dreptul de un asemenea caz.
Politia nu prea ajuta la nimic, din pacate. E greu de crezut, stiu, dar politia este de fapt cel mai mare complice al talharilor, violatorilor, hotilor si criminalilor. De multe ori acestia sunt chiar politistii insisi.
Trebuie sa avem NOI in primul rand grija de femeile si fetele noastre si de femeile si fetele de pe strada. De copii si de batrani. Si de oricine este in pericol si are nevoie de ajutor.
Recunosc ca nu am ascultat emisiunea domnului Guran care a generat reactiile de mai sus!Am auzit ceva vag intr-un jurnal la una din televiziuni!Din punctul meu de vedere este inadmisibil ceea ce s-a intamplat!Din pacate,in societatea in care traim(nu doar in cea romaneasca)putem fi victimele,martorii sau si una si alta deopotriva,unor astfel de fenomene!In situatiile mentionate,putem fi parti active sau pasive,dar cine se leagana cu iluzia ca pe el fenomenul nu-l va afecta niciodata,este intr-o regretabila eroare!
Ma numar printre „privilegiatele” care s-au „bucurat” de o forma de abuz mai „sofisticata” respectiv „Mobbing” pe romaneste spus,abuz la locul de munca,intr-o mare institutie publica,pornita de la 2 agresiuni fizice,ultima reclamata la politie,deoarece institutia nu fusese capabila sa ia nici o masura impotriva agresorului,barbat,aflat pe o pozitie de middle management,care ani de zile intimidase si-si abuzase colegii,femei sau barbati,distrusese bunuri ale institutiei pentru care nu fusese tras niciodata la raspundere,a produs un accident mortal cu masina institutiei,situatie din care pana la urma a iesit basma curata,a lasat un dezastru profesional in compartimentul pe care l-a condus iesind la pensie de pe functia pe care o detinuse,Dumnezeu stie cum,dar nu pe criterii profesionale!Rezultatul plangerii la politie pentru agresor:scoaterea lui din cauza deoarece nu existau martori ci doar un certificat medico-legal care atesta leziunile vctimei si clasarea dosarului deoarece nu a putut fi identificat autorul iar periocolul social al faptei era nesemnificativ!
Rezultatul plangerii la politie pentru victima:2 sanctiuni cu reducerea salariului cu 30% pentru doua luni,si 2 concedieri!
Stadiul actual:recurs pentru a doua concediere cu solutie favorabila in prima instanta pentru persoana concediata!
Reactia colegilor din institutie:teama,evitare,reactie sincera,de compasiune doar in locuri nesupravegheata video si audio- gen WC!
Reactia conducerii de la cel mai inalt nivel,inclusiv personal feminin:recomandarea de a-mi imagina ca am cazut pe scari altfel voi sta doar prin instante!Lucru de altfel intamplat,deoarece de pe 23.VI.2 010 acest lucru a fost pus in practica!Sunt pe cale chiar sa practic „turismul judiciar”,deoarece nereusind sa influenteze decat partial instantele,fostul angajator incearca sa obtina stramutatrea cazului!Nu doresc sa retin atentia cu multe alte amanunte ale caror „delicii” le savurez pe indelete,dar concluzia este ca si atunci cand iei atitudine esti tot singur,poti avea surpriza ca cel pe care il angajezi sa te apere,se intelege cu adversarul tau si ajunge sa te prejudicieze pe banii tai,ca trebuie sa te apuci sa citesti si tu legea,sa-ti cunosti drepturile si sa ti le sustii atat cat iti permit practicile judiciare!Nu este usor,nu este de dorit…dar este foarte posibil!
CASTRATI ! asa este legea in alte state europene.
In Romania ce se asteapta /? femeile,fetitele si baieteii sunt violati si
LEGIUITORII nostri nu iau masuri ?
ar trebui sa ne inarmam ?
Da ,Elena are dreptate,castrarea se aplica in tot mai multe tari.Daca acest individ,recidivist in viol,ar fi fost castrat, n-ar mai fi comis aceiasi infractiune in doua luni, dupa eliberare.La noi se protejeaza agresorul nu victima,din pacate.
Puneți stop violurilor, spuneți DA!
Femeile trebuie sa invete sa se apere singure. Pornim de la premisa (realista) ca strada e o jungla, deci orice metoda de autoaparare este permisa. Multi atacatori mizeaza pe faptul ca potentiala victima va fi prea socata sa riposteze. Atunci cand intampina rezistenta, cand vad un spray cu piper sau orice alta arma pe care o femeie o poate avea (chiar si o cheie zimtata mai mare), acesta va fugi. O spun din experienta proprie, cineva a incercat sa imi fure geanta, iar eu aveam intamplator cheile de la apartament in mana. L-am intepat cu cheia cat am putut de tare si respectivul a fugit.