Ponta, încă un rateu – şi ce rateu!

Ce ocazie minunată să-i faţa lui Traian Băsescu ratează, din nou, Victor Ponta… A ajuns Guvernul USL să apere cu dinţii deciziile greşite ale lui Băsescu, în loc să se urce pe-un cal alb, în fruntea ofensivei de îndreptare a greşelilor acestuia…

Aşadar, Traian Băsescu a ieşit în ceasul al 12-lea şi a cerut modificarea unor prevederi buclucaşe din noul Cod Penal şi din cel de procedură, care vor intra în vigoare pe 1 febriarie (citiţi aici care sunt problemele, aşa cum le vede DNA).

Legile acestea, atât de importante, au fost adoptate de guvernul BOC (!) acum 5 ani (!!) prin asumarea răspunderii. 5 ani de zile, nimeni nu s-a îngrijorat – ori, dacă a făcut-o, a făcut-o cu o discreţie remarcabilă.

În ultima lună, au apărut diferite semnale că ceva nu e în regulă cu legile acestea. Guvernului Ponta i s-a cerut să facă modificările necesare, şi a temporizat până la refuzul net de azi, după ce Traian Băsescu a ieşit public cu o cerere imperativă şi dramatică de emitere a unei ordonanţe de urgenţă.

Şi, de aici, ce paradox! Adică Băsescu declară public că a comis o greşeală gravă când a promulgat codurile în forma respectivă, şi că-şi asumă greşeala aceasta, iar Victor Ponta şi USL se plasează, incredibil, în poziţia de… apărător al unei greşeli a lui Traian Băsescu??

Adică USL insistă de ani de zile că preşedintele nu merită să fie preşedinte, pentru că face greşeli care afectează România, iar când preşedintele însuşi admite că a făcut o mare tâmpenie, care va afecta grav justiţia din România, Victor Ponta şi USL insistă… să menţină decizia lui Traian Băsescu, deşi ar putea s-o schimbe imediat?

Cât de ageamiu să fii ca să ratezi o asemenea uriaşă oportunitate?

Cât de clar se plasează dl. Ponta de partea corupţilor, prin refuzul său, şi cât de bine cade din nou dl. Băsescu, care nu doar că şi-a recunoscut eroarea, dar a şi insistat până în ultima clipă pentru repararea ei?

Şi cum să-l laşi să scape, când e atât de evident că a aşteptat până-n ultima clipă ca să aibă o poziţie clară, mai ales că poartă (şi el!) răspunderea pentru situaţia la care s-a ajuns azi?

Şi, în sfârşit – şi mai ales – cum să crezi că el însuşi nu va fi printre primii care să beneficieze de găurile din noile coduri, peste un an, când nu va mai fi preşedinte?

UPDATE: Hai că sunt semne că i-a picat cuiva fisa. Cazanciuc a ieşit pe seară cu promisiunea că se va adopta, totuşi, o OUG corectoare. Să vedem.
UPDATE 2: am fost nişte naivi.

Articol din categoria: POLITICĂ

31 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Ar fi o ratare daca premisa articolului, aceea ca Ponta isi doreste imaginea de aparator al Justitiei, ar fi corecta. Din pacate nu e asa…Ponta nu viseaza sa fie crezut omul pe cal alb care salveaza Justitia ci omul pe cal negru care salveaza baronii si coruptii de Justitie.

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    ponta va fi inculpat in cativa ani. a facut atatea tampenii in 2 ani ca primministru, e doar o chestie de timp.

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    lipseste ceva din prima „strofa”! 😉

    0
    0
  4. Si in opinia ta, Vlad, ce inseamna ca „Băsescu … işi asumă greşeala aceasta”?

    0
    0
    • @Moise
      „Imi asum eroarea de a nu fi inteles sensul art. 140 din Codul de procedura penala. Asta nu inseamna ca el nu trebuie corectat (…) O spun in modul cel mai serios si cu toata responsabilitatea: daca premierul nu isi asuma emiterea unei OUG care sa corecteze neajunsurile art 140, este emblema coruptiei (…) devine scutul oamenilor corupti si primul responsabil ca nu a actionat cand putea”, a afirmat presedintele Traian Basescu, intr-o scurta declaratie de presa, la Cotroceni.

      0
      0
    • #7 Comentariu nou

      adica recunoaste ca a gresit si cere sa se modifice. ce e suspect e ca basescu se trezeste in ultima secunda a celui de-al 12-lea ceas, cand semnale au fost demult.

      0
      0
    • Păi n-aţi auzit ce-a zis dom’ preşedinte? Că la dânsul, la Cotro, consilierii sunt mai mult constituţionalişti decât penalişti. Ceea ce vine logic, că mereu are teama asta, să nu care cumva să calce pe lângă Constituţie.

      0
      0
  5. #9 Comentariu nou

    Dincolo de imagine si de persoanele mentionate, Art. 40 din Legea 135/2010 privind Codul de procedura penala zice asa:
    Art. 140. – (1) Supravegherea tehnică poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, pe o durată de cel mult 30 de zile, la cererea procurorului, de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea.

    Carevasazica, interceptarile se pot face numai dupa inceperea urmaririi penale, care trebuie comunicata persoanei vizate. Adica „Pa” interceptari preventive si dosare construite integral pe interceptari. Nu e o greseala, e o intrare in normalitate.

    0
    0
    • #10 Comentariu nou

      Nu exista dosare facute exclusiv pe interceptari. Nici macar nu ar trece de parchet un astfel de dosar. Astea sunt numai vrajeli aruncate pe piata de anumite parti interesate.
      Orice dosar pe langa interceptari are mii de alte pagini cu dovezi, documente, contracte, expertize, declaratii de martori, filmari, fotografii, confruntari, recunoasteri in grup, extrase bancare samd.
      E drept ca in presa apar preponderent interceptarile pentru ca astea sunt mai usor de inteles de catre publicul cititor. O expertiza contabila nu ar fi citita si mai ales inteleasa decat de specialisti.

      0
      0
  6. In ce tara traim?! O tara cu un Presedinte care a promulgat niste LEGI pe care apoi recunoaste ca nu le-a inteles si un prim-ministru care se bucura pentru asta si le face vant sa intre in vigoare cat mai repede. Dumnezeule mare!

    0
    0
  7. #12 Comentariu nou

    Timpenie dupa timpenie. Poate asta e doar ca sa o mascheze pe aialalta cu contractele de inzapezire… (nu, nu am gresit :D)

    0
    0
  8. Moise – corectă întrebare. Deocamdată, asumarea e pe vorbe, nu mai mult. Dar nici nu ştiu ce altceva decât admiterea publică a faptului că a dat-o-n bară putea face mai mult. Să demisioneze? Era suficientă greşeala asta? Şi nu vorbesc din punctul lui de vedere, ci din al nostru. De la ce nivel de greşeală în sus trebuie să demisioneze un preşedinte? Poate facem un Avocatul Diavolului pe tema asta 🙂

    Pe de altă parte, fie vorba-ntre noi, nu prea cred că „a greşit” aşa de îndelungat, până în ultimul ceas… Dacă era o greşeală autentică, trebuia să iasă cu precizarea imediat ce-şi dădea seama, or eu nu cred că şi-a dat seama abia joi dimineaţă, zău aşa.

    Deci a tăcut până acum şi pentru că i-a convenit să tacă până acum. O fi fost şi un calcul personal post-mandat, o fi fost şi dorinţa de a marca încă un punct în disputa cu USL, nu ştiu.

    Oricum, Ponta rămâne ridicol. I-a dat Băsescu gol printre craci, cu fentă înainte.

    0
    0
    • Pai am auzit ca Ponta a fost pres.comisiei juridice in timpul in care Codurile au fost dezbatute in parlament!Deci el nici macar nu poate face balet ca Base cum ca n-a inteles sensul,bla,bla!I-a tras-o maserias;ca doar asta a vrut de fapt !Prost sa fii sa crezi ca chiar isi dorea modificarea!

      0
      0
  9. #15 Comentariu nou

    Articolul „Cand „fapta” este confundata cu „faptuitorul”, iar „instructia penala” cu „urmarirea penala”” pe:
    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

    0
    0
    • Excelent articolul dumneavoastră!!! Cât sunt eu de electronist cu bacaloriat şi tot am priceput ce scrie acolo.
      Să le traduc şi celorlalţi, pe scurt: pe un cod făcut la repezeală se aşterne praful de vreo 5 ani încoace. Cinci ani în care trebuia luat „la virgulă„.
      E mişto în România. Părerea mea.

      0
      0
  10. #17 Comentariu nou

    Din cauza tavalugului USL-ist nimeni nu a mai stiut exact despre ce e vorba. Predoiu si-a asumat codul original, Basescu si-a sumat promulgarea. Numai ca modificarea buclucasa a fost facuta de USL in august 2013. Si din septembrie – octombrie cei din justitie se tot chinuie sa indrepte modificarile si nu reusesc.

    0
    0
  11. #18 Comentariu nou

    Vlad, îți mai atrage cineva atenția că prima frază a textului e incompletă.
    Sună ciudat.

    Greșeala băsistă îi vine mânușă lui M.Mouse, cum a fost și în cazul Roșiei Montane și a gazelor de șist. (dai din gură în opoziție și o îmbrățișezi când îți pui dosul în fotoliul puterii – la naiba cu tot rahatul mâncat când făceam opoziție tiranului).
    Mă bucur de nu mai pot atunci când un dușman asumat al băsiștilor e de acord cu o lege semnată de băsistul șef (mai ales când ultimul recunoaște „eroarea” făcută și că legea e de kkt.

    Și să mă mai plâng că nu merge coabitarea.

    0
    0
  12. Nu e niciun rateu, domnu` Petreanu. Tehnica se numeşte „răsucirea cuţitului în rană„. Chiar acel update la articol ne lămureşte.

    Dar îmi place faza cu: să-i… faţa. Fiecare pune acolo ce vrea, e demenţială poanta. Felicitări! 😆

    0
    0
    • Cazanciuc lanseaza perdele de fum, Marian. Nu se schimba nimic azi, vor lasa codul sa intre in vigoare, macar o zi, ca sa saboteze zeci de procese.

      0
      0
    • Aşa se întâmplă când faci un regulament într-o epocă şi îl aprobi în altă epocă. Între timp se schimbă echipele, antrenorii…

      0
      0
    • Exact la asta ma gandeam si eu.A fost doar o mica diversiune pana se calmeaza apele si o sa ne trezim cu noul cod in vigoare de cateva zile si eventual o sa apara o alta diversiune prin tara de genul pungesti ca sa se calmeze opinia publica definitiv.

      0
      0
  13. #23 Comentariu nou

    Naiba sa le ia de interceptari. Nu vi se pare ca se muta miseleste discutia pe interceptari? Miza noului cod este altundeva: „Intrarea în vigoare a noului Cod penal în forma actuală ar înlătura răspunderea penală a unor persoane acuzate de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune care a produs consecinţe deosebit de grave. Faptele menţionate sunt sancţionate în prezent cu închisoare de la 10 la 20 de ani, iar în noua reglementare vor fi pedepsite cu închisoare de la unu la 5 ani, astfel încât termenul de prescripţie a răspunderii penale se va reduce de la 15 la 5 ani.” (din analiza DNA)

    Deci, prescriptie si la revedere. Laura Kovesi: „Dacă legea va fi în vigoare şi doar o zi, în dosarele în curs poate interveni prescripţia”.

    Asa ca, sa discutam in continuare despre interceptari, pentru ca puscarie…

    0
    0
    • Ba da, e aceeaşi tehnică străvezie de abatere a atenţie către o chestie măruntă. E o golănie generală în politica românească, şi de-a dreapta, şi de-a stânga.

      0
      0
  14. De când am văzut declarația nu am putut să mă gândesc decât la biletul de libertate post-mandat al unuia. O senzație de deja-vu gen „L-am grațiat pe Cozma” (Iliescu) și „Dar voi credeți că un prim-ministru citește tot ce semnează?” (Năstase) – declarații legate de nefericita întâmplare de acum 10 ani.

    0
    0
  15. #26 Comentariu nou

    Citesc comentariile si postarile de pe net si nu pot sa ma abtin sa nu remarc asemanarea cu lamentarile mioritei. Stim cu totii ca azi ne sunt facuti scapati infractorii si ne uitam resemnati cum Ponta face pe prostul, se face ba ca nu intelege, ba ca nu se poate, ba ca n-a primit scrisoarea….
    Ucrainenii sunt un popor, noi suntem doar o turma.

    0
    0
  16. Haha, toti sunt la fel! Vor sa para ca se bat unii cu altii, dar totul este un teatru ieftin. Nu stiu cum sa-si imparta ciolanul mai bine, niste terchea berchea de doi lei.

    0
    0
  17. #30 Comentariu nou

    Nu e nevoia sa-mi publicati mesajul, e pentru informarea DVS.
    Domnule Petreanu, va admir postarile, dar aici nu prea aveti dreptate. Codurile facute acum 5 ani de comisiile de elaborare formate din profesionisti (profesori, judecatori, procurori, avocati) aratau cu totul altfel decat arata acum si aveau o anumita filosofie. Ele au fost macelarite de doua ori. Ultimul macel a avut loc la aprobarea in Parlament a legii de punere in aplicare a codului de procedura penala. Chiar daca cele initiale nu erau perfecte, profesionistii s-ar fi descurcat cu ele prin interpretare (prin comparatie cu vechile coduri si jurisprudenta anterioara ar fi inteles ce voiau sa schimbe si sa pastreze cei care au elaborat codurile). Cu acestea, ciopartite de neica nimeni, Grebla, si altii ca el ,nu se pot descurca pentru ca au introdus nisip din creierul lor in mecanismele fine ale procedurii penale. Asta s-a intamplat acum cateva luni si de atunci sunt multi cei din sistem care atrag atentia, dar au fost toti ametiti cu ordonanta „fata morgana” cum a ajuns sa i se spuna. Daca aveti rabdare pe site-ul inm-lex.ro veti gasi conferintele pe noile coduri si puteti asculta impresiile din parlamnet ale judecatorului Udroiu care a participat la dezbateri pe legea de punere in aplicare.
    Referitor la micsorarea pedepselor, in realitate ele nu s-au micsorat, ci au fost adaptate la pedepsele care se pronuntau in realitate. E inutil sa ai o pedeapsa de 17 ani in cod pe care nu a aplicat-o nimeni din ’69 pana acum. E aberant sa ai pedepse mai mari pentru infractiuni economice decat cele pentru infractiunile contra vietii si integritatii corporale.

    0
    0