Fieru’ pe piept, Paul!

Pe la 5 dimineaţa, Marian Vasile şi Andrei Gligor nu mai au stare. Sunt pentru prima dată la Marathon des Sables şi adrenalina îi trezeşte cu mult înainte de ora prevăzută în regulament. Se foiesc în cortul berber din Jebel Ihrs, la marginea Saharei marocane, până-l trezesc şi pe Paul Dicu. Dicu ar mai fi dormit, că ştie ce-l aşteaptă la cea mai dură cursă de anduranţă din lume.

Sunt zorii zilei de duminică, ziua în care începe alergarea. Un traseu „de acomodare”, azi, doar 36,2 km de parcurs prin nisip şi grohotiş, printre crevase, în sus şi-n jos peste câteva dealuri, spre bivuacul finalului de etapă, la care participanţii trebuie să ponteze până la apusul soarelui. Urmează alte 5 etape care cumulează 250 de kilometri în 6 zile. Cea mai lungă dintre ele va avea undeva între 90 şi 100 de kilometri – într-o singură zi.

În cort, Paul Dicu îşi ascultă compatrioţii cântându-i un „la mulţi ani!” prematinal. Îl cheamă şi Florin iar Floriile de anul acesta îl prind hotărât să se mai autodepăşească o dată: e a cincea cursă pentru el. E deja un veteran la Marathon des Sables, ştie lucruri, a înţeles chestii, are reflexe formate. A cumpărat experienţă cu preţul durerii, epuizării şi deznădejdii, pe alocuri.

Paul nu e un alergător profesionist, n-are trecut de atlet pe ovalurile stadioanelor. Are 46 de ani, e instructor de arte marţiale, scafandru voluntar, absolvent de Drept şi un pasionat binefăcător. Cursele sale la Marathon des Sables sunt sponsorizate de diferite organizaţii iar banii ajung în cauze nobile. Anul acesta, de exemplu, NN Romania pune la bătaie 20.000 de euro, bani care pot fi donaţi către Asociaţia Inima Copiilor. Anii trecuţi, fondurile strânse de Paul au servit la utilarea secţiilor de Cardiologie şi Cardiochirurgie de la Spitalul Marie Curie. Durerea lui Paul de pe dunele Saharei curmă durerea unor copii acasă, în România.

În cortul din uedul Jebel, competitorii îşi împachetează lucrurile. Deşteptarea sună la 6.00 şi imediat vor apărea berberii să strângă adăpostul, ca să-l transporte la bivuacul următor. La 6.30, Paul se aşează la coada pentru apă. Are dreptul la 3 litri care vor trebui să-i ajungă pentru întreaga alergare de duminică. 3 litri – asta reprezintă aproape o treime din ce cară în rucsac. Are voie, prin regulament, să ducă între 6,5 şi 15 kg de materiale şi nu poate primi nimic de la nimeni pe traseu. Toţi alergătorii se străduiesc să-şi reducă la maximum greutatea. E crucial să ai un rucsac cât mai uşor, dar unele articole sunt obligatorii iar altele sunt inevitabile. O pompă de venin pentru întâlnirile nefericite cu scorpioni. O saltea pentru dormit, o pătură ultra-uşoară. Ochelari, cremă de soare, ceva schimburi – şi mâncare, 6 kilograme de hrană uscată pentru toată cursa, 2000 de calorii pe zi sau eşti descalificat, n-ai încotro, trebuie s-o cari cu tine, pachete de mâncare deshidratată, doar cât să nu mori de foame şi suficient cât să nu leşini în timp ce alergi sub primăvara sahariană, ucigător de fierbinte.

Acum 2 ani, Paul şi-a uitat prafurile izotonice, adică vitaminele, sărurile şi mineralele de amestecat în apa de băut. Cea mai mare greşeală pe care o putea face – e imposibil să alergi 250 de kilometri prin deşert fără să ai înlocuitori pentru sărurile şi mineralele pe care le pierzi prin transpiraţie.

La 7.30, Paul e gata. Îşi mai cântăreşte o dată rucsacul: 10,5 kg, cea mai mică greutate din cele 5 ediţii la care a participat. Experienţă acumulată cu durere şi deznădejde.

La 7.35, Paul apucă telefonul prin satelit (300 de grame, o cărămidă!) şi formează un număr de România. Din bucătăria lui în care tocmai a devorat un mic dejun duminical cu omletă, bacon, brânză, roşii, pâine prăjită cu unt şi o stacană de suc de portocale, răspunde un blogger:

– Paul?
– Ce faci, Vlade? Paul sunt.

Vorbim câteva minute. E calm şi concentrat, gata de cursă. La 8.00 are de făcut ceva poze pentru organizatori, la 8.55 e startul. Închei convorbirea cu urarea care-i place cel mai mult:

– Fieru’ pe piept, Paul, fieru’ pe piept!

Râde, se bucură c-am ţinut minte: „fieru’ pe piept” înseamnă medalia de la sfârşit, care confirmă că a terminat cursa.

Paul Dicu aleargă 250 de km, la Marathon des Sables, pentru Asociaţia Inima Copiilor. Îi puteţi transmite mesaje text de încurajare pe site-ul oficial al competiţiei – Paul are numărul de concurs 1484 – şi chiar vă roagă s-o faceţi, se bucură pentru fiecare mesaj pe care-l primeşte. De asemenea, NN Romania donează câte 2 euro către Inima Copiilor pentru fiecare kilometru alergat de susţinătorii lui Paul Dicu. Distanţele pot fi anunţate şi înscrise de fiecare pe site-ul În Pas Cu Paul (mai precis aici, dacă vreţi, am trecut şi eu 3 km), care urmăreşte evoluţia lui la MdS. De asemenea, puteţi da un like paginii lui de Facebook, acolo găsiţi imaginile cu el trecând linia de sosire aseară, la finalul primei etape. Era vesel – poate şi pentru că, la Bucureşti, pe site se înscriseseră 2011 km: peste 4000 de euro donaţi.