Prim-ministrul care le va cere voie procurorilor să facă pipi

28 aprilie 2012, a doua zi după căderea guvernului Ungureanu, Victor Ponta declara următoarele: „Astăzi, pe drumul spre Brasov, cu Crin Antonescu, am stabilit schema Guvernului şi chiar şi o mare parte dintre oamenii care vor conduce ministerele. (…) Guvernul USL este obligat să fie cel mai competent Guvern pe care l-a avut România şi, mai mult decât orice, cel mai cinstit Guvern pe care l-a avut Romania„.

shutterstock_245726512

Dl. prim-ministru Ponta a stabilit multe premiere cu acest guvern atât de cinstit, printre care primul ministru european condamnat definitiv la închisoare chiar când era în funcţie (Relu Fenechiu) şi un al doilea demisionat abia după ce a încasat, şi el, o condamnare în primă instanţă (Liviu Dragnea). Mai avem un ministru de Finanţe în guvernul Ponta care a intrat în arest aproape direct din cabinetul său (Vâlcov), alţi câţiva foşti miniştri care trag de timp prin Parlamentul European, în speranţa că uită Justiţia de ei (Nica, Silaghi), şi o ciurdă întreagă de foşti miniştri protejaţi cu cerbicie de parlamentarii PSD (Chiţoiu, Vosganian, Şova, Andronescu).

3 ani şi 14 miniştri penali după promisiunea de pe drumul Braşovului (pe care centură or fi făcut tranzacţia?), Victor Ponta îşi încununează opera cu propria-i semnătură în registrul de intrări-suspecţi de la DNA. De vineri încoace, dl. Ponta este urmărit penal pentru câteva infracţiuni comise pe când era (doar) deputat şi pentru altele comise ca prim-ministru. În primul caz, procurorii n-au nevoie de acordul Parlamentului pentru începerea urmăririi penale. În al doilea caz, Parlamentul va da un vot şi poate bloca urmărirea penală.

Trăim, deci, într-o ţară în care prim-ministrul în funcţie este acuzat în mod oficial de acte de corupţie, urmărit penal pentru infracţiuni care i-ar putea aduce 5 ani de închisoare, dar care nu consideră necesar să demisioneze pentru că „am fost numit de către Parlament şi doar Parlamentul poate să mă demită”.

Iar Parlamentul, nu-i aşa, e controlat de subalternii săi de la partid şi de restul clienţilor săi politici.

Clenciul 22, acum mare cât tot Palatul Victoria – exact clenciul pe care-l invoca şi Nicolae Ceauşescu în 1989, când cerea să fie „judecat” de Marea lui Adunare Naţională.

Ce-o fi în capul dlui Ponta? Cum îşi imaginează el că România poate avea un prim-ministru care, dimineaţa, predă telefonul şi obiectele ascuţite la intrarea în DNA, înainte de a scrie frumuşel, la măsuţă, declaraţii ce-ncep cu „subsemnatul”, iar după-amiaza, dacă-i dau voie procurorii, se duce să mai coordoneze şedinţa de guvern şi puterea executivă în ţara noastră?

De fapt, prim-ministrul României va trebui să ceară voie procurorilor ca să se ducă la pipi.

Dl. Ponta spune că a fost votat de 5 milioane de oameni în noiembrie anul trecut (când a pierdut alegerile) şi că i s-a încredinţat mandatul de către peste 7 milioane de oameni la alegerile din 2012.

Aşa este, dar una e legalitatea şi alta legitimitatea. Dl. Ponta e, legal, şef al guvernului, aşa cum, tot legal, e candidatul de pe locul 2 din alegerile prezidenţiale (când a înfuriat chiar ceva mai multe milioane de oameni cu aroganţa lui). Dar legitim mai crede că e, după ce s-a început urmărirea penală împotriva lui?

Dl. Ponta şi-a făcut zob partidul, refuzând să demisioneze după ce a pierdut prezidenţialele – şi eliminându-şi, apoi, toţi adversarii pe care i-a identificat. Pe mâna dlui Ponta, PSD a ajuns un caraghioslâc retrograd şi reacţionar, care acum nu mai poate produce decât dovezi de supunere linguşitoare precum telegramele de susţinere pentru lider şi nesfârşite obstrucţionări ale Justiţiei. La cât de jenant se comportă pesediştii, n-ar fi de mirare ca vreunuia dintre geniile din jurul lui Ponta să-i organizeze mâine-poimâine o nouă manifestare nord-coreeană de susţinere, pe Arena Naţională, la fel ca toamna trecută.

Hrebenciuc a avut mai multă onoare, că el a demisionat din Parlament când a fost pus sub acuzare. Darius Vâlcov a demisionat şi el – a fost mai onorabil decât Victor Ponta. Mazăre a plecat de la primărie, scârbit, dezgustat, înrăit, dar tot a plecat după ce a fost arestat. La dracu’, chiar şi Traian Băsescu a demisionat de la Camera Deputaţilor ca să nu se milogească pentru imunitatea lui, când l-au căutat procurorii.

Dar să nu te dai dus din funcţia de prim-ministru, doar pentru că n-ai nici o idee ce să faci în viaţă de-acum înainte? Asta e nu doar anti-naţional, ci şi, pur şi simplu, ridicol.

Noul brand de ţară al României dlui Ponta: cea mai ridicolă ţară din Europa, acum chiar mai ridicolă.

(Ilustraţie – Shutterstock)

Articol din categoria: REPUBLICA FANTASTICĂ ROMÂNIA

25 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Am văzut pe un site documentul acesta:
    http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2015/06/07/5574388fcfbe376e35061d67/627×0.jpg
    Întrebarea mea este:
    „senior partner” se traduce (legal) cu „asociat” sau nu?
    Dacâ da (și dacă actul vizat e adevărat) – atunci iar minciunește…

    0
    0
  2. #4 Comentariu nou

    Un alt fapt interesant:
    Nu știu dacă vă mai amintiți când cel care se consideră părintele României moderne a apelat la fel la declararea unei „tentative de lovitură de stat” (pe vreme aceea definită ca fiind de tip legionar) ca să zdobească partidele istorice…
    Ca tătucul, și contemporanul…

    0
    0
  3. #6 Comentariu nou

    când a apărut dovada plagiatului, am zis: „gata, pleacă.” n-a plecat. când băsescu a revenit la cotroceni am zis: „gata, e mort, și el și crin”. din contră, din eșec a ieșit mai puternic. când klaus i-a luat fața, am zis: „gata, nu doar că e mort și îngropat, dar și pute atât de tare că ai lui îl vor arunca fix ca pe un împuțit ce este”. am ignorat că celor din jurul lui tocmai miasmele putrede le plac. iar acum? acum nu mai am nicio așteptare. e în stare, și el, și cei din jurul lui, să tragă toată țara după ei, nu le pasă. iar el e prostul proștilor, pentru că o retragere acum și o victorie în justiție e lucrul cel mai bun care i se poate întâmpla omului politic ponta pentru următorii 30 de ani. în schimb, credibilitatea lui coboară la zero într-o luptă cu cele mai credibile instituții și persoane ale momentului: altfel spus, chiar dacă e nevinovat, grosimea obrazului îl distruge.

    0
    0
    • Tocmai pentru momentele enumerate de tine, Ponta stie ca daca pleaca din functie acum, e terminat. Procuror e out, de la catedra e out, iar prim-ministru nu il mai numeste nimeni. De aceea, singura lui sansa e sa stea acolo, unde inca are acces la parghii (informatii, bani, influenta). Cat mai poate trage de timp, o va face.

      0
      0
    • #8 Comentariu nou

      evident că asta e logica lui: doar din poziția asta de putere poate scăpa. ce ignoră e că și căderea de sus e mult mai rea.

      0
      0
  4. #9 Comentariu nou

    Scrieti tare fain, dar suferiti de un elitism, stimata doamna, ceva ce ma ia cu durere de shale, zau asa. Am observat asta in presa bucuresteana, in genere cam la toate posturile de stiri, ziare asa-zis centrale, bloguri cu putere de zeci de mii de cai putere, in fine, duduie presa romaneasca de lume care scrie mai mult sau mai putin interesant, dar cu totul pe langa realitate. Stimata doamna, coborati din Bucurestiul acela si mergeti in judetele patriei, duceti-va la tara, acolo unde traiesc milioanele de romani, mergeti acolo si intrebati de Ponta, de Udrea, de cine vreti dumneavoastra. Si o sa vedeti ca oamenilor le pasa de seceta, nu de preocuparile dumneavoastra, ele mele, ale bucurestenilor imbuibati. Tare mult v-as ruga sa coborati din sublima cetate si sa bateti un pic ogorul cu pasul descult. O sa va cruciti cat de diferite sunt cele doua Romanii. Deocamdata, acea Romanie peizana, care locuieste in conditii primitive, in bordeie insalubre, este Romania care nu da doi bani pe Ponta sau pe PNL. Nu da, pentru ca nu ii are. Dumneavoastra aveti cei doi bani. Nu-i mai cheltuiti aiurea. Luati un bilet de tren si mergeti acolo, sa vedeti cat de diferita este tara care exista de cea in care traiti si visati, in asternut curat.

    0
    0
    • #10 Comentariu nou

      @Boston Blues, bine fato, subvențiile teoretice pentru caz de secetă să înțeleg că nu țin și de guverne. Sau insalubritatea bordeielor din Certeze.

      0
      0
    • #11 Comentariu nou

      Cu cine vorbiți, doamnă?

      0
      0
    • #12 Comentariu nou

      coană albastră, frumoasă încercarea ta, dar eu am o întrebare pentru tine: țara aia „peizană” (apropo, ăsta-i termen de mahala, a limbajului, în primul rând) poate fi altfel cu conducători hoți? în rest, ia de aici: „Încrederea în DNA: 61,4%.
      Încrederea în Ponta: 24,4%.
      Încrederea în Parlament: 12,6%.
      Încrederea în partidele politice: 6,5%.”

      0
      0
    • #13 Comentariu nou

      Acea Romanie ce nu are cei 2 lei/bani au a votat fara sa clipeasca cu nea Nelu, inclusiv cand nu era pe buletine. asa ca nu incerca sa ne derutezi draga postac

      0
      0
    • #14 Comentariu nou

      M-am emotionat.

      0
      0
  5. #15 Comentariu nou

    Mie mi-a placut in mod special comparatia cu „juristii (adicatele doar specialistii ca el, nu prostimea!) stiu ca daca impusti pe cineva cu 17 gloante nu inseamna ca ai facut 17 crime, ci una”.
    Deci cand unu’ falsifica azi o factura, maine inca una si tot asa vreo N facturi pana il prinde (daca il prinde!), ii scrie in cazier doar prima evaziune gasita si nu infractiune in forma continuata? Nu conteaza ca statul a fost „impuscat” o data sau de N ori? Vai mama lui ce procese o fi castigat cu argumente de-astea cat a fost avocat, cred ca trebuie verificat inclusiv cum si-a obtinut diploma de absolvire.

    0
    0
  6. #17 Comentariu nou

    Eu am cateva nedumeriri, in spatele carora stau cateva suspiciuni. N-ar fi rau ca presa sa digere un pic mai mult la ele:
    1. De ce a atat de slab PNL in opozitie? De ce nu fac curatenie in propriul partid si sa ofere noului val de alegatori (ultra-satui de PSD), un val din ce in ce mai mare, o reala alternatiova la guvernare? Opozitia e suspect de moale.
    2. De ce mitingul anti-Ponta a fost confiscat de PMP? Ca sa nu se duca lumea de bun-simt la el, sa nu ia amploarea celui din noiembrie 2014? PMP a incurcat suspect de eficient un adevarat miting.
    3. Un alt factor care a incurcat suspect de eficient un miting adevarat anti-Ponta (si nu e prima data cand evita sa se implice in sustinerea justitiei, desi i s-a mai cerut) este miscarea UnitiSalvam. Sunt importante si padurile, dar era un moment bun sa directioneze lumea spre „Uniti Salvam statuld e drept).

    0
    0
    • #18 Comentariu nou

      1. pentru că singura diferență e că penalii psd sunt la putere, iar cei ai pnl în opoziție.
      2. pentru că a fost miting organizat de pmp. și chestia asta nu o prezint ca pe un merit al pmp, ci doar vreau să subliniez că nimeni altcineva, de la partide, până la ong-uri sau grupuri revoltate de pe facebook nu s-a organizat într-un miting.
      3. pentru că pentru cei de la „unițisalvăm”, răul e doar în capitalism, nu și în politicienii de stânga.

      0
      0
    • #19 Comentariu nou

      „1. De ce a atat de slab PNL in opozitie? De ce nu fac curatenie in propriul partid, etc”

      In mintea lor, ei sunt deja la putere. Da, chiar asa, e doar o mica problema de timp si se rezolva. Despre ce opozitie vorbim? Si nu te apuci sa faci curatenie in partid cand esti la putere, nu? Curatenia se face dupa ce pierzi rau de tot niste alegeri si ramai pe dinafara guvernarii, ca partid. Atunci se mai taie niste capete, mai ies altii in fata, etc.

      Cred totusi ca aia de la PNL isi fac niste calcule un pic gresite, ei considera ca vor fi votati oricum.

      0
      0
    • #20 Comentariu nou

      Vor fi votati oricum. C-asa zice la… „spiritul civic”.

      0
      0
  7. #21 Comentariu nou

    Heeello? Oameni buni, ce kkt va certati pe culori? Un miting adevarat ar fi impotriva oamenilor politici de orice culoare.

    Pur si simplu s-au cocotat la varf mult prea multi hoti. Cei care totusi nu sunt „certati” cu dragostea de patrie, sunt mult prea nepriceputi pentru a le tine piept celor multi si hoti.

    Discutam astazi despre acest Ponta. Pai fratilor, ce naiba cauta asta inca in politica?! Parca se demonstrase faptul ca a plagiat lucrarea de doctorat. Plagiarismul te descalifica din capul locului.
    Un om care plagiaza pentru cea mai importanta lucrare din viata sa, nu va putea niciodata sa fie onest! Una e sa copiezi 2-3 formule la o testare prin liceu (care tot ar fi destul de grav), iar alta este sa-ti insusesti munca altuia! Cum naiba s-a trecut atat de usor peste un fapt de o asemenea gravitate? Noi, ca si popor, am luat-o rau pe Dambovita…sincer.

    0
    0
  8. #22 Comentariu nou

    Ghici cine sutele noastre de milioane de euroi matrasite si cu plangeri penale neatinse in sertare de cercetare VOR ALEGERI ANTICIPATE pe vechea lege care prevede vreo 600 de parlamentari si nu mai au rabdare la cea noua cu vreo 400.
    Sa le dam tara inapoi!….
    (postacii stiu de ce…)

    0
    0
    • #23 Comentariu nou

      Rahat! Chiar cu alegeri anticipate, parlamentul nou ales nu are voie să depășească nov. 2016!
      Doar dacă între timp nu se modifică legea electorală – la anu’ se aleg tot pe vechea lege. (Aia cu redistribuirea)

      0
      0
  9. Si in Portugalia, fostul premier este acuzat de diferite minuni. Pentru ca s-a detectat un prejudiciu mare el a ajuns in arest, iar dupa sase luni i-au permis sa isi faca puscaria acasa pana la finalizarea anchetei.
    Sunt curios, ca vad ca e la moda sa se caroteze premieri, ce se va intampla cu prim ministrul Moldovei depsre care s-a descoperit ca nu ar avea liceu.

    0
    0
  10. #25 Comentariu nou

    „…alţi câţiva foşti miniştri care trag de timp prin Parlamentul European…” poti sa-l bagi aici si pe Severin care cre’ca ca tot acolo e. Altul cu demnitate si integritate dupa ce a fost prins cu mata-n sac.

    0
    0