Un oftat cutremură sala în întuneric, punctat de mici hohote auto-ironice: soarta eroului tocmai a fost pecetluită prin trădare. A fost „dat în gât” de o prostituată, în schimbul promisiunii că nu va fi deportată din America înapoi, în ţara mizerabilă de unde o ştersese.
Adică în România.
Anna Sage pică prost românilor care urmăresc avanpremiera filmului Public Enemies. Iar suntem eroii negativi. Iar ne-am făcut de baftă. Ştiţi cum e, când un personaj fumează în filmele astea noi, poţi fi sigur că va face o tâmpenie până la urmă. Senzaţia e că acest singur viciu nu mai e suficient – trebuie să fie şi român de origine şi, desigur, să vorbească cu acel accent colţuros format în sălbăticia românească.
În cazul Public Enemies, e numai o coincidenţă – pentru că Anna Sage a existat cu adevărat. O chema de fapt Ana Cumpănaşu, chiar a fost prostituată şi chiar l-a dat pe mâna FBI pe John Dillinger. Şi a fost şi deportată, până la urmă, fraiera.
John Dillinger the Jackrabbit, jucat de Johnny Depp este un gangster simpatizat de publicul din cinema, aşa cum a fost şi originalul, în America anilor ’30. Uşor clişeistic, Dillinger din film a avut o copilărie nefericită, a fost condamnat prea aspru pentru un furt de 50 de dolari, e îndrăgostit, nu ucide pe nimeni în timpul loviturilor ba chiar are grijă să facă glume cu victimele sale , e bun camarad, e ingenios şi e un soi de haiduc post-medieval, care nu ia decât banii băncii, nu şi ai clienţilor. Şi, evident, e Johnny Depp, un actor cameleonic care cred că ar putea juca sublim şi un borcan de murături. (O descriere ceva mai neplăcută, dar probabil mai adevărată, a gangsterului, pe Wiki.)
Dar unele limite sunt general valabile, aşa nici Johnny Depp nu poate oferi mai mult decât ce are. Şi nu are un scenariu de forţă la dispoziţie. Filmul face salturi, uită detalii, renunţă la explicaţii, apucă în direcţii pe care le abandonează. JE Hoover e cel mai nefocusat personaj dintre toate – scenaristul n-a reuşit să se hotărască în privinţa lui: e un nemernic, e un eficient, e un politician? Apoi, cine sunt mafioţii care îi grăbesc căderea lui Dillinger? Cine sunt prietenii gangsterului, care-l însoţesc peste tot? Singurul care primeşte un moment al lui dispare din film tot atunci.
Sunt şi multe împuşcături, lungi secvenţe de schimburi de focuri, dar oarecum poziţionale, ca şi cum regizorul ar fi pierdut prea multe spectacole de artificii în copilărie.
Mai este şi iubita lui John, Billie Frechette (Marrion Cotillard), mai puţin exotică decât ar trebui potrivit originii sale („din tată francez şi mamă indiancă Menominee”), mai degrabă uluită decât îndrăgostită de acest tip care o vede o dată şi o ia cu el în lume, „pentru totdeauna”.
John Dillinger moare la sfârşitul filmului, aşa cum a consemnat istoria, împuşcat de agenţii FBI la ieşirea dintr-un cinematograf (sub ochii ticăloasei de prostituate românce). În spiritul filmului, care prezintă un gangster simpatic, agentul care-i înfige glonţul fatal în cap este, şi el, un ticălos. Ştiţi de ce?
Ei bine, e singurul agent FBI care fumează.
12 comentarii Adaugă comentariu
Iti dai seama cum m-am simtit eu in Dublin, acum o saptamina, cind am vazut filmul intr-o sala din centru, alaturi de sute de irlandezi 🙂 .
M-am gindit insa ca, statistic, or mai fi fost inca vreo 5-6-7 romani in sala atunci si ne impartim frateste rusinea.
Bine, avem noi prea multe complexe, am inceput sa-mi dau seama bine de asta aici.
In alta ordine de idei, respectul meu sincer pentru treaba cu GSP, din ziarul de marti.
Ma intreb cum s-or simti italienii cand vad filme precum „Nasul” sau „Incoruptibilii”; cum s-or simti nemtii la, de exemplu, „Road To Victory” sau „Where Eagles Dare”; cum s-o simti orice natiune cand eroul negativ este de aceeasi nationalitate, cetatenie sau etnie. Sa fim seriosi, nu inteleg de ce as purta eu vreun sentiment pentru ca, in istorie, cineva de origine romana a facut ceva nasol. Vina colectiva e o notiune perimata, nu?
Este exemplul tipic de alienare din lumea capitalistă. Ana Cumpănaşu ar fi devenit o femeie cumpănită, că nu degeaba o cheamă aşa, dacă nu ar fi stricat-o putreziciunea care cuprinsese Imperiul Austro Ungar de baştină şi mediul profund vicios din America de adopţie (cam nereuşită, ce-i drept, adopţia asta).
Ca-n orice film din imperiul rãului, adevărul este denaturat cu neruşinare. Ideea centrală pe care o promoveazã este că până si bandiţii sunt buni, dacă-i vorba de băstinaşi de-ai lor, iar vina pentru toate relele este pusă în cârca unei biete alogene. Un amănunt interesant este că personajul zis negativ poartă o fustă portocalie, ceea ce ne arată că americanii nu dau doi bani pe axa Whashington – Băsescu. Cât priveşte finalul filmului, acesta se constituie într-un act de discriminare a minorităţii fumătorilor, prin inducerea ideii că fumatul dăunează nu grav, ci fatal sănătăţii celor din jur.
Jos capitalismul, trăiască Republica Mafiotă România, în frunte cu mult stimatul şi iubitul ei conducător!
Oare ce origini avea agentul ăla FBI care i-a pus capac?
foarte potrivit ca scrii despre gangsteri cand tipii de la gsp te fac vedeta ca ai spus, ziaristul calm si flegmatic, care nu-si pierde capul, cum se cumpara stiri in televiziuni. bravo pentru amandoua 😉
Până la urmă, Anna Sage (fostă Cumpănaşu) e fumătoare ori ba, că nu reiese din text…
Eu cand am auzit, intr-o sala plina de americani, ca prostituata e romanca m-a bufnit rasul. Initial am crezut ca au ales cea mai obscura origine cu putinta. Se pare ca doar au respectat adevarul. Nu vad nimic jignitor in asta.
Pe langa faptul ca respectiva individa a fost santajata sa ofere informatii, nu vad nici un motiv pentru care as pretinde ca romanii sunt niste oameni exemplari de 2 ori mai integri decat orice alta natie. Femeia aceea ar fi procedat la fel indiferent de nationalitate. Ar fi procedat la fel datorita circumstantelor si nu a originii.
Mie mi-a placut mult filmul, in ciuda povestii lipsite de structura. Modul in care a fost manevrata camera mi s-a parut absolut minunat. Close-upurile, tacerea, jazzul, lumina ciudata, camera care se misca intr-un mod nenatural, toate mi-au placut.
Am vazut acum cateva saptamani un film mai vechi numit Dillinger, firul naratiunii era la fel de incoerent; am uitat complet ca prostituata aia era de origine romana, mi-am amintit acum cand am citit articolul asta. Acuma, nu vad niciun american iesind pe strada cu torte si bate, tipand „moarte romanilor ca l-au dat in gat pe Dillinger”. Sa fim seriosi, cred ca suntem noi prea complexati cand altii nici nu observa amanunte de genul asta. In plus, de ce sa fie prostituata aia personaj negativ? Cumva a deconspirat un laureat nobel sau un fizician genial? Dillinger a fost un hot si un criminal, atata tot.
Pornind de la Anna Sage Cumpănaşu: am observat ieri, la ceremonia de numire a noului ministru Placintă, ceva care mi-a dat de gandit şi m-a dus cu gândul la o asociere cu celebrul personaj – în „galeria†celor din Guvern era ieri o „femeie în roşu†:)! La propriu, desigur – dar daca e să duc până la capăt asocierea, ajung vrând-nevrând la teoria cu „amanta trădătoare  🙂
In primul rand, de ce era femeia respectiva personajul rau? Pentru ca a tradat un criminal si un hot? Deja e prea de tot cand facem filme despre gansteri si trebuie sa stam si sa le plangem de mila pentru ca au fost prinsi si ii uram pe cei care i-au tradat.
Americanii au ei un talent al lor de a manipula orice adevar pentru a le iesi cum vor lucrurile. E un film despre cum americanii au intrat intr-un submarin nazist si au luat masina „Enigma” si cum au fost ei mari eroi in al II lea RM. Povestea e adevarata, numai ca britanicii au fost cei care au facut asta, dar cine mai stie acum asta dupa indoctrinarea americana?
Cat despre nationalitatea „tradatoarei”, oare cum s-or simti nemtii, rusii, arabii si asiaticii atunci cand se vad raii railor in toate filmele americane? Prea ne simtim si noi la atatica lucru si prea repede ne grabim sa fim de partea raului si sa-l romantizam. Eu m-as simti mai degraba mandra ca o romanca a ajutat la prinderea unui criminal.
Asta nu-i nimic; oare cum s-or simţi nemţii, francezii şi japonezii când văd că-n toate filmele americane maşinile produse de ei îs cele mai proaste, se răstoarnă primele, nu-s suficient de rapide, se buşesc cel mai nasol iar, dacă toate astea nu sunt de ajuns, li se termină la fix şi combustibilul…
Faţă de ce le-a făcut Emil Mătăsăreanu, Ana Sage(Cumpănaşu) e o nimica toată.
Noi să fim sănătoşi, că de cacao, o să fim totdeauna.