Julius Constantinescu
Îmi pare rău că v-am cam neglijat în ultima vreme, dar sunt în negocieri cu Mogulul, să-l angajez la Daily Cotcodac (vezi aici şi aici) . Bineînţeles, fără salariu, înţeleg că vrea să fie un exemplu pentru angajaţii de la Intact (ah, ce mişto e să nu lucrezi la moguli, poţi să le faci aroganţe şi să scrii ce vrei; bine, ştiu că şi voi faceţi la fel, doar că, vedeţi cum stă treaba, eu pot să şi semnez cu numele meu 😀 ).
În urma votului majoritar dat de cititorii Daily Cotcodac, mâine îi înaintez o ofertă. Nu cred că o să fie deloc uşor – n-am mai negociat până acum cu oameni bogaţi, dar ceva îmi spune că de asta sunt bogaţi, fiindcă ies întotdeauna în avantaj. Aici nu e vorba de bani, desigur, da’ ăştia au negocierea în sânge, găsesc ei ceva: condiţii, principii, orice.
În fine, peştii lui Petreanu nu sunt bine deloc, blogul lui e pe cale să fie preluat în mod mişelesc, probabil că până se întoarce din concediu n-o să mai aibă nici serviciu. Dar, în definitiv, aveţi şi voi dreptate când întrebaţi: „Da’ cine-i, frate, Petreanu ăsta, că ne-ai înnebunit cu el?”.

9 comentarii Adaugă comentariu
Iti tinem pumnii, intrucat daca negocierile reusesc, noi cititorii vom avea cel mai mult de castigat.
O condiţie tot ai putea să-i pui mogulului: când se întoarce din concediu tipul cu care ne tot baţi la cap… cum ziceai că-l cheamă… în sfârşit, n-are importanţă, deci când se-ntoarce să-l întâmpine mogulul şi să-i spună că el i-a făcut blogul praf şi peştii saramură, iar drept despăgubire să-i dea o primă babană. Tipul înţeleg că-i cam molâu, aşa că prima o mânăreşti tu şi i-o pasezi amicei Vivi. Stii tu pentru ce.
:)) Nu înţeleg. Nu cumva tipul al cărui nume îmi scapă ţi-a refuzat odinioară o mărire de salariu? :))
salut, Julius! încerc să dau de un mail al tău. îmi trimiţi, te rog, adresa ta pe dragos at bucurenci punct ro?
mersi,
dragos
Julius, dupa ce il angajezi pe Felix la DC, Vlad o sa fie mai sigur pe el in Antene – tu, in calitate de amic, il vei santaja pe mogul „Daca il dai afara pe petreanu si il lasi fara bani de cola, te dau si eu afara pe tine”
cred ca asta ai vrut din start – o polita pt jobul lui Vlad – nu ca ti se pare tie ca felix scrie mijto. te-am demascat? 🙂
Ce sa zic , succes in continuare, eu mi-s oleaca suparat pe Felix.
Ba chiar asa: CINE E PETREANU SI CE A FACUT EL IN ULTIMII 5 ANI! 😀
1. Eu pe ăia cu „cine-i Petreanu?” i-aş lua cu „da’ cine-ntreabă?”. 😀
2. O să ai de furcă, Julius, cu „dom’ profesor”. Negocierile au fost tema unuia dintre cursurile pe care le ţinea la ASE. Ca să nu mai vorbim de practică. 🙂