Scurtissime (#9)

În saună mai e un tip. Stă de ceva vreme, picură sudoare fierbinte din el, i se prelinge din vârful nasului, din bărbie, i se scurge pe degete. Ne salutăm, m-așez și privesc în gol.

Deodată mă-ntreabă:

– Da’ dumneavoastră cât rezistați?
– Cam 10-15 minute, zic eu. 10, mai degrabă.
– Aaaa, eu rezist 20 pe puțin, face el, cu triumf în ochii bulbucați de fierbințeală.

Bărbații. Mereu gata să-și măsoare câte ceva. Preiau și continui dialogul:

– Știți că există un campionat de saună?
– Da?
– Da. La finlandezi, suedezi, ceva p-acolo. Intră câte doi și câștigă cel care rezistă mai mult.
– Foarte tare!
– Am aflat despre campionatul ăsta citind o știre cu unul care a mierlit în timp ce fierbea într-una din probe.
– Aha?
– A stat ce-a stat, din ce în ce mai roșu, pân-a plesnit.
– Ah.
– Cum ar veni, a fost victoria finală, nu? A stat pân-a dat în veșnicie.

Râde, dar cam strâmb. Mai respiră de două ori și iese. Mi se pare cam opărit, nu știu ce să zic.

****

La capătul culoarului m-așteaptă fata de la recepție. Am văzut-o când m-am întors. Apare și dispare în ritmul brasului meu leneș, o siluetă în trening albastru în picioare, la 20 de metri depărtare, apoi la 10, la 5. Mă opresc, mă ridic în picioare. Gâfâi viguros. Mișcă buzele și-i fac semn să mai stea nițel. Îmi scot dopurile din urechi și urechile de sub cască, apoi fac:

– Da?
– Aveți o Toyota Albă, mică, numărul București-nuștiucâtnuștiuce?

Mi-aș trage mucii un pic, dar mi se pare nepoliticos. Mi se pare, de asemenea, nepoliticos să stau la picioarele ei, doar în chiloți, cu apa pân-la buric și cu mucii curgând pe buza de sus. Problema e că nu știu dacă-i apă sau altceva pe buza de sus. Ceva ud e acolo, cu siguranță, și sper că-i doar apă.

Îmi trec palma peste nas și gură, gest pe care-l regret imediat. Dacă-s muci, i-am întins. Poate-i numai apă.

– Nu, zic, n-am Toyota. Eu am un Subaru negru, după care adaug, pentru că tace: un Subaru negru numărul be-nuștiucenuștiucum.
– Mh, face fata, în sfârșit, uitându-se în continuare la mine. Stă îndoită din mijloc, cu mâinile pe genunchi, și nu se ridică. De ce nu se ridică? Se uită în ochii mei sau la nasul meu? N-am ochelari, nu-mi dau seama.

Apoi privește în jur, ca și cum ar mai căuta pe cineva. În bazin nu mai e nimeni. Dau repede cu limba pe buza de sus. Nu simt nimic. Poate n-ajung. Stăm un pic așa, eu privind în sus, ea aplecată spre mine. Din difuzoare bubuie un soi de tehno franțuzesc, cules din cine știe ce radio de internet.

– De ce? întreb.
– I-a zgâriat mașina șefei.
– Acum? fac eu, fără nici o logică.
– Nu, alaltăieri, răspunde ea, și nu-mi dau seama dacă la mișto.
– Cum adică, alaltăieri?
– Păi da, alatăieri, și de atunci tot întrebăm clienții și nimeni nu recunoaște.
– Dar mașina a rămas în parcare pân-acum?
– Da.
– Adică Toyota, nu a șefei.
– Evident, zice ea, fără să fie nimic evident în chestia asta.

Se-ndreaptă de mijloc cu o mișcare fluidă, pe care o invidiez pur și simplu pentru că-i e posibilă. Eu aș fi rămas înțepenit dac-aș fi stat așa mai mult de 30 de secunde. Are-un trening-colant, mulat perfect pe curbe, și articulații încă în rodaj.

– Nu cred că-i de-aici, face ea.
– Mașina? Păi are numere de București, zic eu.
– Nu, șoferul. Nu-i de-ai noștri.

Tăcem, din nou. Ea se gândește cum o să-i spună șefei că nici ăsta nu e vinovatul. Eu încerc să traduc „de-ai noștri”. Mă las ușurel în apă, apoi mă-mping cu picioarele-n marginea bazinului. Sub apă, îmi trec din nou mâna pe față. Dacă era ceva, sigur nu mai e. Dar nu era, sigur nu.

****

Pe șezlonguri, amabilități cu necunoscuți.

– V-ascult la radio.
– Mulțumesc.
– Foarte mult îmi place. Și Moise…
– Da, mulțumesc. Dar dumneavoastră?
– Eu? Eu sunt avocat.
– Comercial, penal?
– Penal.
– Interesant, fac eu, înăbușindu-mi un căscat.
– Da, ne luptăm cu DNA-ul.
– Ah, da? Interesant, zic, retrezit. Și? Cum e, cam nasol, nu?
– Eh, nu-i chiar așa de rău.
– Păi DNA are rată de succes… cât, 90%?
– P-acolo.
– Deci cam pierdeți.
– Ba am mai și câștigat, să știți.
– Serios? Achitare?
– Nu, nu… Am obținut o suspendare…
– Aha, deci suspendarea se pune c-ați câștigat?
– Păi… cu DNA-ul, suspendare e victorie, să știți.

Viață grea cu DNA.