Nu mai pot cu alegerile astea. RCS mi-a aruncat EuroNews pe la mama dracului, la capăt de bandă. În loc, a apărut un soi de producţie audio-video pe nume Taraf TV.
Ca tot omu’, am şi eu ordinea mea în canalele tv. Erau CNN, BBC World şi EuroNews, apoi Discovery, NG, Travel şi tot restul. Eu auzisem de Taraf TV, dar nu văzusem până acum. Azi, am văzut. Cu tot respectul pentru eforturile domnilor şi doamnelor de la Taraf TV, dar nu se pupă în locul ăla. Lucrurile s-au dat peste cap.
Mai mult – de fiecare dată când zapez şi dau peste Taraf TV, un domn cu mustaţă, pe care am înţeles că-l cheamă Guţă, şi o doamnă cu păr negru-galben, de-şi zice Prinţesa şi nu mai ştiu cum, îmi triluiesc că ei vor vota cu dl. Băsescu, împreună cu toată familia, după care vor bea 44 de pahare şi-şi vor face nişte grătare.
Mă rog, fiecare cu opţiunea lui politică şi culinară, dar lăsaţi-mă să înţeleg din prima când cineva-mi spune pe cine preferă în alegeri. Am priceput – dl. Guţă şi dna (sau dra) Prinţesa vor cu dl. Băsescu, dar de câte ori?
Am sunat la RCS să-ntreb ce se petrece. Doamna de la telefon m-a asigurat că EuroNews n-a fost „scos”, aşa cum cred eu, ci a primit o nouă frecvenţă – e adevărat, în partea aia nasoală a benzii, aia cu purici. Simţindu-mi dezamăgirea, doamna de la RCS m-a avertizat suplimentar:
– Da’ să ştiţi că e doar până la o anumită oră.
– Da? Şi dup-aia ce se întâmplă?
– Intră alt post.
– Ce post?
– Privaspici.
– Ce-i aia?
– Unu’, privaspici.
– Private Spice?
– Cum ziceţi dv., da.
Deci EuroNews a fost înlocuit de dl. Guţă şi de dna (sau dra) Prinţesa, şi este amputat, ca să zic aşa, de un canal porno.
Apoi mi-am mai amintit de ceva:
– Auziţi, da’ BBC World unde l-aţi dus, că nu mai e acolo?
– Ce-i ăla?
– BBC. Bî-bî-cî dublu vî-o-rî-lî-dî.
– Aha… ăsta nu mai e, mi-a răspuns doamna.
– Păcat, i-am răspuns. Poate că dl. Guţă şi dra (sau dna) Prinţesa ar fi dorit să cânte şi acolo.

30 comentarii Adaugă comentariu
da , pentru ca taraff tv este o televiziune comerciala ceruta ce foarte multi incultin
nu te supara, bucura-te ca te-a mai scos taraful din stresul prezidentialelor 🙂 dupa 6 decembrie sa suni sa faci scandal!
Minunat. Hai Romania! (daca-mi permite Oprescu)
Ntz, la BBC World canta Salam 😉
Acum inteleg de ce unii pleaca de la RDS. De-abia rearanjasem canalele si reusisem sa readuc TVR Cultural pe butonul nr 4 (ca disparuse de tot) cand am dat si eu peste taraful ala infect, pe care nici macar mama mea, femeie de 88de ani, traita aproape toata viata la tara, nu-l inghite.
BBC World a disparut de tot, au bagat in schimb mai nou nu stiu ce Vox sau Vaxpublica, (in locul unde era doar mira), unde se facea la un moment dat propaganda cam la fel ca la OTV sau b1.
Faptul ca Euronews e la coada benzii nu e rau, pt ca eu apas pe butonul cu nr 1, apoi merg inapoi un pas pe telecomanda.
domnule Pietreanu, pentru mai multe detalii despre Guţă accesaţi http://www.ro (saitul lui personal propriu) . iar despre Rexona, Prinţesa Ardealului, născută la Deva, posesoarea a 2 bucăţi gambe SUPERBE (cum ar zice dl Horia Moculescu) puteţi afla mai multe de aici http://www.youtube.com/watch?v=GuJ8kJzQhgA.
mai lăsaţi ieuroniuzu că tâmpeşte!
Mai voi aveti dreptate. Acum am verificat si vad ca a urcat Taraful de unul singur in grila de programe. Un salt viguros de 10 locuri, pana pe 74 si mi-a inlocuit Gsp-ul. Dar Vox News cand a aparut?Uite ca e si moaca lui Calinescu pe aici. Iar Base e live pe Realitatea. La naiba, mi-a luat-o tv-ul razna.
se pare că rds&rcs este într-un continuu proces de creştere a calităţii canalelor oferite
Vald, vrei un caz concret de cum functioneaza legea in tara noastra? Luam situatia: ofiter activ trecut in rezerva obligat-fortatla 45 de ani , pentru ca reducerea numarului de ofiteri activi era pe agenda de lucru a guvernului. Ofiterul, acum in rezerva, avind o virsta la care activitatile de genul table in maiou in fata blocului nu i se pareau tocmai potrivite, s-a angajat la un liceu bucurestean ca profesor. Si-a luat un doctorat in domeniu, a cistigat cinstit, in urma unui examen, titularizarea pe post.
Situatia actuala: fostul ofiter activ, actualmente profesor are de ales intre doua drepturi cistigate onest si, mai presus de toate, legal. Sa aleaga intre pensia pentru care a servit patria (pentru cine „a servi patria” sint vorbe in vint, sa faca bine si sa faca nitica armata in Romania) timp de 30 de ani, si dreptul de a fi titular pe un post, drept cistigat pe viata, conform legii aceleiasi Romanii naucitoare. Acum sa imi spui tu, Vlad, ca cetatean al acestei tari si ca jurnalist hirsiit intr-ale statului, cum se face ca un om trebuie sa aleaga intre doua drepturi cistigate? Si, mai ales, in ce alta tara din lumea asta mare, ti se ingradeste dreptul la munca. Daca vrei amanunte, te astept pe mail.
E mişto la Taraf, în banda de sms – „de la Fane, Fane, Fane, Fane, Fane adevăratu pentru Javel Sponsorogu” sau „pentru fetiţa mea Aurora de ziua ta te iubesc mult sufletelu-l lui tata” Ce pot să spun – Sponsorogu, sufletelu-l… publicul ţintă!
Sponsorogu… ROFL
Guta- coada de maimuta este infinit mai important zilele acestea decat orice reportaj sau stire de pe Bî-bî-cî … Ce Dumnezeu…, chiar nu vreti sa intelegeti ?…
dau si io un ochi sa vad despre ce-i vorba.Insa tu vorbesti de taraf???
Ia vezi cam ce mizerie e-n ograda ta!comenteaza putin ziua de 1decembrie
😆
Ce bascu’ meu e ROFL, bre???
Ia uite, măi Moriko, aici comentariu de 1 Decembrie…
http://odojak.wordpress.com/2009/12/02/cand-a-fost-sa-scriu-frumos-mi-a-cazut-condeiul-jos/
@odojak
ROFL= Roll On Floor Laughing=Ma tavalesc pe jos de ras.
e clar, o sa ne prapadim in chinuri.
N-ai cu cine, dom’le, n-ai cu cine, nijte ‘telectuali ! 😯
http://www.youtube.com/watch?v=UXY2Lnt1OrM 😛
Luptati pentru libertate! http://www.manelistiantipsd.ro 😉
Printesele si regii din tara asta au intaietate.Ce’ntelectualii aia de BiBisisti sa stea la coada ,sa dea banu’ intai.
@Dan
Cum sa lupti, ma, cum?
Uite ce-mi apare mie pe ecran:
The page cannot be displayed
Esti pa sistem turbo turbat …mai avem pana pe 6 si scapam de turbarea alegerilor :)))
Si mie mi-au scos extreme, singurul care ma interesa.
Dar nu-i nimic mai sunt 3 luni pana in martie si renuntam si la cablu asa cum am renuntat la tv.
Ma tot intreb daca am semnat un contract pe 2 ani pentru ca imi doream extrem si dupa cateva luni mi l-au scos, nu ar trebuii sa vb cu protectia consumatorului? Dar trec si astea 4 luni, si adio si nu am cuvinte.
Aaa…de asta tot nimeresc peste Taraf?? Şi eu care mă pregăteam să-mi cert copiii, că fac glume proaste cu canalele tv.
Observ o accelerata elevare a blogului domnului Petreanu.
Va fi greu in continuare caci problema mare nu e sa ajungi ci sa te mentii.
Taraf Tv a fost introdus in urma cererilor foarte multe a abonatilor, de a recepta acest post Muzical
Eu le aveam in ordinea asta: CNN, Euronews, BBC World, Discovery Investigation si…restul:).
M-am trezit cu Taraf TV in timp ce prietena mea imi tipa in receptor sa dau naibii pe EuroNews ca e „ceva tare”. Nu l-am gasit. Am zapat, cautat si interceptat. Am tipat, injurat si blestemat. Degeaba. Nu l-am gasit nici cu puricii de rigoare.
Am incercat sa inlocuiesc postul respectiv cu ceva asemanator, dar mi se parea ca nimic nu s-ar potrivit pe butonul trei al telecomenzii. Ce dracu? Era EuroNews. Nu pot sa pun OTV acolo.
Asa ca am lasat Taraf TV pe metereze. Poate isi revine, zic. Poate e ceva trecator. Aiurea. M-am pricopsit cu postul manelistic si cu o tanti blonda rujata cu roz care-mi saruta ecranul din spate zi si noapte. Ajutor! Am fost rapita de Taraf TV! Si doar EuroNews ma poate salva.
draga daca vrei un program de calitate plateste
oricum daca nu adauga taraful eu si alti zecii de mii de fani taraf tv ne mutam la romtelecom tv