Dl. Geoană a pierdut alegerile (şi probabil nu doar atât). Dacă ar fi devenit noul preşedinte, am fi avut un guvern susţinut de o majoritate parlamentară. Aceasta e o certitudine pe care, odată cu victoria dlui Băsescu, n-o mai avem. Ce urmează?
Eu văd trei posibilităţi – una nasoală, una super-nasoală şi una optimistă (sau de-a binelea nerealistă).
1. Posibilitatea nasoală: guvern PDL plus încă cineva. Ca să treacă prin Parlament, un guvern PDL are nevoie de o coaliţie care să includă fie PSD, fie PNL. Ambele partide au mai fost în situaţia asta şi experienţa fiecăruia s-a încheiat cel puţin neplăcut. Ca unul dintre aceste două partide să intre la guvernare drept mâna a doua, e nevoie de multă umilinţă, de sfidarea simpatizanţilor radicali şi de schimbări in interiorul fiecăruia. Toate acestea sunt posibile, dar formula este minată dintru început de neîncredere, resentimente şi trecut. Guvernul astfel rezultat va funcţiona cu scrâşnete şi va pierde multă energie cu şedinţe săptămânale de atenuare a frustrărilor. De pe margine, electoratul se va enerva teribil că guvernul nu-şi face treaba – iar nervozitatea publicului va accentua frecuşurile de la Palatul Victoria, într-o spirală a nemulţumirii pe care am mai văzut-o. Se va guverna din ce în ce mai puţin; riscul ruperii coaliţiei nu va dispărea niciodată – şi, în cele din urmă, se va materializa într-o nouă moţiune de cenzură acceptată în parlament. Vom ajunge în aceeaşi situaţie de blocaj ca acum.
2. Posibilitatea super-nasoală: anticipate. Preşedintele insistă implacabil să menţină PDL la guvernare, în ciuda absenţei unei majorităţi parlamentare. Majoritatea parlamentară refuză să accepte colaborarea forţată cu PDL. Cad doi premieri desemnaţi, poporul e chemat la vot. Povestea asta ar putea dura cam până prin martie – timp suficient să scoată din minţi electoratul, care nu va avea nici măcar pauza necesară de respiraţie după epuizanta campanie prezidenţială. Lumea va rămâne la fel de încrâncenată, sau chiar mai rău, astfel încât votul nu va schimba nimic – sau aproape nimic – din ierarhia actuală. Vom ajunge în aceeaşi situaţie de blocaj ca acum, doar că mult mai furioşi.
3. Posibilitatea optimistă (sau de-a binelea nerealistă). Preşedintele acceptă, în sfârşit, că nu poate forţa două partide parlamentare să guverneze împreună, dacă acestea nu vor, şi recunoaşte majoritatea parlamentară fără PDL. Lumea realizează că putea face asta încă din septembrie şi preşedintele mai pierde din respectul populaţiei – dar, ce mai contează? tocmai a luat încă un mandat de 5 ani. Urmează o coabitare în care dl. Băsescu, secondat de PDL, cenzurează agresiv fiecare decizie a Executivului. La alegerile de peste 3 ani, PDL îşi creşte cota, profitând de efectele crizei şi de susţinerea preşedintelui.
Mai există variante secundare – de exemplu, un guvern minoritar PDL, cu susţinere tacită, care va duce mai devreme sau mai târziu la anticipate; sau posibilitatea ca, la anticipate, PSD să treacă în faţa PDL şi să revendice dreptul de a forma guvernul, adică exact ceea ce nu doreşte dl. Băsescu, care va inventa iar tot soiul de motive de refuz.
Cum spuneam acum câteva zile – prin victoria dlui Băsescu, suntem în situaţia câinelui care a alergat după maşină şi a prins-o. Întrebarea e dacă liderul haitei, însuşi dl. preşedinte, înţelege că trebuie să-şi descleşteze fălcile – măcar acum, în al 12-lea ceas.

56 comentarii Adaugă comentariu
eu aş opta pentru a treia. mi se pare cea mai bună pentru o guvernare STABILÄ‚, chiar dacă nerealistă având în vedere circumstanţele şi temperamentul preşedintelui (re)ales
De ce ne era frica nu am scapat.
Ca doar niciunul dintre noi nu-l votam pe Geoana pentru ca ar fi el vreun mesia pentru tara asta. Doream sa scapam de circ. Ca sunt unii sau altii la putere, la conducere e tot un drac. Dar macar sa existe o majoritate care sa aiba liniste sa lucreze, sa-si faca treaba de „alesi”.
Ce au facut astia in ultimele luni pentru tara asta? S-au fatait in scaune prin Parlament sau la TV si s-au spurcat in toate halurile. Apoi s-au luat de maini si s-au facut frati de cruce.
O sa se intample prima varianta. PNL + PDL.. , liberalii prind cateva locuri in guvern, o sa se pupe pe obrazul celalalt cu pdlistii si o sa ia la misto pe pesedisti.
In PNL foarte probabil ar trebui odata cu alianta de guvernare sa revina grupul lui Tariceanu la conducere. Iar la PSD, alegeri pentru un nou presedinte, nu cred ca il mai inghit astia pe Geoana.
Si urmeaza alti 5 ani. O sa trecem de criza, dar nu pentru ca o sa avem un guvern capabil, ci pentru ca ne trag ceilalti dupa ei.
Daca ies anticipate, desi nu cred, o sa castige pdleul. Ce naiba o sa facem, ne scobim in nas cu psd majoritar in parlament si cu Cocalarul la putere?
Şi dacă PSD şi PNL fac o alianţă înregistrată la tribunal gen alianţa DA?
„Întrebarea e dacă liderul haitei, însuşi dl. preşedinte, înţelege că trebuie să-şi descleşteze fălcile – măcar acum, în al 12-lea ceas.”
Cum i se zice mainii drepte (sau stangi) a presedintelui, cel care a organizat alegerile? Buldogul? Cu falcile alea tine seful haitei de masina.
Eu cred ca presedintele n-a invatat nimic din alegerile astea. O sa se imbete in continuare cu apa rece (da’ voi ce credeati?) ca poporul il iubeste (cred ca 80% din diaspora a votat antiPSD, identificat cu Iliescu & Co) si o sa continuie sa incerce sa impuna pofte de sufletel.
Va amintiti ce zicea Videanu dupa caderea guvernului Croitoru? Ca viitorul guvern va fi votat cu 90% de frica anticipatelor.
Turul 1 a dovedit ca anticipatele nu sunt chiar un bau-bau pt majoritatea actuala parlamentara. Si pana cade Livache, pana s-ar organiza alte alegeri banii de la FMI sfaaar zboara in alta parte.
Solutia treia, optimista? No waaay.
As vrea sa nu am dreptate.
2. inca mai e timp.
interesanta analiza ta. parca aduce o raza de speranta, inainte
de culcare. sper sa-si rupa botul in teava de esapament. totusi refuz sa accept ca mai pot urma alti 5 ani la fel de nenorociti, de lichelism, diversiuni si scuipat in ochi. cat am sperat sa vina odata ziua asta! ma simt descurajat, simt un pietroi in gat. am inghitit prea multe!
Basescu este extrem de consecvent in atingerea obiectivelor sale, deci cred ca n-avem de ce sa ne asteptam la surprize din punctul asta de vedere. Iar obiectivul lui este sa creeze un partid cu care sa controleze toate parghiile statului. Succesele avute cred ca nu fac altceva decat sa ii alimenteze autosugestia mesianica – in fond betia puterii nu are nevoie de alcool! Cat de mult va mima cadrul democratic si cat de tare ii va reusi ce doreste nu sunt decat doua chestiuni auxiliare care vor fi alimentate de intuitia lui de supravietuitor/pradator si de calculul/planificarea de care e foarte capabil (lucru stiut de cand reusea sa mearga cu navele alea mari intre doua puncte A si B)
Deci trebuie sa ne asteptam sa continue ce-si doreste Dar trebuie sa ne asteptam si sa fie precaut (mai ales cu criza). In contextul asta cred ca va incerca sa sparga cate ceva din PSD, sa ia minoritatile si poate cativa parlamentari din PNL. Dupa cum stim totii lucrurile sunt pregatite (in PSD de exemplu, Mitrea de-abia asteapta – ieri a fost pe la Oprecu ca din intamplare iar Burci preseaza puternic pe marginile si muchiile masoneriei). Cum incercarea de a lua controlul in PSD si PNL nu i-a iesit acum 4 ani (sa nu uitam cum s-a nascut Geoana care nu e deloc produl lui Vanghelie! si ca a existat un „grup Stolojan” in PNL) e de presupus ca nu va mai pierde vremea cu tactica asta inca o data. Dar nu va neglija in a lovi in cele doua partide cat va putea de tare ca sa le puna la pamant.
Are toate parghiile: dosare, servicii, bani si inca un mandat de 5 ani. In plus fata de acum 5 ani are PDL-ul cu peste 50% mai tare.
Singura necunoscuta e cat de tare va merge jucatorul la risc si cacealma ca sa putem aprecia CAND se vor intampla toate astea (acum sau in primavara). De fapt asta cred ca este si dilema pe care o are el (numai ca altfel exprimata, desigur).
Mi-as dori sa nu fie cum spun si sa ajungem la varianta ta a treia dar cred ca nu-l avem in fata pe noul Augustus dupa Actium! Il avem pe Basescu care vrea sa piloteze petrolierul Romania
Ce victorie!A prins masina,asa este.Dar nu o sa-i dea drumul.Va fi tarat de masina si isi va da duhul Problema este ca ne trage dupa el…
Ştii cum e: lucrurile evoluează din rău în mai rău. După care ciclul continuă…
Mai există o soluţie, mai ales în continuarea scenariului 2: un asasinat. 😀
Ai uitat varianta cea mai optimista: cand sunt toti in casa poporului, sa pice o bomba nucleara pe ei.
Pe bune, ar fi cea mai buna varianta pentru NOI. Sincer, acum tot ce mai astept de la ei este sa mananc coliva de la moartea lor. A tuturor, sa nu credeti ca imi place de unul sau altul.
Acum, la final, e bine sa ne uitam mai putin la Basescu si mai mult la ce se intimpla in ograda partidelor. Acolo e marele spectacol! Antonescu isi continua discursul consecvent care, ups, e total impotriva vintului ce bate dinspre filiale. Ca filiala PNL Botosani propune intrarea la guvernare cu PDL nu ma mira, la ultima vizita a lui Antonescu n-au gasit in oras un restaurant unde sa-l duca, facturile fiind scadente de prin primavara! La PSD, omuletii cu rinjete de satisfactie pe chip ii dau voie lui Geoana, Hrebe&comp. sa se faca definitiv de cacao…. Marko se gindeste sa paraseasca corabia pe care s-a urcat doar pentru ca scria pe prova „Johannis”. Faina e politchia!
Cit despre Basescu, el are tot dreptul sa-i caroteze pe opozanti, cred eu ca aindurat destul.
Ce urmează? Nimic pentru noi, decît hăhăitul lui Băsescu şi meciurile personale ale acestuia cu persoane precum şefa de la CSM, cu mogulii, cu parlamentarii corupţi.
Varianta corecta: 1. 😯
Cand se adevereste astept o prajiturica Foret Noir. 😛
Varianta 1a: guvern cu Antonescu premier, sustinut de PDL, eventual si cu oameni gen Aurescu, Croitoru, Funeriu in cabinet , si UDMR, iar PSD in opozitie (cu Geoana dandu-si demisia – apropo, asta cred ca trebui sa fie primul lui gest, nu contestarea alegerilor, pt ca el a pierdut alegerile), destramandu-se si curatandu-se de Hrebenciuc, Vanghelie si altii, cu Diaconescu presedinte in 6 luni 😛 … dream on
Din pacate, ai dreptate. Optiunea a treia este nerealista.
Au investit atat de multi bani in campania asta, incat trebuie sa ii recupereze. Rapid. Pentru asta trebuie sa fie la putere, sa inceapa sa ii scoata de prin bugete.
Ca atare, nu cred ca ar putea accepta sa nu fie PDL la guvernare trei ani. Trebuie sa umple buzunarele ‘sponsorilor’ in urmatoarea perioada.
Eu cred ca o sa mearga pe modelul „dati-mi consiliul”, si o sa ceara alegeri anticipate, ca sa aiba majoritate PDL in Parlament. Dar nu imediat, n-are sens s-o faca acum, trebuie sa modifice intai Constitutia conform rezultatelor referendumului. Asa ca pana atunci, probabil ca o sa accepte pretentiile liberalilor legate de postul de prim-ministru. Castiga de doua ori prin asta: isi face imagine buna in ochii electoratului, aratand ca nu e ranchiunos si ca se gandeste doar la binele tarii, si se alege cu un perfect „cal de bataie”, PNL-ul, pe care va da vina pentru toate nereusitele care vor urma. In privinta PSD-ului n-are de ce sa-si faca griji, ca ei vor fi ocupati multa vreme cu luptele interne…
Cora, cred ca ai dreptate cu directia in care ar vrea Basescu sa mearga. Dar s-ar putea sa nu-i iasa daca:
– guvernarea PNL se suprapune cu iesirea din criza, si fara tensiuni sociale
– pt modificarea efectiva a constitutiei, ca parlamentul sa devina unicameral, mai tb un referendum, care, cu o campanie puternica de informare sau cu boicotare, s-ar putea sa nu treaca
In plus, sa nu uitam ca anticipate a vrut el si cu Tariceanu, dar n-a putut
Oricum, eu nu cred ca Base are curaj sa cedeze postul de premier, ca pierde controlul in felul asta
Nu cred că va lăsa prim-ministrul altcuiva – nu vrea să piardă controlul la Victoria. Cel mult, un guvern minoritar. Partidele (de opoziţie) ar putea accepta asta, pentru că au nevoie de ceva timp ca să digere eşecul de duminică şi să-şi lămurească ierarhiile interne (Geoană, Antonescu). După congresele în care-şi vor lămuri apele, ne putem aştepta la o nouă moţiune.
parerea mea este ca in oricare dintre cele trei variante plus sau minus altele pe noi o sa ne ia dracu la primavara. aici nu e vorba de partide, de principii ( da de principii democratice, de principii si ideologii statutare – nene te ia capul :O ), de doctrine, de dreapta sau de stanga cum cred niste retardati ca altfel nu pot sa le spun ci de niste baieti pusi pe capatuiala care merg pe principiul „ba pe-a matii”. nu conteaza ca a castigat base. daca castiga geoana ieseau in fata oprisan, mazare, ionescu, vaghele mai nou vad ca si becali, vadim da din nou vadim :O si asa mai departe. ca udrea nu e mai breaza ca vanghelie am vazut cu totii. ca ioan rus e la fel de mafiot ca videanu si asta am vazut. ca toti sunt super bogati se stie. si atunci de ce vorbim noi despre ce o sa fie daca se pupa udrea cu vaghelie sau udrea cu norica sau norica cu monica? pentru mine, pentru tine, pentru noi astia platitori de taxe nu conteaza. noi contam cand trebuie sa votam si sa platim taxe. atat. daca se intampla ceva bun aici pentru noi asta se datoreaza numai faptului ca suntem membrii ue. altfel nu intereseaza pe nimeni ce se petrece cu noi sau in tara asta.
am vrut sa zic iliescu nu ionescu
Cu ce ne-am ales: cu un ambitios incapatinat si cu idei putine in ceea ce nu-l priveste pe el (Basescu), secondat de un guvern (partid) de lipitori de ocazie, yesmen, mistocari, scandalagii, lingai, incompetenti, hoti, moguli tolerati, sponsori, etc. (guvernu’ si partidu’ PDL), cu idei si mai putine, care-i cinta in struna, impotriva declarata a tot si toate: justitie, presa, parlament, constitutie, restul lumii, jumatate din propriul popor (sa nu uitam ca Basescu nu-i reprezinta pe toti romanii, ci numai pe aceia care voteaza pentru el).
Nu credeti ca o punem de-un fascism mafiot?
Eu asa cred, si mai cred ca in curind o sa se puna problema si daca aceia care indraznesc sa aibe alte preferinte vor mai merita sa mai manince, pentru inceput, iar apoi sa mai traiasca.
De fascism nationalist clasic flacaii astia nu sint in stare.
N-am nimic cu Basescu & Co. in principiu, dupa parerea mea indiferent cine a cistigat are aceeasi problema, si anume parafrazind o replica faimoasa: „they can’t handle the situation!”.
O alternativa : http://georgevalah.wordpress.com/2009/12/08/la-mana-parlamentului/
Citez: „Noul” ales se asteapta sa se duca sa “jure†in fata Parlamentului pentru INVESTIRE, ca … fara asta, nu face nici cat o …ceapa degerata ! Dar …parlamentul refuza sa fie acolo sa-l asiste, pentru ca a castigat votul …prin frauda ! Adica … nu se poate investi ! Ce va putea face ? De dizolvat nu poate dizolva parlamentul ca …nu a fost investit si nu e inca presedinte, iar …cel vechi nu are dreptul nici el …in ultimele 6 luni de mandat !
Cel mai cumplit este faptul ca trebuie sa-l suportam pe cel mai sinistru personaj politic si anume Basescu. Dezgustul pe care mi-l provoaca acest individ este la fel de mare ca si tristetea de a constata ca traiesc intr-o tara a prostiei crunte , ce prin votul ei legitimeaza impostura si nemernicia. Guverne, coalitii combinatii, aliante, totul este zadarnic totul va fi ruinat si neconstructiv, atat timp cat jocul politic va fi patronat, comandat de acest Basescu, personaj profund viciat de cele mai teribile apucaturi securisto-toalitariste.
Nu vedeţi că au început să dea înapoi şi cei mai înverşunaţi liberali? Crin acceptă, ca idee, intrarea la guvernare, cu un premier liberal! Şi dacă Traian Băsescu devine, ca în basme, înţelept şi acceptă? Greu de crezut, dar nu imposibil. D.A., again? Vezi şi http://teaca.wordpress.com/2009/12/08/ritualuri-de-imperechere/
Dap. Manilor, nu va mai chinuiti. Relaxati-va ! 😛
De exemplu deseara, in Tonka Cafe, Barmaniada desemneaza barmanul Anului !!! 😯
Ne vedem acoloooooo ! 😉
In seara alegerilor m-a speriat cu adevarat figura basesciana ce in timp ce isi urla victoria era plina de ura, de incrancenare, ceva infiorator. De partea cealalta, Geoana care desi se bucura prea repede, prezenta o cu totul alta imagine. Una ce poate fi blamata de naivitate, dar avea in ea ceva esential si anume decenta si seninatate.
Bucuria copilareasca a lui Geoana, in opozitie cu furia si chipul desfigurat de ura a lui Basescu confirma indiscutabil drumul spre care merge Romania, condusa prin impostura.
sau avem alegeri anticipate prezidentiale: Parlamentul il suspenda pe presedinte inainte sa treaca alea 6 luni sau sa cada 2 premieri propusi.
lectura placuta:
http://secmerean.wordpress.com/2009/12/07/2010-al-treilea-an-electoral/
scenariul cu pnl e destul de plauzibil. Vreau sa il vad, insa, pe Crin cum isi va justifica gestul, asta daca nu il pun pe linie moarta pana atunci. Orice se poate intampla zilele astea. Geoana e pierdut. Daca pdl si pnl nu se inteleg la ciolan e posibil si scenariul 2. Ar fi un dezastru pentru tara, campania pdl va avea destule argumente sa prosteasca multimea, mai ales dupa esecul psd. vor reveni in parlament cu suficiente procente sa poata forma singuri un guvern fara a mai avea nevoie de aliati, dar Doamne fereste de asa ceva.
Se pare ca Basescu a intins o mana deja catre PNL. Culmea, partenerul de dialog se arata a fi Tariceanu. Deci se prefigureaza o varianta nasoala-imbunatatita. Basescu are ocazia sa se dovedeasca om de stat si sa-si ajusteze planurile dupa urgentele de acum, altele decat ale clientelei sustinatoare. Daca nu, nu. Vom trai cu regretul ca nu am apucat sa vedem ce ar fi facut Geoana.
@Alina, viata e grea si cumplit de nedreapta. Trebuie sa gasesti puterea sa treci peste momentele grele care te-au marcat.
Apropo, stii bancul cu Alinuta ?
Basescu si haita sa, alaturi de propagandistii, securistii fosti si actuali au invins. Au invins democratia, au invins bunul simt, au invins logica si argumentele, dar poate de vina suntem si noi, nu am facut destul, i-am lasat sa invinga, sa isi intinda increngaturile murdare peste tot. Unii se intrebau naiv cum de a acceptat poporul roman sa fie condus decenii de totalitarismul comunist? Pentru ca nu au putut contracara ticalosia si observ cu durere ca acum si noi ne gasim in aceiasi situatie, pe care o blamam vehement si suntem la fel de neputinciosi.
Ce ziceti de treaba asta cu disparitia impozitului minim de 3% pt microintreprinderi? http://www.money.ro/fiscalitate/soc-fiscal-microintreprinderile-vor-plati-impozit-de-16-in-2010.html
N-am auzit nimic in campanie despre asa ceva.
Varianta cu PNL la guvernare mi se pare cea mai plauzibila, mai ales ca au mai fost impreuna si nici nu au avut conflicte atat de mari ca atunci cand PDL a guvernat cu PSD ( au rezistat totusi patru ani, nu?).
Care 4 ani, Adrian? A fost 1 an…dupa aia PNL a rezistat la putere cu ajutorul din umbra al PSD.
Basescu a incercat din rasputeri sa il dea jos pe Tariceanu. Dar Constitutia nu ii permite sa revoce premierul.
Mai are acum cineva dubii pe cine a sustinut Vantu, cand ieri, fara ca rezultatul alegerilor sa fie validat, Realitatea TV prezenta interviuri cu Geoana, spunand cum isi va da demisia daca pierde alegerile. Implicit, Realitatea TV-i cerea demisia lui Geoana, dupa ce Vantu i-a dat „glontul” fatal in timp ce prostimea vota nauca cu Basescu, nreusind sa desluseaca nici macar evidente simple ce sa mai asteptam intelegerea altor chestiuni mai complicate, gen Hayssam.
Ca sa nu mai vorbim de mult anuntata conferinta de presa cu dezvaluiri a lui Vantu de pe 7 decembrie, care s-a evaporat … va dati seama cum il are Marinarul la mana?
@ Horia
Ai perfecta dreptate. Promitea dezvaluiri, nu vreu sa ma gandesc ce i-o fi promis mincinos si lui Geoana si cum l-a prostit. Nu ca ar fi fost foarte greu…
Crin Antonescu: PNL ar putea intra la guvernare cu PDL daca va avea premierul.
Deci…..Romania, te iubesc!
Cum ar fi ca PSD sa dovedeasca frauda?
Horia visezi frumos. Iti imaginezi ca si PDL are dovezi ca ce PSD a fraudat la randul lui. Si da, Vantu l-a sustinut pe Basescu din umbra.
Nu ar fi greu. Problema e cati mai sunt langa Geoana. Daca sunt suficienti, nu e greu sa dovedeasca frauda. Daca il lasa singur…well…se face de cacao in continuare.
adrian, foarte bine ! Sa scoata toti toate dovezile care exista, indiferent de partid, sa vedem si noi care e treaba 🙂
Off topic: Vlad, nu asezi comentariile in ordine inversa? adica sa le vedem intai pe cele mai noi?
PS. Ma scuzi ca incerc sa fac eu regulile la tine acasa 🙂
Imi place ca intai votam si apoi ne intrebam ce urmeaza, nu invers!
Daca s-ar repeta alegerile prin decizia Curtii, ar insemna ca Romania mai are o sansa la libertate deplina si democratie, ca institutiile mai functioneaza, ca nu ne-am predat cu totul. Am totusi foarte mari rezerve, deoarece in Romania lui Basescu, tot ce tine de stat a fost murdarit.
Ma tem ca, daca se repeta alegerile, Basescu iese mult mai categoric, si asta datorita gafelor pe care Geoana pare predispus sa le faca … cu frauda sau nu … oricum, mi-e greu sa cred ca se va lua o astfel de decizie, chiar si cu dovezi de fraudare
Totul e cumplit.
@Darael
As vrea s-apuc si eu macar cateva bomboane de pe coliva lor!
Tariceanu se dovedeste un frustrat care ar fac orice sa -i ia locul lui Crin. Poate il asteapta Stolo si noi il retinem. Eu propun ca Tariceanu sa intre in PD-L si sa -l propuna Basescu prim-ministru. Ar fi genial, ar fi comedia suprema, bascalia totala.
Eu zic ca…no way 😉
Vrabia, malai viseaza 😀
Darael, vreau şi eu o porţie de colivă! Mor de poftă!
Mai există varianta – improbabilă – ca să fie declarat de curtea constituţională geoană preşedinte.
Oare o sa-i mai dea voie Basescu lui Tariceanu sa poarte papion, in cazul in care il pune prim -ministru? Eu cred ca nu…:) dar ce nu face Tariceanu sa se mai lafaie putin prin Palatul Victoria, renunta si la demnitate si la papion.
Un scenariu asa de noapte: totul e un blat PDL-PSD, nu Geoana, ca el pare nevinovat, ci altii din spate (as zice Hrebe si Dragnea, care par eminentele cenusii acolo), cu sprijinul „mogulilor” (as zice Vantu cu Patriciu), ca Basescu sa iasa presedinte, iar guvernul sa fie facut, „in interes national”, din nou, de PDL cu PSD, de data asta pe durata mai mare. 🙂 Asa s-ar explica:
– cum de a iesit Geoana presedinte la PSD, in conditiile in care clar n-are fata, era omul cel mai bun care sa fie batut de Basescu
– de ce a iesit Patriciu cu dezvaluirea despre caseta cu copilul, in conditiile in care mogulii erau tema predilecta de campanie a lui Basescu. Caseta a fost scoasa special ca sa-i indarjeasca pe cei nehotarati, dar care tindeau spre Base, si care au venit sa voteze indignati de cum vor sa-l faca comunistii pe marinar (eu cunosc astfel de oameni).Plus, de ce n-a iesit caseta inainte de turul 1, daca chiar vroiau sa-l faca pe Base ? Pt ca era posibil sa intre Crin in turul 2.
– de ce l-a chemat Vantu pe Geoana la el inainte de dezbatere (de ce s-a dus, e prostia lui) si mai ales de ce a vorbit a doua zi Vantu la tv, cand a zis ca l-a relaxat pe Geoana, nemaivorbind ca „probele” au aparut in Catavencu, care nu mai e demult obiectiv
– de ce a iesit PSD de la guvernare cu 2 luni inainte de alegeri, desi aveau Ministerul de Interne, si astfel puteau preveni orice frauda: ca sa aiba teme de campanie, ca n-o puteau face de la guvernare, si ca sa previna intrarea lui Crin in turul 2, care ar fi avut o sansa mult mai mare daca era singurul din opozitie
– de ce Hrebe, care are mare experienta la capitolul alegeri si e uns cu toate alifiile, „n-a stiut” duminica la ora 9 ca cifrele il indicau pe Basescu ca si castigator, si l-a lasat pe Geonica sa topaie ca un copil in direct, discretandu-se definitiv
In conditiile astea, treaba cu fraudarea e doar modul in care se va justifica de ce Geoana nu-si da demisia din PSD. Au nevoie de el si in continuare pt ca e usor de manipulat, iar el, bietul, chiar vrea sa fie presedinte de partid, sperand la un mandat peste 5 ani.
Asta ar insemna, pt viitor:
– dupa multe discutii despre fraudare si mult tam-tam, ca sa mai fiarba tara si sa-l mentina pe Geoana in functie, sa nu se ia de el membrii de partid si sa-l dea jos, Curtea Constitutionala va respinge actiunea PSD si-l va valida pe Base
– dupa multe tatonari pt formarea guvernului, cu „mare sacrificiu” si cu bau-bau-ul neprimirii banilor de la FMI, se va reface marea coalitie, visul lui Basescu, iar bajetii isi vor imparti, la fel ca in 2009, tot ceea ce inseamna functie publica in tara asta, in mod egal – ca, deh, asa a fost la alegeri, 50-50, o imparteala ciudata de stransa – si nu se vor deranja unii pe altii in urmatorii 3 ani
– tergiversarea cu guvernul permite si niste negocieri cu PNL-istii pt care exista dosare – vezi Tariceanu, care si-a sters imediat flegmele primite de la Base si se vrea in guvern – care ar putea sa rupa partidul in 2, la fel ca in 2006 pt ca a devenit incomod de puternic si periculos pt viitor
Victime, cel putin pana la proba contrarie:
– Geoana, inocent si penibil, care nu va fi niciodata nimic,
– Crin, cam cea mai credibila figura din politica la ora asta (ramane de vazut totusi care e treaba cu Patriciu si Crin, dar eu suspectez ca Patriciu a incercat sa-l faca si se vor rupe relatiile in curand)
– noi 🙂 care ne-am agitat campania asta si ne-am indarjit, si care o sa ramanem iar cu buzele umflate – victime sigure
Ce ziceti, merge ??
De fraudat au fraudat toti. Chiar si in primul tur au avut scorurile umflate cu pompa. Vadim a avut dreptate mereu.
Mda! Frumoasa e patria mea cu tot ce misca si gandeste in ea!Numai ca jumate a inceput sa gandeasca cam stramb! Nu in totalitate, dar incetul cu incetul se dau pe brazda si daca le spui ca o portocala cu o portocala egal doua portocale si un mar rosu cu un mar rosu egal doua mere rosii ei or sa spuna ca nu! Pai cum nu? 1 + 1 egal 2! Pai…NU! De ce? Pentru ca dincolo avem portocale! Si? Pai 1+1 egal 2, dar numai la portocale!
Din pacate oameni de cultura, oameni care traiesc langa tine zi de zi cu care interactionezi si pe care ii simpatizezi, oameni ai caror IQ/pregatire/experienta iti sunt chiar superioare, oameni pe care i-ai crezut responsabili si corecti, oameni in care ai vazut un model… etc, in momentul in care vine vorba de politica devin obtuzi, incrancenati si uraciosi, sistemul de referinta pe care il au devine deformat de o ura sau masura gresite sau altceva ce nu imi pot explica. Devin sclavii unor deprinderi pe care, ca oameni normali, apolitici, le blameaza pe fata: incoerenta, minciuna, tratarea cu monede diferite a aceleiasi situatii, aroganta, nimicnicia, furtul, grosolania si in cel mai rau caz lipsa onestitatii!
Schimbarea este atat de brusca si de radicala incat spectatorul (care poti sa fii si tu) are impresia ca traieste pe viu o scena dintr-o alta piesa nu din cea pe care o jucam cu totii in cotidian.Ruptura este atat de puternica si de neasteptata incat te astepti ca totusi sa ti se spuna ca a fost o gluma sau sa apara o camera de filmat inspatele tau si toata lumea sa rada de tine ca ai fost filmat cu camera ascunsa. Dar nu se intampla asa, omul din fata ta se transforma intr-o fiara fara ratiune, incrancenata si plina de ura, pana in momentul in care discutia politica se incheie. Dupa care la fel de brusc cum a inceput, „piesa” ia sfarsit si ne trezim din acel vis urat pentru a reintra in normalitatea de zi cu zi, cu aceeasi oameni calzi si blanzi si intelepti pe care ii aveam langa noi si pana atunci!
Oare in timp o sa ma molipsesc si eu? E la fel de contagioasa aceasta boala precum gripa”noua”??? Sa ii dam si o denumire zic (vreau sa mi se spuna Nasu’:D) – portocalita sau pedelita cronica!
Concluzie: Viata e frumoasa si merge inainte! Sa lasam politicienii sa isi faca de cap iar noi sa ne vedem de viata noastra, sa ne bucuram in fiecare clipa de ce avem, sa traim fiecare clipa la intensitate maxima si sa alegem pentru noi NUMAI lucrurile bune care se intampla! Sa va dau un exemplu:
– nu va fi degringolada schimbarilor – asta e un aspect pozitiv, nu?
Din pacate altul nu mai imi vine la ora asta, asa ca inchei acest comentariu si asa mult prea lung! Noapte linistita!
Bai, da’ pe unde-o fi Alina ?
Sa nu fi facut ceva necugetat….