Cine are urechi de auzit, aude, și cap să înțeleagă, înțelege:
Leul a luat-o la vale. De ce? „BNR nu poate păstra și dobânda și cursul, undeva dezechilibrele macroeconomice trebuie să crape”, spune unul dintre economiştii citaţi de cursdeguvernare.ro.
Vulnerabilitatea cursului valutar e în creștere în 4 țări: Ucraina, Filipine, Argentine și România. Risc mai mare decât în aceste țări este doar în Venezuela.
Între timp, deficitul de cont curent e în creștere (adică importăm mereu mai mult decât exportăm) și se îndreaptă spre un nivel nesustenabil. Toate statele din estul Europei, foste comuniste, sunt pe plus. România nu doar că e pe minus, dar deficitul se și mărește de la an la an.
Guvernul României folosește date false pentru a „construi” bugetul (și tocmai a suspendat legea responsabilității fiscal-bugetare, care pedepsea folosirea de date false pentru construcția bugetului). Exact Grecia anilor 2000.
Ministerul Finanțelor nu mai reușește să se finanțeze din piața internă. Oricum, sectorul bancar intră pe pierdere, ca urmare a Ordonanței Vâlcov, dar asta nu impresionează pe nimeni, sindicaliștii cer creșteri salariale de 50%.
Economia mondială frânează. Creșterea economică a Chinei este sub așteptări.
În încheiere, vă las aici, spre ascultare și înțelegere, și comentariul de luni al lui Moise Guran. El e foarte optimist. Zice că vom fi cu toții milionari:
PS: Încă un lucru. Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a mărit din nou salariul minim, de data asta cu 300% (de șase ori anul trecut, abia prima dată în 2019 acum). Cu noul salariu ar putea fi cumpărat… un kil de șuncă, asta dacă s-ar găsi. Dar are lumea bani, fără nicio discuție.

24 comentarii Adaugă comentariu
Sa se voteze dom’le cursu’ in parlament cu p mic.
Urmează.
Să dea mai puţin, să ajungă la toată lumea!
Stai asa, ca Daniel Zamfir mai are putin si stabileste el si cursul valutar si ROBOR-ul.
In 1989, cursul oficial leu-dolar era de 15lei/dolar. Era o fictiune, tinuta din pix de guvernare. Aia care aveau curaj sa cumpere la negru (faceai puscarie pentru asta, daca te prindeau), dadeau si 40-60 de lei/dolar,
Nu vad de ce actualii guvernanti sunt mai prosti, daca a putut Ceausescu, pot si ei. Sa puna cursul din pix (1 leu=1 euro, ca sa dea bine) si sa blocheze accesul populatiei la valuta. Cursul valutar o sa fie doar o fictiune, cum era si in 1989. O sa avem salarii medii de 3000 de euro in felul asta, va dati seama? Din pixul lui Valcov.
P.S. Ce s-a intamplat dupa ce s-a spart buba: imediat in 1990, cursul s-a stabilit prin decret la 21 lei/dolar. In octombrie a ajuns la 35 lei/dolar, in 1992 am spart bariera de 100 lei/dolar.
Ideea e ca, oricat am marit salariile in lei, pana am ajuns milionari, salariul in dolari a aratat ca nu poti fenta economia. Am stat cu salariu mediu intre 65 de dolari si 100 de dolari din 1990 si pana prin 2002-2003, daca nu ma insel.
Mai bine sa ievalueze Tudorel cursul valutar.
Tudorele, fa ceva!
Ii face un referat la cursu’ asta de vreo 35 de pagini si un rezumat de 10 de nu se vede.
Amatori!!
Sa se dea un OUG sa fie euro 4 lei fix. ( ce atata matematica )
Vine.
Inainte de china care nu va mai creste cu 6.6% ci „doar” cu 6.3%, mai important e faptul ca germania si franta sunt pe reducere a cresterii economice puternice, unii analisti vorbesc chiar de recesiune spre sfarsitul lui 2019. Germania din cauza modificarii normelor de emisii si a caderii pietei auto din china iar franta din cauza manifestatiilor vestelor galbene si a masurilor populiste ale lui macron care incearca sa stopeze revoltele.
Nu poti sa stii cata crestere are China. nici macar daca are crestere sau scadere. 6,3% sau 6,6% sunt estimari bazate pe datele oficiale furnizate de chinezi. Chiar unii dintre oficialii chinesi au recunoscut faptul ca atunci cand calculeaza PIB-ul local al provinciei pe care o conduc umfla cifra cu o treime cel putin, iar daca afirma ei asa ceva sunt toate sansele ca falsul sa fie cu mult mai grosolan. Pur si simplu e inutil sa faci calcule pe baza fanteziilor debitate de departamentele de propaganda din tarile comuniste. Intr-o tara normala falsificarea datelor economice se pedepseste. In tarile comuniste, aceste date sunt considerate secret de stat capital, de care depinde siguranta regimului. Cel mai probabil, ajungi sa faci puscarie pentru spionaj sau tradare daca furnizezi date economice corecte.
Probabil vor face ca in Bulgaria vor seta un curs fix prin lege, poate prin OUG 🙂
Ala e Consiliu Monetar, e cu totul alta mancare de peste
Cu ce dobândă or fi obligaţiunile date ieri având în vedere că emitentul nu are buget valabil la data emiterii?
În mod normal, dacă nu erau probleme serioase de cash, oricine amâna operațiunile astea. Dar e foame de bani la stat. De notat: alocațiile/indemnizațiile de creștere întârziară luna asta 4 zile
Vâlcov și Dragnea sunt briganzi, la ei e risc asumat să mai intre la pârnaie. Dar Teodorovici și Dăncilă oare nu au stress? Subminarea economiei naționale, somethin’. Plus că Orlando e și mai păpușel, așa…îl fac naiba hoții mireasă pe acolo
Fratilor!Eu demult nu(mai)cred ca viitor de aur,tara noastra are!Poate voi sunteti mai optimisti sau mai naivi.Nu-mi ramane decat sa raman in cercul meu de broscari,cat ne-or mai lasa astia sa circulam cu masini vechi de 50 de ani,sa mai bem un sprit,sa discutam despre broaste,patrie si Dumnezeu….
Mie mi-a placut in Bari.
Daca nu te incurci cu Sacra Corona Unita, poti sa te stabilesti si in Bari.
Totul este sa nu il superi pe un Livio Dragneati local ceva 🙂
Dacă nici băncile nu ne-ar fura și să nu se facă apologie ( https://www.petreanu.ro/guest-post-totu-sistemul-bancar-nici-dracul-chiar-negru/ ) pentru dânsele și domnul Manole, ce bine ar fi…
4.75 azi. crestere de 1.05% intr-o saptamana crestere. Cine de aici stie cat inseamna asta in dobanda bancara? Ala io ala io ala io …. hai hai nu fiti sfiosi.
Am pus un zero si o crestere in plus. 1.5%+e de fapt.
E un atac speculativ pe leu, aseara ajunsese la 4.78 pe interbancar.
0.91% + intr-o zi are echivalentul unei dobanzi de de 330%.
Pai, mutati-va toti in Alianta Vestului si o sa va fie mai bine… :))
Pai daca suntem ipocrizi. Avem fix ce meritam- acum de ce nu iesiti si tu si Guran sa dati flori la jandarmi si sa strigati fara violenta?!?? Aaa?