Daţi-ne centrul vechi înapoi!

Am fost zilele trecute (din nou) în centrul vechi. Îmi vine să şi râd când văd cum arată scris – „centrul vechi”. Parcă-ar fi vorba despre vreun oraş medieval înconjurat de ziduri crenelate, cu clădiri din lemn şi piatră, uşor scufundate, sub apăsarea secolelor, în pavajul lustruit al străzilor. Aşa, cam ca-n locurile alea pe unde căscăm noi gura când zburăm low-cost spre vreun oraş european.

Nu e nici un „centru”, vechi sau nou. Sunt doar vreo trei, patru străzi practicabile, unde sunt nişte cârciumioare decente. Acum, că s-a încălzit afară, patronii au scos mese şi scaune afară. Minunea minunilor, nu sunt de plastic. Sunt meniuri la intrare, ca pentru turişti.  Sunt şi niscaiva turişti străini – merg în grupuri compacte; care are cameră foto, o ţine strâns; li s-a explicat tuturor că-s în Bucureşti. Mai sunt şi nişte câini comunitari, graşi şi somnoroşi, câţva puradei care cerşesc fără prea mare convingere şi un tip cu joben şi flaşnetă. Flaşneta are o manivelă aşa, doar pentru decor. Dacă ai răbdare, observi că şmecheria cântă şi când nu învârte de ea, dar e o răutate să-l pândeşti aşa, te faci că nu vezi şi treci mai departe.

Dar, peste toate, e lume multă, mai ales pe-nserat, când poţi fi îngăduitor cu locul şi cu decrepitudinea clădirilor. De fapt, e uluitor de multă lume – şi o stare neaşteptată de veselie şi de chef de viaţă. Locul are farmec, aşa, decrepit şi abandonat cum e.

N-a fost nevoie de mare lucru ca să fie animat din nou. Două străzi reparate, stâlpi de lumină noi, de data aceasta şi cu becuri funcţionale, câteva cârciumioare mai răsărite. Bucureştenii vor cu disperare un loc în care să socializeze în oraşul lor.

Sigur, ideea e să nu mergi ziua în centrul vechi. Atunci se văd toată mizeria şi tot jegul, toate clădirile abandonate, rechiziţionate cine ştie când de familii fără carte (chiar şi de identitate), fără istorie şi fără viitor. Noaptea, cartierul acesta arată, timid, ce-ar putea fi. Ziua, redevine ce n-ar fi trebuit s-ajungă niciodată.

Ce e de făcut? Aici sunt de acord cu Zoso. Câtă vreme impozitele pe clădiri sunt modice în astfel de zone istorice, nimic nu va urni de-aici ocupanţii. Pot sta cât vor în ele şi pot să nu facă nimic pentru casele în care locuiesc – n-au nici banii, nici voinţa necesare. Unii n-au nici măcar bunul-simţ pentru o curăţenie generală. Pur şi simplu, nu-i costă nimic s-aştepte – vor deteriora locul până nu va mai rămâne nimic din el, apoi se vor muta altundeva. Poate în alte case abandonate sau poate în câmp – pentru unii, nici n-ar fi o noutate.

Un senator PDL propune un soi de taxă „de solidaritate” pe toate imobilele noi. Calculată pe metrul pătrat, această taxă ar trebui aplicată tuturor celor care-şi construiesc o casă, un sediu, un bloc sau un cartier, iar banii ar trebui folosiţi „pentru refacerea clădirilor-monument”. „E o datorie civică să avem grijă de aceste clădiri”, spune iniţiatorul. Nu-l poţi contrazice – dar e, în primul rând, datoria celor care stau în casele respective. Apoi, e datoria primăriilor să se asigure că există regulile necesare pentru întreţinerea clădirilor-monument şi că sunt şi respectate. În ce măsură e de datoria locuitorilor din Sibiu să plătească pentru renovarea unor case abandonate din Bucureşti, asta e mai greu de explicat, mai ales că sibienii şi-au rezolvat probeleme de la ei de-acasă fără să ceară bani bucureştenilor.

Să presupunem că legea asta ar fi adoptată. Să presupunem, chiar, că se vor şi aduna nişte bani la buget şi că nu vor fi furaţi, cu totul, de firmele băieţilor deştepţi. Să ne imaginm că vor fi şi renovate niscaiva case prin centrul vechi al Bucureştiului.

Aşa, şi?

Locatarii nu vor avea mai multă grijă de casele respective – ba, înclin să cred că dimpotrivă, că dacă s-au găsit nişte fraieri ca să le cureţe locul, sigur mai vin şi data viitoare, nu?

Centrul vechi trebuie pur şi simplu eliberat de ocupanţii abuzivi – şi de toţi cei care nu-şi permit nici măcar o zugrăveală. Cele două căi – evacuarea celor fără acte şi impunerea unui sever regulament urban pentru zona respectivă.

În fine, centrul vechi va arăta aşa cum trebuie când locul va fi cumpărat de oameni care-l înţeleg ca pe o afacere, care vor investi în curăţenie şi în bun gust. Nici măcar nu e aşa complicat. E doar nevoie de voinţă şi de viziune.