FITS 2010 – se poate, chiar şi în România

E ceva cu Sibiul care mă face să cred că se poate – chiar şi în România. De câţiva ani încoace, când vreau să mă simt bine într-un oraş din ţara mea, mă duc în Sibiu. Are partea lui de moştenire gri, desigur – ce loc din ţară a scăpat de urbanistica fără viaţă a naţional-socialismului ceauşist? – dar ce a rămas, a întinerit. Îmi place centrul vechi – şi-mi plac oamenii care populează locul. Au idei, au o energie lăudabilă şi au o anume mândrie de a fi sibieni.

Găseşte aşa ceva în Bucureşti, dacă poţi.

Peste 10 zile începe în Sibiu Festivalul Internaţional de Teatru. Abrevierea este FITS 2010. Mă încântă cum sună. Este „fiţa” pe care băieţaşii şi fetiţele de fiţe n-o vor pricepe în veci. Bate-i cu propriile lor arme.

Festivalul ţine din 28 mai până pe 6 iunie. În cifre, arată aşa: participanţi din 70 de ţări, care prezintă 350 de evenimente ce se desfăşoară în 66 de spaţii de joc. Zilnic, sunt aşteptaţi 35.000 de spectatori.

FITS 2010 este acum la a 17-a ediţie. Ca amploare, este considerat al treilea festival de arte ale spectacolului din lume. În orice caz, e unic în România. Gândiţi-vă ce înseamnă să organizezi aşa ceva. Bucureştiul, cu toată forţa lui şi banii lui şi aerele lui de capitală, n-a putut mai mult decât să bage un cârnat în Cartea Recordurilor. Şi mai era o chestie cu nişte tipi îmbrăcaţi în Moş Crăciun. Ä‚ştia sigur au fost greu de coordonat.

O să fiu şi eu la Sibiu, câteva zile. Am de văzut o mulţime de spectacole – fie în săli, fie în pieţe, fie pe străzi. E doar dificultatea alegerii la mijloc. Puteţi vedea programul festivalului aici. Puteţi rezerva bilete online (chiar aşa!) aici. Ştiţi cât costă? Cele mai multe, între 5 şi 10 lei. Cele mai scumpe sunt 30 de lei. Cele din pieţe şi de pe străzi… preţul unei beri, după, evident.

Iar sentimentul că, măcar pentru câteva zile, faci parte dintr-un eveniment cu valoare de excepţie în ţara ridicărilor din umeri?

Ştiţi deja: nepreţuit.

PS – bun, e ceva cu Ardealul, nu doar cu Sibiul 🙂 Iaca, m-a sunat Nicu Bendea, furios cum numai un profesor de mate poate fi pe aşa un nepriceput de Mitic: „păi bine, maestre (asta a fost la ‘şto – n.m.), scrii aşa frumos despre Sibu şi despre Cluj de ce nu?”. Au fost şi martori – era cu echipa la Casa de Cultură a Studenţilor, o sală cu o acustică remarcabilă. Mi s-a cutremurat ciocănelul pe scăriţă de la ecou.

Dacă n-aţi auzit de Nicu Bendea, înseamnă că nu ştiţi ce-i aia să muriţi şi să-nviaţi de 10 ori pe minut – şi să mai cereţi, mai mult, mai mult, încă!

Nicu Bendea este acel comediant din cauza căruia a trebuit să-mi schimb cămaşa când am petrecut la Irish Pub, în Cluj, cu el, cu Groparele (casă de piatră, bre), cu Adi Hădean şi cu Andrei Crivăţ. Mi-am schimbat cămaşa pentru că era udă de lacrimi – lacrimi de râs. Am schimbat-o cu o canadiană, că altceva n-aveam la mine – şi dup-aia m-au îmbătat cu palincă de 20 de ani şi nu mai ţin minte nimic.

Nicu Bendea şi echipa de la Comedica au miercuri seară, de la ora 20, spectacol la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj. M-au invitat şi pe mine. Sigur că da, mereu puşi pe glume – câte cămăşi cred ei că pot eu schimba, totuşi, pe minut?

Maestre, dom’ profesor, baftă şi sală plină! Stimaţi clujeni şi, mai ales, dragi clujence (ah!) eu m-aş duce negreşit, în locul vostru. Voi râdeţi mai potolit, aşa, nu sunteţi în nici un pericol.

Mno.