Gargaragii și consecințe

„Sunt decenii în care nu se întâmplă nimic și sunt săptămâni în care se întâmplă decenii” – citatul îi este atribuit lui Vladimir Ilici Lenin și, chiar dacă nu l-o fi rostit, de fapt niciodată, sigur l-a înțeles, pentru că i-a aplicat fără scrupule semnificația profundă, într-un experiment distopic pe un popor întreg.
După decenii de creștere, istoria a intrat într-o vrie din care nu știm cine și cum va mai scăpa nevătămat.

Cea mai puternică țară a lumii a ajuns pe mâna unui iresponsabil care o conduce cum conduce un psihopat mașinuțe bușitoare.

Donald Trump a provocat o criză globală, declanșând un război fără ieșire onorabilă în cea mai sensibilă zonă geostrategică a Pământului. Președintele Americii se-ncurcă acum în propriile minciuni, declarând victorii, dând ultimatumuri, anunțând negocieri de pace și amenințând cu distrugerea totală de mai multe ori pe zi, într-o dezordine literalmente psihotică. Ieri, de pildă, s-a trântit pe jos, pe rețelele sociale, într-un nou tantrum, amenințând că Statele Unite nu-și vor mai respecta obligațiile față de parteneri și aliați pentru că aceștia nu au intrat și ei în războiul pe care l-a declanșat împotriva Iranului – de altfel, fără a se consulta cu ei și fără măcar a întreba pe cineva ce crede despre idee.

Dl Trump a dorit schimbarea regimului de la Teheran și tot ce-a obținut a fost înlocuirea ayatollahului tată cu ayatollahul fiu, care e și mai radical.

Dl. Trump a vrut distrugerea sau capturarea uraniului îmbogățit al Iranului și uraniul e încă bine ascuns, cu zero șanse de a fi capturat.

Pentru a marca aceste autogoluri istorice, dl Trump a cheltuit până acum 1 miliard de dolari pe zi din bugetul Statelor Unite.

Iar singurul obiectiv rezonabil care mai poate fi identificat acum este redeschiderea Strâmtorii Hormuz, adică să se revină la situația de dinaintea războiului. Iată ceva atât de absurd încât este aproape imposibil de comentat: obiectivul războiului dlui Trump ar fi să se anuleze consecința începerii războiului de către dl Trump.

Riscul extinderii regionale a acestui conflict este în creștere. Zi de zi, Iranul mai lovește un petrolier din Golf, o rafinărie, un port, un depozit – nu-i nevoie de multe astfel de atacuri, și nici măcar de multe lovituri reușite, ci numai de a demonstra că, în strâmtoarea acesta claustrofobic de îngustă, acționează un actor militar și politic hotărât și capabil să blocheze traficul naval prin mijloace violente.

Ideea de escortare a petrolierelor prin Hormuz este în același timp ridicolă și de coșmar. Paradigma războiului s-a schimbat fundamental în ultimii ani – am trecut de la loviturile de precizie, cu echipament militar extraordinar de sofisticat și prohibitiv de scump, la precizia militară de masă, cu roiuri de drone primitive, ieftine, și ucigător de eficace prin număr. Ce poate face un distrugător trimis să protejeze un petrolier mai lung decât Casa Poporului când acesta e ținta unui atac simultan cu zeci de drone aeriene și acvatice? E suficient să treacă una singură și atacatorul și-a atins obiectivul.

În termeni militari, Iranul menține așadar inițiativa, decide unde și când să lovească și controlează câmpul de bătălie. Adică dictează ritmul confruntării și obligă adversarul să lupte acolo unde nu poate câștiga. Că ne place sau nu, Iranul duce cu măiestrie un război asimetric de manual. Nu că aș avea vreo simpatie pentru regimul teocratic de la Teheran, care își ucide cu zecile de mii cetățenii care îndrăznesc să demonstreze împotriva ayatollahilor și care finanțează de zeci de ani diverse mișcări teroriste, destabilizând întreaga regiune, dar realitatea trebuie observată.

În România, noi stăm cu ochii pe prețul carburanților și pierdem vremea cu certuri pe reducerea selectivă a taxelor – “dar de ce doar la motorină și nu și la benzină?” – când, de fapt, prețul la pompă va deveni, curând, cea mai mică problemă din torentul cu care ne vom confrunta. Blocarea Strâmtorii Hormuz printr-un război catastrofal de prost gândit, și bombardarea de către Iran a facilităților industriale ale celorlalte țări din Golf, sugrumă lanțurile de aprovizionare nu doar pentru țiței, gaz și carburanți, ci și pentru diverse alte materii prime și echipamente cruciale pentru funcționarea economiei globale.

Situația se deteriorează rapid – atât de repede încât, ieri, Comisia Europeană a cerut statelor membre ale Uniunii să se pregătească pentru măsuri de reducere a consumurilor și să se consulte pentru a adopta politici comune în această privință – și e ușor de înțeles de ce: în piața comună a Uniunii, contagiunea dezechilibrelor de aprovizionare este garantată.

Și acum, să privim spre noi înșine.

Unde este România în acest vârtej monstruos al istoriei?

România este la granița celui mai devastator război terestru din Europa, după cel de-al doilea război mondial, și una dintre țintele predilecte ale operațiunilor de destabilizare și dezinformare din partea Rusiei. O țintă deja făcută ciur, dacă e s-o spunem drept.

A început acum încă un război, nu chiar așa departe, care ne afectează profund și e de natură să creeze mari dificultăți financiare și economice și, pe cale de consecință, instabilitate suplimentară.

Aceste șocuri cumplite, care pot destabiliza societăți mult mai echilibrate, ne lovesc, seismic, în mai proastă perioadă posibilă pentru noi – financiar, economic, politic.

Avem o clasă politică epuizată, cu partide care și-au distrus cu îndărătnicie, ani la rând, orice urmă de credibilitate și respect din partea electoratului. Establishmentul actual este, de aceea, pus sub presiune și se confruntă cu provocarea nou-veniților politici populist-extremiști. E foarte posibil ca aceștia să câștige majoritatea în următoarele alegeri. Ca de obicei în situații de criză, alegătorii se orientează spre pseudo-soluții radicale – și, ca de obicei, aceste partide nu pot inventa alte legi economice și alte realități, chiar dacă pretind c-o pot face, ci doar agravează dramatic problemele.

Ei bine, în aceste condiții-limită, în care la conducerea României e nevoie, mai mult ca niciodată, de inteligență, viziune, calm, spirit de sacrificiu, un mare gargaragiu politic, care acționează ca șef al PSD – adică dl. Sorin Grindeanu – a reușit cumva (contra)performanța de a propune României instabilitatea ca model de guvernare.

Asta a venit ca o justificare a consecințelor inevitabile pe care le au și le vor avea atacurile furibunde, zilnice, ale PSD împotriva premierului Bolojan. Drumul pe care s-a angajat PSD duce direct la destrămarea acestei coaliții de guvernare și la acutizarea crizei.

Așadar, aflat la Brăila, la o reuniune cu colegi de partid, dl Grindeanu a declarat, textual: „Am văzut în Bulgaria, de exemplu, în ultimii 3–4 ani, (că) au fost opt sau nouă runde de alegeri anticipate. Ratingul de țară este mai bun decât al României astăzi și nu puteți să îmi spuneți că opt sau nouă runde de alegeri au însemnat stabilitate politică. Stabilitatea politică este bună doar atunci când aduce prosperitate.”

Este ceva atât de grotesc și toxic încât nu poți să nu te-ntrebi dacă dl Grindeanu se află cumva în slujba dușmanilor acestei țări. Asta, sau o șubrezenie intelectuală deplorabilă, care-l împiedică pe șeful PSD să înțeleagă diferența dintre corelație și cauzalitate.

Adică să priceapă că Bulgaria are rating de țară mai bun ca România nu datorită celor 8-9 runde de alegeri anticipate, ci datorită unor politici economice total diferite de ale României.

Bulgaria are un deficit comercial de sub 3%, de ani de zile, iar aceasta a fost și una dintre condițiile pentru admiterea țării în zona euro. România pe care ne-a lăsat-o dl Ciolacu, anul trecut, avea un deficit de 3 ori mai mare și nu mai are nicio șansă să intre în zona euro cel puțin o generație de-acum înainte.
Țara noastră va trebui să plătească anul acesta 11 miliarde de euro doar ca dobânzi la creditele luate – cum ar spune dl Grindeanu – ca să aducă prosperitate. România se apropie de un nivel de două treimi al datoriei publice raportată la PIB. Bulgarii sunt sub 50%. Leva bulgărească a fost legată de marca germană și de euro, de aproape 30 de ani încoace – asta a redus flexibilitatea economică, pe de o parte, dar a și împiedicat guvernele de la Sofia să tipărească bani și să dea cu mite electoraliste în populație, ceea ce e singurul lucru pe care-l pot imagina pesediștii ca așa-zisă politică de dezvoltare – uite unde ne-a adus asta.

Ce lux fatal ne pregătește acest politicard îmbibat cu luxul sinecurilor, al protocolului de stat și al avioanelor Nordis! Noua doctrină Grindeanu: instabilitate, trântirea propriului guvern, alegeri anticipate, criză politică în vremea scufundării unei întregi istorii!