E instructiv să priveşti la tv peste umerii invitaţilor, către public, la tocşourile atât de bogate încât îşi pot permite să închirieze asistenţă. Oamenii ăia se-nscriu pe listele de casting cu speranţa unui câştig poate mic, dar uşor şi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al producătorului, poate chiar agreabil. Să nu-i condamnăm, mai ales că bănuţul lor e greu obţinut, mai greu decât vă puteţi imagina.
Problema figuranţilor este că nu toţi nimeresc la balet, glume sau scandal. Unii sfârşesc, ghinionist, pe centura politicii, la dezbateri. Urmează o epică încleştare cu somnul. În penumbra planului doi, se întâmplă eroisme: grimase, ochi bulbucaţi, sprâncene arcuite, foieli disperate, gesturi instinctive de apărare faţă de tentaţia culcuşirii molcome, dulci, chiar acolo, chiar în poala vecinului de suferinţă. Este faza negaţiei. Figurantul va trece prin toate celelalte etape ale durerii – revoltă, fiind potolit fără milă de producătorul de studio, târguială, când se va strădui fără succes să adoarmă cu ochii deschişi, depresie, în timpul căreia ochii i se vor umezi în eaglă măsură de somn şi de auto-compătimire.
În fine, figurantul îşi va accepta soarta – poate nici nu-i chiar aşa de rău, chiar dacă unii vorbesc lucruri fără sens, tu te poţi gândi la ale tale sau chiar la nimic, şi chiar şi somnul trece, în mod paradoxal, dacă stai nemişcat, dar chiar complet nemişcat, şi te concentrezi asupra durerii sfâşietoare din şezut, asupra miilor de ace din amorţeala tălpilor, asupra cârcelului care îţi înnoadă muşchii cefei.
Atunci, figurantul capătă o privire goală, plată, mată. Falca îi cade uşurel, trăgându-i şi obrajii în jos, şi colţurile gurii. Este participantul perfect la şoul politic dâmboviţean: inert, fără opinie, un trup decerebrat care execută orice comandă fără dubii, în aşteptarea izbăvirii, raiul pe pământ, mântuirea: finalul emisiunii.
10 comentarii Adaugă comentariu
excelent… se aplica atat figurantului din studio, cat si spectatorului inert si redus la tacere de acasa, din fata televizorului; tocsourile astea au devenit masura impotentei sociale, cu cat sunt mai multe si mai virulente cu atat mai futile; superba observatia…
La spectatorul inert de acasa, sa ne ierte Dumnezeu, problema e la el, nu la soarta. Are toata telecomanda in mina, poate sa-si aline suferinta, sa ia o bere din frigider, sa inchida televizorul si sa faca flotari pe gresie sau sa-si mingiie nevasta din priviri. Nu-l plinge, ca si-o merita, daca n-a stins televizorul… 🙁
Turambare, exact, dacă în platou se petrec eroisme, în sufragerii se practică laşităţi 🙂
Ma intreb daca ar fi la fel de multi amatori, in cazul unei participari pe baza de voluntariat – „Hei, cine doreste sa-i asculte astazi pe ministrul Funeriu si liderii de sindicat din invatamant ? Nu aveti nimic de facut, puteti rade oricand, fara comanda.” sau „Veniti, veniti, azi vom discuta despre absorbtia fondurile structurale si de coeziune. Puteti plange de voie.”
Daca este sa trec de „spectacolul” politic din platou, si eu sunt un „figurant”, pe care se pune lumina reflectoarelor doar din 4 in 4 ani, si eu sunt unul dintre cei care stau ca pe ghimpi asteptand un deznodamant, si mie mi s-au impaienjenit ochii uitandu-ma dupa cei care, daca or sa vina, or sa … singura diferenta dintre platou si real este ca in platou, de bine de rau, mai iei un ban pe cand in viata asta, esti „buzunarit” ca sa asisti la „scalambaiala”. Si poti injura cu voce tare … da’ la ce ajuta ?
Bine evidentiat… de fapt figurantul este Romania… Romania prostita… otevizata…becaliata…nastasiata…basesciata… etc
si ultrashu MK cine e?
Traiasca un Show Pacatos si Nora pentru mama …. pai asta se vinde 😀
Putin cate putin, toti vom „capata privirea goală, plată, mată.”
Ce faceţi voi din limba asta?! Tocşoul… şoul… !!! O coborâţi la nivelul politicii !!!