Europa priveşte în abis.
În 10 zile urmează un summit european, iar presa va titra, cu siguranţă, „Întâlnirea ultimei şanse” – de această dată perfect întemeiat. Dacă liderii europeni nu vor lua deciziile potrivite, foarte probabil că nimic nu va mai putea opri panica pieţelor financiare. Sfârşitul monedei europene va deveni o chestiune de zile iar implozia Uniunii înseşi va trece de la posibil la probabil. Şocul dezintegrării va fi resimţit pe tot globul, provocând (cel puţin) o recesiune mondială.
Istoria are ironiile ei bizare. Soarta Europei e, din nou, în mâinile Germaniei. A ratat, traumatic, de două ori până acum. Îşi va înţelege Angela Merkel şansa, măcar în al 12-lea ceas?
Azi, 30 noiembrie, prăbuşirea pare nu atât îndepărtată, cât încă inacceptabilă. Dar în istoria acestui continent, multe tragedii au început într-o atmosferă de incredulitate. Cum să ne întoarcem la violenţă, haos, totalitarism, suferinţă? Prosperitatea europeană încă pare zilele acestea atât de firească, atât de naturală, ubicuă, într-un mod aproape automat, încât o lume profund diferită în rău este inimaginabilă.
Dar pacea aceasta europeană e o excepţie pe continentul nostru. În termeni istorici, 60 de ani de linişte sunt o clipire – iar ultimul război pe continent a avut loc în urmă cu numai un deceniu, dacă aţi uitat cumva.
Să zicem că un război în sensul propriu e, totuşi, cu totul improbabil. Europenii, care şi-au pierdut minţile cu totul în cele două conflagraţii mondiale ale secolului trecut, şi-au pierdut, probabil, şi orice chef pentru vreo altă încleştare pe viaţă şi pe moarte, pentru un număr imposibil de anticipat de generaţii de acum încolo. Vor fi, în cel mai rău caz, încăierări şi refugiaţi, dar nu va fi un cataclism.
Dar prosperitatea noastră? Cât de rău pot merge lucrurile?
Oricât de rău. Prin anii ’90, la ceva timp după ce naţionalizase valuta românilor, într-un gest disperat de menţinere a stabilităţii economiei, Teodor Stolojan a spus următoarele: „nu există limită în prăbuşirea unei ţări. Uitaţi-vă la Somalia”.
Oamenii au memorie scurtă şi vor mereu mai bine – sunt cele două condiţii ale progresului. Oamenii au uitat cum trăiau în anii ’90, ce însemna atunci succesul personal – să ai blugi turceşti luaţi de la consignaţie, să fumezi Assos şi să prinzi pepsi la litru. Oamenii au uitat cum trăiau chiar şi în 2000, când încă era un singur mall în România – ah, ce plictiseală, dar ce făceaţi, bunicule?
Prosperitatea europeană a avut un preţ: datoriile suverane. Am trăit din ce în ce mai bine, ghiftuiţi şi în pace (cine se ia la bătaie când are burta plină?) dar pe datorie. Italia – 2,113 miliarde dolari. Spania – 823 miliarde dolari. Grecia – 454 miliarde dolari. Franţa – 1.767 miliarde dolari. Germania – ach, so! – 2.446 miliarde dolari.
Uniunea Europeană: 16.000 de miliarde de dolari (la 30 iunie 2011).
Da ştiu. PIB, procentaje, America (Europa e altceva decât SUA) etc.
16 mii de miliarde de dolari datorie publică.
Pieţele au ajuns la concluzia că e prea mult. La fel ca în cazul oricărei bănci îngrijorate de îngrijorările clientului, finanţatorii datoriei publice a statelor europene au devenit bănuitori. Nu cred că statele mai pot achita ratele la credite şi nu le mai împrumută bani ca să-şi plătească ratele restante (decât la dobânzi mari, insuportabile). Statele se sufocă. Moneda comună le împiedică să ia măsuri individualizate de apărare. Guvernele cad la presiunea pieţelor.
Soluţii? Nimic care să funcţioneze fără greş şi, mai ales, fără dureri şi fără umilinţe – cedare de suveranitate, o uniune fiscală, o bancă centrală europeană care să tipărească monedă ca şi cum n-ar mai exista ziua de mâine.
Adică o altă lume, cu alte reguli.
La Atena, un nou guvern, la presiunea pieţelor internaţionale. La Roma, la fel. Dacă democraţia este dreptul poporului de a-şi alege conducătorii, atunci ce este ce s-a întâmplat în Grecia, în Italia?
Urmează un nou gen de dictatură în Europa. Dictatura pieţelor financiare, a creditorilor, a speculanţilor financiari. Politicienii au dat deja faliment – au mituit populaţiile până nu s-a mai putut. O să ne fie dor de politicienii noştri mărunţi, meschini, prostălăi, care se lăsau corupţi pentru o excursie în Dubai şi o haină de blană pentru amantă. Măcar ăştia erau vizibili şi, mai ales, erau umani. Cei ce vin sunt adevăraţii recoltatori de bogăţie, mecanizaţi, computerizaţi, insensibili şi hiper-eficienţi în stoarcerea popoarelor.
Euopa priveşte în abis iar abisul o priveşte în ochi, înapoi.
Mi-e teamă că, peste 20 de ani, vom privi în urmă la aceste zile şi vom spune – aşa s-au sfârşit Anii de Aur ai Europei.
42 comentarii Adaugă comentariu
Like it’s no tomorrow, asa o sa ne stoarca..
Uite instrumentul. 🙂
Foarte fain articolul, ai sintetizat bine starea Europei, doar că majoritatea încă se amăgesc cu Lasă mă că o să fie bine. O să fie bine, dar pentru cine?
Cred ca dictatura pietelor financiare ar putea fi sparta foarte usor la nivelul UE cu cateva directive anti-trust/anit-monopol (sau similare). Sunt legi comuniste, stiu, dar europenii se pricep la astea.
creșterea economică și prosperitatea cunoscute de Europa în ultimii 50-60 de ani scurși din 1945 nu puteau continua la infinit. datoriile se acumulează, populația se schimbă și îmbătrânește, se termină un ciclu, începe altul. și tot așa
Ai dreptate. Privim aceste constructii ale omului ca si cum s-ar fi dezvoltat singure. Dar ele sunt rezltatul unei viziuni si a unor decenii de eforturi. Si sunt si bune, si rele. Ceea ce ne lipseste acum e o viziune asupra lumii in care vrem sa traim, o viziune care sa ne permita sa construim altceva, sa reconstruim din ruina daca e nevoie. Dictatura pietelor nu e obligatorie, NOI o permitem si o luam drept lege a naturii. Eu visez la o lume in care pretul si profitul nu sunt masura meritului, in care de exemplu acceptam ca un sistem universal de sanatate sau educatie nu are nevoie sa fie profitabil sau eficient din punct de vedere financiar, pentru ca are o valoare intrinseca ce nu se poate masura in centi. O societate in care acceptam ca trebuie sa avem grija de cei vulnerabili, chiar daca ne costa, pentru ca scopul unei societati e sa ne ridice de la stadiul de animale, dominate de legea junglei. Acum ne privim fatalisti apocalipsa ca la televizor pentru ca nu suntem in stare sa formulam o alternativa, asa cum au fost formulate zeci si sute in istoria omenirii, bune si rele, de la revolutia franceza la iluminism pana la consensul neoliberal in care traim acum (si care ne ameninta supravietuirea).
” in care de exemplu acceptam ca un sistem universal de sanatate sau educatie nu are nevoie sa fie profitabil sau eficient din punct de vedere financiar, pentru ca are o valoare intrinseca ce nu se poate masura in centi. O societate in care acceptam ca trebuie sa avem grija de cei vulnerabili, chiar daca ne costa”
Statele nordice sunt orientate asa pe programe sociale generoase, din cate am auzit.
Still the greatest speech that sums it all (and, most likely, we might have a Chaplin’s prediction here): http://youtu.be/QcvjoWOwnn4
Poate cel mai tare articol din toata blogosfera romaneasca pe 2011. Simply the truth!
Frumos articol, insa un pic „over the top”. E clar ca nu e deloc buna situatia Europei in momentul de fata, dar exista si solutii, diferite de razboi total sau divizare. Timpul ne va da sau nu dreptate, insa cel mai bine e sa nu generam si mai multa panica si neliniste pana atuncea.
Gingasia care au praduit hoardele conducatoare din romania dupa revolutie si in special nemernicia celor actuali nu va putea fi intrecuta de nici un viitor invazionist strain.
Foarte interesant punctul de vedere. Nu pot spune daca este corecta sau nu, dar parerea ta este cu siguranta cel putin interesanta. Si destul de bine argumentata. Frumos scris.
Euro va pica sigur, Anglia vad ca sta bine…daca avea si ea euro era in datorii imense.
E o problema de timp pana ce lucrurile se vor schimba in Europa si mai mult ca sigur ca ce ramane in urma a fost varful, urmeaza declinul. Batranii spun ca in comunism undeva prin anii 70 a fost o perioada foarte buna (raportata la acel sistem) insa eu abia retin ultimii 2-3 ani de final, cand nimic nu era roz. Deja lumea se schimba insa oamenii refuza sa vada asta, prefera sa nege realitatea pentru a ramane in zona lor de confort.
Mosule, articolul e o tara fatalist, dar e foarte aproape de adevar, parerea mea! Si eu sunt ingrijorat pentru maine…vom vedea!
http://www.youtube.com/watch?v=7_IKcMl_a9A
Petreanu, citind doar finanlul, eu am inteles ca ne-au invadat extraterestrii 🙂
„Măcar ăştia erau vizibili şi, mai ales, erau umani. Cei ce vin sunt adevăraţii recoltatori de bogăţie, mecanizaţi, computerizaţi, insensibili şi hiper-eficienţi în stoarcerea popoarelor.”
cand mai ai angoase cu crize mai da si tu un telefon
@Moise Guran: Pai poate era bine sa citesti tot textul. 🙂
Toata lumea are datorii. Si totusi, cine este creditorul?
@dani
Good point…
Creditorii sunt bancile/entitatile private, care au scos banii „din pix”. Era pe undeva prin Zeitgeist o explicatie buna, parca. Filmul e o comedie unde sfertodoctoctii explica mersul lumii, dar se spun si lucruri serioase si adevarate, de la care poti judeca singur.
E vremea de-un „internship” cu turmele prin Ranca. Vorba aia, cash de oaie nu cash de economie.
Literaricește, sunt frumușele piruetele la marginea stângii și săriturile cochete, din țanc în țanc…
Da-mi vine iar să bocesc pentru norocoasa asta mică, amărâta asta de Anghelikă! Cât de frumoase sunt visele ei și ce hotărât le împlinește, pas cu pas, sănătos, fără să se lase intimidată de nesfârșitele lecții pe care încearcă să i le dea machiștii sau retrograzii, care n-au ajuns încă în secolul al XXI-lea! Și cum nu le privește mai nimeni cu atenție, la noi, considerând-o un Panzeraș, OK, cap de coloană, da’ înhămată la ceva ce o depășește…
Aolikă, maică, cine nu râde, râde mai bine!
Abia de-mi sterg ochii dupa sfarsitu asteia: http://www.youtube.com/watch?v=-4hTljbGdM0
*pentru Amza
Something to think about:
http://www.youtube.com/watch?v=vGQIxYfKKtc&feature=youtu.be
La Mulţi Ani, România !!
La Mulţi Ani, românilor de pretutindeni !!
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=XPXimA-8qZ0
Pai ce treaba avem noi cu ei? De noi are grija Isarescu, basescu si bok. Sa fim linistiti, prudenti si nu prea populisti!
Eu sper sa nu ai dreptate, sper
colaps financiar? prostii, inca o ducem bine! sunt altii, prin alte parti care o duc mult-mult-mult mai rau si nu se mai vaita ca noi!
Linkul FT nu este accesibil.
Eu stiu ca bogatiile lumii sunt aceleasi, nu au intrat in pamant, nu le-a „papat bau -bau”, numai ca sunt altfel repartizate. Au intrat in buzunarele si conturilor catorva – putini- care nu se mai satura condamnandu-i pe cei multi la suportarea asazisei „crize”. Deci este criza pentru cei mai saraci si opulenta pentru cei mai bogati. Solutia e simpla: daca guvernele ar fi corecte ar face „imparteala” echitabil si totul ar fi bine, dar cei putini si lacomi vor ca cei multi sa ajunga sa munceasca pentru „un blid de zama si un coltuc de paine”. Noi suntem prea ocupati cu probleme de zi cu zi si nu vedem ca ni se fura de sub nas toate drepturile si ne cufundam in saracie, ignoranta, disperare.
Pana acum bancile se bateau care sa imprumute bani unui stat. Acum fac nazuri si plang ca „nu mai ie bani”.
Cercul coruptiei nu mai poate fi spart.
Bancherii controleaza banii si in consecinta pe politicieni. Nu vor intra in politica pentru ca ar insemna sa se expuna si ei totusi sunt animale de prada din umbra. Politicienii nu vor incerca niciodata prea agresiv sa impuna un control strict legislativ bancilor pentru ca mare parte din „scurgeri” se duc si la ei in buzunar prin varii motive (la noi la romani tzuica si caltabos, la francezi si germani avioane militare).
Functia „bugetului de stat” este intotdeauna una cu rezultat negativ… orice stat va cheltui mai mult decat are si la un moment dat buba se va sparge in capul celor care chiar produc ceva.
Toti „bampirii” la conducere au luat credite mai mari si mai mari pentru ca dupa ce li se termina mandatul ii doare in paishpe.
O tara trebuie condusa ca o firma: la orice firma, cel putin la sfarsitul anului actionarii se uita pe cifre si iau decizii in legatura cu conducerea firmei. In Europa, ei bine noi suntem actionarii… si nu avem acest drept decat o data la 4 ani, si atunci cei mai prosti dintre noi isi lasa votul cumparat de un kil de zahar si 2 de faina….
Oare conceptul de „audit financiar” al unui stat ar fi o chestie imposibila? cu auditori externi nu cu aia a caror principala preocupare este cum sa mute masa monetara din bugetul de stat in buznarul propriu.
Problema omului este ca nu priveste in perspectiva, in loc sa o duca bine in urmatorii 10 ani, mai bine o duce bine azi si la maine… ne gandim noi la maine.
Razboiul este congruenta a doi vectori: Lacomia prostului si foamea saracului… cand astea doua se intalnesc, iese cu pac pac…
Asadar eu nu as scoate inca razboiul ala tampit din ecuatie, fiecare „febra” are nevoie de un antibiotic…
http://vinoverus.wordpress.com/2011/11/29/the-pledge-the-turn-and-the-prestige/
Exact asa.
Piete, piete, piete, peste tot in articol,peste tot in stiri, pietele in sus,pietele in jos, piata. Ce e piata? Piata nu este un actor ,nu are opininii, nu ia decizii. Toata lumea foloseste terminologie fara sa aibe idei (macar) banale despre economie , ca sa nu mai luam in consideratie complexele fenomene ale economiei transnationale, datorat caracterului neo-liberal. aici este problema
Superb articolul, cine are urechi, sa audă, iar cine are ochi să îi deschidă larg, că nu e de bine ceea ce vine…
O întrebare! Ce se poate întâmpla dacă nu vrei sa îţi plăteşti datoria fiindcă, efectiv, nu poţi? Subliniez, aceste datorii sunt cămătăreşti! Poate ştiţi ce le-a făcut Mihai Viteazu cămătarilor.