Taxi-horoscop

La workshop-ul Blogoree – A scrie de acum trei săptămâni am provocat cursanţii la o întrecere – primul care scrie 100 de cuvinte primeşte un guest-post la mine pe blog. A câştigat Anne-Marie Chelariu. Nici o surpriză, normal – e un soi de argint viu cu plete, care se auto-defineşte aşa: „singura moldoveancă gangsta #dinRomânia”.

Ce vrea Anne-Marie? Dacă ar trebui să dau un titlu dn ce spune ea despre ea, aş zice: „Anne-Marie – Vreau să am o relaţie cu o femeie. Şi îmi place să mă folosesc de oameni cu acordul lor”. Ar fi un citat din pagina „Cine-i Anne şi ce vrea ea„.

Dar acesta nu e un ziar, e un blog, aşa că nu dau titlul ăsta, ci îl las pe-al ei.

Articolul ei, cu acordul meu:

– E visătoare, e ambiţioasă. E şi căpoasă, e familistă.
– Vai, să v-audă şi alţii!
– Păi trebuia să mă înregistraţi.
– Hahah, nu mi-a dat prin cap, mint eu cu neruşinare.
– Nu prea are vicii. Să zici că e cu băutură, cu astea…
– Da, aşa e. Nu beau, nu fumez.
– Cu ţigări nu, ştiu! Vă place distracţia, atât.
– Exact! râd eu cu poftă.
– Dacă ne mai vedem vă aduc o carte. Un volum, că am trei volume.
– Şi eu mai citesc aşa, horoscopul.
– Ei, horoscopul e comercial. Ăla culege nişte date din astrologie, le pac-pac-pac, le aşează, le face montajul şi gata. Şi e comercial, nu e… Horoscopul e altceva, astrologia trebuie să… Le citeşte şi tu trebuie să le înţelegi.
– Dar vă pasionează asta?
– M-a pasionat, da. Înainte am fost proiectant şi aveam timp. Şi mai mă uit şi acuma câteodată. Când sunt curios de-o chestie sau îmi merge prost, mă uit: Ia să văd, mă.
– Ca să găsiţi explicaţia pentru care vă merge prost.
– Exact.
– Mă uit aşa la horoscop şi dacă în ziua aia leului îi merge bine îmi setez aşa, mental, să-mi meargă bine.
– Asta cu astrologia asta comercială şi horoscopul ăsta comercial… ei spun că în funcţie de poziţia planetelor, de câte grade sunt, astea sunt pe undeva presupuneri. Iar astrologia asta antică, asta veche, care a fost scrisă în anii 1000 şi ceva, 1100, ăia chiar erau astrologi adevăraţi, nu? Adevărat sau nu?
– Cred că n-aveau atâta tehnologie ca să studieze…
– Păi n-aveau!
– Şi se bazau mai mult pe instinctul ăla natural.
– Eee!

Momentul ăla în care te urci într-un taxi şi-ţi trece prin cap să dai şi play la recorder, că simţi c-o să iasă ceva material fain pentru blog. Am avut inspiraţie cu domnul astrolog. Până să dau play mi-a mai lăudat zodia de câteva ori şi-a zis ceva de leoaice, cum că-s iubitoare şi focoase şi, în fine, tot felul de chestii bune, că de n-aş fi una dintre ele mi-aş propune să mă îndrăgostesc de una 🙂

Aud la prieteni poveşti din taxiuri. Unii cântă, alţii bat darabana în volan, unii au muzică foarte bună în maşină, alţii sunt săriţi de-a dreptul şi de fiecare dată când intrăm cu viteză în Pasajul Victoria simt că o să am parte de soarta prinţesei Diana.

Îmi doresc să nimeresc în taxiuri cu şoferi care au câte-o poveste pentru mine. Am dat de unul care asculta jazz în timp ce mă ducea la MNAR unde aveam să ascult… da, jazz! În aceeaşi săptămână am mers de două ori cu el şi şi-a adus aminte: Ah, domnişoara cu jazz-ul! Altul părea adus de la Academia Bunelor Maniere, aşa mi-a fost de drag! Se purta dumnezeieşte, vorbea blând, mă făcea să cred că-s vreo prinţesă şi-i şoferul meu personal de ani de zile. A mai fost zilele trecute unul supărat rău pe România, care lucrase în Telecom şi-mi spunea cum îi cheamă pe toţi directorii clădirilor din Piaţa Romană şi îmi povestea despre ei cu lux de amănunte.

Altul asculta muzică populară şi era din Gura Humorului (pe-acolo am copilărit eu) şi-am vorbit despre tradiţii. Un altul mi-a povestit despre o idilă cu una dintre clientele lui fidele. Un taximetrist mai în vârstă mi-a zis că a fost ameninţat într-o noapte cu cuţitul şi că l-a întrebat pe agresor: Ai permis? Nu. Atunci hai să ne înţelegem, că fără mine oricum nu ai cum să ajungi la destinaţie, nu? Eu n-am ce pierde, sunt bătrân, mi-am trăit deja viaţa. Hai să te duc unde ai de mers şi mai vedem.

Ăştia-s frumoşii şoselelor. Mai sunt aceia ce nu fac cinste meseriei, precum ospătarii care-ţi trântesc farfuria pe masă şi nu-s atenţi când le faci semnul ăla cu scrisul în aer. Sunt cei care nu te întreabă dacă te deranjează că.şi aprind ţigara, care mai stau şi cu geamul deschis când tu abia ai făcut duş (de aceea ai luat şi taxiul, să nu răceşti până la destinaţie, nu că eşti vreo cuconiţă sclifosită), cei care se hăhăie zgomotos la glumele de la Radio ZU şi se uită complice la tine: Bună asta, nu? şi tu trebuie să le zâmbeşti forţat că poate te dau jos la primul semafor. Mai sunt cei care vorbesc cu vreun Coleg tot drumul, prin handsfree. Şi aşa afli câte vrei şi nu vrei (mai multe câte nu vrei, că mă simt mereu într-o mafie a taximetriştilor când merg cu d-ăştia). Dar frumoşii şoselelor te lasă să aduci tu un stick cu muzică (da, am întâlnit unul din ăsta!) şi te întreabă dacă te deranjează fumul sau dacă e curent şi nu strâmbă din nas când îi învârţi în tot rondul că nu ştii nici tu exact unde trebuie să ajungi.

Într-o zi o să merg la o companie de taxiuri şi-o să le explic că vreau să fac un experiment. Şi-o să mă urc într-un taxi şi-o să merg toată ziua cu el. Şi-o să fac un scurt-metraj. Americanii au site-ul ăsta cu poveşti trimise de pasageri, şoferi sau ofiţeri de poliţie.

Primim şi noi sugestii la adresa „redacţiei”, să ştiţi!