Tâmpiţi inofensivi, tâmpiţi periculoşi

Lumea e plină de tâmpiţi, dar cu diferenţe mari între ei, orice s-ar zice. Unii sunt inofensivi, cel mult ridicoli. Alţii sunt agresivi şi periculoşi. Cert e că toţi sunt jenanţi pentru specia umană şi că ne-ar fi mai bine fără ei. Poate că ar trebui să le organizăm excursii comune prin nişte râpe, departe de lumea civilizată.

Sam Bacile, un agent imobiliar de origine israelită, cu afaceri în Statele Unite, a postat pe net un soi de sub-producţie video care însăilează o grămadă mare de insulte la adresa unor simboluri islamice. Filmul, completamente obscur, a rulat o singură dată într-o sală de cinema (goală) din Statele Unite, din raţiuni de copyright. Ar fi pierit în binemeritatul anonimat dacă alţi tâmpiţi, de data asta dintr-o ţară musulmană, n-ar fi dublat „trailerul” acestui film în arabă, difuzându-l pe un post tv local.

Aceste două imbecilităţi s-au combinat într-un material exploziv îngrozitor, cum am mai văzut, din păcate, de câteva ori până acum. Se manifestează violent în multe ţări musulmane, zilele acestea, împotriva „ofensei”. Ambasadorul american în Libia recent „eliberată” de dictatură a fost ucis de o mulţime furioasă care a atacat consulatul cu mitraliere şi aruncătoare de rachete. Ambasade americane din alte ţări sunt, de asemenea, sub asalt. Tot soiul de cretini răcnesc în stradă, ambalaţi din spate de politicieni fără scrupule (am văzut o fotografie a unui idiot dintr-acesta care, în Cairo, arată la cameră, mândru, o pancartă prin care cere expulzarea „diasporei” copte din ţara lui).

Sam Bacili dintr-ăştia vor tot apărea (incredibil ce nume de imbecil are). Partea proastă e violenţa imbecililor de partea cealaltă a gardului. Lumea arabă e într-o stare de înapoiere cumplită (în urmă cu câţiva ani, BBC constata că, în toată lumea arabă, se traduceau anual mai puţine cărţi străine decât în Spania). Toată interconectarea asta, transmisia instantanee a informaţiilor din orice colţ al planetei oriunde pe planetă, toată globalizarea asta pare să fi venit prea devreme pentru miliarde de oameni.

Articol din categoria: POLITICĂ

32 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Da, este incredibil cum poate exista atata alienare, atata fanatism religios si atat de putina intelegere in lumea araba. Inca o data religia si ale ei invataturi separa natiile, contrar a ceea ce propavaduiesc: iubire , acceptare, impacare. Efectul este exact invers. Sadic… La marea majoritate a crestinilor se fac glume despre divinitate, fara ca cineva, sau ma rog , nu vorbesc de slujitorii bisericilor 🙂 , sa se supere , e o gluma.. Dar la ei, orice parodie, orice gluma este sanctionata prin violenta. Nu zic ca fiind crestin esti mai bun sau mai intelegator, ca nu suntem nici noi mai breji din punctul asta de vedere, dar macar avem simtul umorului.
    Cred ca asta e la urma urmei problema arabilor sau a musulmanilor, nu au simtul umorului si al autoironiei.

    0
    0
  2. Se iau în considerare următoarele personaje: un leu la Grădina Zoo şi un vizitator.
    1. Toată lumea ştie că nu poţi să dezveţi leul să se repeadă la o mână de om, în caz că aceasta apare printre gratii.
    2. Vizitatorul întinde mâna şi leul i-o sfâşie. Deci:
    a) Vizitatorul e un tâmpit. Sau nu.
    b) Indiferent de valoarea de adevăr a punctului a) cineva caută motiv să împuşte leul.
    Elementar.

    0
    0
  3. #6 Comentariu nou

    Ai observat bine că numele-i cretin, s-ar părea că nici nu-i numele lui real (oricum, cine naiba ar vrea să i se afle numele după rahatul ăsta – fatwa pe capul lui Rushdie o să fie mic copil …) http://www.rawstory.com/rs/2012/09/12/identity-of-anti-muslim-filmmaker-called-into-question/ mai multe detalii aici.

    Povestea se afundă şi mai mult în penibil, pentru că Mitt Romney l-a acuzat pe Obama că mai întîi şi-a cerut scuze şi după aia a condamnat atacul …

    0
    0
  4. #7 Comentariu nou

    Ducand o paralela fortata, e ca si cum un artist obscur de la oras si-ar bate joc de ceva sacru din lumea oamenilor simpli de la tara (ex. un grup statuar cu Miorita violata salbatic de un BMW X5) si dupa aia s-ar mira ca a ramas fara dinti in gura cand a trecut sa cumpere de la stana o bucata de branza de la brutele alea fara pic de simt artistic…

    Intrebarea este unde se trage linia dintre libertatea de expresie exprimata in public si respectul fata de cultura cuiva („libertatea mea se termina acolo unde incepe a ta” parca). Din ce stiu, este o ofensa sa folosesti simboluri naziste, sa te legi de holocaust etc (chiar si artistic exprimat) – atunci de ce se tot zgandare la orgoliu o cultura, asa inapoiata cum pare, doar ca dupa aceea sa existe pretext pentru glontul de care spunea Marian mai sus?

    0
    0
  5. #8 Comentariu nou

    “libertatea mea se termina acolo unde incepe a ta”

    mori mah – ca te iau muslimii la p*la de nu te vezi. vezi ce se intimpla in GB unde vor sa impuna sharia si alte asemenea pe baza conceptului emis de tine.

    0
    0
  6. #9 Comentariu nou

    Fish, vrei să dezvolţi un pic ideea cu sharia implementată în Marea Britanie … sau mai bine nu.

    0
    0
  7. Nu am vazut acest film…

    0
    0
  8. #13 Comentariu nou

    solutia e simpla pt toata lumea, intrebarea e de ce oare nu se aplica? vezi ca nu esti binevenit? pleaca ! esti inghesuit ca si strain intr-o tara (unde poate ai niste interese)?simplu – pleaca!nu-ti plac, sunt inculti, inapoiati, necivilizati ? pleaca !
    cea mai simpla rezolvare, intreaba-i insa pe americani de ce n-o vor

    0
    0
  9. #14 Comentariu nou

    Ce se-ntampla in Egipt si Libia nu are nicio legatura cu filmul.Anul trecut pe 9 septembrie au ocupat ambasada israeliana din Cairo, au ars si distrus si pe-acolo.
    Poate va intrebati de ce se intampla asa ceva prin Libia si Egipt, tari „democratizate”.
    Din cauza salafitilor, care sunt cei mai extremisti musulmani sunniti (fireste,cu exceptia wahhabitilor, cei aflati la putere in Arabia Saudita si Qatar- tara care controleaza Al Jazeera). Salafitii sunt protejatii wahhabitilor (Arabia Saudita a fost printre cele trei tari care a recunoscut regimul taliban din Afghanistan, a creat Al Qaeda, a sponsorizat Fratia Musulmana etc.)
    Americanii si-au cam dat singuri cu coada de la lopata in gura cu „primavara araba”, dar dupa cum tot ei spun „nu poti face omleta fara sa spargi niste oua”.
    Sa speram ca n-o sa ni le sparga si pe-ale noastre

    0
    0
  10. Da, sunt societati cvasi-feudale, dar partea cu adevarat proasta nu este ca au internet ci ca au avioane F15 si alte arme sofisticate.

    0
    0
  11. #16 Comentariu nou

    Incredibil ce se întâmplă în lume din cauza unui dobitoc. E drept ca nici cu „protestatarii” nu mi-e rușine. Goddam camel f*ckers.

    0
    0
  12. As dori sa spun doua chestii in acelasi comentariu, ca sa nu mai fiu acuzat ca monopolizez discutiile pe aici.

    1. A-ti asuma raspunderea pentru ceea ce afirmi este un lucru dificil si, de ce sa nu o spunem, chiar periculos uneori. Dar tocmai aici e farmecul unei dezbateri; altminteri e plin internetul de fel de fel de „virusi„ si anonimi. Ideea ca „las` ca stie despre noi gazda blogului (in cauza), ca el oricum are adresele noastre de email si IP-urile„ NU are nicio valoare pentru ceilalti participanti la discutie.
    In cocnluzie am sa repar greseala pe care am facut-o de la o vreme, adica pe viitor nu o sa mai intru in discutie cu niciun fel de curly, party, lorakeen sau alti gigei de genul acesta. Cautati-i pe wikipedia, ca sa va dati seama cum se numesc ei si ce valoare au. De exemplu, termenul sockpuppet.

    2. Pentru ceilalti participanti la discutie.
    Inainte de a ne da cu parerea e bine sa ascultam (vedem) si ce zic unii mai destepti si mai in tema decat noi. Pentru aceasta va rog sa accesati: http://www.politicaromaneasca.ro/audiofiles
    Pentru ca nici acolo nu au un sistem de permalink nu o sa pot sa il ofer nici eu. Dar cautati „Actualitatea în dezbatere – Protestele antiamericane din lumea arabă, dezbatere moderată de Alexandra Andon Astăzi, 19:42„ (prin astazi intelegand 13 septembrie, apoi titlul va apare cu data). Fluxul audio se va deschide in playerul din partea dreapta sus, chiar daca acolo scrie video.

    Va urez succes in eforturile de a va feri si de tampitii inofensivi si de cei periculosi. Amin.

    0
    0
  13. #19 Comentariu nou

    Categoriile de tampiti cred ca sunt mai multe decat cele 2 enumerate, si mai cred ca nu sunt nici pe departe cele mai periculoase; spun asta pentru ca am convingerea ca oricate lemne si benzina ai pune la un loc, tot de o flacara e nevoie ca sa pornesti un foc. Iar flacara asta cred ca isi are originea pe aici: „He risked his life to stop a tyrant, then gave his life trying to build a better Libya.”-Hillary Clinton, referire la ambasadorul decedat. Nu neaparat persoana ei, dar un mod de gandire ce penduleaza intre wishfull thinking si o lacomie monstruoasa pentru resurse si o aparenta putere.

    0
    0
  14. #20 Comentariu nou

    Am vazut ca ati in inchis comentariile la articolul anterior. Ati postat pe undeva lista cu castigatorii?

    0
    0
  15. tâmpiții sunt simptomele, boala e altă poveste …
    (ca să exemplific mai pe înțeles, și noi am avut tâmpiții noștri care i-au aplaudat pe mineri în 1990 … cauzele însă sunt înrădăcinate adânc de tot … și de fapt alea dor …)

    0
    0
  16. #23 Comentariu nou

    Timpiti sunt multi dar nici religia/iile nu ajuta la tratare. Religiile au nevoie tampiti, altfel n-ar exista. Cit timp va exista fanatism religios va exista si timpenie violenta.
    Ortodoxismul nu face nota discordanta (exemple sunt multe) dar Islamismul este de departe cea mai imbecilizanta religie.
    Doamne ajuta!

    0
    0
  17. daca tin minte corect, era vorba de traducerile de carti in araba in ULTIMA MIE DE ANI.

    0
    0
    • Era o informatie care a fost difuzata intr-o editie Doha Debates, de BBC, in care era vorba (si) de rolul media in Occident si Orient. Eu am retinut „un an”, sper din toata inima ca nu e vorba de o mie… Cred ca ar fi si greu de comparat, totusi, acum o mie de ani nu prea se publica nimic nicaieri in lume, oricum.

      0
      0
    • #26 Comentariu nou

      Domnu’ ciuf, putin respect: acum o mie de ani se scria si se traducea din greu in araba. Pe Aristotel in citim noi acum pentru ca a fost unu’ smecher „Comentatorul” (Averroes), care a luat la rand toate cele ramase de la „Filozoful”. Acum o mie de ani dezbaterea vie se ducea in araba, nu’n engleza/franceza/germana, nici macar in latina.

      Treaba asta cu tradusul e dificila. In romana se traduc o groaza de inutilitati si lipsesc lucruri elementare cu o adaptare decenta. In araba e dificil, de tradus se traduce, de publicat si vandut e mai greu. Uneori e mai bine sa ai o cantitate mai mica, dar calitate decenta.

      0
      0
  18. #27 Comentariu nou

    Pur si simplu nu cred in coincidente. Nu mor dupa conspiratii, dar furtuna aceasta nu-i numai pe baza de prostie. O vad mai mult ca pe un experiment de laborator, in perspectiva a ceva cu adevarat mare. Vorbeam cu un musulman obisnuit, care imi explica mandru nevoie mare cat de corecta e procedura ca, daca cineva te ataca, tu sa ii omori urmasii/copiii.. Am vorbit cu el vreo juma’ de ora fara nici un rezultat. Si era un musulman care traia de peste 15 ani in occident, nu un amarat care trage si el de frica, la ordin.

    0
    0
  19. domnilor, e chiar aşa nasol cum am zis.
    daca minte articolul, mint si eu.

    „In fact, although Spain is hardly an intellectual superpower, it translates more books in a single year than the entire Arab world has in the past thousand years.”

    da, lumea araba a fost ză mazăr end ză fazăr of science and technology. dar, la un moment dat…:

    ete: http://www.thenewatlantis.com/publications/why-the-arabic-world-turned-away-from-science

    0
    0
    • Formidabil…

      0
      0
    • #30 Comentariu nou

      mda, stiam ca e rau da’ nu ma asteptam sa fie chiar asa rau. Cifrele nu reflecta intotdeauna corect realitatea, sunt alti factori de considerat cand se fac astfel de comparatii inainte de a trage concluzii despre societatea islamica actuala. Majoritatea programelor de dezvoltare ale Natiunilor Unite se axazeaza pe dezvoltarea educatiei in tarile arabe, iar asta include si traducerea + scrierea de carti noi.

      0
      0