Sorina Matei scrie despre ce înseamnă să fii reporter la inundaţii. Citiţi-i mărturisirea. Iată un pasaj:
„[…] Filmăm. Ne oprim lângă o femeie. Tânără. Nu trecută de 30 de ani. Copilul de câteva luni, înfăşat, îl aşezase în căruţă. Căruţa, pe drumul drept, uscat, pe lângă care treceau camioanele, maşinile, tirurile, ambulanţele şi toate cele cu multe roţi, în viteză…
Casa femeii era acoperită de apă. Nu se mai zărea decât acoperişul. Acoperiş din tablă. Tabla începuse să pice şi ea de pe casă.
El, soţul, la vreo 40 de ani, devenise scafandru. Te trezeai cu el ieşind din apă, cu un scaun sau o parte nedefinită de mobilier, aşezând-o, uşooor, în tăcere, la uscat, pe şosea, în soare. Şi ea, femeia, plutea printre leşurile şi apa infectă. Mirosul era îngrozitor.
N-am să înţeleg şi poate nimeni nu va înţelege vreodată de ce femeia aia avea o singură fixaţie în dimineaţa aceea: să-şi salveze cum-necum nenorocita de tablă de pe casă. O văd şi acum înotând în urma unei fâşii din tablă. I se vedea doar capul şi coada neagră plutind pe apă. Dă să iasă. Pune piciorul pe şoseaua uscată. Şi… femeia se împiedică. Tabla îi retează tendoanele picioarelor, sângele ţâşneşte cu putere… ajunge pe camera lui Liviu. Opreşte filmarea. Apa e infectă, femeia ţipă, se caută feşe, toate hainele de pe drum sunt infecte… se caută o salvare. Sunăm. Femeia de 30 de ani e lată pe marginea şoselei, soţul disperat, oamenii se strâng, copilul e în căruţă uitat, tirurile trec… Şi tu… Tu ce poţi să faci? […]”
Tot articolul aici.
13 comentarii Adaugă comentariu
Vlad, credeam ca sunt un tip puternic. Nici pe departe! Anul trecut m-am trezit cu ochii-n lacrimi. La spitalul din Deva fusese adus un tanar care suferise arsuri pe corp. Motivul? O bricheta care ii explodase in buzunar. Am mers la mama tanarului sa stam de vorba cu ea! Tocmai se pregatea sa vina la spital la fiul ei care intre timp murise. Eu, cu microfonul in mana trebuia sa fac stirea. Cand m-a intrebat cum se simte fiul ei am… inghetat! Nu am stiut ce sa spun… Am iesit pe poarta si m-am trezit plangand… Poate ca ar trebui sa ma las de meserie!
Nu, Dane, tocmai de-aia n-ar trebui. Să ieşi din meserie când lucrurile astea nu vor mai însemna nimic pentru tine.
Someone, ai dreptate. Cu inima împietrită nu faci nimic memorabil în împuţiţa şi sublima ziaristică
Mulţumesc, Vlad. A meritat.
@ dan -> Era mai grav daca ai fi fost complet detasat cu gandul doar la o audienta efemera. Atunci nu mai se numea MESERIE, ci doar OCUPATIE.
@Vlad Petreanu
Sorina arata ca pentru oameni, indiferent de situatii, oameni tot dupa situatia materiala sare in apa( doamna cu tabla de pe casa)
Omul la ananghine se gandeste ce face cu casa,cu frigiderul, cu laptop-ul, etc
Haideti sa facem un strop de psihologie si anatomie.
Oamenii in situatie critica se gandesc la lucruri materiale, cauza fiind socul post- eveniment (pana la 30 minute). In momente critice, creierul transmite informatiile cu sinapse neuronale, adica cu pauze. Reflexul uman este ca in stare critica, e suficient sa isi simta functiile vitale (inima, respiratie), pentru a fi linistit ca organic e functional si atunci atentia se indreapta spre material. e un fel de protectie a SNC-ului (sistemului nervos central). Prin indreptarea atentiei catre material, organismul refuza sa isi puna sub semnul intrebarii integritatea fizica. O sa observati, daca sunteti reporteri pe eveniment, la un accident cu raniti, ca la un eveniment rutier de exemplu soldat cu decese, nu mai e cazul, ca ranitii in stare de soc fiind, o sa inceapa sa caute dupa tot felul de lucruri. daca aveti ocazia detasativa 1 minut si o sa vedeti ca asa.
Spor la munci
blestemata aia de stire de care vorbea Dan a umplut paharul. m-a marcat intr-atat incat n-am mai vrut sa mai fiu reporter. am devenit dintr-o data constienta ca nu mai vreau sa rascolesc vietile oamenilor si sa fac non-stiri… sunt lucruri care se intampla (crimele, furturile, chiar si accidentele) si noi nu putem avea nici un control asupra lor, nu putem influenta cu nimic decizia de moment a oamenilor oricate stiri de ora 17 am difuza… toate povestile astea de la inundatii insa pot schimba ceva. poate nu mentalitatea oamenilor care sunt disperati sa-si salveze bruma de avere. Poate, in curand, invata si autoritatile ca exista masuri de prevenire a dezastrelor, lucruri care ar trebui facute nu atunci cand meteorologii anunta nush ce coduri… ca, deh, e cam tarziu. Sau daca nu sutem in stare, sa vina altii sa ne invete…. ca am vazut ca UE e buna la dat sfaturi 🙂
Sorry pentru greselile de la final, dar m-a luat eclipsa, la propriu.
ah, am uitat de eclipsa, pe mine m-a luat comp..fuck, mi-e necaz, planuisem sa ma uit
scuze pt off-topic!
@ioana : sinapsele alea neuronale nu sunt cumva „sincope” ? (sau eclipse, ma rog)
sorry again….am spus:ECLIPSA!!! MAI BINE NU MA UITAM:)