Să ne temperăm un pic entuziasmul: doar înfrângerea la urne a lui Viktor Orbán/FIDESZ nu schimbă nimic din complicatul angrenaj politico-administrativ construit, rodat și rafinat în ultimii 16 ani în Ungaria.
Folosind particularitățile sistemului parlamentar și constituțional unguresc, Orbán a putut rescrie Constituția după cum a vrut, când a vrut. Din 2010 încoace, de când a câștigat alegerile cu supermajoritate, acest document fundamental a fost modificat de 12 ori, ultima dată acum 4 ani. Schimbările au fost aproape de fiecare dată profunde, vizând esența statului maghiar. Astfel, au fost puse de facto sub control politic instituții cruciale, precum Curtea Constituțională, sistemul judecătoresc, sistemul electoral, controlul media șamd. Drept rezultat, guvernul a primit puteri extinse și au fost reduse dramatic posibilitățile de monitorizare și cenzurare a acțiunilor executivului.
Să ne felicităm că la noi nu e posibilă schimbarea atât de facilă a Constituției și nici atât de ușor ca un partid să obțină măcar majoritatea absolută, darmite super-majoritatea. Imaginați-vă cum ar fi arătat România în condiții similare, după 16-20 de ani de rescris statul de către politicienii noștri.
La vecini, rezultatul e binecunoscut: Ungaria a devenit cea mai coruptă țară UE, media a fost concentrată în proprietatea clientelei de partid, inegalitățile sociale și economice s-au adâncit.
Acesta este contextul în care a obținut Péter Magyar/TISZA această victorie zdrobitoare – dar, atenție, supermajoritatea de 69% (estimată, înainte de rezultatele validate) este consecința a însuși sistemului pus la punct de Orbán pentru exploatarea voturilor în profitul câștigătorului. Votul politic, pe liste, arată o diferență mai mică.
Din totalul de aproximativ 5,7 milioane de voturi valabile, TISZA a primit 3,1 milioane, FIDESZ puțin peste 2,2 milioane și Mi Hazánk, al treilea și ultimul partid intrat în Parlament, a luat cam 340 de mii. Asta înseamnă, de fapt, 54% la 39% și 6%. Vorba românească merge foarte bine aici: nu este pentru cine se pregătește, este pentru cine moștenește.
În fine, marea întrebare este, acum, ce va face Péter Magyar cu sistemul moștenit de la Viktor Orbán. Între ei doi nu sunt mari diferențe ideologice.
Niciunul nu e federalist european și amândoi sunt mai degrabă suveraniști – dar, e adevărat, Magyar a promis că va readuce Ungaria în UE și va abandona sabotajul permanent din structurile europene.
Amândoi sunt conservatori de dreapta, tradiționaliști, naționaliști, amândoi susțin intervenția statului în economie, ambii critică liberalismul european.
Péter Magyar a avut însă un discurs anti-corupție, a promis revenirea la pluralismul media și s-a angajat că va reseta sistemul iliberal orbánist.
Asta a fost, însă, în campania electorală. Pe cât de vastă este puterea pe care a câștigat-o (pentru Ungaria), pe atât de mare este și tentația.
Am mai văzut candidați pe platforme democratice care se răsucesc când câștigă alegerile.
Ce ar trebui să facă Magyar este enorm – practic, efortul său ar trebui să fie invers decât al lui Orbán: să deconstruiască iliberalismul și să reconstruiască democrația. Orbán a avut nevoie de 16 ani pentru asta.
Ieri seară, Péter Magyar a cerut demisia „marionetelor” lui Orbán: „Îi cer Președintelui Republicii să invite imediat câștigătorul să formeze un guvern și apoi să plece din funcție. Îi chem pe toți acești marionete care au fost la putere în ultimii 16 ani să facă același lucru” – a spus el, referindu-se apoi la președinții Curiei (Curtea Supremă, în sstemul unguresc), ai Oficiului Judiciar, ai instanțelor supreme și constituționale, ai Curții de Conturi, ai Autorității pentru Concurență și șeful autorității media, după care a adăugat: „Să plece, să plece. Să nu aștepte până când îi vom trimite noi acasă”.
Toți aceștia au mandate de câte 9-12 ani și au capacitatea să blocheze complet orice încercare de reformă în Ungaria.
Vor pleca?
Și, dacă da, ei vor trebui înlocuiți – cu loialiști ai lui Magyar, evident. Teoretic, rolul lor ar trebui să fie, apoi, să participe la desființarea propriei lor puteri, în cursul reformei pe care se presupune că ar urma s-o declanșeze noul prim-ministru maghiar, cu puterea lui atât d emare.
Eu sper că așa va fi. Dar rămân rezervat. Puterea corupe iar puterea absolută corupe absolut, nu-i așa?
