Cand copiii devin ucigasi de placere (cu accente psihotice)

Fetita se rostogolea in praf, urland de durere si groaza. Ii tasnea sange din rani – mai ales din cea care-i despica obrazul, cea de 100 de puncte; nu crezuse ca o arma atat de rudimentara precum o cazma ar fi putut fi atat de eficienta, dar, cu un strop de antrenament, iata, acum lucrurile avansau.

Trebuia sa decida: sa fie milos, macar acum, si sa-si lase victima in viata, sau sa mearga pana la capat, adica s-o decapiteze. Chircita la picioarele lui, fetita implora mila printre suspine, dar asta ar fi putut fi, pana la urma, doar o alta pacaleala, care sa-l blocheze in labirint. Se hotari dupa numai cateva clipe de ezitare: aplica un combo invatat cu o zi inainte si, cu o pirueta fulgeratoare, descapatana creatura ce se tara in fata lui. Capul buclat sari in perete cu o bufnitura, lasand o dara sangerie pe tapet. Corpul mai zvacni de doua, trei ori, dupa care incremeni. O terminase. In fond, si asta putea fi considerata o dovada de mila.

Pleca mai departe. Auzise ca urma o chestie super: posibilitatea de a urina pe invinsi inainte de a le da foc.

****

Marti, Curtea Suprema a SUA va asculta argumentele partilor in cadrul unui proces ce opune libertatea de exprimare, sacra potrivit Primului Amendament, principiilor de protectie a minorului. Reclamant, Leland Yee, un senator american, care a descoperit cu oroare ca jocurile video includ, uneori, scene de o violenta aproape inimaginabila. Esenta celei descrise mai sus facea parte dintr-un joc pe care cineva il oferise fetitei lui. Printre altele, in acest joc uciderea unui politist oferea posibilitatea incendierii ulterioare a unei femei sau ocazia de a spulbera creierii unei scolarite, ceea ce aducea puncte suplimentare.

Yee, care are un doctorat in psihologie infantila, considera ca vanzarea unor jocuri cu un asemenea nivel de violenta trebuie restrictionata, la fel ca revistele pentru adulti, alcoolul si tigarile. Yee spune ca astfel de jocuri, in care se simuleaza mutilarea si/sau uciderea unor fiinte umane, pot afecta profund psihicul copiilor si conduc, in cele din urma, la violenta reala, in lumea reala. Mai grav, violenta din aceste jocuri este cel mai adesea gratuita, doar pentru “puncte”, si nici macar ca autoaparare.

Industria jocurilor video se opune vehement legii initiate de Yee, considerand-o excesiva si cauzatoare de pierderi economice. Legea, promulgata inca din 2005 (in California), a fost dealtfel imediat contestata in justite. Producatorii insista ca jocurile au deja un soi de clasificare, prin care cumparatorii sunt informati cam la ce nivel de violenta sa se astepte. Apoi, industria spune ca violenta ca factor de atractivitate nici macar nu e vreo noutate in lumea celor mici: multe povesti clasice cuprind sau descriu scene dure, in care eroii elimina brutal – si foarte creativ, de altfel – o intreaga pleiada de personaje negative.

Pana la un punct, trebuie sa le dam dreptate. Ganditi-va doar la Capra cu trei iezi. Inselatorie asupra unor minori, urmata de pruncucidere si devorarea victimei, cu soc post-traumatic in cazul unicului supravietuitor, ceea ce determina alunecarea in justitiarism a mamei, pornita sa-si faca singura dreptate si, ca grand finale, o incinerare de viu si in public a raufacatorului. Ca sa nu mai vorbim de balada definitorie a acestui popor, Miorita, printre altele si o descriere cam prea amanuntita a modului in care se premediteaza un asasinat.

Dar exista o deosebire. Toate aceste povesti, legende, balade pline de violenta care ne inveselesc copilaria sunt receptate de copii din postura spectatorului. In cazul jocurilor video, copiii traiesc, de fapt, povestea. Imersiunea in actiune este profunda, totala si captivanta. Multe jocuri de acest gen dau dependenta, iar asta nici macar nu tine de varsta – recunosc, umil si rusinat, ca am si eu seria mea favorita si ca astept, an de an, cu nerabdare, cate un nou episod; cand apare, mi se intampla sa pierd nopti la computer.

Inca un lucru: Yee spune ca, spre deosebire de un film, un joc pe calculator e mult mai greu de clasificat. Un film ajunge sa-l vezi o data ca sa stii unde se incadreaza. Jocurile, in schimb, trebuie parcurse, iar uneori nivelul lor de violenta variaza in functie de alegerile facute in cursul actiunii. Parintii n-au nici o sansa sa-si dea seama cam ce crime (virtuale, e adevarat) ajunge sa comita odrasla in camera cealalta.

Mie unuia mi se pare evident ca, oricat de relaxat ai fi in privinta educatiei unui copil, libertatea absoluta in folosirea calculatorului nu poate fi acceptata, asa cum, in general, libertatea absoluta nu exista nici in cazul adultilor. Pe de alta parte, nici interdictia totala nu e o solutie. Toti parintii pe care-i cunosc, si care au copii de varsta mica, au aceasta dilema – cat acces sa-i dai, cum te asiguri ca nu capata dependenta, cum sa-l inveti sa se protejeze si sa deceleze pericolele? Fireste, nu exista un raspuns general valabil, pentru ca fiecare familie e unica, dar probabil ca un soft precum Magic Desktop, care mai intai stimuleaza creativitatea copilului si abia apoi blocheaza accesul ar putea fi o solutie. Copiii oricum vor folosi computerul mai mult ca noi, asa ca ar fi bine sa-l inteleaga cat mai devreme, dar intr-un mod sigur si atractiv, daca se poate.

PS – Va propusesem saptamana trecuta ca, in cadrul acestei serii de articole despre siguranta pe Internet, serie sponsorizata de UPC, sa discutam azi despre infractiunile carora, uneori, le cad victima copiii atunci cand acceseaza netul fara sa stie ce risca. Am niste statistici americane, dar nimic deocamdata din Romania, asa ca as prefera sa mai amanam subiectul pana ma documentez mai bine.

11 comentarii Adaugă comentariu

  1. trebuie sa revin si sa citesc articolul asta mai atent, pentru ca la un moment dat o sa topaie aia mici prin camera alaturata si o sa strige: tati, vrem… cine stie cum o sa se numeasca atunci computerul…
    ce ai scris tu pentru mine se leaga foarte bine cu o serie de teste Marsmellow efectuate pe copii, care au evidentiat ca au mai multe sanse sa devina maturi echilibrati, autonomi etc. copii care au de mici ceva inclinatii spre autocontrol. dificil e sa le induci spiritul asta, se pare.

    Thumb up 0
  2. O soluţie puţin mai diferită… este instalarea unui sistem de operare Linux (sau OSX… pentru cei care îşi permit un Mac).
    Din start orice tentativă de a instala un „joc” va fi sortită eşecului.

    (Din cauza meseriei) eu am migrat complet către distribuţia Fedora.
    Fiind un sistem de operare creat de „geeks” conţine cu dărnicie suficient de multe jocuri educative.

    Pentru cei mai în vârstă… interfaţa este şi în Română.
    În privinţa restricţionării accesului… nu există limite.

    Încercaţi… nu o să regretaţi.

    Thumb up 0
  3. Eu imi incurajez copilul sa fie prieten cu calculatorul si cu internetul, avand in suflet speranta ca trebuie sa scoti cuiul tot pe cui. Nu exista metoda garantata, din pacate!

    Thumb up 0
  4. dar boxul cand va fi interzis ?!? :twisted:

    Thumb up 0
  5. @Blonda: cum mă trezesc mâine dimineaţă, dau un edict, mersi că mi-ai amintit.

    Thumb up 0
  6. Ce s-ar face toată lumea? Probabil ar fi un haos de neimaginat… :lol:

    Thumb up 0
  7. Nu mi se pare normal sa-i lasi copilului libertate absoluta pe calculator. El trebuie sa invete sa lucreze cu un computer, cu internetul, dar nu cred ca ar trebui sa joace nimic pana nu realizeaza diferenta dintre real si virtual. Sunt o multime de jocuri educative, fiecare pentru varsta potrivita. Sunt jocuri amuzante, pentru toate varstele, si mai sunt cele cu impuscaturi, crime si alte cele fara de care poate si trebuie sa supravietuiasca pana la o varsta mai apropiata de primul buletin.

    Thumb up 0
  8. eu nu inteleg altceva…de ce nu ne straduim sa oferim alternative copiilor! de ce un joc pe calculator a devenit mai comod ptr parinti ca un nu te supara frate sau un banal de-a baba oarba sau, mai tarziu de ce parintele prefera sa zapeze de pe canapea in loc sa-i multiplice copilului sansele de a visa si a munci pentru visele lui! s-au inventat ateliere de creatie ptr copii, Palatul Copiilor inca functioneaza, taberele de asemenea, salile de sport! as pleda pe langa acest tip de securizare cibernetica pentru alternative!si pentru a desfiinta comoditatea parintelui!cred ca totusi copiii trebuiesc invatati sa traiasca in comunitati reale nu virtuale, ca trebuie sa invete ce inseamna competitia cu ei si cu ceilalti si nu cu un sistem fix de evaluare tip “ai castigat 100 puncte”! copiii nostri nu stiu sa se joace intre ei si nici noi ca parinti nu mai stim sa o facem! nu mai stim decat sa cautam solutii complicate ptr a ne explica absenteismul parental!

    Thumb up 0
  9. Postal 2?

    Thumb up 0