Combinagii, gonflaţi şi nepricepuţi

Urăsc combinagiii. Adicătelea pe ăia care stau pe margine şi aranjează ricoşee, căţăraţi cu picioarele sus pe mantă. Îmi place, în schimb, când le sare bila drept în bidon. Se întâmplă destul de des şi sună a gol, normal.

Gonflaţii? Aaaaah, ce specie aparte… Broscoii lui La Fontaine, ocupaţi doar să înghită aer, până-ntr-atât încât nu mai au loc de ei înşişi, o amesteceală de snobism, ego tumoral şi balast de vorbe goale. Când se sparg, împroaşcă venin (şi muci, că fără smiorcăieli nu se poate).

Nepricepuţii sunt mereu fără vină. De unde nu e, nici El nu cere, ce să mai vrei şi tu? E o cruzime să-i bruschezi.

Ce te faci însă cu nepricepuţii gonflaţi şi combinagii? Doamne, Doamne… Spuneţi cinstit că nu v-aţi lovit de astfel de rebuturi profesionale…