E gălăgie acasă, dar asta redescopăr la fiecare revenire. Ai zice că, după atâta vreme, oamenii se vor fi lămurit că importanţa subiectelor care-i preocupă n-are nimic a face cu vacarmul din jurul lor.
Dar, fie, nu toţi pot învăţa la fel de repede.
Două, trei cuvinte despre întâmplarea cu „ajutoarele de la Uniunea Europeană”, care e pe toate ecranele. Aceleaşi imagini, de atâtea ori revăzute: bătrâni claie peste grămadă, cozi dezordonate, umilinţă.
Pare că avem acest fetiş al umilinţei, dacă insistăm întotdeauna pe aceste aceleaşi cadre degradante.
Ştirea e transmisă cu emoţie artificială, cu falsă compătimire, cu o subînţeleasă revoltă faţă de guvernul care a adus oamenii în aşa nenorocire. Cum, „ajutoare”, la 20 de ani de la Revoluţie? Suntem blestemaţi, nu progresăm, societatea e sfârşită, guvernul asasin, politica-i vampiră, ţaţo, parol.
Câteva informaţii, ca să punem lucrurile în context.
Este vorba de un program european numit PEAD (Programul European pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate) la care participă alte 19 ţări ale Uniunii, nu doar România. Programul acesta de asistenţă datează din 1987 şi, pentru anul acesta, bugetul a crescut de la 300 la 500 de milioane de euro. Uniunea finanţează cu până la 75 la sută achiziţionarea de produse alimentare care să fie oferite persoanelor sărace din Uniune. 13 milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene au beneficiat anul trecut de ajutoarele oferite prin PEAD – iar Comisia Europeană estimează că numărul europenilor aflaţi în stare de „risc alimentar” este de 45 de milioane (adică nu-şi pot permite să mănânce carne zilnic).
Ca atare, hai să nu mai suferim pe la televizor că suntem noi ultima găină plouată din poiată (apropo, dacă ar fi citit cineva ultimul comunicat de presă PEAD ar fi descoperit că acolo este intervievat un român – Dacian Cioloş, comisarul pentru agricultură, adică un minunat prilej pentru un mini-interviu pe o temă europeană de solidaritate socială, uşor de înţeles de oricine. Şi, din nou apropo, pentru că suntem membri ai UE – de ce oare? – toate documentele oficiale ale Uniunii sunt traduse şi în română, mură-n gură, uite aici).
Dacă presa din România ar reuşi să depăşească modul rudimentar, lăcrămos şi amatoricesc de a aborda un subiect de larg interes, ar trebui să spună toate acestea – dar şi ceva în plus.
De exemplu, ar trebui să spună că aceste produse, distribuite în cadrul PEAD, trebuie achiziţionate din stocurile de intervenţie sau, dacă acestea nu sunt suficient de mari, de pe piaţa liberă, dar la preţuri rezonabile.
Pentru că stocurile sunt la un nivel minim în tată Uniunea Europeană, achiziţionarea alimentelor de pe piaţa liberă a devenit regula în ultimii ani.
Ce se întâmplă în România când se fac achiziţii din bani publici „pe piaţa liberă”? Păi, nu ştiu, dar ar merita investigate câteva contracte.
Iată, firma Rompan Proiect Service a câştigat în iunie o licitaţie de fix 19.796.140 EUR ca să furnizeze făină, mălai, paste şi biscuiţi în cadrul PEAD. Câştigătorul are dreptul să subcontracteze.
Datele acestea sunt publice şi pot fi consultate, printre altele, aici – au am ajuns la ele căutând detalii despre PEAD. Tot acolo mai figurează alte cel puţin 8 licitaţii din bani publici pentru achiziţionarea de produse alimentare. Nu le-am mai verificat, pentru că aceasta nu e o anchetă iar eu scriu aici în timpul meu liber. Dar, dacă cineva doreşte să facă o anchetă, e suficient să ceară APIA detalii despre cantitatea totală cumpărată şi defalcarea costurilor din fiecare contract – nu de alta, dar s-ar putea să descoperim tot soiul de lucruri interesante în privinţa costului per kilogramul de macaroane.
Apropo, tot ce a cumpărat APIA în programul PEAD figurează în tabelul de aici.
Ca să închei – paradoxal, pe cât de uşor a devenit acum să te documentezi asupra unui subiect, pe atât de superficial (sau deloc) a ajuns să fie făcută această documentare.
În urmă cu 10 ani, un reporter cu experienţă ar fi avut nevoie de o zi, două de lucru intens şi de o grămadă de contacte verificate ca să obţină aceste date. Acum, totul e pe Internet – şi ce nu e, se obţine pe mail, după un telefon pe mobil.
Jurnaliştii au devenit leneşi, superficiali, derizorii. Subiectele lor sunt aglomerări de cuvinte goale, depopulate de orice informaţie cât de cât relevantă, fără context şi în lipsă de minime conexiuni.
În mare parte, media se complace într-un amatorism degradant, mirându-se ca proasta cu ce mare viteză o părăseşte publicul.
23 comentarii Adaugă comentariu
Nu mai există jurnalism de investigaţie. 2-3 chestii superficiale pescuite de pe Internet, 2-3 bârfe şi gata articolul. De televiziuni nu mai pomenesc, chiar dacă nu urmăreşti vreun post anume ajunge să priveşti grila de programe. O tipă în picioare care trăncăneşte cu nişte tipi aşezaţi comod pe scaun, o impoliteţe, dar cine să bage de seamă.. După care se face schimb de participanţi între Realitatea şi Antena3. Investigaţie? Nu se cere, nu face rating.
Avea dreptate Mile. „nu mai avem jurnalisti in tara asta. Toti is ziaristi, dar nici unu’ nu mai e jurnalist”. ( sursa, ca sa zic asa )
E ceva mai complicat. Una e partea de „senzaţional”, alta realitatea incapacităţii noastre de a ne organiza. Crede-mă, ar fi atât de simplu să pui ordine în circul ăsta. E suficient să programezi în ordine alfabetică, un număr de litere pe zi. Cei care au dreptul se ştiu. Dacă papă banii pe tot felul de nimicuri, primăriile pot face şi informare publică de câţiva lei, ca să nu se mai calce oamenii ăia pe bătături.
A doua problemă o reprezintă lipsa jurnaliştilor specializaţi pe probleme europene, care să se poată orienta în jungla informaţiilor de la Bruxelles. Nu e cazul acum, dar dacă mă apucă amocul, pot face o selecţie de perle din proza administrativă europeană, de-o să ţi se pară coerent Vanghelie! Apropo, voi aveţi pe cineva specializat în probleme europene? E acreditat permanent la Bruxelles? Nu că ar conta, deşi…
Unele lucruri…, sunt mai „simple” prin complexitatea lor. Nu exclud forta net-ului, departe de mine sa combat puterea si „necesitatea” unei minime verificari inanite de „scrie” pe un anumit subiect. Departe de mine gandul ca „ai prins din zbor” o tema…, te-ai asternut la mila cuvintelor.
Problema cea mai mare a acestui neam, fie ca vrem a recunoste… fie ca nu!, este ca TRBUIE sa apeleze la aceste „ajutoare”! De ce ar trebui sa se „injoseasca” si sa stea la aste cozi? De ce mare masa a intelectualilor acestei tari ajung sa cerseasca un minim de indurare? De ce trebuie sa se proslaveasca pentru un pumn de faina si un kilogram de ulei?
Raspunsul… nu-l veti gasi niciodata in strigatul de disperare al poporului roman! Acest raspuns trebuie cautat la onor guvernantii patriei!
Nici o vorbulita despre mogulul cu o singura idee dar fixa?
„o paraseste publicul”… cateva milioane de romani cumparatori de Click, CanCan si Libertatea „parasesc” presa cumparand mizeriile tiparite. sa nu ne amagim…
hehe! Petreanu, bine ai revenit mă!
uite de-aia mai dau eu pe la tine din cand in cand, ca mai scrii articole ca asta 🙂
Intr-o romanie in care Libertatea si Can-Can sunt lideri, asta-i soarta… am renuntat de jumatate de an la televizor si la ziare, si la site-urile de stiri idioate.
Bine scris, nene. Cu sete..
P.S. @Ceisti Popa, care a scris: ” De ce mare masa a intelectualilor acestei tari ajung sa cerseasca un minim de indurare? De ce trebuie sa se proslaveasca pentru un pumn de faina si un kilogram de ulei?
Raspunsul… nu-l veti gasi niciodata in strigatul de disperare al poporului roman! Acest raspuns trebuie cautat la onor guvernantii patriei!”
Auzi, da mie imi cam vine sa il bag undeva pe maretul bobor roman. Dupa 20 de ani de la revolutie, dupa 20 de ani in care tara nu a fost in razboi, nu a suferit nicio mare calamitate naturala, ani in care, de bine, de rau, am intrat in UE si in NATO, boborul roman striga de disperare, ca l-au lasat guvernantii sa moara de foame. Taica, cine a muncit si nu a stat la caldurica (in orice sens!), nu moare de foame. Si nici nu o sa moara. Cine nu, sa asteapte ajutoare de la UE si de la guvernantii romani.
„În mare parte, media se complace într-un amatorism degradant, mirându-se ca proasta cu ce mare viteză o părăseşte publicul.”
Cea mai mare nenorocire nu este ca publicul paraseste mediocritatea ci aceeaa ca dupa ce face pasul ramane consternat, iremediabil debusolat… victima sigura a propriei indobitociri!
Singurul lucru pe care nu-l inteleg este ce mai cautati in cloaca de la Antene si in general in Rromania.
Daca intr-o buna zi se gaseste cineva sa investeasca niste banutzi intr-o publicatie scrisa de jurnalisti adevarati (de-o redactie nu foarte mare eu credc mai sunt suficienti jurnalisti buni), cu anchete, investigatii, analize, chestii destepte, va avea si cititori? Sau toti cei care mai sunt dispusi sa plateasca un ziar fac parte din publicul tabloidelor mai sus mentionate de alti comentatori? Si cat timp va reusi sa isi pastreze independenta editoriala avand ca obiectiv principal, ca orice business, sa faca profit?
FOARTE bine scris. Nu mai este nimic de adaugat. Ma bucur ca mai exista minti limpezi in presa.
ref ultima fraza: cam ca muierea care se ingrasa, nu se mai epileaza si nu-si mai aranjeaza parul si manichiura si apoi zice ca „barbatii e porci” cand il prinde pe meltean la cumatra de la etajul doi :))
Printre rinduri, parca te simti un fel de dinozaur al presei, hehe.Spre informare, in 2009, 16.000 de ziaristi din SUA si-au pierdut locurile de munca, trendul e global.
Nu’ş ce te-a apucat onorabile asa dintr-o data … ca doar nu esti in media de ieri, alaltaieri. Mizeria asta este de la primele „raze de soare” aduse de Decembrie ’89. Si este continuarea mizeriei de dinainte de … revolutie.
Acu’ brusc te-a napadit jegu’ ? pai sau ai fost plecat in ultimii douăj de ani sau ai fost discret din cale-afara. Tragi semnalu’ ? Si Roaita il tragea … si la ce i-a folosit ? Da’ restului de mujici ? La ce a folosit ?
Uite-te la marea de jegosi care ragaie acru si suge maselili dis de dimineata prin ITB. Uite-te la turma care traverseaza strada precum animalele vadu’. Uite-te la cretinii care abia leaga doo vorbe in limba română da’ iti zice cum e cu pibu’ de se duce dracu’.
Astora vrei sa le dai presa ? Ce sa faca cu presa adevarata ? Sa se sterga la … biiiiiip … cu ea ?
Eu cred ca acum lucrurile sunt asezate asa cum trebuie ! Pentru marea de dobitoci (aia 90 % … stiti voi) – o mare de maculatura. Pentru cei 10% – este ceva presa onorabila. La ce e buna presa adevarata ? A, poate speri ca inainte de a se sterge la … biiiiip … cu bucata de ziar o sa o si citesca ? Esti naiv ! Gloata asta o sa moara jucand bingo, cascand gura si ţîţîind din buze la inmormantari, imbatandu-se cu trascau facut din gainat apoi ducandu-se mahmuri sa voteze.
Crezi ca cu presa de calitate o sa-l temperezi pe idiotu’ care guita ca traieste bine precum urarea da’ nu-l lasa in pace vreo doo posturi care ii tot zic ca sta in rahat pana la barbie ?
Onorabile, vrei sa dai margaritare la porci.
Da, presa e plina de incompetenti agramati. Ei si ? Oricum, presa nu mai e demult formatoare de opinie in sensul pozitiv, normal. Ie formatoare de … ca si scoala care scoate … ca si poporu’ asta din care nu are cum sa iasa altceva decat ceea ce s-a sadit atata amar de … vreme (credeai ca de zi ?)
Excelent articolul, subscriu! Cum spunea Cristi Godinac, de la Mediasind, din 6000 de jurnalisti dati afara de cand cu criza doar 50 se judeca. Lasam la o parte o cauza- jurnalistii nu isi cunosc drepturile – intre cei care au fost dati afara si nu au comentat nimic s-ar putea sa se fi inregistrat foarte multi care nu au facut presa cu adevarat, care au stat de mila, cu rubedenii, care nu aveau calificare cat de cat, deci jurnalisti de ocazie, nu de convingere, unii care scriau de pomana sau copiau de pe net. Eu am incercat sa fac presa formatoare de opinie, pentru asta am fost si concediat, dar ma judec cu fostii angajatori, chiar maine incepe procesul, pe care am sa il castig.
🙂 comentariile – la fel de bune ca articolul
Valeria – e un blog de calitate, până la capăt 🙂
si asta in principal datorita comentatorilor 🙂