…dar şi logica bărbaţilor…

A., o prietenă, om de tv, o cunoaşteţi (dar nu spui cine, că nu-mi dă voie) îşi schimbă maşina – sau cel puţin vrea asta. Ca pentru orice femeie, treaba asta e la fel de dificilă ca un tuns. De ceva vreme, exact ca şi coafurile, maşinile vin în prea multe culori şi forme pentru a mai face din alegerea uneia doar un studiu de caz (deşi ezitarea sfârşeşte uneori, la fel ca la coafor, într-o bruscă alegere catastrofală, pe care bărbaţii n-au voie în veci s-o recunoască drept ce).

După cum prea bine se ştie, în logica feminină de selectare a viitorului automobil sunt interzise argumente prozaice referitoare la performanţe tehnice, ţinută de drum, aerodinamicitate, distanţe de frânare şi respectabilitate a motorului. Dacă le spui că “are cuplu cam mic” scumpele de ele compătimesc din cu totul alte raţiuni decât bărbaţii, dar îşi consolează, mincinos-amabile, interlocutorul (“dimensiunea nu e chiar atât de importantă, dragă”). Când le atragi atenţia că, totuşi, modelul ăla n-are decât 5 viteze, ceea ce, pentru motorul în cauză, reduce elasticitatea reprizelor, ele răspund că preferă, într-adevăr, o maşină cu arcuri moi, dar că asta se poate rezolva şi cu pernuţe, la o adică (“şi, în fond, nici nu merg cu viteză mare, dragă, îmi ajung câte sunt ele”).

Prietena despre care vă vorbesc a văzut o Toyota şi i-a plăcut. Era “foarte drăguţă”, mai ales pentru că era “verde, un verde foarte drăguţ”. Verdele drăguţ ar trebui să vină, în concepţia despre automobile a domnişoarei, cu cel mai mic motor posibil – ca să coste mai puţin, evident, chiar dacă, pe cale de consecinţă, compacta asta se va târî ca melcul. Şi să aibă cutie automată, negreşit (adică să nu aibă ambreiaj, în limbaj feminin, că e şi aşa greu să conduci cu tocuri).

O încurajez – o japoneză, chiar şi verde, e fiabilă şi sigură, de ce nu? Dar angoasa nu ia sfârşit, pentru că un alt mascul s-a infiltrat înaintea mea în lanţul logic al selecţiei noului automobil.

“Ştii, M. îmi spune că nu pot să-mi iau o maşină japoneză”. Păi de ce? “Păi zice că sunt persoană publică şi trebuie să fac un statement cu maşina mea”.

Cad de pe scaun, mă ridic şi mă-ntreb dacă a observat. Ce vrea să spună? Cum adică un statement?

“Adică să-mi iau o maşină europeană”.

De unde rezultă că şi logica bărbaţilor suferă de luxaţii, şi încă ruşinoase. Dar, mai ştii? Poate apare vreo ocazie cu un Ferrari european verde şi drăguţ, cu un motor mai micuţ, aşa, şi neapărat fără ambreiaj. Dacă se poate pe motorină, să consume mai puţin?

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. ”După cum prea bine se ştie, în logica feminină de selectare a viitorului automobil sunt interzise argumente prozaice referitoare la performanţe tehnice, ţinută de drum, aerodinamicitate, distanţe de frânare şi respectabilitate a motorului. ”

    asta e luata dintr-un studiu al cercetatorilor britanici? generalizari din astea, sau de orice fel, chiar nu isi au sensul. ca ori fi destule femei care apreciaza mai mult designul si culoarea unei masini decat caii putere, foarte probabil. dar am incredere, pornind de la exemplul meu, ca sunt destule femei care se uita si la caracteristicile tehnice ale unei masini.chiar si colega ta prin faptul ca a apelat la sfaturile unora ceva mai experimentati in subiect demonstreaza ca totusi e interesata si de altceva decat culoare.

    Thumb up 0
  2. Oups! M-au luat la ochi feministele! :-)))

    Doina, scuze… E un label jos – “Texte în joacă”… Asta ar trebuie să explice “sursa studiului”, mă gândesc.

    Thumb up 0
  3. sorry nu vazusem labelul. fac mea culpa daca era in joaca

    Thumb up 0