Despre dependențe, sau când tratamentul agravează boala

The opposite of addiction isn't sobriety - it is human connection (Johann Hari)

un guest post de CB

„Războiul împotriva drogurilor” a fost anunțat oficial de Richard Nixon în 1971, deși multe „lupte corp-la-corp” se desfășurau deja de jumătate de veac sau mai mult. În acești 50 de ani SUA (statul care are cele mai bune statistici, de-aia mă refer la situația de acolo) a cheltuit – estimativ – 1 trilion (o mie de miliarde, sau un milion de milioane) de dolari, fără vreun efect sesizabil asupra consumului de droguri. Asta fără a socoti banii pe care îi puteau aduce legalizarea, taxarea și controlul substanțelor interzise.

Dar costul cel mai piperat este cel al vieților omenești distruse sau pierdute, global, în luptele între diverse agenții guvernamentale și carteluri, între carteluri și între dealerii de pe diverse străzi. Două milioane de americani sunt, într-un fel sau altul, afectați pe viață și lipsiți de speranțe de viitor în urma contactului cu aceste substanțe. Pe glob, numărul este mult mai mare, evident.

Dincolo de originile profund rasiste ale interdicțiilor legale (Johann Hari, în cartea lui Chasing The Scream, detaliază foarte bine de ce și cum a ajuns Harry J. Anslinger să influențeze hotărâtor scoaterea în afara legii a marijuanei și al celorlalte droguri), cifrele seci arată că în acest război nimeni nu câștigă – în afara cartelurilor. Rezultatele lui sunt dezastruoase, iar oprirea lui a început să fie cerută inclusiv de membri ai instituțiilor însărcinate cu practicarea lui – polițiști, agenți, ofițeri etc din întreaga lume.

Dar de ce s-a dovedit acest război nu doar ineficient, ci de-a dreptul dezastruos în materie de bani (cheltuiți aiurea), vieți omenești (distruse degeaba) și limitare a traficului (care a crescut spectaculos)?

Ca să putem răspunde la această întrebare va trebui să facem o operațiune neplăcută, de care mulți se feresc cu asiduitate: să ne revizuim fundamental modul în care noi, ca societate, privim problema consumului de droguri. Pentru că această viziune ne-a dictat, decenii întregi, soluțiile aplicate – care soluții s-au dovedit, iată, greșite.

Privim consumul de droguri ca pe un eșec personal; pentru noi, individul consumator este „greșit” și devine datoria noastră, ca societate, să îl „reparăm”. Și, pentru că noi credem cu tărie – din nou, în opoziție cu dovezile științei – în justiția pur punitivă, îi aplicăm pedepse: legale, sociale, morale. Închisoare, izolare, rușine.

Doar că… de data asta, soluția e mai otrăvitoare decât problema. Iar asta pleacă de la o gravă neînțelegere a realității.

Johan Hari, în cartea lui dedicată subiectului, așează o parte din știința dependențelor (citiți-o, a apărut și în română, e foarte bine scrisă și foarte bine documentată*). Dr. Gabor Mate (a scris In The Realm Of Hungry Ghosts, o carte-simbol pentru această problemă socială), care a lucrat zeci de ani cu comunitatea de dependenți din Vancouver, a observat inițial că toți, absolut toți pacienții lui din comunitatea în cauză aveau în trecut o traumă – sau mai multe. Alte circumstanțe puteau varia, dar trauma ca sursă primară a dependenței rămânea un model omniprezent. Și-a adâncit cercetările, care i-au confirmat acest model.

Iar în anii din urmă Rachel Wurzman, neurolog (suferind de sindromul Tourette) a descoperit recent și mecanismul biologic de bază (dincolo de acțiunea dopaminei din sistemul de recompense, sau de amorțeala durerii derivate din traumă). Pe scurt: creierul are o formațiune numită corpus striatum care, printre alte roluri, îl are și pe acela de a măsura cantitatea și calitatea conexiunilor interpersonale semnificative – pentru că specia umană e o specie hipersocială, iar contactul apropiat cu alți oameni și apartenența la comunitate sunt esențiale pentru o dezvoltare normală.

Pe membrana neuronilor din corpus striatum se află mulți „receptori de opioide” – niște proteine care traversează membrana. Acestea pot avea două poziții, on și off (dacă vă închipuiți un releu, seamănă). Pentru poziția care asigură funcționarea optimă a neuronilor în cauză, acești receptori trebuie să fie „anclanșați”, adică într-un „cuib” din structura lor 3D să se așeze o moleculă de opioid natural (mici proteine produse de creier, cunoscute și ca „endorfine”, și care au structură foarte asemănătoare cu derivatele din opiu, legale sau nu, pe care le consumă oamenii).

Dar secreția de opioide naturale este dependentă de cantitatea și calitatea conexiunilor interpersonale semnificative ale persoanei. Mai multe astfel de conexiuni – mai multe opioide produse de creier. Mai puține conexiuni, sau mai sărace – mai puține opioide. Iar starea asta, fără liganzi pe receptori, este percepută de creier ca dezechilibru foarte neplăcut, dureros chiar (de altfel una dintre surprizele aduse de noile tehnici de imagistică medicală este că în creier cam aceleași zone se activează atât în cazul durerii fizice cât și a celei psihologice). Ca urmare, orice poate micșora acest dezechilibru neurochimic devine „cârjă” pentru creierul omului. Într-o societate atât de insularizată ca cea actuală, creierele noastre sunt aproape mereu în dezechilibru – ușor, foarte ușor să devii dependent.

(Ca o curiozitate: intervenția de urgență în caz de supradoză se face cu naloxonă, un antagonist al opioidelor. E un medicament salvator – dar, administrat unei persoane care nu consumă droguri, are ca efect însingurarea – naloxona, blocând receptorii din corpus striatum, împiedică creierul să simtă conexiunile interpersonale, iar omul se simte însingurat chiar dacă e înconjurat de persoane care-l iubesc și pe care le iubește. Cam atât de puternic este acest mecanism biologic de asigurare a cooperării între membrii speciei umane).

Cum e cu cei care spun „Eu știu că drogurile au un soi de „cârlige chimice” care te fac dependent fără voia ta, de-aia interzic complet copilului meu să consume indiferent ce”?

Nu zău! Hai să vedem ce spun faptele. De exemplu, știți că în spitalele din Marea Britanie, în caz de fracturi de exemplu, se administrează „diamorfină” – un analgezic de uz medical? Diamorfina este doar denumirea medicală pentru… wait for it… heroină. În alte părți ale lumii (Europa, de exemplu) se folosesc ale substanțe (fentanil, de exemplu) care sunt tot opioide, dar de semi-sinteză. Cu toate acestea, nu vezi spitalele deversând zombi dependenți de heroină sau fentanil pe străzi, la finalul tratamentelor.

Cel mai mare experiment natural pe subiect a avut loc la finalul războiului din Vietnam, când zeci de mii de soldați americani, cu o istorie atroce de consum de droguri (cam unul din cinci soldați în Vietnam era dependent de heroină) urmau să revină în țară. Literalmente, în Vietnam erau mai mulți americani dependenți de heroină decât existau atunci pe întreg teritoriul SUA. Senatorul Harold Hughes avertiza, de la tribuna Senatului american, asupra pericolului: „în câteva luni, în marile orașe, era lui Al Capone va arăta ca o școală de duminică [comparativ cu „drogații” care urmau să revină din Vietnam]”

Surpriza surprizelor: așa cum ne arată istoria, avertismentele nu s-au materializat. Într-un singur an 95% dintre dependenți au abandonat consumul. Iar registrele VA (Administrația Veteranilor) arată că nu există deosebiri statistice între succesul celor care au urmat programe de dezintoxicare și al celor care s-au lăsat pur și simplu. Iar dintre cei 5% care au continuat să consume, cei mai mulți avuseseră traume în copilărie sau erau deja dependenți în momentul recrutării.

Dependențele de orice fel, iată, nu sunt „eșecuri personale”, iar oamenii care suferă de ele nu sunt „greșiți” sau „defecți” și nu trebuie „îndreptați” prin pedepse. Dependențele sunt doar încercări ale creierului de a suplini cumva o lipsă acută de conexiune cu comunitatea, cu persoane semnificative în viața omului.

„Soluția” noastră de a încarcera consumatorii – inclusiv dealerii-consumatori – agravează problema, în loc să o rezolve. Luăm oameni care deja suferă de lipsă de conexiune, de prieteni și oameni dragi care să-i iubească, și îi aruncăm într-un mediu proiectat pentru izolare. Și – din nou, știința asta! – cercetările arată că un regim legal aspru nu are nici un impact, nici măcar mic, asupra modelelor de consum în societate. Există, de exemplu, un studiu pe consumul de droguri care pune față în față două orașe relativ asemănătoare, dar cu cadru legal diferit: Los Angeles și Amsterdam (studiu făcut înainte de legalizarea cânepii în California). Știți ce au arătat cifrele? Că nu există deosebiri fundamentale între modelele de consum din cele două orașe. Cadrul legislativ nu a împiedicat nici cu o iotă consumul în Los Angeles, la fel cum nu l-a „promovat” în Amsterdam. Lege sau nu, creierul își caută echilibrul neurochimic.

Care e totuși soluția realistă, în aceste condiții? Unde ne putem întoarce, în încercarea de a găsi idei noi?

Păi, să mergem nu mai departe de Europa: Portugalia, Elveția, Cehia. 3 țări în care consumul personal de droguri, în diverse feluri specific naționale, a fost legalizat sau măcar dezincriminat.

Portugalia a deschis drumul unei abordări inovatoare când, în anul 2000, a luat decizia radicală de a dezincrimina consumul oricărei substanțe (o decizie, evident, întâmpinată cu un torent de previziuni sumbre și de alarme strigate despre „copiii noștri care vor avea acces la droguri” și de „coruperea fibrei morale a națiunii”, evident). Copleșită de problema dependenței de droguri „de mare risc”, în principal de heroină (la un moment dat aproape 1% dintre portughezi erau dependenți de heroină), mica țară luat decizia de a nu mai trata consumul de droguri ca pe un defect personal.

Dar nu s-a mulțumit cu atât. A creat un sistem de suport pe 3 niveluri, implementat odată cu noul cadru legal:

– o rețea de centre de suport, în care consumatorii aveau de-a face nu cu un judecător, ci cu o comisie alcătuită dintr-un psiholog, un medic și un lucrător social;
– o serie de facilități în vederea reintegrării, inclusiv o rețea de firme – economice, profitabile – în care foștii dependenți, aflați în reintegrare, puteau lucra pentru a își găsi locul în societate;
– un sistem de harm reduction în care consumatorii care nu pot renunța sunt ajutați să consume substanțe fără „adaosuri” otrăvitoare, în condiții igienice, sub supraveghere medicală.

Ce spun cifrele acum, la peste două decenii de la această decizie?

Că decesele prin supradoză au scăzut de la 369 în 1999 la 30 în 2016.
Că infecțiile cu HIV prin injecție de droguri au scăzut de la 907 în 2000 la 18 în 2017.
Că numărul de persoane încarcerate pentru infracțiuni legate de droguri a scăzut de la 3863 în 1999 la 1140 în 2017 (deși consumul nu mai este ilegal, traficul a rămas în afara legii).
Mai merită adăugate (a) faptul că, deși Portugalia a înregistrat o creștere a consumului general, la fel ca toată Europa, ritmul de creștere a fost mai mic decât, de exemplu, în Spania vecină și (b) că prețul „de stradă” al drogurilor a scăzut substanțial începând din 2000. (statista.com)

Cam așa arată o abordare eficientă a problemei: centrată pe om, pe sprijinirea celor care vor și pot rupe ciclul traumei sau, în caz de imposibilitate, asigurarea unui mediu care reduce câtuși de puțin pericolul.

Cum ne comportăm noi, românii, la acest capitol?

În general la fel ca în alte domenii: lipsiți de compasiune, cimentați în viziuni medievale despre „păcatul individual” și „puterea pedepsei”, puși mai degrabă pe măturat sub preș decât pe rezolvat cauze, ascultând de actori iraționali care ne cântă plăcut la ego și neglijând orice informații obiective care ne-ar putea – doamne ferește! – contrazice ideile deja betonate în conștiința colectivă.

Ce am putea face, dacă am fi (nu suntem) o națiune înțeleaptă?

Multe. Am putea începe, de exemplu, cătinel-cătinel, înțelegând conceptul de harm reduction: cât există viață animală pe Terra, tot atât va exista consum de substanțe care provoacă stări modificate de conștiință (de exemplu: în Vietnam, bivolii ocolesc de departe câmpurile de mac alb – sursa opiului – pentru că e amar. În timpul bombardamentelor americane, însă, aceiași bivoli dădeau iama în maci și apoi se mișcau greu, amețiți și cu privirea tulbure – etiologii spun că e reacția lor la stresul dat de bombardamente). Dacă e un fenomen de neocolit, la un minimum îl putem face igienic și (câte se poate de) sigur: camere dedicate, personal medical, seringi curate, sterile, droguri curate, fără adaosurile toxice de pe stradă, naloxonă în cazurile de supradoză, securitate și sprijin psihologic. Nimic altceva și tot ar fi un pas major înainte.

Apoi am putea decriminaliza consumul individual, așa cum au făcut multe state cu scaun la cap(itală). Nu mai încarcerăm puști rebeli dezagregându-le puținul viitor pe care li-l putem oferi; nu mai cheltuim prostește pe urmărirea penală (ceea ce eliberează procurori pentru GIO și corupție – poate e un motiv pentru care încă pedepsim posesia unui gram de iarbă? 😉); rămân bani pentru a trata cu demnitate și compasiune niște ființe umane care suferă (deși nu sunt optimist – postarea despre UBI mi-a arătat că principiul demnității persoanei umane este undeva la coada listei – dacă este – pentru mulți români, inclusiv dintre cei considerați oameni decenți, educați, cultivați).

Am putea apoi legaliza măcar drogurile ușoare, al căror comerț statul îl poate controla precum pe cel cu alcool, țigări sau combustibili. Taxe, bani la buget, potențial (și) de dezvoltare pe lângă șpăgi. Experiența americană (Colorado sau Oregon, de exemplu) arată că legalizarea marijuanei are ca rezultat creșterea încasărilor la buget, scăderea infracțiunilor legate de droguri, scăderea disponibilității drogurilor rămase ilegale, scăderea internărilor din supradoză etc.

Ce vom face? Probabil circ.

Vor ieși la televizor și în social media popi, peneliști conservatori și aurari, desenând viitoruri negre și corupte. În social media vor tuna și vor fulgera „influensării”, amenințând cu pucioasă și focul Gheenei pe „haștagiști” și „neomarxiști”. Iar omul obișnuit va clătina din cap a uimire, pentru că el *știe* că drogul e un păcat al omului, pentru care cel mai bun tratament e o pedeapsă aspră. Apoi își va plesni absent copilul care-l deranjează de la comentat pe Facebook și se va considera absolut lipsit de vină pentru „obiceiurile proaste” ale aceluiași copil care s-a apucat de aurolac sau iarbă „din cauza anturajului”. După care, mulțumit de înjurăturile lăsate în „comenturi” la adresa „progresiștilor ăstora nebuni vânduți lu’ Șoroș” se va adânci în studiul sticlei de vodcă sau al petului de bere, absolut fericit că a contribuit și azi la păstrarea tradițiilor și culturii străbune, ortodox-geto-dace, întru fericirea copiilor săi.

____________________

*) În engleză, aici.

Articol din categoria: ACTUALITATE

38 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Howard Hughes a fost senator? Am senzatia ca autorul face o confuzie. Eu stiu ca a fost regizor si magnat in domeniul aviatiei (vezi si filmul cu Di Caprio). A aparut in senat intr-o depozitie in fata unei comisii senatoriale.

    2
    0
  2. Ce păcat că ne citim doar noi între noi…:0(

    21
    0
  3. #6 Comentariu nou

    Felicitări CB!
    Un articol bine fundamentat și foarte util, dar cu oarecare vicii de interpretare.
    Managementul corect al dependentelor, de orice fel, trebuie susținut printr-un efort personal continuu.
    Viciile sunt slăbiciuni inerente care țin de latura distructivă a naturii umane, iar tratarea acestora are o componentă socială ce nu trebuie nici ascunsă nici neglijată.
    În ceea ce privește administrarea sau consumul substanțelor psihotrope reglementările trebuie să acopere un domeniu mult mai vast de cerințe pentru a scoate la lumină utilizarea și circuitul acestor substanțe cu potențial distructiv.
    Nu trebuie să reiau pledoaria pro, care are sens nu doar din punct de vedere medical, dar atâta timp cât anumite opiode sau chiar DMT pot fi sintetizate în propriul sistem endocrin poate este cazul să ne preocupe mai mult aspectul echilibrului psihic-somatic decât consumul mai mult sau mai puțin aleator al drogurilor.

    9
    0
    • #7 Comentariu nou

      În acest domeniu sunt tratate întregi, n-am cum acoperi toată problematica într-un articol de blog, evident. Cu mulțumiri pentru aprecieri, merită spus că da, etiologia dependențelor e multiplă, socio-psiho-genetică și puternic legată de situația individuală.

      O singură observație: cuvântul „viciu” este încărcat de o serie întreagă de conotații mistic-negative și eu personal nu-l folosesc tocmai pentru că provine din paradigma „păcatului personal”, care nu-și are locul aici.

      0
      0
  4. #8 Comentariu nou

    Acest articol ar trebui transmis si citit de toti ce au decizie politica in Romania. E nerealist sa asteptam ca se va aplica direct modelul Portugaliei, insa macar sa se creeze o dezbatere. Total de acord cu acest excelent documentat material.

    9
    0
  5. #9 Comentariu nou

    Care e diferenta intre interzicerea drogurilor si prohibitia alcoolului in SUA? Ambele genereaza mafie, coruptie, crime. De ce nu se procedeaza la fel ca in cazul Prohibitiei? Adica sa inceteze. Poate cineva nu vrea.

    8
    0
    • #10 Comentariu nou

      E un domeniu mult mai sensibil cu implicații majore în evoluția/involuția ființei umane.
      https://en.m.wikipedia.org/wiki/Project_MKUltra
      https://www.nature.com/articles/s41598-019-51974-4

      0
      0
    • #11 Comentariu nou

      Buna ziua Vlad, CB, ceilalti,
      @Ciprian
      Ti se pare ca in SUA a incetat prohibitia?
      Au voie sa faca ‘filme pentru adulti’ la 18 ani, dar nu au voie sa bea alcool pana la 21!
      Iar dupa 21 de ani au unul din cele mai mari procentaje de alcoolici, in special in randul persoanelor cu oarece autoritate (politisti, avocati, politicieni …).
      Da, de acord, interzicerea unui lucru creeaza dorinta de a-l avea, de a-l incerca.
      Crede insa cineva ca, in Romania, legiferarea consumului de substante psihotrope sau narcoleptice ar putea fi controlata si coordonata, in conditiile in care alte legi NU SNT APLICATE?

      0
      0
    • #12 Comentariu nou

      Pricinosule, asta cu „la noi nu se aplică nici legile pe care le avem” pare, la prima vedere, o obiecție validă. Doar că

      1. Dacă nu se aplică nici ce legi avem, atunci în spiritul harm reduction decriminalizarea pentru consum propriu e și mai logică – elimină cheltuieli inutile (DIICOT a decriminalizat de facto consumul acum câțiva ani când a declarat că hăituirea micilor consumatori e neproductivă și cheltuitoare degeaba) și mai salvăm niște destine.

      2. Chiar și așa fiind, zone încă mai timide în aplicarea legii – America de Sud, America Centrală – au decriminalizat demult consumul. Cu rezultate asemănătoare celor din articol. Deci…

      0
      0
  6. #13 Comentariu nou

    Tigari, alcool, droguri, sex, pariuri.
    Doua din 5 sunt ilegale si produc ce produc.
    Ca Sa fie bine !

    1
    0
    • #14 Comentariu nou

      Cele pomenite sunt constientizate de toata lumea.
      Ce parere ai de cafea? Sau de bauturile energizante cu cofeina sintetica sau taurina?
      Dar de bauturile racoritoare cu cofeina si cu 28% zahar?

      0
      0
  7. #15 Comentariu nou

    @CB
    O mare problema a articolului dumitale e faptul ca se axeaza pe efecte si pe tratamentul (sau schimbarea tratamentului) efectelor, dar atinge doar tangential, in ultimul paragraf, cauzele!
    Traumele din copilarie sunt provocate, in marea majoritate a cazurilor, de cineva din familie.
    Un tata abrutizat de alcool (pe care l-ai prezentat si dumneata in articol), un unchi sau un ‘verisor’ mai mare, cu scala morala viciata (cred ca aici poti fi de acord cu folosirea cuvantului viciu). Poate chiar un profesor sau un preot care nu-si pot infrana ‘poftele’.
    Prima problema ar trebui sa fie (re)educarea acestor adulti, abia apoi sa discutam despre cum tratam efectele.

    3
    0
    • #16 Comentariu nou

      Posibil să ai dreptate. Așa cum văd eu lucrurile, re-educarea unei târle de violenți aplaudaci ai violului e o treabă multi-generațională. Legislația axată pe harm reduction are efecte rapide.

      Ideal ar fi să le începem pe amândouă simultan: ajutăm cum putem oamenii în pericol (relativ, cel puțin, câtă vreme un joint te bagă toretic la „facultate” deși e „victimless crime” și a fost determinată ca neconstituțională în mai multe state), începem și educarea adulților pentru reducerea numărului de copii traumatizați.

      Real, eu aș fi fericit să începem ceva, orice, odată. La ora asta, însă, am mari dubii că am fi pregătiți măcar să discutăm subiectul ceva mai serios de „piei, satană haștagistă”.

      0
      0
    • #17 Comentariu nou

      „Real, eu aș fi fericit să începem ceva, orice, odată.”
      „Soluția” noastră de a încarcera consumatorii – inclusiv dealerii-consumatori – agravează problema,
      Solutia ta este sa DEZINCRIMINAM si „dealerii-consumatori”?
      Eu cred ca dealerii, de orice fel, trebuiesc extrasi din societate!
      Nu ma intereseaza cum au fost convinsi sa devina deleri!
      Daca incearca sa vanda droguri, de obicei unor puberi sau adolescenti, care deja au probleme traumatice de acasa si probleme hormonale inerente varstei, TREBUIESC EXTRASI DIN SOCITATE!

      0
      0
    • #18 Comentariu nou

      Nici nu mă așteptam la altceva de la tine, Pricinosule! Afară cu ei din societate, ‘tu-le mama lor! 😀

      O parte dintre dealeri exploatează dependențele cu cinism. Nu ei le-au provocat, dar profită de pe urma lor. Pentru ei justiția are instrumente.

      O parte, însă, vând doar pentru a-și finanța consumul propriu. Eu cred că ar trebui să luăm caz cu caz. Ideea fiind nu de a pedepsi pe cât mai mulți (justiția punitivă nu funcționează, pedepsele nu descurajează; mai degrabă pedepsele cu închisoare devin stagii de perfecționare), ci de a salva cât mai mulți. Caută un pic sistemul carceral din Norvegia: 3 ani de școală pentru gardieni psihologie y compris, reabilitare și reintegrare, exact ceea ce nu avem noi: un sistem centrat pe reintegrare, nu pe pedeapsă.

      0
      0
    • #19 Comentariu nou

      @CB
      Oare dealerii-consumatori chiar cred ca e bine ce fac?
      Chiar le place ca au fost candva pacaliti de altii?
      Sau am inceput sa uitam zicatorile romanesti?
      „Ce tie nu-ti place altuia nu face!”
      Atat cat am trait pana acum in aceasta viata, am cunoscut personal si indivizi care, fiind ei insisi victime cu ani in urma, se comportau identic, si oameni care, daca au suferit ei, incercau sa inteleaga cum sa-i fereasca pe cei din jur!
      Tu pe care ii apreciezi?
      Se pare ca pe primii! Primitivii care nu au ‘timp’ sa judece raul pe care il fac!

      0
      0
    • #20 Comentariu nou

      @CB
      Ceea ce te prefaci ca uiti si nu intelegi, este faptul ca dealerii, indiferent de care ar fi, incearca sa gaseasca NOI consumatori, sa-si extinda piata, sa faca NOI victime.
      Nu cred ca gasesti vreun dealer care sa spuna NU unui biet puber sau adolescent pe care il ‘simte’ de la o posta novice.
      Dimpotriva, il va instrui si il va invata cum sa procedeze pentru a deveni cat mai repede dependent!

      0
      0
    • #21 Comentariu nou

      Pricinosule, îmi amintesc de perioada în care și eu, ca și tine, mă luam în serios și trăiam cu impresia că sunt buricul pământului și deținătorul adevărului absolut. De-aia nici nu te contrazic, n-ai dovedit încă, aici cel puțin, vreo urmă din talentul de a fi deschis către alte perspective, deci n-ar avea sens să încerc eu acum.

      E adevărat, studiile citite de mine arată altceva decât ți se pare ție da’… ce știu specialiștii ăștia? Nimic, pe lângă Pricinos. Așadar, ai dreptate, așa e cum zici tu 🤷‍♂️

      0
      0
    • #22 Comentariu nou

      @CB
      Am o idee, de ce nu te ‘infiltrezi tu intr-un grup de dealeri, sa incerci sa aplici studiile citite de tine.
      Poate reusesti sa-i convingi sa renunte la distributia de droguri, sa ti se alature in ONG-ul in care activezi si sa salvati impreuna cat mai multi tineri romani?
      Asta ar insemna ‘a fi deschis către alte perspective’, nu-i asa?

      0
      0
    • #23 Comentariu nou

      Pricinosule, nu am cum să-ți explic ce înseamnă deschiderea minții. Cum explici unui orb culoarea ciclam? Cum explici unui surd „Corul robilor”? Nu poți, că n-are organ de simț. Așa și tu, dacă n-ai, n-ai.

      0
      0
    • Nu e “protejatul” lui. Pe acest principiu ar trebui interzis orice tip de alcool, chestie cu care hotărât nu putem fi de acord 🤡

      0
      0
    • #26 Comentariu nou

      Te sfatuiesc sa-i cauti un avocat cumsacade, ca cel din oficiu s-ar putea sa aiba mentalitatile mele!

      0
      0
    • #27 Comentariu nou

      Pricinosule, mersi! Când ajungi să folosești artificii de logică din arsenalul trolilor și al creștinopaților e semn c-ai rămas fără argumente 😀.

      Ce-ai construit tu este un minunat om de paie („strawman”, mi-ai atribuit vorbe pe care nu le-am spus, apoi te-ai apucat cu poftă să-l dărâmi ca și cum ar fi fost al meu – doar că nu e). Eu am zis 2 lucruri:
      – că ar trebui să dezincriminăm consumul
      – că pentru dealerii – consumatori ar trebui judecat caz cu caz, scoțând din ecuație consumul și judecând doar vânzarea.

      „Protejarea” e invenția ta – una cu atât mai mizerabilă cu cât face apel la emoțiile animalice, așa cum au făcut mereu mizeriile cu formă de om de-a lungul vremii (și s-ar putea să dezvăluie și ceva lucruri despre caracterul unui om care face o astfel de alegere josnică, mincinoasă și demnă de dispreț).

      Faptul că te-ai coborât în subsolul umanității arată fie lene, fie neputință intelectuală. Nici una dintre variante nu e ce-ai dori tu, cred, să se cunoască despre tine.

      0
      0
    • #28 Comentariu nou

      @Vlad
      Eu ma refeream la tipul de comportament pe care ajung sa-l aiba cei care consuma droguri!

      0
      0
    • #29 Comentariu nou

      Pricinosule, imaginează-ti că „puterea”, în cele mai multe cazuri, nu poate sau nu dorește să combată infracționalitatea „nevăzută” pe care o considera inerentă, iar in alte cazuri o protejează, gestionează sau chiar o folosește direct.
      Din păcate Romania este un teritoriu în care „puterea” nu lucrează în folosul cetățeanului ci doar la propria imagine pentru a-și conserva și extinde privilegiile.
      Acest comportament ar trebui să te îngrijoreze cu adevarat și să-ți explice de ce nu ești protejat.
      Cel care a consumat alcool și s-a urcat la volan știa că ceea ce face este ilegal, dar într-un sistem corupt interpretarea comuna e că legile sunt pentru cei „slabi”.
      Dacă încă nu ai aflat, mai nou, în Romania legile și modul de aplicare îi favorizează pe infractori.
      CB spune clar că o politică/legislatie de tip „harm reduction” ar regla cumva lucrurile într-un mod „natural”.
      N-ai sa vezi!

      0
      0
  8. #30 Comentariu nou

    Cred ca in Romanica am putea incepe cu interzicerea consumului de spirt medicinal, Ana, Gina, Dana sau orice alte domnisoare de peste 70 de grade. Multe mici afaceri vor falimenta, dar multe spitale si cimitire se vor inchide. Cred ca asa a grait si Zarathustra.

    2
    0
    • #31 Comentariu nou

      Mi se pare de neinteles comentariul dumneavoastra. Cum ati putut-o uita pe singura domnisioara spirt adevarata, adica Mona? Cum???

      Cautati pe net „spirt alcool” si o sa intelegeti despre cine vorbesc.

      0
      0
  9. #32 Comentariu nou

    o sugestie: ca sa fii mai convingator, fa research-ul necesar si insista pe partea cu reducerea profiturilor retelelor de traficanti si scaderea criminalitatii – si a celei mari, organizate, si a celei marunte/violente/impotriva persoanelor neimplicate/de strada – in urma legalizarii. reducerea deceselor prin supradoza impresioneaza mai putin bizonul („da-i in plm de drogati, si ce daca mor?”)

    2
    1
    • #33 Comentariu nou

      Da, asta mi se pare o idee foarte bună pentru comunicarea publică, atunci când om ajunge acolo. Mica infracționalitate e vizibilă și iritantă și reducerea ei are impact rapid și vizibil în conștiința publică.

      0
      0
  10. #34 Comentariu nou

    Personajul Pablo Escobar, in Narcos, zice că pe americani nu ii deranjează că produsul livrat de el se revarsă pe străzile din new York, Miami, los Angeles ci că miliardele de dolari ajung in Columbia.

    3
    1
  11. #35 Comentariu nou

    @CB
    Acum chiar incepi sa devii simpatic!
    Hai sa facem o ‘mica’ analiza.
    *—
    Sa incepem cu simplii ‘consumatori’ de droguri:
    Nu-mi amintesc sa fi scris despre ei nici comentarii favorabile, dar nici defavorabile!
    Asta pantru ca inca nu am o opinie bine formata.
    Aceasta categorie de oameni cred ca ar putea fi dezincriminati, asa cum sustii in articol, cu doua amendamente:
    I – fara posibilitatea coercitiei prin incriminare ar fi, conform altor legi si regulamente din Romania, mult mai dificil pentru procurori sau alti anchetatori sa faca presiuni pentru a-i afla pe dealeri;
    II – te rog sa incerci sa faci doua statistici. Una privind numarul de ‘consumatori’ pe care ii cunosti in fiecare din judetele in care activezi, cea de-a doua privind NUMARUL de triplete ‘psiholog, medic, lucrător social’ ce s-ar putea forma in fiecare judet. Si ma refer la triplete care ar putea functiona! Nu la psihologi cu mentalitatile pe care dumneata mi le atribui mie, nu la medici care se gandesc la „cat imi da statul pentru fiecare ora petrecut cu ‘asta'”, nu la amante de primari angajate ca ‘lucrator social’. Cam cata ‘consumatori’ cunosti in fiecare judet pentru fiecare astfel de tripleta?
    *—
    Sa trecem la ‘dealerii-consumatori’:
    Aici am facut amandoi o mica grseala, punand-ui pe toti in aceeasi oala.
    Din punctul meu de vedere (stiu ca nu dai doi bani pe el), lucrurile pot fi putin rafinate.
    Sunt mai intai ‘consumatorii-dealeri’. Cei care au inceput sa consume droguri si la un moment dat au constatat ca nu mai au suficienti bani pentru a-si sustine dependenta. Daca inteleg eu bine sunt doua criterii pentru a deveni din simplu ‘consumator’ un ‘consumator dealer’. In primul ramd trebuie sa ai un cerc ‘maricel’ de cunoscuti in afarav ariai de acoperire a celui ce te aprovizioneaza (daca dealerul tau ar putea furniza cunoscutilor tai, de ce te-ar mai imlica?). In al doi-lea rand trebuie sa ai un anume profil psihologic, altfel furnizorul tau nu va fi nicicum de acord sa devii sub-dealer.
    Sunt apoi cei cu adevarat ‘dealeri-consumatori’. Dealerii care nu s-au putut abtine si ‘s-au dedulcit la marfa’. Pe acestia chiar si furnizorii lor, ‘dealerii-cinici’ cum ii etichetezi chiar dumneata, ii dispreuiesc!
    *—
    In privinta ‘dealerilor cinici’ cred ca avem puncte de vedere asemanatoare!
    *——–
    Acum as vrea sa privesc din punctul dumitale de vedere cazul consumatorului de ‘cocaină și barbiturice’ din articolul mentionat.
    Personajul respectiv se poate spune ca stie sa conduca o masina. Nu a facut accident, nu a lovit pe nimeni. Doar a condus cu viteza peste limita legala. Hai sa fim seriosi, dumneata n-ai apasat NICIODATA acceleratia mai mult decat iti permiteau semnele de circulatie intalnite? Evident, stiind ca nu are permis de conducere, a incercat sa scape cu fuga. I se adauga la dosar. Sa stam un pic si sa judecam, daca e consumator de cocaina, ce sanse ar fi avut ca, intre doua ‘doze’ bagate in vena sa se concentreze suficient pentru a obtine permisul? ‘Bieltul consumator neinteles!
    *——–
    Un alt citat din dialogul nostru:
    „Dacă nu se aplică nici ce legi avem, atunci în spiritul harm reduction decriminalizarea pentru consum propriu e și mai logică – elimină cheltuieli inutile (DIICOT a decriminalizat de facto consumul acum câțiva ani când a declarat că hăituirea micilor consumatori e neproductivă și cheltuitoare degeaba) și mai salvăm niște destine.”
    Pare ca ai dreptate, dar daca am dezincriminat de facto consumul fara a implica ‘tripleta magica’ pe care am pomenit-o amandoi, poate ca am facut mai mult rau decat bine. In fond a fost facilitata aparitia individului de care este vorba in articol.
    *——–
    De cand citesc articolele dumitale am inceput sa interpretez altfel personajul lui Cervantes, Don Quixote de La Mancha! Multumesc frumos!

    0
    0
  12. #37 Comentariu nou

    legalizarea drogurilor ar merge de minune impreuna cu generalizarea ubi!

    1
    0
  13. #38 Comentariu nou

    Dragilor, americanii au avut posibilitatea sa învețe din experimentul prohibiției ca să interzici e mai toxic decât sa legalizezi. Cel mai probabil sunt personalități sus puse care au avantaje directe din a menține anumite activități în afara legii.

    Soluția este sinpla: legalizarea! Ca vorbim de droguri, de alcool, de prostituție, ele exista și vor exista atât timp cât oamenii vor trai. Dar o combinație de lege plus educație ar schimba treburile radical.

    Dacă ne uitam la România… noi avem peste 1000 de scoli cu toalete sub standardul roman. Asa ca … rămâne sa salivam în bula noastră la ce fac alții și sa ne bucuram oarecum ca nu suntem în Afganistan.

    0
    0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.