Estul îndepărtat (la Udrişte)

N-am mai luat o amendă de parcare de 12 ani. Ştiu, e nedrept să te fofilezi aşa, dar pe cuvânt că n-am făcut nimic pentru norocul ăsta. În plus, am ştiut întotdeauna că nu poate ţine la infinit. S-a spart miercuri la amiază, în spatele BNR, unde nici măcar Jack Spintecătorul nu şi-ar putea face un pic de loc. Un poliţist mi-a lăsat un bileţel de ură sub ştergător. Bileţelul m-a făcut să zâmbesc strâmb – era pe numărul altei maşini.

Sigur, poate că dl. agent nu ştie decât acele câteva litere, pe care, faute de mieux, se vede nevoit să le treacă pe toate procesele-verbale, şi atunci gestul contează, nu precizia lui. Sau poate că primise amenzile gata completate, nu? La ce bun atâta formalism când poţi avea viteză? Sau, cine ştie, poate că dl. agent este un şugubăţ cu umor de caşchetă, căruia îi place să amestece amenzile pe parbrize, închipuindu-şi mirarea victimelor. O fi văzut vreo “cameră ascunsă” şi s-a gândit că e vesel să faci glume necunoscuţilor.

Dar nu, cu Poliţia nu glumeşti. Vorba ‘ceea – “ce, vrei să-ţi bată Poliţa la uşă? Că poliţia bate, nu glumă”. Mai bine baţi tu primul – la Udrişte, sectorul 3, “clădirea veche”, camera 15. Ah, de când nu m-a mai convocat cineva într-o încăpere pentru a da socoteală… Pe vremuri era Cancelaria, dar ceva mi-a spus că, în cazul de faţă, nu profesori voi întâlni la camera 15. Premoniţie, monşer, ceva de speriat!

Ce-i drept, de veche clădirea e veche, ştie Poliţia ce vorbeşte. Ca să ajungi la camera 15, intri într-o curte înghesuită, betonată cu repetiţie. Pe stânga, un gard de tablă mâncată de rugină. Deasupra, o copertină de plastic translucid, pe care producătorul îşi lăfăie numele, se sprijină pe un cadru de cornier. Pe dreapta, uşi ce dau spre varii încăperi, într-un vagon-stil arhitectural ce sugerează mai degrabă funcţionalitatea unui bordel decât al unui sediu de Poliţie Rutieră. În fundul curţii, într-o anexă cu geometrie incertă, se poate bănui o cantină unde s-a gătit o cisternă de varză.

În curte, Bizanţul n-a murit – ba chiar prosperă. Zeci de solicitatori se-nvârt orbeşte, în căutarea unui procurator, amic de ocazie, pilă prin telefon sau orice altceva care ar putea determina o săritură peste rând. În civil sau în uniformă, “intermediatorii” roiesc prin prostime, afişând o incredibilă combinaţie de slugărnicie şi dispreţ. Se aud şoapte: “şefu’, am şi io…”, “din partea lui Cutare, v-a sunat mai devreme…”, “dacă nu vă supăraţi, cum aş putea şi eu…”, “‘aideţi că ne-nţelegem, numai să…”. Câţiva inadaptaţi suferă-n tăcere, la coadă. Cu mine, sunt cu unul în plus.

Şi stau, şi stau. Privesc în jur. Pe jos, gresie murdară, verde-nchis “cu model”. În faţă, la mai puţin de-un metru, un perete vopsit jumate “în ulei” gri, care se termină cu o dungă nesigură. În tavan, igrasie. În spate mă-mpung gratii, n-am de ce altceva să mă sprijin. Până la camera 15 mai am trei metri, un salt, doi paşi mari, 15 paşi de furnică. Prin faţa mea trec descurcăreţii care au şperaclul potrivit. Un bărbos cu două telefoane şi alură de consilier parlamentar. Un tip cu bluetooth în ureche şi dinţi lipsă. Un masiv cu parpalac de piele neagră şi fără frunte. Un fraier cu pungă din care se aud clincheturi promiţătoare. Un burtos în trening, care nu spune pardon când mă calcă (să te-ngroape-n tenişi, na!).

Înăuntru, lume claie peste grămadă. Pe birouri sunt deschise computere, dar singurele articole ce au căutare sunt pixurile şi foiţele de indigo. Un agent mă invită, mă aşez la colţul mesei pe un scăunel, pun geanta pe biroul colegului. Agentul mă priveşte şi, perspicace, mă gineşte: “vă ştiu de la televizor” – iar un altul adaugă, suspicios: “şi în geantă aveţi o cameră ascunsă?”

Ah, futu-i, s-a dus orice speranţă de negociere. Înconjurat de mici înţelegeri pe sub sprâncene, am parte de cel mai corect tratament posibil. 3 puncte pe carnet şi 78 de lei amendă. Contează că dl. agent a greşit numărul? “Nu, păi uite, sunteţi pe listă, oricum vă vine acasă.” Cam mare amenda, nu? “Mda, mărişoară”. Şi neapărat şi cu puncte? “Păi cum?” Completăm, semnăm, plătim, ne ridicăm şi plecăm. Mulţumesc frumos. “Cu plăcere” – face agentul, şi mi se pare că-mi şi zâmbeşte. Mai ştii, poate că ei aveau o cameră.

La ieşire, arunc o privire în cantină. O duzină de “cadre” balotează la mese de PAL melaminat. În galantar, nişte plăcintuţe suspecte, vreo trei fripturi cenuşii, bine bătucite, şi ce-a mai rămas din cisterna cu varză. Cât sunt prăjiturile? Râsete, ce civil tălâmb! “Sunt legume gratinate, morcov şi caşcaval pe felie de vânătă, două la două mii juma”. Şi friptura? “De porc, cu varză, opzejcinci de mii”. Nu mă pot abţine: scump, doamnă, scump! Înainte era mai ieftin!

Nu sunt surprins că-mi dau dreptate.

5 comentarii Adaugă comentariu

  1. am patit si io povestea asta, dar luni, tot camera 15, tot udriste, tot puhoi de lume convocata printr-un anunt venit prin posta, care suna al dracului de dubios: “sa va prezentati in termen de cinci zile, la Udriste, ca sa spuneti cine conducea masina cu nr… in ziua de 10 septemebrie, la ora 15,07”. pacatele mele, m-am speriat de moarte, stiam sigur ca om n-am calcat, dar nu-mi aduceam aminte nicicum ce facusem acu doua luni fix la trei si sapte minute. ca sa n-o mai lungesc, tot pentru parcare am luat amenda, numa ca la mine a fost mai ‘eftin, adica doua puncte si 390000 amenda. cred ca desi am parcat masina incorect, dar mai corect decat tine, ca altfel nu-mi iesplic diferenta :D

    Thumb up 0
  2. anonim: presupun că mărimea amenzii o fi având ceva de-a face cu locul ofensei. La mine, dl. agent a zis “A-ha! Pe Doamnei! Nasol.” A avut dreptate, nimic de zis aici.

    Thumb up 0
  3. Minunat scris textul! Dar deja ma repet. Ai o atentie la detalii, ceva de speriat! Imi place asta…
    Cat despre Doamnei, ei bine da, o stiu pe de rost. E-n drumul meu zilnic : Pache-Carol-stanga la rond la Universitate-Doamnei-Calea Victoriei-stanga pe Splaiul Unirii si dreapta pe Danielopol. Stiu drumul asta cu ochii inchisi, cu toate parcarile cu plata sau fara, cu toti portarii spagari de pe la institutii (Dumnezeu sa-i tina sanatosi si flamanzi!, cu toate cotloanele cu vizibilitate la amenzi rutiere. Faza e ca pe Doamnei pe stanga e nasol sa-ti lasi masina, cu toate “avariile ei” Inainte de amenzile cu puncte primeam acolo la amenzi…zilnic!…ca daca aveam treaba pe Stavropoleos, unde sa parchez?! Dirijorii aia de trafic la bariera spre Stavropoleos te dadeau in consemn daca ziceai ca esti in “tranzit” si tu erai “in cautare de parcare”. Dar…dupa ce treci de BNR tot pe stanga parca, gasesti uneori loc de parcare.

    Thumb up 0
  4. Curat ghinion! :) io cred ca amenda a fost atat de generoasa tocma fiindca te-au ginit aia ca esti de la televizor. Si au decis sa aplice litera legii asa cum scrie la carte. Nu de alta, da sa nu se trezeazca seara pe post – filmati cum cad ei la invoiala cu clientii! :))))) Altfel scapai si tu cu o penalizare mai omenoasa….. ca anonymous de pilda. Oricum… mica ta “saga” e pur si simplu savuroasa. Far de rautate – daca asta te ajuta ca scrii apoi io iti urez multe “aventuri” urbane!

    Thumb up 0
  5. nu crez ca are-a face, io am parcat aiurea ezact langa Politia Capitalei, aia de pe Eforie :D de-aia-ti zic, cre ca-s alte considerente la mijloc. o fi vorba de categorisiri de genul ai parcat putin gresit, mediu gresit si foarte gresit???

    Thumb up 0