Pe unii stâlpi din București au apărut niște anunțuri ciudate – asta într-un oraș în care e plin de anunțuri ciudate pe stâlpi, garduri și pereți.
Pe aceste anunțuri scrie așa (text scris cu majuscule, Times New Roman, corp 70-80): „Căutăm medici specialiști UPU-SMURD / SJU Târgoviște” – și, mai jos, clasicul call to action – „relații la telefon… sau la SJU Târgoviște” – adică la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște.
Nu credeți că acesta este nu doar un semn de disperare, ci și o descriere foarte bună a crizei profunde de organizare în care se află sistemul sanitar din țara noastră?
Cheltuielile statului pentru sănătate au crescut puternic în ultimele decenii – sunt acum de 5 ori mai mari ca în urmă cu 20 de ani, asta în condițiile în care numărul de pacienți a scăzut.
Dar spitale noi practic nu s-au construit iar dotările, în foarte multe unități medicale, sunt deplorabile – s-au mai făcut modernizări, există și spitale unde sunt secții noi, foarte bine dotate, dar mi-e teamă că astea sunt în continuare mai degrabă excepții – sau, măcar, cazuri mai puține decât cele negative.
Cât despre numărul de medici – ei bine, în ciuda a ceea ce am putea crede, România nu are, de fapt, un deficit de medici, ci doar o distribuție complet nefuncțională a acestora. Iată ce declară pentru Hotnews Președintele Colegiului Medicilor, dr. Daniel Coriu:
„Practic, noi, în ansamblu, nu avem un deficit de medici. Poate că ar mai fi nevoie de câteva mii. Dar faptul că ei sunt concentrați doar în câteva județe, acest dezechilibru, repartiția medicilor este marea problemă. Acest dezechilibru este dramatic.”
Adică dintre cei aproximativ 55.000 de medici din România, mai mult de jumătate sunt concentrați în București. Apoi 17.000 sunt în județe precum Cluj, Timișoara, Târgu Mureș și Iași. 36 de județe își împart ce mai rămâne – adică aproximativ jumătate dintre medicii României, 27.000 de medici.
Bucureștiul are, deci, medici, cât au 36 de județe împreună. E adevărat că Bucureștiul e cel mai mare oraș al țării, de 10 ori mai mare, ca populație, decât următorul de pe listă, dar, orișicât, 36 de județe – ce spune asta despre cum funcționează sistemul sanitar în țara noastră?
La Târgoviște, deficitul e atât de acut încât, iată, spitalul județean caută medici pe stâlpii din București. La numărul de telefon din anunț răspunde directorul de îngrijiri medicale al spitalului, Florin Gheorghe, care spune că, deși s-au mai organizat concursuri în trecut, nu s-a prezentat nimeni. E nevoie de cel puțin 8 medici aici.
De ce nu vin?
Nu vin din același motiv pentru care mulți emigrează. Nu vin nu neapărat din cauza salariului, și nici măcar din cauza faptului că medicii n-ar vrea să lucreze într-un oraș mai mic. Motivul este explicat foarte bine tot de către președintele Colegiului Medicilor:
„Medicul dorește să aibă la îndemână echipamente performante, dorește să practice așa cum a învățat în rezidențiat. În absența acestora nu există, din nefericire, condițiile practicării unui act medical în siguranță. Este foarte important, pentru că medicul este blamat (dacă nu-și poate face meseria – n.m.).”
Adică nu vin pentru că nu au cu ce să lucreze și, dacă se-ntâmplă ceva, sunt făcuți praf de opinia publică (și organe).
Și cu asta, ne întoarcem la politicile publice falimentare, clientelare, corupte prin care a fost și este guvernat sistemul sanitar din România, de zeci de ani. Degeaba pompează statul zeci și zeci de miliarde de lei anual în sistem dacă banii aceștia se scurg printr-un miliard de găuri de șperțuială, furt și incompetență. Mai mulți bani pe cap de pacient, în acest sistem, nu înseamnă și condiții mai bune de tratare a pacienților și, iată, nu înseamnă nici măcar medici suficienți în toate județele.
Dacă spun că sistemul are nevoie disperată de reformă sunt imprecis: de fapt, noi, cetățenii, avem disperată nevoie de reformarea sistemului sanitar.
Cum?
Statul este un foarte prost administrator a orice, inclusiv a sistemului de sănătate. Prin lege, statul ne ia 10% din ce câștigăm, ca să finanțeze sănătatea din România – dar și, după cum descoperim periodic, toată liota de căpușe, șperțuitori și atârnători politici care parazitează sistemul.
Cred că trebuie să avem dreptul de a alege unde plătim, totuși, această contribuție obligatorie – adică măcar pentru o parte a ei, dacă nu pentru toată (cumva, ca la Pilonul II de pensii; în cazul contribuției pentru pensii, statul ia peste 95% din sumele plătite de români și plătește pensii de mizerie, iar câteva fonduri administrate privat reușesc, cu încasări mult mai mici și garanții foarte solide, să ofere randamente excepționale acelorași contributori).
Partidele-sistem urăsc Pilonul II și se împotrivesc cu îndârjire și ideii de a permite cetățenilor să aleagă unde vor să-și cheltuiască contribuțiile obligatorii de sănătate, la stat la la asiguratori privați. De ce? Pentru că asta înseamnă reducerea dependenței cetățenilor de stat și micșorarea fondurilor pentru întreținerea clientelei.
9 comentarii Adaugă comentariu
Principala problema a lipsei de personal medical pleaca din faptul ca sunt destul de multe spitale aflate in localitati moarte.
Inteleg problemele expuse, dar o sa zic doar atat: eu am o boala despre care nu intru in detalii, dar daca nu e tinuta sub control iti afectează creierul, adica practic orice: capacitatea de a vedea, de a merge, etc etc. Deci e super important tratamentul, nu e ca vai mai iei o aspirină si iti trece.
Unde trăiesc eu, slava Domnului la mine e compensat totul de la stat, deci eu nu am probleme, dar sunt in tot soiul de grupuri de oameni cu aceeasi afectiune, si multi sunt din America. Am pierdut numărul la câți din ei e nevoie sa ia in calcul ce tratamente acopera asigurarea când e vorba sa se decidă ce să facă (gen, vrei tratamentul X? Ghinion, casa ta de asigurare nu acoperă decât Y, îl faci pe ăsta sau pe nici unul). Plus fazele alea faine tot din America, te ia ambulanta de pe strada și doar călătoria până la spital e o mie-doua de euro.
Acum, eu chiar înțeleg problemele din articol, dar credeți-mă pe cuvânt că nici privatizarea oarbă nu e soluția. Mai ales că dacă e vorba de ceva chiar grav, clinicile particulare, cel puțin cele existente acum, te trimit la stat oricum. Dar lăsând asta la o parte, sa zicem ca or sa se faca ele clinicile până la urmă; a inlocui însă o problemă cu o problemă si mai mare nu este chiar o idee bună.
SM?
Am mai lăsat un comentariu care pare disparut in neant, oh well, poate o sa apară la un moment dat.
Dar între timp mi-am amintit si de problema mea nr 1 cu o sugestie de genul, și anume faptul ca oamenii mai cu bani ar fi avantajati major fata de cei fără. Sigur, o sa ziceti ca asa e la orice capitol oricum, e.g. ala cu bani are o masina mai buna, haine mai bune, etc. Dar cand e vorba de sănătate, statul are datoria sa isi trateze toti cetatenii, nu sa mearga pe principiul „scapa cine poate sa plătească la privat”. O sa îmi ziceti ca asa e si acum, si as fi de acord, dar ideea este sa gasim o solutie eficienta la problema asta, nu sa adancim si mai mult inegalitatea.
De aceea am dat si exemplul cu Pilonul II: ar fi vorba de o parte a unei contributii care oricum trebuie platita, deci nu depinde de averea celui care contribuie.
Soluția pentru toate disfuncționalitățile din sistemul sanitar de stat este una singura – REFORMA. Dar o reforma structurala, profunda, care sa se adreseze tuturor celor implicati: medici, pacienti, spitale, DSP-uri, aCNAS, asistenta medicala primara si asistenta de urgenta.
Ca idee, a existat la un moment dat un ministru al Sănătății, d-na Pintea, care spunea ca sunt necesare minim 10-12 registre nationale pe grupuri de boli. Ideea este geniala si de aici ar trebui sa porneasca reforma, pentru ca acele registre vor fi un fel de radiografie a sistemului. S-a intamplat ceva? Nu? De ce? Probabil ca nu se doreste obtinerea acestei „radiografii” si mai ales publicarea datelor obtinute. Ma uit ca se tot digitalizeaza sistemul de sanatate, se baga zeci de milioane de euro din PNRR dar de registre nationale nu zice nimeni nimic. Concluzia mea cel putin este ca nu se doreste cu adevarat reforma. Iar contributia sistemului privat la probleme globale de sanatate publica este iluzorie, sistemul privat fiind accesibil, la nivel de tratament in spital, unui procent infim din populatie.
Asigurările private de sănătate și spargerea monopolului CNAS ar fi un mare pas înainte și pentru medici și pentru pacienți. Condiția este să funcționeze ceva mai bine decît funcționează RCA-ul de exemplu. Dacă vom avea și aici firme cu prețuri ridicol de mici care dau faliment și dispar după ce au acaparat jumătate din piață, păi n-am făcut nimic.
Pe de altă parte, dacă vorbim de asigurări, știe cineva cît plătesc pe an (de exemplu 2022 sau 2021) firmele de asigurări pentru despăgubiri de malpraxis? Că nu am găsit nicăieri o astfel de statistică. Medicii și asistentele sînt obligați să încheie anual aceste polițe de malpraxis dar cazurile cînd asigurătorul plătește despăgubiri sînt extrem de rare. În caz de greșeală (și a greși este omenește) medicul nu este protejat, plătește din buzunar și nu mai are nici dreptul de a profesa. De aia se înghesuie toți în centrele universitare și în spitale cît mai bine dotate, pentru a reduce riscul de deces sau complicații grave în caz de greșeală. Răspunderea este mult mai mare cînd ești singur de gardă la Tîrgoviște de exemplu, cu un laborator de acum 30 de ani și cu o radiologie de acum 50 de ani, decît atunci cînd ești în București cu toate dotările posibile de ultimă generație și cu încă trei linii de gardă în spital, care ar putea să preia cazul.
Mai este un motiv foarte important pentru care nu se inghesuie medicii in spitalele de stat.
Faptul ca intra pe mosia cuiva si sunt tratati ca atare, adica mizerabil. In spitalele din centrele universitare e mosia sefului de sectie, de multe ori conferentiar/profesor, care se poarta fix ca un stapan. In cele din provincie sunt managerul si directorul medical, oamenii pusi politic, cu merite profesionale si umane de multe ori microscopice.
Mi-e sila de ipocrizia asta, atat a „marilor” profesori, in fata carora tremura toata lumea pe sectiile unde lucreaza, dar se mira public ca aleg medicii sa mearga in privat sau in strainatate, cat si a „decidentilor locali”, care fura cu doua maini, isi numesc pilele in conducerea spitalelor si se plang apoi ca nu vrea nimeni in spitalul lor.
Pentru ‘insanatosirea’ sistemului medical din Romania, propun in functia de Ministru al Sanatatii pe doamna Oana Gheorghiu!