Azi, ultimul episod din seria dedicată căderii și renașterii industriei românești odată cu prăbușirea comunismului și trecerea la economia de piață.
Așadar, în 1990, românii s-au trezit practic peste noapte într-o lume nouă, în care totul funcționa, de-acum, după reguli noi, necunoscute imensei majorități a societății. În scurt timp, magazinele s-au umplut cu toate mărfurile ce lipsiseră acut timp de aproape un deceniu și, pentru câteva luni, oamenii au mai cumpărat, frenetic, tot ce vedeau, cu un amestec de uimire și teamă ca nu carecumva abundența să se risipească brusc. Apoi, teama de penurie s-a atenuat și a dispărut cu totul. Din ce în ce mai mulți români au început mici afaceri, cărând din vecini, în portbagajele autocarelor, orice credeau că s-ar putea vinde, iar adevărul e că aproape orice se vindea imediat.
Ce nu s-a putut schimba însă tot așa repede a fost industria.
Înapoierea tehnologică a industriei comuniste, consumul uriaș de resurse materiale și energetice necesare pentru funcționarea acesteia, supra-aglomerarea cu salariați inutili ei și faptul că, în general, producea mărfuri pur și simplu nevandabile în condiții de competiție liberă a reprezentat o problemă monumentală pentru noul regim. Era clar că nu totul putea fi salvat, retehnologizat, reconstruit, iar asta însemna că guvernul controlat de Ion Iliescu trebuia să ia decizii foarte dureroase pentru milioane de salariați dacă voia să reformeze și să eficientizeze sectorul industrial românesc. Așa că Ion Iliescu a luat cea mai proastă decizie posibilă pentru România: să amâne reforma, să nu schimbe nimic esențial, să mențină milioane de locuri de muncă în care nu se producea practic nimic.
Scuza oficială a regimului pentru blocarea reformei a fost că, astfel, este apărată clasa muncitoare, salariații, și că șomajul în masă ar fi fost o tragedie inacceptabilă. Dorința de a menține șomajul la cote reduse are, desigur, valoarea ei, dar ea n-a fost sinceră, ci doar o formă de mascare a unei vaste operațiuni de căpușare a organismului slăbit al economiei de către vechii oameni ai sistemului, care s-au regrupat și au revenit rapid în poziții cheie. Drept rezultat, românii au intrat direct din foametea și penuria ultimilor 10 ani ai comunismului într-o criză economică prelungită pentru un alt deceniu. Din 1990 și până în 2000, economia României a fost efectiv în recesiune, an de an, iar PIB-ul țării a scăzut cu aproape 40%. A fost un dezastru economic de proporții uriașe, marat de episoade de hiperinflație care au dizolvat toate economiile românilor, o perioadă de haos și incertitudine greu de imaginat azi, cu mega-escrocherii de tip Caritas, cu mineriade repetate și cu un nivel de corupție întâlnit mai degrabă în țările Africii Negre decât în Europa.
Era posibilă evitarea acestui deceniu cumplit?
La nord de România avem exemplul Poloniei, o țară care, la căderea comunismului, avea același PIB pe cap de locuitor ca România și, în mare, aceleași probleme structurale ca țara noastră. Dar, spre deosebire de români, polonezii au avut norocul unor lideri politici curajoși, care și-au asumat veritabile sinucideri politice pentru a reforma rapid țara. Guvernanții și arhitecții reformei poloneze, descrisă în epocă drept Terapia de șoc, au devenit teribil de nepopulari, dar au făcut ce trebuiau să facă. Guvernul a oprit finanțarea întreprinderilor de stat neperformante, care au dat faliment; finanțarea deficitului la buget prin tipărirea de monedă a fost oprită; zlotul a fost declarat monedă convertibilă; investitorii străini au primit scutiri de taxe atractive; au fost adoptate și alte măsuri similare care au acționat ca un defibrilator gigantic asupra economiei poloneze aflate în comă. Șocul a fost extraordinar de puternic, șomajul a crescut dramatic, dar inflația a rămas la cote sustenabile iar economia și-a revenit rapid. În numai doi ani, Polonia a intrat pe creștere economică.
Putea România să facă la fel? Evident, aceasta este istorie contrafactuală: nu știm dacă ar fi mers. Nu doar România avea nevoie de investitori străini care să retehnologizeze și să eficientizeze industria, ci tot fostul spațiu comunist est-european. Noi eram în competiție pentru resurse financiare și de know-how cu toți vecinii, și mulți erau mai bine plasați în această competiție: Germania reunificată, Cehia și Slovacia, țările baltice, Polonia, toate aveau tradiții industriale mai solide ca România, plus regimuri politice mai deschise către apărarea proprietății private și către protejarea antreprenorilor.
Dar, odată ce România s-a angajat pe calea aderării la Uniunea Europeană și NATO, lucrurile s-au schimbat masiv. Statul român a trebui să adopte legislație democratică, europeană, ca pre-condiție pentru a se califica pentru aderare. Asta, plus schimbarea regimului stufos de impozitare și trecerea la cota unică, în 2004, au făcut țara noastră atractivă pentru investitorii străini. După multe ezitări, statul a acceptat să vândă câteva din marile companii pe care le deținea, și care erau parazitate de rețele uriașe de interese corupte și, ca atare, mari găuri negre în economia românească. Petrom, de pildă, cea mai mare companie de stat a anilor ‘90, cu 60.000 de angajați, avea la finalul anilor 2000 datorii către buget de peste 10 mii de miliarde de lei vechi, adică ceva mai mult de 1 miliard de dolari. I-au fost șterse și trecute la datoria publică, dar în 2004, când a fost privatizată, ajunsese să datoreze către buget de 3 ori mai mult. Astăzi, OMV Petrom, care are de 10 ori mai puțini angajați, este unul dintre marii contributori la bugetul de stat – în 2022, de pildă, a plătit ceva mai mult de 20 de miliarde de lei la buget, asigurând aproximativ 7% din veniturile fiscale ale statului român.
Întreaga industie s-a reașezat în ultimii 15 ani iar asta este evident când analizăm structura exporturilor României. În ciuda a ceea ce încă mai cred sau susțin unii, producția industrială este cea care deține, ca valoare, cea mai mare parte din exporturile românești:
Astfel, 47% din exporturi sunt mașini și echipamente de transport, inclusiv vehicule și componente auto.
Următoarea categorie în această listă este reprezentată de alte produse manufacturate precum mobilier, încălțăminte sau texite, care reprezintă, împreună, alte 29% din exporturile companiilor din România.
În top 5 se mai află echipamentele electronice și de tehnologie, dar și produsele agroalimentare – de altfel, România a devenit acum câțiva ani unul dintre marii producători de cereale din Uniunea Europeană.
Anul trecut, valoarea exporturilor românești a depășit 100 de miliarde de euro – o cifră record, nemaiîntâlnită în toată istoria țării – și, ca să înțelegem cât de strâns este legată această performanță excepțională de apartenența la UE, să mai spun doar că peste 60% din exporturile românești sunt în țări ale Uniunii Europene, cu Germania pe primul loc, cu peste 21%.
100 de miliarde de euro, deci. România de azi ar fi avut nevoie de numai o lună și un pic de exporturi pentru a achita integral datoriile externe făcute de Ceaușescu și plătite apoi cu foame, frig și întuneric într-un deceniu de suferințe inimaginabile de bieții români asupriți de comunism.
18 comentarii Adaugă comentariu
Oleacă de răbdare, că distracția reîncepe din nou … 21% cu Germania, zici… 😂
De ce n-ai plecat în vest și n-ai rămas acolo să muncești dacă a fost bine cum au evoluat lucrurile?
Pai daca au evoluat bine lucrurile, de ce sa fi plecat? #fațăpalmă
Știi foarte bine ce am spus, nu te mai preface.
Nu evita întrebarea – de ce nu te-ai dus cu restul de +5 milioane, dacă evoluția asta a fost bună pentru noi?
Nu, nu stiu ce ai spus, pentru ca esti confuz si nu stii sa te exprimi.
Migratia pentru munca e un fenomen des intalnit, inclusiv in Europa. Italienii au emigrat masiv pentru munca, in SUA si America de Sud, dupa razboi. Spaniolii si portughezii migrau masiv in restul Europei pana prin anii 70. Iti reamintesc ca de la noi au plecat mai intai necalificatii, apoi cei super-calificati. Diferenta de nivel de trai fata de Europa Occidentala se mentine, dar ecartul s-a micsorat in ultimii ani. Oricum, nivelul de trai in RO, mai ales in mediul urban, este incomparabil mai bun ca in comunism. Daca nu stii/nu intelegi asta, esti complet neinformat sau prost de-a binelea. Ma rog, pentru amandoua exista remedii, dar e nevoie de bunavointa si efort ca sa iesi din aceasta situatie.
„Românii s-au născut să fie sclavii altora pe motiv că alții au făcut la fel.”
Mda, mulțam de confirmare…
Colegu, nu te supara, dar nu stii ce indeamna cuvantul sclav…
Poate facem si o actualizare a cifrelor 1980 –> 2024, ca sa fim corecti, adica inmultim cu 4 (potrivit calculatorului Bancii Federale Americane) cele 10-11 miliarde de $ din 1980 si ajungem la approx 40 miliarde $, cam asta ar fi in mod real valoarea datoriei externe a RSR din 1980. Pe de alta parte, lumea a mers inainte, e firesc sa avem asemenea diferente.
O alta greseala, des intalnita, este sa judecam timpurile de acum 40 ani, dupa standardele de azi. Economia RSR nu era nici mai proasta, nici mai buna decat oricare alta economie comunista. Diferenta de dupa Revolutie a fost facuta de clasa politica si strategia: „Nu ne vindem tara! o furam noi si apoi ce mai ramane o vindem la fier vechi” – lucru care s-a si intamplat, autorii stau bine merci pe niste pensii speciale + diverse extra-beneficii si tocmai sunt in plin proces de aducere a Romaniei la un ‘anii ’90’, editia re-loaded.
Păi dacă Ilici Iliescu, schimba macazul,unde se mai ducea maimuțele lui Ceașcă la furat și tăiat frunză la câini?( Că doar asta făceau în mulțimea de întreprinderi comuniste, așteptau să treacă timpul și furau de stingeau).
Un articol foarte bine documentat, care aduce în prim-plan realitățile dificile ale tranziției României de la comunism la economia de piață. Este remarcabilă evoluția industriei românești și importanța aderării la Uniunea Europeană pentru relansarea economiei. Mă bucur că ai adus în discuție și comparația cu Polonia, deoarece subliniază deciziile curajoase care au făcut diferența în procesul de reformă. Performanțele economice recente, cum ar fi valoarea record a exporturilor, sunt dovada clară a progreselor semnificative din ultimele decenii. Aștept cu nerăbdare următoarele episoade din această serie interesantă!
Dureros ca la 35 de ani de la caderea comunismului in Romania inca mai trebuie sa explicam cat de rau a fost si cat rau a facut comunismul. Lipsa educatiei si a informarii sunt principalii alimentatori ai regretului permanent fata de anii respectivi.
Așadar și prin urmare, românii emigrează acum datorită situației înfloritoare a economiei românești. Clar, românii sunt proști, nu realizează ce bine e.
s-a cam inchis conducta de emigrare in masa….acum emigreaza cei care sunt lowskilled si ajung soferi la amazon dsitribution in germany( si se filmeaza can promoveaza un mincinos gen kakalin kremlin georgescu) sau cei highly qualified care pleaca mai mult pt a job challenge………. problema grava pt rromanica e ca cei ramasi la bine , chiar si in mid-top levels in multinationale , isi arata deja coltii mioritici si au inceput sa faca diverse talente/invarteli chiar si in businesuri private…………………… cat despre statul la stat, acolo e cu totul altceva – bujetarii administrativi sunt un cancer al eficientei si sunt permanent contra digitalizarii, profesorii sunt fara vocatie +sistemul favorizeaza analfabetii (nu pot fi exmatriculati) si cu gandul doar la meditatii-taxa de protectie scolara , doctorii vin la 8-9 si pleaca la 12 pt ca au si o norma intreaga la privat ( retea sau cabinet personal)……cam greu sa rupi pisica in 2 in aceste conditii
Ceva ce se vorbeste mai putin spre deloc este mosternirea morala, etica a poporului roman de la comunisti. Dupa ce in anii 40-50 i au bagat pe aprox pe toti intelectualii la canal/puscarie etc ne am cam pierdut busola eticii. Dupa ani si ani de fanarioti, balcanisme incepeam si noi sa miscam ceva apoi nimic…. Probabil ai observat ca in Romania nu de inteligenta (desi scade si aia) ducem lipsa ci de multa etica. Si da, datorita coruptiei generalizate de pe vremea lui Ceau’ au venit anii 90+1 unde fara “mana de fier” s a dus totu jos. Ca doar neocomunstii nu au venit de pe marte. Asa ca poti multimi comunistilor si pt aceste plecari masive din tara…poti multimi pt ciolaci, iliesti, falsi profeti etc.
Ar trebui să lăsăm și logica să-și facă treaba.
Mai scăpăm de sloganuri, clișee și avem șansa să vedem cine este în spatele propagandei.
„Nu ne vindem țara” a revenit în actualitate, dar a fost folosit în diverse situații inclusiv în perioada 2016-2020 de baronul putred de bogat Dragnea.
Să zicem că economia României nu era performantă.
Totuși economia României acoperea segmente de piață complementare și a reușit să plătească datoriile României.
În plus a reușit să-i îmbogățească și pe cei care controlau exporturile și importurile României și înainte și după uciderea
lui Ceaușescu.
Iată deci că asocierea propagandei cu faptele și autorii în scenariile care includ:
– „economia era un morman de fiare”,
– „nu ne vindem țara”,
– „uciderea lui Ceaușescu”,
– dosarele nerezolvate (ale „revoluției”, mineriadelor și 10 august),
– situația economică catastrofală de azi,
– instituțiile complet capturate,
– corupția
– actuala coaliție
au rădăcini, continuitate și sens pentru modul în care a fost exercitată puterea din ultimii 36+ ani.
Toate acestea îl fac pe Ceaușescu irelevant și dezvăluie cât de dramatică este cu adevărat situația României în prezent.
PRO – apreciez, in primul rand, munca pentru documentare la aceasta serie de articole; dupa care apreciez PARTIAL anumite fire logice si concluzii, dar nu pe toate.
CONTRA – eu vad in mod clar o naratiune partizana, daca vreti, un „bias de confirmare”.
CONCLUZIE (a mea) – mecanismul este similar atat pentru cei care aplauda cei 50 de ani de comunism cat si pentru cei care vor sa desfiinteze complet acea perioada: TOTI iau in calcul doar ce le sustine punctul de vedere si gandesc (cam) la fel – daca mie mi-a fost bine, totul a fost bine, daca mie mi-a fost rau, totul a fost rau – doar ca in directii diametral opuse.
Nu scriu ca sa intru in polemica cu cineva, pentru ca sunt ferm convins ca aici NU este despre a avea (sau nu) „dreptate”. Niciun muritor de rand (ca noi) nu are capacitatea, informatiile si pregatirea necesara ca sa isi asume o „radiografie” a unei perioade de 50 de ani din istoria Romaniei … si sa mai poata pretinde si ca este detinatorul adevarului absolut. Mai ales ca astia de ne invartim pe la 50 de ani, am prins suficient din vremurile de dinainte de ’90 cat sa devenim SUBIECTIVI intr-o directie sau in cealalta.
Vin cu PATRU idei/argumente de om de 50 de ani care a trait vreo 14 inainte de ’90 si restul dupa ’90:
UNU – daca am invatat ceva din viata mea de pana acum este ce NICIODATA lucrurile nu sunt doar in alb/negru. Am detaliat deja mai sus de ce nu pot fi de acord cu varianta ca cei 50 de ani de comunism au fost EXCLUSIV „rai” sau cei 35 de domcratie au fost EXCLUSIV „buni” asa ca nu mai insist.
DOI – Familia mea (trei generatii: bunicii – parintii – eu) a avut urmatoarea „traiectorie” de la inceput de 1900 pana in 2025:
Bunicii – tarani (destul de) amarati din Dobrogea (din partea mamei) si Buzau (din partea tatalui) dar toti, pe vremea monarhiei + WW II, nu aveau posibilitatea sa isi cumpere incaltari decat pentru perioada Noiembrie – Martie, pentru ca vara incaltarile erau o „fita”, mergeau si desculti deci nu se punea problema; Asa ca asta cu ce „minunatie” a fost Monarhia sau capitalismul in Romania … a se scuti. Dupa WW II, bunicii mei au avut in EGALA masura de suferit dar si de castigat – pe de-o parte au scos capul din mizerie si au avut incaltari 12 luni/an dar pe de alta parte au avut si de suferit din cauza de comunism si mizerii.
Parintii mei – au reusit sa se „ridice” la un nivel de studii superioare; tatal a facut-o IMPOTRIVA sistemului (pentru ca nu avea „origini sanatoase”, bunicul a stat si putin pe la puscarie pe motive de „element reactionar”) pentru ca a avut barate cam TOATE caile de acces la o scoala sau o cariera; iar mama tocmai DATORITA sistemului comunist, pentru ca daca ar fi fost monarhie/capitalism (ca inainte de WW II) parintii ei nu si-ar fi permis niciodata sa o tina (poate) nici macar la un liceu. Ah, nu mai zic de o LOCUINTA … bunicii nu au fost proprietari (nu era nici de unde, nici cu ce) pana in perioada socialista/comunista. Abia dupa ’70 incoace au reusit sa devina proprietari … incepuse sa se si construiasca si „clasa muncitoare” a si primit acces la asa ceva. Pot sa accept ca nu era pentru toata lumea sau peste tot asa, eu vorbesc de orase mari, posibil prin alte parti sa fi fost mai rau, dar in NICIUN caz nu mai rau decat inainte de WW II cand am avut Monarhie/capitalism.
Eu – am asistat la modul in care ai mei s-au reinventat (sau au fost nevoiti sa …?) pentru ca au ramas „… in pom si pomul in aer” dupa ’90, cu doi copii relativ mici de crescut si trimis la scoala (chestii care au inceput sa COSTE si nu putin) si cu lumea complet data peste cap. Pentru ca efortul/stresul/grijile le-au cam distrus sanatatea as risca aici si o comparatie pe teme de sistem medical dinainte de ’90 vs. ala de acum – bunicii au prins zona de 90+ de ani, majoritatea pe sistemul medical dinainte de’90, ai mei au MURIT la 70 in deacada 2010-20 pentru ca sistemul medical romanesc (asta generat de „dezvoltarea” de dupa ’90) nu a avut capacitatea de a detecta un cancer din timp (ca orice analiza era pe bani, bani pe care uneori nu i-au avut) sau sa ofere un tratament la boala asta … asta desi economia a crescut ca Fat-Frumos si din indicatori/statistica totul pare frumos doar ca la „firul ierbii” nu prea e chiar asa. O fi coincidenta, n-o fi … habar nu am, doar povestesc ce am trait EU.
De-asta zic – depinde de context, ce povesti asculti, cine le-a trait, cine le povesteste …
TREI – faptul ca EU mi-am cumparat primul meu apartament in 2001 cu 25K USD si acum apartamentul ala face poate >150K NU ESTE MERITUL MEU si nu facut eu nimic ca sa „creasca” valoarea/economia/PIB-ul. As risca sa zic ca-s doar niste cifre pe hartie si bazate pe inflatie (care reflecta pe alocuri mai degraba o deteriorare decat o imbunatatire) si modelul complet toxic de dezvoltare „crestere nelimitata bazata pe exploatarea salbatica a unor resurse limitate” din capitalism. Asta ca sa terminam, cum zicea si cineva mai sus, si cu analizele gen 10 mld datorie in anii 70-80 vs 100 mld PIB in 2020 sau chestii de tipul.
Si, daca tot veni vorba, eu in anul 2001 am cumparat si achitat acel apartament in sub 5 ani, la veniturile mele de atunci si la halul in care era economia atunci. Acum, daca mi-as propune sa cumpar ACELASI apartament in economia asta care „duduie” – probabil ca nu as mai putea lua un credit, anyway – sigur as plati in vreo 25-30 de ani. IN CIUDA faptului ca in ultimii 25 de ani am invatat, am evoluat, am schimbat job-uri, m-am reinventat, TOT am ajuns sa consider ca per-total astazi am un „confort” material mai precar decat il resimteam in 2000-2001 si, pe cale de consecinta, si o stare de nesiguranta mai accentuata. In anii 2000 (desi eram un „junior” la munca) imi permiteam o asigurare de viata, una de sanatate, astazi (manager / „senior” la munca si cu venituri mai mari) nu-mi mai permit niste chestii din astea de „civilizatie” sau de „evolutie” economica, iar asta vine PESTE faptul ca sistemul de sanatate/invatamant sunt mai „praf” si mai SCUMPE in 2025 vs 2000. Asa ca nu m-as grabi sa laud prea tare sistemul asta democratic/capitalist/whatever. Din nou, vorbesc despre mine si depsre experientele mele si asta FARA sa ma plang, pentru ca fara sa fiu „bogat” totusi o duc bine si consider ca sunt si eu pe-acolo printre primii 10% dintre cei ca mine, adica acea „clasa de mijloc”.
PATRU – ca veni vorba de Pipera, mergeam in week-end cu metroul si am ajuns in Pipera unde m-a lovit REVELATIA … inima corporatismului/democratiei/economiei de piata din Bucuresti funtioneaza pe baza unei linii de metrou + doua linii de tramvai + o sosea cu 2 bezi/sens facute in … va tineti bine … COMUNISM! Pam-pam! Da, e mishto la Starbucks si la Promenada Mall, dar mergem acolo pe infrastructura facuta de prostii aia de comunisti. Care faceau ca niste idioti ce erau blocurile din Aviatiei de 4 etaje ca sa fie totul sistematizat/aerisit/locuri de parcare/scoli/gradinite/etc pana au venit „minunatii” de capitalisti si au facut blocuri de 15 etaje si hectare de birouri (fara infrastructura) ca sa dezvolte habar nu am ce in timp ce au distrus orice urma de logica … buna dezvoltare, aham! Am prieteni care stau in Aviatiei si au UNDE sa-si dea copilul la scoala, aia care si-au luat apartamente in Cloud9 sau mai spre sensul giratoriu de la Pipera/Voluntari … nu prea au copii ca nu ar avea ce sa faca cu ei. Sau stau cu curul in masini cu orele ca sa-i duca la scoala in timp ce se vaita din cauza traficului. E de ras … AMAR! Ma repet, eu asta vad, asta traiesc, nu am pretentia ca le stiu pe toate …
Hai sa invatam sa toleram si alte pareri si sa ne nuantam putin propriile opinii si o sa vina si dezvoltarea aia buna!
Nu cred ca i a facut nimeni prosti pe comunisti (nu pe toti cel putin). Si d-nul Petreanu a prins sistemul din plin. Faptul ca s a construit si bine in comunism (metrou, drum 4 benzi etc) nu se poate contesta dar sunt exemple multe de constructii etc (vezi articolul de mai sus) care au aratat ca sistemul comunist romanesc (si nu doar romanesc) nu a mai fost fezabil deci ineficient. De aici si moartea sistemului dar din pacate (nici nu avea cum) in romania a dus la si mai faimosii ani 90-00 si chiar recentul… Mostenirea comunista a fost si va ramane una grea… Puteam sa alegem o cale mai buna (vezi polonezii) dar noi ne am asternut sa dormin asa. Repet, oamenii dupa 89 nu au venit de pe marte si s au format tot in comunism. Altii au putut, noi nu prea. Cati dintre noi ne am implicat civic ca dezvoltarea imobiliara sa fie una corecta si sustenabila, sau am ales sa bombanim in fata televizorului?!? Am prins si eu vremurile cu apartamente ieftine (am cumparat) dar stiu multi care nu si le permiteau nici atunci in anii 2000. Si acu imi zic daca as fi avut bani si viziune sa cumpar terenuri pe langa cluj… eram om.